Luarea de mită

Prin sentinţa penală nr. 52 din 14 februarie 2013 pronunţată în dosarul nr.4803/108/2013 – Tribunalul Arad, în baza art. 254 alin. 1 Cod penal, rap. la art. 6, 7 alin. 2 din Legea 78/2000, condamnă pe fiecare din inculpaţii S.B. şi H.S.T., la câte 3 ani închisoare fiecare.

Pe durata şi în condiţiile art. 71 Cod penal, interzice inculpaţilor exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal, cu excepţia dreptului de a alege.

În condiţiile art. 65 cod penal aplică inculpaţilor pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a Cod penal, cu excepţia dreptului de a alege şi art. 64 lit. b, c cod penal, pe o durată de 3 ani.

În baza art. 81, 82 cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate inculpaţilor şi fixează acestora un termen de încercare de 5 ani.Atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 cod penal.

În baza art.71 alin. 5 Cod penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 118 lit. e Cod penal confiscă de la fiecare inculpat, suma de câte 300 lei.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:

În noaptea de 13/14 aprilie 2012, inculpaţii S.B. şi H.S.,  agenţi principali de poliţie în cadrul Poliţiei Rutiere Arad, efectuau serviciul de patrulă pe accidente, conform planificării existente la nivelul unităţii în care funcţionează.

Conform procedurii legale, în jurul orelor 2:00, cei doi s-au deplasat la un accident în zona loc. Sâmpetru German, jud. Arad. Cu ocazia respectivă, la faţa locului, inculpaţii S.B. şi H.S. au oprit în trafic un singur autoturism, marca Dacia având nr. de înmatriculare TM-02-DST, condus de către numitul B.V.M..

În urma verificărilor efectuate s-a constatat că şoferul oprit în trafic nu avea asupra sa permisul de conducere, motiv pentru care i-au fost reţinute acestuia certificatul de înmatriculare şi asigurarea autovehiculul, fără a se întocmi acte constatatoare în acest sens, solicitându-i-se acestuia să se prezinte la poliţie, fără a se preciza unde anume şi pe cine să caute.

Ulterior, denunţătorul s-a interesat atât la postul de politie Secusigiu, cât si la ofiţerul de serviciu din cadrul Serviciului Rutier Arad, despre numele agenţilor care l-au oprit în trafic, luând legătura în acest sens şi cu martorul C.M., coleg al celor doi învinuiţi, pe care îl cunoscuse anterior si căruia i-a povestit cele petrecute, rugându-1 totodată să se intereseze de numele celor doi poliţişti care l-au oprit în trafic în data respectivă.

Astfel, în seara zilei de 17.04.2012, in jurul orelor 19,30, prin intermediul învinuitului C.M., denunţătorul s-a întâlnit cu cei doi agenţi în sediul Serviciului Rutier Arad, ocazie cu care a avut loc o discuţie privată între învinuiţii S.B., H.S. şi C.M., în  care primii doi au solicitat denunţătorului, prin intermediul învinuitului Ciornei, o sumă de bani, pentru restituirea documentelor şi pentru a nu i se întocmi acestuia dosar penal, aspect comunicat ulterior de către martorul C., numitului B.. Cu această ocazie au şi fost remise inculpatului C. documentele denunţătorului, pentru a fi restituite acestuia din urmă, însă numai după obţinerea unui folos şi dacă «merită».

C.M. i-a spus denunţătorului să facă rost de 600 lei, fără a se putea stabili cu exactitate dacă această sumă a fost precizată de inculpaţi sau a fost stabilită de martor.

A doua zi, respectiv în seara zilei de 19.04.2012, în jurul orelor 20.00, denunţătorul s-a întâlnit din nou cu învinuitul C.M., în zona Podgoria, acesta din urmă reiterând cererea celor doi agenţi, înţelegându-se totodată să se întâlnească pentru predarea efectivă a banilor a doua zi, momentul întâlnirii urmând a fi stabilit telefonic.

