Contestaţie decizie de concediere

Dosar nr.

Cod operator: 2443

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA CONFLICTE DE MUNCA ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINŢA Nr. 965/2014

Şedinţa publică  de la 17 Aprilie 2014

Completul constituit din:

PREŞEDINTE

Asistent  judiciar

Asistent  judiciar

Grefier

Pe rol judecarea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanta  S.A. în contradictoriu cu pârâta S.C.  S.I.  S.R.L., având ca obiect contestaţie decizie de concediere - drepturi băneşti.

Dezbaterile asupra fondului pricinii au avut loc în şedinţa publică din data de …, susţinerile părţilor fiind consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, instanţa dispunând amânarea pronunţării la data de …, când a hotărât următoarele:

INSTANŢA

Asupra cauzei de faţă :

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, în data de …, sub numărul …, reclamanta  S.A. în contradictoriu cu pârâta S.C.  S.I.  S.R.L., a solicitat ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale pentru lunile aprilie, mai, iunie, iulie, august 2013, anularea deciziei de încetare a contractului individual de muncă nr. 12/23.08.2013 ca fiind nelegală, să se dispună reîncadrarea pe postul deţinut anterior desfacerii contractului individual de muncă, obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale la zi până la reîncadrarea în muncă, obligarea pârâtei la plata indemnizaţiei pentru concediul de odihnă pe anul 2012-2013, obligarea pârâtei la plata dublă a zilelor de sâmbătă şi duminică, respectiv 64 de sâmbete şi 64 de duminici, obligarea pârâtei la plata orelor suplimentare efectuate, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat şi onorariu expert.

În fapt, reclamanta a arătat că a fost angajata societăţii pârâte conform contractului individual de muncă nr. 6/21.01.2012. La data de 23.08.2013 prin decizia nr. 12/23.08.2013 reclamantei i-a fost desfăcut contractul de muncă motivat de absenţa la serviciu.

S-a precizat că desfacerea contractului de muncă este abuzivă şi nelegală motivat de faptul că la data emiterii deciziei de încetare a raporturilor de muncă, reclamanta se afla în concediu medical. De asemenea, s-a menţionat că nu s-a făcut o cercetare prealabilă pentru a putea justifica lipsa de la locul de muncă, astfel că decizia de desfacere a contractului individual de muncă emisă în baza art. 61 lit.a din Codul muncii este vădit nelegală.

Reclamanta a mai menţionat că încă de la angajare a fost obligată să lucreze 12 ore în fiecare zi, precum şi faptul că a fost obligată să lucreze în fiecare sâmbătă şi duminică fără să fie retribuită conform art. 109 rap. La art.119, 120 din Codul muncii. De asemenea, nu i-a fost acordat concediul de odihnă de la încadrarea în muncă.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 114 Cod procedură civilă şi art. 109, 119, 120, art. 139, art. 141 alin.4 , art.145 alin.2 din Codul muncii.

La data de 02.12.2012 societatea pârâtă S.C.  S.I.  S.R.L. a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată şi menţinerea ca temeinică şi legală a Deciziei nr.12/23.08.2013, aceasta fiind emisă în conformitate cu prevederile art. 251 din Codul muncii.

Pârâta a precizat că procedura privind invitarea la ședința de informare privind avantajele medierii a fost efectuată în mod defectuos în sensul că a fost intenţionat notificată la o adresă greşită şi nu a fost respectat nici termenul de 15 zile de invitare a părţii la şedinţa de informare privind avantajele medierii, procesul verbal fiind întocmit cu încălcarea prevederilor art. 2 alin.1 şi art. 43 alin. 1, 2 şi 3 din Legea medierii.

Pârâta a menţionat că reclamanta a fost angajata societăţii în perioada 22.01.2013 – 23.08.2013 încadrată cu contract individual de muncă nr. 6/22.01.2013, activitatea acesteia încetând prin decizia nr. 12/23.08.2013 conform art. 61 lit.a din Codul muncii.

