Imposibilitatea analizării de către instanţă a culpei contractuale a părţilor şi a bunei sau relei credinţe în derularea contractului în cadrul unei acţiuni privind obligarea pârâtei la continuarea contracului de locaţiune, în lipsa învestirii instanţei

Prin Decizia civilă Tribunalul Galaţi A respins ca nefondat  recursul declarat de reclamanta AJPS împotriva Sentinţei Judecătoriei Galaţi.  Prin sentinţa recurată se respinsese cererea reclamantei de obligare a pârâtei CNPR la menţinerea în vigoare a contractului de închiriere şi a actelor adiţionale până la expirarea duratei contractului de închiriere.

Instanţa de recurs a apreciat că hotărârea instanţei de fond este corectă. Părţile au încheiat un contract de locaţiune cu termen, respectiv pentru o perioadă de 10 ani. Ca urmare, un astfel de contract poate înceta fie prin ajungerea la termen, dacă părţile nu convin reînnoirea pentru o perioadă determinată, fie prin acordul părţilor, pieirea bunului etc., sau prin denunţarea unilaterală de către una din părţi a contractului.

În cazul de faţă pârâta a denunţat unilateral contract, ceea ce înseamnă că nu se poate continua relaţia contractuală în lipsa voinţei juridice din partea uneia din părţi.

Obiectul litigiului de faţă este obligarea pârâtei de a-şi da acordul pentru continuarea relaţiei contractuale. Instanţa nu poate suplini voinţa juridică a pârâtei, deoarece nu există nici un text de lege care să oblige o persoană juridică să continue o relaţie contractuală împotriva voinţei acesteia, în cazul contractului de locaţiune. Ca urmare, nerespectarea clauzelor contractuale de către pârâtă, în cazul de faţă nerespectarea termenului de 10 ani, dă dreptul părţii adverse, adică reclamantei, la dezdăunări.

Abia în cazul în care instanţa ar fi investită cu o acţiune în pretenţii, aceasta ar trebui să analizeze culpa contractuală şi a vedea dacă părţile şi-au respectat obligaţiile contractuale.

În speţa dedusă judecăţii, recurenta-reclamantă nu a învestit instanţa de fond cu o cerere în pretenţii, pentru acoperirea pagubelor produse de lipsa acordului pârâtei de a închiria în continuare spaţiul modernizat de reclamantă, motiv pentru care nici instanţa de fond şi nici cea de recurs, nu sunt chemate să verifice culpa contractuală a părţilor şi nici buna sau reaua-credinţă în derularea contractului.

Aşa cum s-a arătat mai sus, obiectul litigiului îl reprezintă obligarea pârâtei la continuarea relaţiei contractuale. Instanţa, neputând suplini voinţa părţii, nu poate nici obliga pe aceasta (pârâta) împotriva voinţei sale, să continue derularea contractului de locaţiune, contract ce are efecte numai pentru viitor nu şi pentru trecut. Ca urmare, în mod corect instanţa de fond a respins acţiunea.

Domenii speta

Spete similare