Fată de cele menţionate anterior, denunţătorul s-a prezentat în dimineaţa zilei de 20.04.2012 la sediul Serviciului Judeţean Anticorupţie Arad pentru a sesiza cele întâmplate, aspectele sesizate de către denunţătorul B.V.M. fiind confirmate si de o înregistrare audio efectuată de acesta, cu ocazia întâlnirii cu C.M., din seara zilei de 19.04.2012, înregistrare pusă la dispoziţia organelor de urmărire penală cu ocazia sesizării.

În acest context s-a dispus autorizarea înregistrărilor audio-video în mediul ambiental a discuţiilor care urmau să se poarte între denunţător şi inculpaţi.

În acest sens, în cursul zilei de 20.04.2012, după ce denunţătorul a fost contactat telefonic de mai multe ori de către numitul C.M., cei doi s-au întâlnit, în jurul orelor 14,00, în centrul oraşului Curtici, unde domiciliază martorul, care de altfel l-a şi aşteptat pe B.V.M. cu maşina personală, ocazie cu care denunţătorul i-a remis numitului C.M. suma de 600 lei, după ce anterior, la solicitarea acestuia din urmă, denunţătorul a schimbat bancnotele pe care le-a avut iniţial asupra sa, într-un magazin alimentar, în bancnote de altă valoare, având alte serii.

Ulterior cei doi s-au deplasat cu autoturismul numitului C.M. în Arad, unde acesta din urmă trebuia să se întâlnească cu inculpaţii S.B. şi H.S., pentru a le remite suma de bani primită.

La intervenţia organelor de urmărire penală, numitul C.M. a acceptat colaborarea cu acestea, pentru a dovedi aspectul că banii primiţi de la denunţător nu-i erau destinaţi, suma de bani urmând să fie remisă agenţilor de poliţie S.B. şi H.S..

În acest sens, în jurul orelor 17,00 numitul C.M. 1-a contactat telefonic pe numitul S.B. căruia i-a sugerat că a primit banii de la denunţător, stabilind cu acesta să se întâlnească, in vederea remiterii banilor, in jurul orelor 19,30 la Staţia PECO de lângă Poliţia rutieră, S.B. solicitându-i telefonic învinuitului C.M. să vină împreună cu denunţătorul.

În jurul orelor 19,30 însă a avut loc o altă discuţie telefonică între cei doi, în care au stabilit să se întâlnească în biroul inculpatului S. din cadrul Poliţiei Rutiere, însă în momentul în care numitul C. împreună cu numitul B., s-au deplasat înspre poliţie, cei doi s-au întâlnit în colţul instituţiei cu inculpatul H., care se afla în maşina sa parcată în zona respectivă, la scurt timp sosind la faţa locului şi inculpatul S.B..

Cu aceea ocazie numitul C.M. i-a oferit inculpatului S. suma de 600 lei, acesta spunându-i să dea banii inculpatului H.S., după care s-a angajat într-o discuţie cu denunţătorul, reproşându-i acestuia faptul că ar fi fost pe la domiciliul socrilor săi pentru a întreba despre inculpat.

În acest timp, prin portiera deschisă din partea dreaptă faţă a autoturismului, C.M. a remis suma de 600 lei inculpatului H., spunând cu această ocazie „...uite aicea, pentru tine şi pentru B. de la asta-referindu-se la denunţător - şase ai ...tri/tri.

După remiterea sumei de bani, C.M. a predat denunţătorului documentele reţinute de inculpaţi.

Imediat, după aceasta inculpatul H. a plecat de la faţa locului, la volanul autoturismului său, astfel că la intervenţia procurorului şi a DGA-ului, în zonă se mai aflau numitul C.M., inculpatul S.B. şi denunţătorul.

Inculpaţii S.B. şi H.S. nu au recunoscut săvârşirea faptei reţinută în sarcina lor, arătând că nu au solicitat şi primit vreo sumă de bani de la denunţător sau de la numitul C.M. pentru a nu-şi îndeplini corespunzător atribuţiile de serviciu.

