Conflict de competenţă între secţiile tribunalului Competenţa de a judeca apelul declarat împotriva sentinţei pronunţată de judecătorie în contestaţie la executare

Prin sentinţa civilă nr. 3738 de la 26 noiembrie 2014 pronunţată de Judecătoria  Drobeta Turnu Severin în dosarul nr. 2584/225/2014 a fost admisă contestaţia la executare formulată de contestatoarea x, în contradictoriu cu intimatele Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Drobeta Turnu Severin şi Unitatea Administrativ Teritorială  Drobeta Turnu Severin prin Primar şi a fost anulată somaţia de executare nr. 283215/06.02.2014 şi titlul executoriu nr. 283214 din 06.02.2014.

Împotriva sentinţei civile nr. 3738 de la 26 noiembrie 2014 pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr. 2584/225/2014 au declarat apel intimatele Direcţia Impozite şi Taxe Locale Dr. Tr. Severin şi UAT Dr. Tr. Severin prin Primar, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

La termenul de judecată din 24.03.2015 intimata prin apărător a invocat excepţia necompetentei funcţionale a Secţiei I Civilă în soluţionarea cauzei, susţinând că obiectul litigiului îl reprezintă o contestaţie la executare a unui titlu executoriu fiscal şi, în consecinţă, este competentă cu soluţionarea Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal.

Prin încheierea de şedinţă din data de 24.03.2015 pronunţată de Secţia I Civilă  a Tribunalului Mehedinţi în dosarul nr. 2584/225/2014 s-a declinat spre competentă soluţionare Secţiei a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal apelul civil formulat de apelantele intimate Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Drobeta Turnu Severin şi Unitatea Administrativ Teritorială  Drobeta Turnu Severin prin Primar, reţinând că faţă de obiectul cauzei deduse judecăţii, respectiv contestaţie la executarea unui titlu executoriu fiscal, precum şi disp. art. 172 şi următoarele din OG 92/2003 privind codul de procedură fiscală, competenţa de soluţionare a cauzei revine Secţiei a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi - Secţia a II-a Civilă de Contencios Administrativ şi Fiscal sub nr. 2584/225/2014*.

Prin Încheierea de şedinţă de la 07 aprilie 2015 pronunţată de Secţia a II-a Civilă, de Contencios Adminstrativ şi Fiscal a Tribunalului Mehedinţi, în dosarul nr. 2584/225/2014*, s-a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Secţiei I Civilă. S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a înaintat dosarul Curţii de Apel Craiova spre soluţionare.

Pentru a se pronunţa astfel, examinând excepţia invocată, instanţa a constatat următoarele:

Prin acţiunea pendinte s-a solicitat anularea titlului executoriu nr. 283214/06.02.2014, respectiv anularea somaţiei de plată nr. 283215/06.02.2014, acte de executare propriu-zise, iar nicidecum acte administrative sau acte administrativ fiscale pentru a atrage competenţa secţiei  de contencios administrativ şi fiscal.

Aceasta rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 141 alin. 8 şi 145 alin. 1 Cod de procedură  fiscală  unde se precizează că somaţiile de plată  şi titlurile executorii (precum în speţă) sunt acte de executare, iar nu acte  administrativ fiscale, în sensul art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004 care să atragă competenţa instanţei de contencios administrativ, competenţa aparţinând instanţei civile de executare, respectiv Tribunalul Mehedinţi - Secţia  I Civilă ca şi instanţă de control judiciar, potrivit dispoziţiilor art. 172 şi următoarele Cod de procedură fiscală, fiind irelevantă şi calitatea părţilor, de profesionişti sau neprofesionişti.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 131 şi următoarele Cod de procedură civilă, instanţa a admis excepţia invocată din oficiu şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Secţiei I Civilă a Tribunalului Mehedinţi..

Constatând ivit conflictul negativ, în temeiul art. 136 Cod de procedură civilă, a fost sesizată Curtea de Apel Craiova - Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal  în vederea stabilirii  competenţei de soluţionare a apelului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, sub nr. 689/54/2015, la data de 14 mai 2015.