S-a arătat de către pârâtă faptul că reclamanta începând cu data de 01.08.2013 nu s-a mai prezentat la punctul de lucru din Tg-Jiu, …, unde îşi desfăşura activitatea de 8 ore de luni până vineri, prin rotaţie, astfel o săptămână era de dimineaţă program lucru 07:00 – 15:00, iar o săptămână era după amiază 14:00 – 22:00, fiind încadrată pe funcţia de lucrător gestionar, diferenţa de 7 ore fiind realizată de către administrator.

Pârâta a menţionat că reclamanta nu s-a mai prezentat la serviciu din data de 01.08.2013 orele 14:00 când intra în tură, motiv pentru care a contactat-o telefonic, însă aceasta nu a răspuns. Ulterior, la câteva zile administratorul societăţii a fost contactat de către reclamantă cu solicitarea să-i elibereze o adeverinţă de salariat fiind-i necesară la medicul legist motivând că a fost bătută de către soţ, precum şi faptul că a fost plecată un timp la ţară. Totodată reclamanta a solicitat plata salariului pe luna iulie 2013, urmând să vină să semneze statul de plată. Reclamanta a promis că revine la serviciu începând cu data de 08.08.2013, fapt ce nu s-a întâmplat.

S-a precizat de către pârâtă că în baza art. 251 alin.2 Codul muncii a formulat invitaţia nr. 10/12.08.2013 prin care a invitat reclamanta să se prezinte în ziua de 16.08.2013 ora 09:00  la punctul de lucru din Tg-Jiu, …, pentru a-şi justifica lipsa de la serviciu. Reclamanta, deşi a primit invitaţia în data de 04.08.2013, semnând personal pe conformarea de primire, totuşi nu a dat curs solicitării, motiv pentru care s-a emis decizia nr. 12/19.08.2013 prin care s-a dispus suspendarea contractului de muncă până la data de 23.08.2013.

Totodată pârâta a menţionat faptul că nu avea cunoştinţă de concediul medical al reclamantei şi nici că aceasta a fost internată în spital, aflând despre toate acestea cu ocazia comunicării cererii de chemare în judecată.

În ceea ce priveşte reintegrarea în muncă a reclamantei, societatea pârâtă a menţionat că nu este de acord deoarece între unitate şi reclamantă nu mai pot exista relaţii contractuale având în vedere comportamentul reclamantei şi mai mult decât atât, pe postul deţinut de reclamantă a fost angajată o altă persoană, respectiv F.N..

Cu privire la drepturile salariale, pârâta a menţionat că acestea au fost primite de către reclamantă integral prin semnarea statelor de plată, iar drepturile salariale aferente lunii iulie precum şi concediul de odihnă au fost plătite ca urmare a faptului că reclamanta a făcut sesizare la ITM , iar în urma controlului inspectorii ITM au dispus ca măsură atât plata drepturilor salariale pe luna iulie cât şi a concediului de odihnă pentru anul 2013, acestea au fost achitate de către unitate cu factura nr. 12832/12.09.2013 şi au fost primite personal de către reclamantă prin mandat poştal în data de 13.09.2013 prin semnarea confirmării de primire nr. 9056.

De asemenea, pârâta a precizat că reclamanta nu era angajata societăţii în anul 2012, aşa cum reiese şi din conţinutul CIM cât şi Revisalul depus la ITM, motiv pentru care nu poate fi  obligată la plata concediului de odihnă şi a sâmbetelor şi duminicilor aferente anului 2012.

Totodată, s-a menţionat că reclamanta nu a prestat muncă suplimentară şi nu a lucrat în zilele de sâmbăta şi duminica în anul 2013, motiv pentru care cererea reclamantei de a i se plăti aceste drepturi este neîntemeiată, reclamanta fiind de rea credinţă şi urmărind o îmbogăţire fără justă cauză.

Întâmpinarea nu a fost întemeiată în drept.

La data de 11.12.2013 reclamanta S.A. a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinarea formulată de către societatea pârâtă prin care a arătat că îşi menţine punctul de vedere exprimat prin cererea de chemare în judecată şi a solicitat admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

La termenul de judecată din data de 16 ianuarie 2014 instanţa a dispus acordarea unui termen în vederea îndeplinirii procedurii de mediere, având în vedere susţinerea pârâtei în sensul că această procedură a fost viciată, ulterior fiind depus procesul verbal de informare privind avantajele medierii.