Din probele administrate în cauză însă rezultă, fără dubiu săvârşirea faptei de luare de mită de către cei doi învinuiţi.Din declaraţiile denunţătorului, dar şi din declaraţiile martorului C.M. rezultă că cei doi inculpaţi, la solicitarea şi în înţelegere cu C.M., au acceptat să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu, respectiv de a nu lua măsurile legale faţă de B.V.M. care a condus un autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, acceptând să primească în schimb o sumă de bani.Această înţelegere este dovedită şi prin atitudinea şi comportamentul ulterior al inculpaţilor.

Din conţinutul convorbirilor telefonice ale martorului C.M. dar şi din înregistrările în mediu ambiental, rezultă că acest martor a primit de la denunţător suma de 600 lei, după ce în prealabil a solicitat denunţătorului să schimbe bancnotele oferite iniţial, cu alte bancnote, la magazinele din localitatea Curtici.

După această activitate, martorul a venit în municipiul Arad, împreună cu denunţătorul şi înainte de a se despărţi de denunţător l-a sunat pe inculpatul S., spunându-i că vine la el la birou.

Acest lucru nu s-a mai întâmplat deoarece martorul a fost oprit de organele de urmărire penală şi ulterior, la solicitarea acestora a acceptat să meargă să predea suma de bani celor doi inculpaţi, având asupra sa tehnică de înregistrare.

În cursul serii, martorul însoţit de denunţător s-au întâlnit cu inculpaţii în zona Poliţiei Rutiere Arad, iar din înregistrările efectuate în mediu ambiental se vede cum martorul C. oferă suma de bani inculpatului S., iar acesta fără a fi surprins de gest îi solicită martorului să dea banii celuilalt incxulpat, respectiv agentului H..

Conformându-se acestei solicitări, martorul oferă banii inculpatului H. care spune că este bine, după care pleacă cu maşina.

Din atitudinea comportamentală a celor doi inculpaţi rezultă clar faptul că aceştia avuseseră o înţelegere anterioară şi că se aşteptau să primească o sumă de bani.

Toate aceste aspecte vin să infirme susţinerile inculpaţilor, potrivit cărora nu ar fi pretins şi primit nici o sumă de bani.

O altă apărare invocată de inculpaţi prin intermediul apărătorilor a fost aceea că probele au fost obţinute ilegal prin încălcarea dispoziţiilor art. 68 Cod procedură penală, respectiv faptul că martorul C., a fost determinat prin ameninţare de organele de urmărire penală să predea banii celor doi inculpaţi, pentru ai provoca astfel să comită infracţiunea şi a se obţine prin înregistrări, probele necesare inculpării acestora.

Analizând acest aspect, instanţa constată că o parte din afirmaţii sunt corecte dar nu pot duce la concluzia că probatoriul administrat este nul.

Astfel, în discuţiile telefonice purtate de martorul C. cu o persoană neidentificată, în timp ce se afla în sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, rezultă că organele de urmărire penală i-au propus să colaboreze cu acestea pentru probarea întregii activităţi infracţionale, afirmând totodată că dacă va proceda aşa va primi doar o amendă.

Aspectele spuse atunci prin telefon de martor s-au materializat prin scoaterea sa de sub urmărire penală pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită, primind doar o amendă administrativă.

Sigur, la o privire sumară asupra acestor elemente şi prin coroborarea lor cu dispoziţiile art. 68 Cod procedură penală, s-ar putea trage concluzia că martorul a fost determinat să aibă un anumit comportament pentru a provoca pe inculpaţi să comită o infracţiune cu scopul obţinerii de probe, însă o astfel de interpretare este total greşită.

Conform art. 68 alin. 2 Cod procedură penală , "este oprit a determina o persoană să săvârşească sau să continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii de probe."

