Civil - contestaţie la executare

Dosar nr.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL TULCEA

SECŢIA CIVILĂ DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

DECIZIE CIVILĂ Nr. 494/2014

Şedinţa publică de la 25 Septembrie 2014

INSTANŢA

Asupra apelului civil de faţă:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 25.11.2013 sub nr. 8645/327/2013 contestatoarea ...a formulat contestaţie la executare în contradictoriu cu intimata ANAF – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Tulcea, solicitând anularea parţială a titlului executoriu nr. 363010017163702 din data de  28.10.2013, numai în privinţa sumei de 3.047 lei.

Contestatoarea a invocat şi prescripţia dreptului la acţiune, prin raportare la dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, susţinând că procedura de recuperare a sumei a încetat la data de 1.03.2010, iar pe o perioada mai mare de 3 ani, Instituţia Prefectului Judeţului Tulcea a stat în pasivitate şi nu a întreprins niciun demers în acest sens.

Legal citată, intimata ANAF – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Tulcea a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată şi menţinerea formelor de executare ca fiind legale şi temeinice.

Soluţionând cauza, prin sentinţa civilă nr.1360 din 06 mai 2014 instanţa a respins atât excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a intimatei, invocată de contestatoarea ..., cât şi contestaţia la executare, ca nefondate.

Pentru a se pronunţa astfel instanţa de fond a reţinut că la data de 28.10.2013 intimata ANAF – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Tulcea a emis pe numele contestatoarei ...titlul executoriu nr. 363010017163702, pentru plata sumei totale de 3.065 lei, din care 3.047 lei reprezentând „alte venituri (venit despăgubiri + răspunderi p.f.)”.

Din înscrisurile depuse la dosar a rezultat că prin Ordinului Prefectului Judeţului Tulcea nr. 479/14.12.2007 s-a dispus recuperarea sumei de 6.951 lei de la contestatoare, reprezentând plăţi salariale acordate necuvenit în intervalul octombrie 2005 - octombrie 2007.

Prin adresa nr. 12562/01.10.2013 Instituţia Prefectului Judeţului Tulcea a solicitat sprijinul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Tulcea pentru recuperarea sumei de 3.047 lei prin executare silita, în conformitate cu prevederile  art. 141 din O.G. nr. 92/2003, fiind înaintate şi înscrisuri, iar ulterior intimata a emis actele de executare contestate în prezenta cauză.

Analizând cu prioritate excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a intimatei, invocată de contestatoarea ..., instanţa de fond a constatat că argumentele aduse în susţinerea acesteia sunt neîntemeiate.

Astfel, din înscrisurile înaintate instanţei de Instituţia Prefectului Judeţului Tulcea cu adresa nr. 3829/3.04.2014 a rezultat că din totalul sumei de 6.951 lei pe care o avea de restituit contestatoarea s-au efectuat reţineri salariale în cuantum de 290 lei de către această instituţie şi de 3.614 lei de către Casa de Asigurări de Sănătate Tulcea în perioada ianuarie 2009 – ianuarie 2010. S-a arătat că după încetarea raporturilor de serviciu de către contestatoare cu Casa de Asigurări de Sănătate Tulcea, Instituţia Prefectului a continuat demersurile pentru recuperarea debitului, fiind trimise adrese la societăţile unde aceasta a fost angajată şi la locul de domiciliu cunoscut.

La dosar au fost depuse înscrisuri în susţinerea acestor afirmaţii, din care a rezultat că Instituţia Prefectului Judeţului Tulcea nu a rămas în pasivitate cu privire la recuperarea debitului datorat de contestatoare.

Potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil „prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt şi rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit”, sens în care, prezentului raport juridic îi sunt aplicabile dispoziţiile Decretului nr. 167/1958. Conform art. 1 alin. 1 din acest act normativ „dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege”, iar potrivit art. 3 „termenul prescripţiei este de 3 ani”.

Prescripţia sancţionează creditorul pentru neexercitarea dreptului său la acţiune faţă de debitor în termenul legal, dar în acelaşi timp trebuie avut în vedere faptul că prescripţia se întrerupe prin efectuarea oricărui act începător de executare, potrivit art. 16 alin. 1 lit. c din Decretul nr. 167/1958.

Sub acest aspect, s-a făcut dovada faptului că Instituţia Prefectului Judeţului Tulcea, care avea calitatea de creditor faţă de contestatoare, a efectuat în perioada mai 2010 – septembrie 2013 demersuri pentru recuperarea debitului, iar faptul că acestea nu au avut nici un rezultat, nu atrage împlinirea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune.