În dovedirea acţiunii, reclamanta a solicitat admiterea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale şi cu expertiza de specialitate.

Pârâta, în contra-probă a solicitat admiterea probei cu înscrisuri, interogatoriu şi proba testimonială.

Instanţa a încuviinţat şi administrat probele solicitate de părţi, în cauză fiind desemnat expert D.G.. De asemenea au fost audiaţi martorii B.M.E. pentru reclamantă şi C.C. pentru pârâtă, depoziţiile acestora fiind consemnate în scris şi ataşate la dosarul cauzei, iar răspunsurile la interogatoriu se regăsesc la fila 77 din dosar.

Analizând cererea reclamantei, raportat la probatoriul administrat şi dispoziţiile legale aplicabile în cauză, tribunalul constată şi reţine următoarele:

În fapt, prin cererea ce face obiectul prezentei cauze, reclamanta a învestit instanţa cu soluţionarea următoarelor capete de cerere:

-plata salariului restant pentru lunile aprilie, mai, iunie, iulie, august 2013;

-anularea deciziei de încetare a contractului individual de muncă nr.12 din 23.08.2013, reîncadrarea pe postul deţinut anterior desfacerii contractului individual de muncă şi obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale la zi până la reîncadrarea în muncă;

- obligarea pârâtei la plata indemnizaţiei pentru concediul de odihnă pe anul 2012-2013;

- obligarea pârâtei la plata dublă a zilelor de sâmbătă şi duminică, respectiv 64 de sâmbete şi 64 de duminici;

-obligarea pârâtei la plata orelor suplimentare efectuate, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Conform contractului individual de muncă de la fila 10 din dosar reclamanta a fost angajatul societăţii pârâte începând cu data de 22.01.2013 până la data de 23.08.2013 când acesta a încetat prin decizia nr.12 din 23.08.2013, în baza art.61 litera a din codul muncii.

Astfel, cu privire la primul capăt de cerere constând în plata salariului restant pentru lunile aprilie, mai, iunie, iulie, august 2013 instanţa reţine că în conformitate cu prevederile art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii, angajatorul are obligaţia de a acorda salariaţilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil şi din contractele individuale de muncă.

Potrivit art.159 alineat 2 din Legea nr.53/2003 „Pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat  are dreptul  la un salariu exprimat în bani”. De asemenea, art.272 din Legea nr.53/2003 prevede că sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare. Plata salariului se dovedeşte conform art.168 din Legea nr.53/2003, prin semnarea ştatelor de plată, precum şi prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plăţii către salariatul îndreptăţit, documente care se păstrează şi se arhivează de către angajator

În speţă, societatea pârâtă a depus la dosarul cauzei ştate de plată privind achitarea salariului reclamantei în perioada aprilie, mai, iunie, iulie 2013, semnate şi însuşite aşadar de către aceasta din care rezultă că şi-a primit integral drepturile salariale aferente perioadei respective. În acelaşi sens au fost şi concluziile expertului desemnat în cauză.

Cât priveşte luna august 2013, din foaia colectivă de prezenţă întocmită de societate, rezultă că reclamanta a fost pontată ca fiind nemotivată. S-a susţinut de către aceasta că în luna august s-a aflat în concediu medical, susţinere dovedită cu cele două certificate medicale de la filele 13,14 din dosar. Din întreg probatoriul administrat nu a rezultat însă că cele două certificate medicale au şi fost depuse la societatea pârâtă, fiecare dintre părţile litigante având puncte de vedere contrarii în privinţa acestui aspect. Într-adevăr în litigiile de muncă regula este aceea că sarcina probei revine angajatorului, însă această obligaţie nu trebuie absolutizată, astfel că în situaţia în care angajatul susţine o anume stare de fapt, care nu poate fi dovedită pe baza înscrisurilor întocmite în mod uzual de angajator, acestuia îi revine în egală măsură obligaţia de a dovedi faptul pretins. Or, în cazul de faţă, nu s-a dovedit faptul că certificatele medicale ar fi fost depuse la societatea pârâtă, deşi reclamanta avea posibilitatea de a solicita un număr de înregistrare care să confirme acest lucru.