Textul de lege, întrucât nu distinge, are în vedere provocarea din partea organelor de urmărire penală, a agenţilor statului, dar şi din partea oricărei persoane private - de exemplu denunţător - în scopul obţinerii de probe care să ducă la incriminarea făptuitorului.

Sintagma „a determina” presupune o instigare la comiterea infracţiunii (îndemn, încurajare, în sensul reglementării formei de participaţie a instigării prevăzute de art. 25 C.pen.), dar se poate aprecia că intră sub incidenţa textului de lege de mai sus şi provocarea sub forma vicleniei, înşelăciunii, în urma căreia persoanei i se sugerează într-un mod neechivoc săvârşirea unei infracţiuni.

Totodată, provocarea este reglementată în dreptul român ca o formă de constrângere, aspect care reiese din denumirea marginală a art. 68 Cod procedură penală, "Interzicerea mijloacelor de constrângere", text de lege care interzice în cuprinsul alineatului 1 obţinerea de probe prin constrângere în formele prevăzute acolo (prin întrebuinţarea de violenţe, ameninţări ori alte mijloace de constrângere, promisiuni şi îndemnuri), iar în alineatul 2 se referă expres la determinarea săvârşirii sau continuării săvârşirii unei infracţiuni, în scopul obţinerii de probe.

Se comite o instigare ori de câte ori organele de urmărire penală nu se limitează la a cerceta în mod pasiv activitatea infracţională, ci exercită o asemenea influenţă asupra persoanei vizate, încât să determine săvârşirea unei fapte penale care fără aceasta intervenţie nu ar fi fost săvârşită, cu scopul de a constata o infracţiune, respectiv de a obţine probe şi de a declanşa urmărirea penală.

Legislaţia română nu prevede o definiţie a acestei provocări, dar pe baza art. 68 alin. 2 Cod procedură penală şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului se reţine existenta acesteia dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile :

1. Situaţia presupus infracţională tinde să fie probată prin solicitarea emanând de la o persoană ce avea sarcina să descopere infracţiunea sau când există o invitaţie directă la comiterea unei infracţiuni din partea unui denunţător sau a unui martor anonim.

2. Lipsa oricărui indiciu că fapta ar fi fost săvârşită fără această intervenţie.

Din probatoriul administrat rezultă că în acest caz, cele două condiţii nu sunt îndeplinite, deoarece inculpaţii au acceptat primirea unor foloase materiale pentru a-şi încălca atribuţiile de serviciu anterior sesizării organelor de urmărire penală, deci rezoluţia infracţională era luată şi nu a fost determinată de comportamentul martorului C. cu ocazia realizării flagrantului.

Această concluzie rezultă şi din înregistrările video unde se observă că inculpaţii nu au avut nici o nelămurire sau surprindere atunci când le-a fost oferită suma de bani, atitudinea lor fiind aceea că aşteptau primirea acestor bani.

Instanţa mai reţine că acţiunile de primire la banilor de către inculpaţi şi discuţiile purtate între aceştia şi denunţător sunt evidenţiate prin intermediul înregistrărilor video şi audio efectuate cu acea ocazie, operaţiunile fiind derulate conform dispoziţiilor legale procedurale.

Analizând starea de fapt reţinută, instanţa constată că fapta săvârşită de inculpaţi, care în calitate de agenţi ai Poliţiei rutiere Arad au solicitat o anumită sumă de bani pentru a nu-si îndeplini în mod corespunzător atribuţiile de serviciu, aşa cum a fost descrisă anterior, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 al.1 Cod penal, rap. la art. 6,7 alin.2 din Legea 78/2000.

Cu privire la forma de vinovăţie, instanţa apreciază că inculpaţii au acţionat cu intenţie directă.

În conformitate cu dispoziţiile art.72 Cod penal, la stabilirea şi aplicarea pedepsei, instanţa va ţine seama de: dispoziţiile părţii generale a codului penal, de limitele de pedeapsă, de gradul de pericol social concret al faptelor comise, de impactul acţiunii ilicite asupra opiniei publice, de persoana inculpaţilor, de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală, în special, de împrejurările în care faptele au fost săvârşite.