Pe fondul cauzei, instanţa de fond a reţinut că art. 141 alin. 10 din O.G. nr. 92/2003 „Instituţiile publice finanţate total sau parţial de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz, care nu au organe de executare silită proprii, transmit titlurile executorii privind venituri ale bugetului general consolidat, spre executare silită, organelor fiscale din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Sumele astfel realizate se fac venit la bugetul din care sunt finanţate instituţiile publice”.

Prin prisma acestor prevederi, Instituţia Prefectului Judeţului Tulcea a procedat în mod corect la solicitarea sprijinul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Tulcea pentru recuperarea sumei de 3.047 lei prin executare silita, prin adresa  la nr. 12562/01.10.2013, iar organele fiscale au emis în mod legal titlul executoriu nr. 363010017163702 din 28.10.2013.

Obligaţiile de plată ale contestatoarei ...erau într-adevăr drepturi salariale acordate necuvenit, dar sub acest aspect legiuitorul nu face nicio distincţie în privinţa sumelor ce pot fi recuperate de instituţiile publice care nu au organe de executare silită proprii prin intermediul structurilor A.N.A.F., făcându-se referire generică la „titluri executorii privind venituri ale bugetului general consolidat”.

Bugetul general consolidat reprezintă, potrivit art. 3 pct. 2 din Legea nr. 69/2010, ansamblul bugetelor componente ale sistemului bugetar, incluzând şi bugetul general centralizat al unităţilor administrativ-teritoriale şi ca atare sumele datorate de contestatoare aveau regimul juridic al unor venituri bugetare, fiind astfel justificată măsura de executare silită prin intermediul organelor fiscale.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat apel contestatoarea ....

În motivarea apelului a arătat că înţelege să critice hotărârea instanţei de fond faţă de interpretarea dată uneia dintre condiţiile întreruperii prescripţiei în sensul că s-a considerat că simplul demers al Instituţiei Prefectului de a expedia somaţii, care nu au ajuns niciodată la destinatar, îndeplinesc condiţia cerută în mod imperativ de a opera întreruperea prescripţiei.

Arată în continuare apelanta că procedura de recuperare a sumei a încetat la data de 01 martie 2010, dată la care au încetat raporturile de muncă la Casa de Asigurări de Sănătate şi cum pe o perioadă mai mare de 3 ani Instituţia Prefectului a stat în pasivitate şi nu a întreprins nici un demers legal în sensul recuperării sumei, consideră că dreptul la acţiune s-a prescris, solicitând admiterea excepţiei cu consecinţa anulării parţiale a titlului executoriu nr.363010017163702/28.10.2013 emis de către Administraţia Naţională de Administrare Fiscală Tulcea, numai în ceea ce priveşte suma de 3047 lei.

Pe fondul apelului a arătat că suma reprezintă drepturi salariale şi nu creanţe fiscale, punându-se problema naturii juridice a drepturilor pentru care creditoarea solicită executarea silită.

Concluzionează apelanta că procedura reglementată de dispoziţiile art.141 din OG 92/2003 se referă în mod exclusiv la modalitatea de recuperare a creanţelor fiscale ce se fac venit la bugetul consolidat al statului şi nu la modalitatea de recuperare a drepturilor salariale, recuperare ce este supusă altui regim juridic.

Faţă de aceste motive, apelanta contestatoare a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacată şi, rejudecând, admiterea contestaţiei, cu cheltuieli de judecată.

Intimata D.G.R.F.P. Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Tulcea a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului şi menţinerea sentinţei civile 1360/06.05.2014 ca fiind legală şi temeinică.

Examinând cauza în raport de criticile formulate, tribunalul constată următoarele:

Prin Ordinul Prefectului nr. 479/14.XII.2007 s-a decis recuperarea sumei de 6.951 lei reprezentând plăţi salariale acordate apelantei-contestatoare necuvenit în intervalul octombrie 2005-octombrie 2007, în 24 de rate lunare, începând cu decembrie 2007, câte 290 de lei lunar. Din această sumă a fost recuperată suma de 3.904 lei, din care suma de 290 de lei a fost reţinută pe statul de  plată aferent lunii decembrie 2007  de către Instituţia Prefectului Judeţului Tulcea, iar suma de 3.614 lei s-a reţinut de către Casa de Asigurări de Sănătate Tulcea, prin reţineri lunare pe statul de salarii, pentru perioada ianuarie 2007- ianuarie 2010.