Prin urmare, reclamanta nu este îndreptăţită la plata drepturilor salariale pentru luna august, în condiţiile în care aceasta s-a aflat în concediu medical, iar certificatele medicale nu au fost depuse la societatea pârâtă, pentru ca aceasta din urmă să poată proceda la stabilirea indemnizaţiei de concediu medical, corespunzător codului de indemnizaţie.

 Cât priveşte capătul de cerere având ca obiect anularea deciziei de încetare a contractului individual de muncă nr.12 din 23.08.2013 cu consecinţa reîncadrării pe postul deţinut anterior desfacerii contractului individual de muncă şi obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale la zi până la reîncadrarea în muncă, reţine instanţa că  prin decizia nr.12 din 23.08.2013 s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantei S.A. , în temeiul art.61 litera a din Codul Muncii, începând cu data de 23.08.2013, pe motiv că în perioada 01.08.2013-23.08.2013 aceasta a săvârşit abaterea disciplinară constând în lipsa nejustificată de la locul de muncă.

Conform certificatelor medicale aflate la filele 13 şi 14 din dosar, în perioada 01.08.2013-27.08.2013 reclamanta s-a aflat în concediu medical, certificate care, după cum s-a reţinut mai sus, nu au fost depuse la societatea angajatoare. Instanţa reţine însă că potrivit OUG 158/2005 privind concediile si indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, persoanele asigurate, încadrate in muncă  au dreptul la concedii medicale si la plata indemnizaţiei aferente, pierderea capacităţii de muncă in cadrul unui contract individual de muncă implicând plata unor drepturi băneşti şi de către angajator.

Conform art.12 din acest act normativ indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă se suportă după cum urmează:

A. de către angajator, din prima zi până în a 5-a zi de incapacitate temporară de muncă;

B. din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, începând cu:

a) ziua următoare celor suportate de angajator, conform lit. A, şi până la data încetării incapacităţii temporare de muncă a asiguratului sau a pensionării acestuia;

b) prima zi de incapacitate temporară de muncă, în cazul persoanelor asigurate prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. C şi alin.

De asemenea,potrivit art.36 “1) Calculul şi plata indemnizaţiilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se fac pe baza certificatului de concediu medical eliberat în condiţiile legii, care constituie document justificativ pentru plată.

(2) Certificatul de concediu medical se prezintă plătitorului până cel mai târziu la data de 5 a lunii următoare celei pentru care a fost acordat concediul.

(3) Plata indemnizaţiilor se face lunar de către:

a) angajator, cel mai târziu odată cu lichidarea drepturilor salariale pe luna respectivă, pentru asiguraţii prevăzuţi la art. 1 alin. (1) lit. A şi B….”

Instanţa aminteşte totodată că în conformitate cu disp.art.60 alin.1 lit.a Codul muncii, concedierea salariaţilor nu poate fi dispusă pe durata incapacităţii temporare de muncă, stabilită prin certificat medical, conform legii.

Pentru a reţine  în cauză încălcarea dispoziţiilor art. 60 alin.1 lit.a Codul muncii se impune a se face dovada faptului că pârâtei i se adusese la cunoştinţă până la momentul emiterii deciziei de încetare a contractului de muncă starea de incapacitate în care se afla reclamanta, fiind evident că nulitatea deciziei de concediere nu poate opera în situaţia în care angajatorul a luat cunoştinţă de această stare ulterior deciziei de încetare a contractului de muncă.

În ceea ce priveşte obligaţia salariatului de a aduce la cunoştinţa angajatorului starea de incapacitate, trebuie avute în vedere dispoziţiile art.81 din Ordinul nr.60/2006 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor OUG nr.158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, ce statuează că asiguraţii au obligaţia de a înştiinţa plătitorii de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate asupra acordării concediilor medicale în termen de 24 ore de la data acordării, obligaţie ce există în sarcina salariatului chiar dacă, separat de aceasta, el are posibilitatea de a prezenta certificatul de concediu medical până cel mai târziu la data de 5 a lunii următoare celei pentru care a fost acordat concediul, astfel cum se stipulează în art.67 din acelaşi Ordin, precum şi în art.36 alin.2 din OUG nr.158/2005.