În vederea atingerii dublului scop preventiv şi educativ al pedepsei, respectiv reinserţia socială pozitivă a inculpaţilor, este necesar ca funcţia de exemplaritate a pedepsei, proporţional stabilită, să asigure îndreptarea atitudinii inculpaţilor faţă de comiterea de infracţiuni,

Pentru aceste considerente, instanţa în baza art. 254 alin. 1 Cod penal, rap. la art. 6, 7 alin. 2 din Legea 78/2000, va condamna pe inculpaţii S.B. şi H.S.,  la pedeapsa de 3 ani închisoare fiecare, pentru infracţiunea de luare de mită.

Întrucât împrejurările faptice reţinute prezintă gravitate, însă prin rezonanţa consecinţelor produse nu sunt de natură a atrage o nedemnitate, cu reflectare asupra dreptului de a alege al inculpaţilor, aceştia având o conduită pozitivă anterioară comiterii infracţiunii, probată prin actele în circumstanţiere depuse la dosarul cauzei, ca fiind persoane educate, care le conferă profilul şi statutul de persoane apte de a aprecia asupra semnificaţiei procesului electoral, instanţa va face aplicarea criteriilor prevăzute în art. 71 Cod penal, în contextul cauzei, precum şi a criteriilor jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, în vederea aplicării pedepselor complementare şi accesorii, prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza I cu referire la art. 71 Cod penal, astfel că, pe durata şi în condiţiile art. 71 Cod penal şi va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a,b Cod penal, cu excepţia dreptului de a alege.

Întrucât relaţiile sociale protejate de lege prin incriminarea faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor sunt cele referitoare la buna desfăşurare a atribuţiilor de serviciu, activitate incompatibilă cu suspiciunea uzitării funcţiei în scopuri ilicite, în condiţiile art. 65 cod penal va aplica acestora pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a Cod penal, cu excepţia dreptului de a alege şi art. 64 lit. b, c cod penal, pe o durată de 3 ani .

Văzând că pedeapsa aplicată inculpaţilor este mai mică de trei ani închisoare, că aceştia nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, apreciind că inculpaţii au capacitate corespunzătoare de integrare socială, ceea ce permite exprimarea concluziei că aceştia vor realiza gravitatea faptei comise, impunându-se aplicarea unui tratament mai puţin represiv şi existând convingerea că, în acest caz, scopul pedepsei poate fi atins fără executarea în regim de detenţie, instanţa în baza art. 81 Cod penal, va suspenda condiţionat executarea pedepsei aplicate, iar în baza art. 82 Cod penal, va fixa un termen de încercare de 5 ani.

În baza art. 359 Cod procedură penală, va atrage atenţia ambilor inculpaţi asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal, privind posibilitatea revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de încercare, revocare ce va atrage executarea pedepsei aplicate prin prezenta sentinţă, alături de pedeapsa ce se va aplica pentru noua infracţiune.

În baza art.71 alin. 5 Cod penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 118 lit. e Cod penal va dispune confiscarea de la fiecare inculpat, a sumei de 300 lei.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad şi inculpaţii.

Procurorul a solicitat, în privinţa ambilor inculpaţi, ca pedepsele principale aplicate să fie executate în detenţie sau executarea să fie suspendată sub supraveghere. Totodată a solicitat şi aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii exercitării dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C.pen.

Inculpaţii au solicitat să se dispună achitarea lor, fie pe temeiul prevăzut în art. 10 alin. (1) lit. a) C.proc.pen (fapta nu există), fie pe cel prevăzut în art. 10 alin. (1) lit. d) C.proc.pen (faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii).