Soluţionând conflictul negativ de competenţă în temeiul art. 135 alin. 1 şi art. 136 N.C.proc.civ., Curtea de Apel Craiova, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal constată că Secţiei I Civilă din cadrul Tribunalului Mehedinţi îi revine competenţa soluţionării cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 136 alin. 1 N.C.proc.civ., republicat „Dispoziţiile prezentei secţiuni privitoare la excepţia de necompetenţă şi la conflictul de competenţă se aplică prin asemănare şi în cazul secţiilor specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti, care se pronunţă prin încheiere.”

Noul Cod de procedură reglementează, faţă de vechea reglementare, pentru prima dată prin art. 136, procedura de soluţionare a conflictelor de competenţă dintre două secţii sau complete specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti. Astfel, noul Cod de procedură civilă, în acord cu prevederile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, prevede prin art. 136 că dispoziţiile privitoare la soluţionarea conflictelor de competenţă se aplică şi la conflictele de competenţă care apar între secţiile specializate sau completele specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti. Un asemenea conflict se soluţionează de către secţia instanţei stabilită la art. 135 corespunzătoare secţiei înainte căreia s-a ivit conflictul.

În cauză, a fost soluţionată o contestaţie la executare de către Judecătoria Drobeta Turnu Severin, care prin sentinţa civilă nr. 3738 de la 26 noiembrie 2014 pronunţată în dosarul nr. 2584/225/2014 a admis contestaţia la executare şi a anulat somaţia de executare nr. 283215/06.02.2014 şi titlul executoriu nr. 283214 din 06.02.2014.

Pricina care a generat prezentul conflict de competenţă a fost soluţionată în primă instanţă de către Judecătoria Drobeta Turnu Severin, instanţă care, în temeiul obligaţiei legale statuate prin art. 131 alin. 1 din Codul de procedură civilă, a procedat la verificarea propriei sale competenţe şi a constatat că este competentă general, material şi teritorial să judece  contestaţia la executare în temeiul art. 713 alin. 1 C.proc.civ. raportat la art. 650 alin. 1 C.proc.civ., aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la 08.10.2014.

Soluţia judecătoriei s-a bazat pe împrejurarea inexistenţei unor decizii de impunere, acte administrativ fiscale conform art. 41 din O.G. nr. 92/2003, în care să fie individualizată obligaţia de plată şi care să fie comunicate contestatoarei în condiţiile art. 44 din aceeaşi ordonanţă. Judecătoria a reţinut că titlul executoriu ce nu a avut la bază un asemenea act de creanţă este nul şi nu poate produce niciun efect juridic, aceeaşi sancţiune afectând şi somaţia emisă în baza sa, întrucât creanţa fiscală nu există, constatând că se impune anularea titlului executoriu astfel emis, precum şi a somaţiei întocmite în baza acestuia, în baza art. 719 Cod procedură civilă.

În speţă, cu privire la instanţa de control judiciar competentă să soluţioneze calea de atac în contestaţia la executare nu există divergenţă, divergenţa de opinie apărând în ceea ce priveşte secţia din cadrul instanţei de control judiciar la care trebuie să se înregistreze dosarul şi care trebuie să soluţioneze apelul declarat împotriva sentinţei pronunţată de judecătorie.

Competenţa de soluţionare a căii de atac formulată împotriva contestaţiei la executare se determină după regulile general aplicabile cuprinse în Codul de procedură civilă.

Apelul se soluţionează de instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea apelată, astfel cum rezultă din observarea dispoziţiilor generale în materie de competenţă materială, art. 95 pct. 2 N.C.proc.civ. conform cu care: „Tribunalele judecă: (...) 2. ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă”;

Contestaţia la executare a fost soluţionată de către instanţa de executare potrivit art. 714 alin. 1 N.C.proc.civ., republicat.

Potrivit art. 718 alin. 1 N.C.proc.civ., republicat „(1) Hotărârea pronunţată cu privire la contestaţie poate fi atacată numai cu apel, cu excepţia hotărârilor pronunţate în temeiul art. 712 alin. 4 şi art. 715 alin. 4 care pot fi atacate în condiţiile dreptului comun”.

Sentinţa pronunţată în primă instanţă de judecătorie, în aceste condiţii, este supusă numai apelului la tribunal, care va pronunţa o hotărâre definitivă, aşadar, în ultimă instanţă.