Deşi pârâta a susţinut că nu a avut cunoştinţă despre starea de incapacitate temporară de muncă a reclamantei, această susţinere este contrazisă de  adeverinţa de la fila 12 din dosar, emisă chiar de societatea angajatoare şi în care se face menţiunea că aceasta a fost eliberată fiindu-i necesară numitei S.A. la spital. Rezultă aşadar că între reclamantă şi reprezentantul legal al societăţii pârâte a pârâtă au existat discuţii anterior eliberării adeverinţei în cauză cu privire la faptul că reclamanta avea probleme de sănătate.

Aşa fiind, în mod nejustificat societatea pârâtă a emis decizia nr.12 din 19.08.2013 prin care a dispus suspendarea contractului individual de muncă al reclamantei până la data de 23.08.2013, având în vedere că suspendarea opera de drept în condiţiile art.60 alineat 1 litera a din codul muncii, pârâta având cunoştinţă despre incapacitatea de muncă a reclamantei aşa cum s-a reţinut mai sus.

Pe de altă parte, în condiţiile în care reclamanta şi-a îndeplinit obligaţia de înştiinţare a societăţii pârâte despre incapacitatea sa de muncă, în mod nelegal a fost emisă în data de 23 august 2013 decizia de concediere,  înainte de expirarea perioadei în care reclamanta avea obligaţia de a depune certificatele medicale - 05 septembrie 2013, prin aceste certificate fiind practic justificată absenţa reclamantei de la serviciu.

Constatându-se ca fiind nelegală decizia de concediere, reclamanta este îndreptăţită şi la restituirea drepturilor salariale ce i se cuvin, începând cu data emiterii acestei decizii- 23.08.2013 şi până la reintegrarea pe postul deţinut anterior.

În ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata indemnizaţiei pentru concediul de odihnă pe anul 2012-2013, din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că reclamanta a beneficiat de concediu în această perioadă. În acest sens este de remarcat recunoaşterea reclamantei din răspunsul la întâmpinare, în sensul că a primit banii pe concediul de odihnă(fila 51 din dosar), fapt confirmat de altfel şi de către expertul desemnat în cauză.

Cu privire la capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata dublă a zilelor de sâmbătă şi duminică precum şi la plata orelor suplimentare efectuate, , instanţa reţine că în baza art. 137alin.1 din Codul Muncii republicat, salariaţii beneficiază de repaus săptămânal de 2 zile consecutive , de regulă sâmbăta şi duminica . În situaţia în care cele 2 zile de repaus se acordă în alte zile , salariaţii beneficiază de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau prin contractul individual de muncă potrivit  prevederilor art.137 alin. 2 şi  3 din Codul Muncii republicat, iar în situaţiile de excepţie, în care zilele de repaus săptămânal sunt acordate cumulat ,  după o perioadă de activitate continuă ce nu poate depăşi 14 zile calendaristice, salariaţii au dreptul la dublul compensaţiilor , conform prevederilor art. 137 alin.4 şi 5 din Codul Muncii republicat.

De asemenea, potrivit art. 120 alin.1 din Codul muncii republicat, munca prestată în afara duratei normale a timpului de lucru săptămânal prevăzută la art. 112 din Codul muncii republicat, este considerată muncă suplimentară.

În continuare, art. 123 alin.1 din Codul Muncii republicat, prevede că, în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut de art.122 alin.( 1) din Codul muncii republicat în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu  corespunzător duratei acesteia .

La alin.2 din acelaşi articol se prevede că sporul pentru munca suplimentară acordat în condiţiile prevăzute la alin.1, se stabileşte prin negociere în cadrul contractului colectiv de muncă sau după caz, în cadrul contractului individual de muncă ,însă nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază.