Curtea de Apel Timişoara prin decizia penală nr. 197/A din 14 octombrie 2013, în baza art. 379 pct.2 lit.a Cod procedură penală admite apelurile declarate de inculpaţii H.S.T. şi S.B. împotriva sentinţei penale nr. 52/2013 a Tribunalului Arad, pe care o desfiinţează şi rejudecând cauza, în baza art. 11 pct.2 lit.b rap. la art. 10 lit.a Cod procedură penală dispune achitarea inculpaţilor S.B. şi H.S.T. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 254 alin.1 Cod penal rap. la art. 6 şi 7 alin.2 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 379 pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva aceleiaşi sentinţe.

În motivarea deciziei, instanţa de apel a reţinut că, din situaţia de fapt expusă în rechizitoriu rezultă că inculpaţii S.B. şi H.S. (agenţi principali de poliţie în cadrul Poliţiei Rutiere Arad şi lucrători ai Poliţiei Judiciare) sunt acuzaţi că în perioada 17 – 19.04.2012 au pretins, prin intermediul învinuitului C.M. (agent principal de poliţie, lucrător al Poliţiei Judiciare şi coleg al celor doi inculpaţi), de la martorul-denunţător B.V.M., o sumă de bani (al cărei cuantum nu l-au precizat), iar în data de 20.04.2012 au primit de la martorul denunţător, prin intermediul învinuitului C.M., suma de 600 lei (câte 300 lei fiecare), pentru a nu efectua acte de cercetare penală faţă de martorul-denunţător B.V.M., suspectat de săvârşirea la data de 14.04.2012 a infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis  de conducere prevăzută în art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi pentru a restitui martorului-denunţător certificatul de înmatriculare şi asigurarea autovehiculului (ridicate de la acesta cu ocazia opririi în trafic în data de 14.04.2012).

Cronologic, activitatea de investigare a acestei infracţiuni, s-a desfăşurat astfel: în data de 20.04.2012 martorul B.V.M. a denunţat fapta la Serviciul Judeţean Anticorupţie Arad; în aceeaşi dată (20.04.2012) s-a organizat o operaţiune de surprindere în flagrant, ocazie cu care martorul-denunţător s-a întâlnit cu învinuitul C.M. şi i-a remis acestuia suma de 600 lei, însă denunţătorul a predat alte bancnote decât cele marcate de către organele de urmărire penală; organele de urmărire penală au intervenit în momentul în care martorul-denunţător se afla în maşină cu învinuitul C.M. şi au constatat flagrantul.

În acest moment organele de urmărire penală au luat decizia să obţină probe şi împotriva inculpaţilor S.B. şi H.S., motiv pentru care l-au convins pe învinuitul C.M. să continue activitatea infracţională, respectiv să îl contacteze telefonic (în aceeaşi zi – 20.04.2012, în jurul orei 1700) pe inculpatul S.B., să-i sugereze acestuia că a primit banii de la denunţător şi să stabilească o întâlnire în vederea remiterii banilor. Mai mult, învinuitul C.M. a fost convins să participe activ la o nouă operaţiune de surprindere în flagrant (din aceeaşi zi - 20.04.2012, ora 1930), să ofere şi să remită suma de 600 lei inculpaţilor S.B. şi H.S.. Flagrantul a eşuat, în sensul că, după ce învinuitul C.M. a lăsat banii pe bordul autovehiculului (afirmaţia aparţine învinuitului C.M. şi a fost făcută cu ocazia audierii sale în faţa instanţei de apel) inculpatul H. a plecat de la faţa locului înainte de intervenţia organelor de urmărire penală, banii nefiind găsiţi.

Prin urmare, activitatea de investigare a faptelor are două momente principale: 1) denunţul martorului B.V.M. combinat cu flagrantul organizat pentru învinuitul C.M.; 2) activitatea infracţională ulterioară desfăşurată de învinuitul C.M. (la solicitarea organelor de urmărire penală) coroborată cu cel de-al doilea flagrant.

În opinia instanţei de apel, activitatea desfăşurată de învinuitul CM., la solicitarea organelor de urmărire penală, a încălcat dispoziţiile imperative ale art. 68 alin. (2) din Codul de procedură penală.