Întrucât demersurile întreprinse de Instituţia Prefectului Judeţului Tulcea, ulterior încetării calităţii apelantei-contestatoare de angajat al C.A.S. Tulcea în vederea recuperării integrale a debitului au rămas fără rezultat, cu adresa nr. 12562/1.X.2013, aceasta a solicitat Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Tulcea, declanşarea executării silite, înregistrându-se dosarul nr. 118775/36/30/1/2013/363010021541423 în care s-au emis la data de 28.X.2013 titlul executoriu şi somaţia cu acelaşi număr.

Criticile apelantei-contestatoare referitoare la legalitatea actelor de executare silită nu sunt întemeiate pentru următoarele considerente:

Excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de către apelanta-contestatore în faţa instanţei de fond şi reiterată în apel, ce vizează de fapt excepţia prescripţiei executării silite, nu va fi analizată de către tribunal ca o excepţie procesuală, aşa cum aceasta este definită prin art. 245 NCPC, ci ca  o apărare de fond, respectiv un motiv de nelegalitate a actelor de executare silită ce fac obiectul contestaţiei la executare.

Sub acest aspect se reţine că articolul 6 din Decretul nr. 167/1958 arată că dreptul de a cere executarea silită în temeiul oricărui titlu de executare se prescrie prin împlinirea unui termen de 3 ani. Prescripţia se întrerupe printr-un act începător de executare, iar noua prescripţie nu începe să curgă până la îndeplinirea ultimului act de executare, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 16 şi 17 alin. 4 din acelaşi act normativ.

În speţa dedusă judecăţii executarea silită a Ordinului Prefectului a început în ianuarie 2008, odată cu prima reţinere din drepturile salariale ce i se cuveneau apelantei-contestatore din partea angajatorului Instituţia Prefectului.

Ultimul act de executare de la care, potrivit dispoziţiilor legale mai sus arătate, a început să curgă un nou termen de prescripţie nu este ultima rată de reţineri din salariul cuvenit debitoarei ca angajat în cadrul C.A.S Tulcea, ci cererea prin care angajatorul prejudiciat a solicitat executarea silită în condiţiile dreptului comun.

Pentru a opina în acest sens, tribunalul a avut în vedere dispoziţiile art. 258 alin. (1) din Codul Muncii (norma legală aplicabile în conformitate cu dispoziţiile art. 117 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici) potrivit cărora în cazul în care contractul individual de muncă încetează înainte ca salariatul să îl fi despăgubit pe angajator şi cel în cauză se încadrează la un alt angajator ori devine funcţionar public, reţinerile din salariu se fac de către noul angajator sau noua instituţie ori autoritate publică, după caz, pe baza titlului executoriu transmis în acest scop de către angajatorul păgubit.

Alin. (2) al aceluiaşi articol arată că dacă persoana în cauză nu s-a încadrat în muncă la un alt angajator, în temeiul unui contract individual de muncă ori ca funcţionar public, acoperirea daunei se va face prin urmărirea bunurilor sale, în condiţiile Codului de procedură civilă.

Rezultă din textele de lege mai sus menţionate că, pentru acoperirea debitului, executarea se face cu prioritate asupra veniturilor salariale ale debitorului şi numai în cazul în care acesta nu mai realizeză asemenea venituri, creditorul poate solicita executorului urmărirea altor venituri sau a bunurilor debitorului.

În aceste condiţii, demersurile întreprinse de către angajatorul prejudiciat în vederea aflării noului angajator al debitoarei, obligatorii potrivit dispoziţiilor art. 258 alin. 1 şi 2 din Codul Muncii, au întrerupt prescripţia executării silite, aşa cum în mod corect a concluzionat şi judecătorul fondului.

Aşadar, actele de executare ce fac obiectul prezentei contestaţii au fost emise în cadrul termenului de prescripţie stabilit de art. 6 din Decretul 167/1958.

Nici susţinerile apelantei-contestatoare în sensul că intimata nu are calitatea de organ de executare nu pot fi reţinute.

Este adevărat că suma de bani pentru care s-a declanşat executarea silită nu este o creanţă fiscală, astfel cum aceasta este definită de art. 21 din O.G. nr. 92/2003, însă este de necontestat că această sumă se face venit la bugetul de stat. În atare situaţie, cum Instituia Prefectului nu are organe de executare proprii, în conformitate cu dispoziţiile art. 141 alin. 10 din O.G. nr. 92/2003 executarea silită a Ordinului nr. 446/2007 se face prin intermediul structurilor A.N.A.F.

Concluzionând că soluţia instanţei de fond este temeinică şi legală, tribunalul va respinge apelul, ca nefondat.

Pe cale de consecinţă, va fi păstrată sentinţa civilă nr. 1360/06.05.2014  a Judecătoriei Tulcea, ca legală şi temeinică

Domenii speta

Spete similare