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, prin dispoziţii legale exprese, stabileşte competenţa instanţelor de judecată în soluţionarea litigiilor de contencios administrativ, precum şi procedura de judecată a litigiilor de contencios administrativ.

După adoptarea noului Cod de procedură civilă, prin Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a acestuia, în materia contenciosului administrativ este menţinut sistemul dublului grad de jurisdicţie, respectiv instanţele de fond care soluţionează litigiile de contencios administrativ care sunt, după caz, secţiile de contencios administrativ şi fiscal al tribunalelor sau ale curţilor de apel, fiind menţinută de asemenea, prin dispoziţiile art. 7 alin. 3 din Legea nr. 76/2012, după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, calea de atac a recursului împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate de către instanţele de fond. Noul Cod de procedură civilă, art. 95 pct. 1, face trimitere la lege în privinţa competenţei tribunalului, iar soluţionarea în fond a litigiilor de contencios administrativ de către tribunale derivă din prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, ca lege specială în materie, în virtutea principiului specialia generalibus derogant.

Secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului nu are competenţa de a soluţiona apeluri împotriva soluţiilor pronunţate de judecătorie în materia contestaţiei la executare, nu are o competenţă proprie prevăzută în texte de lege care să dea naştere la interpretări diferite.

Curtea menţionează că în cazul contestării executării silite ce se realizează de către organele administrative fiscale în baza unui titlu executoriu fiscal, dreptul comun este reprezentat de normele dreptului civil, material şi procesual, iar nu de normele de drept public cuprinse în Legea nr. 554/2004 şi, respectiv, în titlul IX C.proc.fisc., care sunt aplicabile numai la soluţionarea acţiunii în anularea sau modificarea obligaţiei fiscale, ce constituie titlu de creanţă fiscală.

Potrivit dispoziţiilor art. 205-209 din Titlul IX „Soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrativ fiscale” din O.G. nr. 92/2003, republicată, privind Codul de procedură fiscală, împotriva actelor administrativ fiscale se poate formula contestaţie potrivit procedurii prevăzute de dispoziţiile legii speciale, respectiv Codul de procedură fiscală.

Aceste dispoziţii din legea specială derogă şi exclud de la aplicare dispoziţiile dreptului comun, respectiv normele de competenţă din Codul de procedură civilă.

Potrivit pct. 5.3. din Anexa la Ordinul nr. 2906/25.09.2014 privind aprobarea Instrucţiunilor pentru aplicarea titlului IX din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală „Prin alte acte administrative fiscale, prevăzute la art. 209 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, se înţelege actele administrative fiscale emise de organele fiscale competente, altele decât cele stipulate expres şi limitativ la art. 209 alin. 1 din Codul de procedură fiscală şi pentru care competenţa de soluţionare a contestaţiilor aparţine organelor fiscale emitente”.

Potrivit art. 41 din Codul de procedură fiscală „actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislaţiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor fiscale” şi el nu se confundă cu actele de executare, categorie în care intră titlul executoriu, înştiinţările de plată şi somaţiile de executare, diferenţa rezultând şi din dispoziţiile art. 145 din acelaşi act normativ.

Simpla împrejurare că emitentul titlului este un organ fiscal, nu este de natură a atrage competenta instanţei de contencios administrativ, întrucât, în lipsa unor dispoziţii speciale, derogatorii, competenţa materială şi teritorială în soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor de executare şi a titlurilor executorii, urmează regulile generale, instituite prin art. 714 alin. 1 N.C.proc.civ., republicat.

În speţă, nu este incidentă procedura contenciosului administrativ, instanţa de contencios administrativ a tribunalului nu are competenţa de a soluţiona apelul declarat împotriva sentinţei pronunţată de judecătorie în materia contestaţiei la executare, ci competenţa de a soluţiona apelul aparţine instanţei superioare în materie civilă.

Ca urmare, Curtea, în conformitate cu art. 135 alin. 1 şi art. 136 N.C.proc.civ., a stabilit competenţa soluţionării apelului în favoarea Secţiei I Civilă a Tribunalului Mehedinţi.

Domenii speta

Spete similare