Potrivit textul de lege menţionat „ este oprit a determina o persoană… să continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii unei probe”.

În momentul în care organele de urmărire penală i-au solicitat colaborarea, numitul C.M. avea calitatea de învinuit, făcând chiar el obiectul cercetării penale alături de cei doi inculpaţi. Prin urmare, colaborarea acestuia nu s-a făcut în calitate de investigator sau colaborator sub acoperire, calitate în care, în baza autorizaţiei date de procuror şi în limitele stabilite, putea comite fapte de natură penală (respectiv, putea oferi şi remite sume de bani cu titlu de mită).

Procurorul susţine că învinuitul C.M. a colaborat de bună-voie, însă probele de la dosar infirmă această susţinere.

În realitate învinuitul C.M. a fost pus, în mod direct şi explicit, în faţa următoarei alternative: fie acceptă să continue săvârşirea infracţiunii şi să obţină probe împotriva celor doi inculpaţi, urmând ca drept răsplată să fie scos de sub urmărire penală şi să primească o amendă administrativă în cuantum de 1000 lei, fie să nu colaboreze, urmând să fie trimis în judecată (cu riscul de a fi condamnat la o pedeapsă cu închisoarea, care ar fi pus capăt carierei sale de poliţist). Această împrejurare rezultă foarte clar din discuţia telefonică purtată de învinuit cu o persoană (al cărei nume nu este menţionat în procesul verbal de redare) la data de 20.04.2012, în jurul orei 1600, discuţie care, se pare, a fost purtată în timp ce învinuitul se afla chiar în sediul unităţii de parchet şi de faţă cu procurorul de caz (f. 60 d.u.p.). Această discuţie se coroborează cu menţiunile din cuprinsul rechizitoriului, în sensul că învinuitul C.M. a fost scos de sub urmărire penală şi i s-a aplicat o amendă administrativă de 1000 de lei (10 milioane de lei vechi – sumă care apare menţionată în discuţia telefonică).

În acest context, instanţa de apel apreciază că mijloacele de probă obţinute în baza activităţii infracţionale continuate de învinuitul C.M. trebuie excluse din materialul probator (inclusiv declaraţiile învinuitului C.M. date în faza de judecată, în calitate de martor, întrucât şi faţă de acestea există o suspiciune rezonabilă că pot fi influenţate de soluţia adoptată de procuror faţă de acesta – pentru C.M. soluţia de scoatere de sub urmărire penală nu este definitivă, aceasta poate fi infirmată şi se poate dispune trimiterea în judecată).

Mijloacele de probă rămase în urma operaţiunii de excludere (declaraţiile martorului-denunţător şi flagrantul organizat faţă de învinuitul C.M. – şi acesta parţial eşuat, întrucât banii, în cupiura marcată de organele de urmărire penală, nu au fost găsiţi asupra învinuitului), oferă date în legătură cu activitatea presupus infracţională a învinuitului C.M. (care nu face obiectul trimiterii în judecată), nu şi faţă de acuzaţia adusă inculpaţilor, situaţie în care instanţa de apel va pronunţa achitarea inculpaţilor întrucât fapta imputată nu există.

Pentru aceste considerente, în baza art. 379 pct.2 lit.a Cpp vor fi admise apelurile declarate de inculpaţii H.S.T. şi S.B. împotriva sentinţei penale nr. 52/2013 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 4803/108/2012, se va desfiinţa sentinţa apelată şi rejudecând cauza: în baza art. 11 pct.2 lit.b rap. la art. 10 lit.a Cpp se va dispune achitarea inculpaţilor S.B. şi H.S.T. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 al.1 Cp rap. la art. 6,7 al.2 din Legea 78/2000.

Această decizie a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi prin decizia penală nr. 1897 din 3 iunie 2014 – ÎCCJ, respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva deciziei penale nr. 197/A din 14 octombrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara privind pe inculpaţii H.S. şi S.B..

Domenii speta

Spete similare