În speţă, din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză nu a rezultat  faptul că reclamanta a prestat muncă suplimentară şi nici în zilele de  sâmbăta şi duminica. Singura probă în sensul că reclamanta ar fi prestat activitate în perioada de repaus săptămânal este depoziţia martorului  B.M.E., care a declarat că pentru o perioadă scurtă, respectiv mai-iunie 2013 a fost colegă de serviciu cu reclamanta, lucrând în ture, iar sâmbăta şi duminica lucrau prin rotaţie. Susţinerile acestui martor sunt în totală contradicţie cu declaraţia celuilalt martor audiat în cauză - C.C.L., care a declarat că mergea aproape zilnic la cumpărături la magazinul unde lucra reclamanta în ture, împreună cu administratorul şi nu-şi aminteşte să o fi găsit vreodată pe reclamantă sâmbăta sau duminica. De asemenea, a declarat că nu a văzut-o niciodată pe numita  B.M.E. la magazinul la care lucra reclamanta.

Pe de altă parte, deşi B.M.E. a declarat că în perioada menţionată a întocmit şi semnat recepţii, expertul desemnat în cauză, în urma verificărilor efectuate, a constatat însă că nu au fost identificate astfel de recepţii, iar în perioada aprilie-iulie 2013 doar reclamanta S.A. a fost angajatul societăţii.

În ceea ce priveşte orele suplimentare, nici măcar martorul propus de reclamantă nu a declarat că reclamanta ar fi prestat activitate în astfel de condiţii, precizând că lucrau în ture de câte 8 ore. Oricum, aşa cum s-a arătat mai sus, depoziţia acestui martor este privită cu reticenţă de către instanţă, în condiţiile în care nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

Se reţine totodată că şi expertul desemnat în cauză a constatat cu ocazia întocmirii raportului de expertiză faptul că din evidenţele contabile existente la societate nu a rezultat că s-au prestat ore suplimentare, ori sâmbăta şi duminica. De altfel, la dosarul cauzei au fost depuse şi foile de prezenţă şi ştatele de plată pentru perioada în discuţie, din care rezultă un program de lucru de 8 ore zilnic de luni până vineri şi plata integrală a drepturilor salariale.

Din considerentele mai sus expuse instanţa nu va avea în vedere suplimentul la raportul de expertiză, prin care a fost calculată o variantă cu luarea în calcul a unui număr de 2 ore suplimentare pe zi şi sâmbetele şi duminicile, având în vedere că această variantă a fost întocmită exclusiv pe baza susţinerilor reclamantei, susţineri care nu sunt însă în concordanţă cu probatoriul administrat în cauză. 

Faţă de cele ce preced, tribunalul va admite în parte cererea reclamantei, în sensul că va dispune anularea deciziei de concediere nr.12 din 23.08.2013 şi reintegrarea reclamantei pe postul deţinut anterior, precum şi obligarea pârâtei la plata către reclamantă a drepturilor salariale cuvenite acesteia în perioada 23.08.2013 până la reintegrarea efectivă, respingând celelalte capete de cerere.

În baza art. 453 alin.2 din Codul de procedură republicat, raportat la pretenţiile admise, instanţa va obliga pârâta să plătească reclamantei  suma de 250 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând ½ din onorariu avocat, apreciind că onorariul pentru expert se impune a fi suportat de către reclamantă în condiţiile în care nici una dintre pretenţiile pentru care s-a dispus efectuarea expertizei nu a fost admisă.

Opinia asistenţilor judiciari este conformă cu prezenta hotărâre.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite în parte cererea formulată de către reclamanta  S.A., cu domiciliul în …, având CNP …,  în contradictoriu cu pârâta S.C.  S.I.  S.R.L., cu sediul în ... .

Dispune anularea deciziei de concediere nr.12 din 23.08.2013 şi reintegrarea reclamantei pe postul deţinut anterior.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a drepturilor salariale cuvenite acesteia în perioada 28.08.2013 până la reintegrarea efectivă.

Obligă pârâta la 250 lei cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Gorj.

Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Aprilie 2014, la Tribunalul Gorj.

PREŞEDINTE, ASISTENŢI JUDICIARI, GREFIERI,

Domenii speta

Spete similare