Ordin de protectie

Prin decizia civilă nr. 294/24.10.2014, tribunalul a respins excepţia inadmisibilităţii recursului invocată; a admis recursul declarat de recurentul-pârât  TMT şi a  casat sentinţa recurată, trimiţând cauza spre rejudecare la aceiaşi instanţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre tribunalul a reţinut că, prin sentinţa civilă nr.  540 din  30 iulie 2014, Judecătoria  RV a admis cererea de emitere a unui ordin de protecţie formulată de reclamanta DV în contradictoriu cu pârâtul TMT.

 A  emis un ordin de protecţie, pentru o perioadă de 6 luni, începând cu data de 30 iulie 2014, şi obligă pe pârât să păstreze o distanţă minimă de 100 metri faţă de reclamantă, faţă de locuinţa acesteia din RV; faţă de locurile pe care le frecventează reclamanta, respectiv locuinţa numitului SC.

A obligat pârâtul să păstreze o distanţă minimă de 30 metri faţă de locuinţa părinţilor reclamantei şi a interzis pârâtului orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu reclamanta.

A respins cererea formulată de reclamantă privind plata cheltuielilor de judecată( onorariu avocat), ca nedovedită.

Pentru  a hotărî astfel, instanţa de fond  a  reţinut următoarea situaţie de  fapt:

 Reclamanta şi pârâtul au fost căsătoriţi, căsătorie care a fost desfăcută prin sentinţa civilă nr.2455 din 9 decembrie 2010 pronunţată de Judecătoria RV  şi i-a fost încredinţat reclamantei spre creştere şi educare minorul TFT.

Prin aceeaşi sentinţă s-a stabilit ca pârâtul să aibă legături personale cu copilul în fiecare săptămână, în ziua de sâmbătă, între orele 10-17 la domiciliul acestuia şi în vacanţa de iarnă şi vacanţa de vară în luna iulie.

După divorţul părţilor, începând cu anul 2011, între acestea a existat o continuă stare tensionată, concretizată în mai multe plângeri penale ale reclamantei soldate cu neînceperea urmării penale faţă de pârât şi aplicarea de amenzi cu caracter administrativ, aşa cum reiese din înscrisurile depuse la dosar.

Din depoziţia martorului SC, care este în prezent concubinul reclamantei, reiese că în acest an-2014, în urmă cu 3 luni, pârâtul a transmis nenumărate mesaje telefonice ce conţineau ameninţări şi expresii jignitoare la adresa reclamantei.

Mesajele, a relatat martorul, au fost trimise de pe  numărul de telefon al pârâtului, la diferite ore din noapte şi din zi, mesaje ce i-au creat reclamantei o stare de temere, motiv pentru care a apelat la martor să o însoţească  când ieşea pe stradă.

Acelaşi martor a precizat că numărul de telefon este al pârâtului întrucât este acelaşi număr de la care vorbeşte şi cu copilul său şi al reclamantei, rezultat din căsătorie.

A mai relatat martorul că recent, pe data de 4 iulie 2014, pârâtul i-a trimis reclamantei în jur de 30 de mesaje telefonice care conţineau ameninţări cum ar fi „ pe nenorocit îl omor fără urme că doar am studii criminalistice”, referindu-se la persoana martorului.

Instanţa  a reţinut că pârâtul, prin comportamentul său violet, verbal, concretizat prin ameninţări cu moartea, prin utilizarea de insulte şi expresii degradante, transmise telefonic de nenumărate ori, i-a indus reclamantei o reală stare de temere pentru integritatea sa fizică şi psihică.

Faţă de comportamentul violent verbal al pârâtului instanţa nu a primit apărările acestuia care pretinde că la baza cererii reclamantei se află rea-credinţă şi „dorinţa de inducere în eroare a onoratei instanţe” întrucât cu probele administrate, respectiv înscrisuri şi depoziţia martorului OI care a declarat că nu cunoaşte nicio împrejurare concretă referitoare la atitudinea reclamantei şi nici a pârâtului, nu a făcut dovada relei-credinţe.

Ba dimpotrivă, reclamanta a făcut dovada cu declaraţia martorului SC că aceasta nu doreşte să ia contact cu pârâtul sau să-l vadă.

Este adevărat că martorul a admis că ar putea fi posibil ca reclamanta, după multele mesaje primite, să fi cedat şi să îi fi adresat anumite cuvinte, însă şi în această ipoteză, nimic nu justifică violenţa verbală asupra altei persoane.

Având în vedere art. 2 din Legea 217/2003 modificată prin Legea nr. 25/2012 se prevede că violenţa în familie reprezintă orice acţiune intenţionată, manifestată fizic sau verbal săvârşită de un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii (prin membru de familie înţelegându-se şi fostul soţ conf. art. 22  lit. b ), care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferinţe fizice, psihice, sexuale, emoţionale sau psihologice, inclusiv ameninţarea cu asemenea acte.

Pentru a înlătura orice stare de pericol în ceea ce o priveşte pe reclamantă asupra căreia s-a exercitat de către pârât o violenţă psihologică, provocându-i acesteia o stare de tensiune şi de suferinţă psihică, instanţa, în baza art. 26 alin. 1 lit.  d, e, f şi următoarele din Legea nr. 217/2003 a admis cererea formulată de reclamantă şi a emis un ordin de protecţie, pentru o perioadă de 6 luni, începând cu data de 30 iulie 2014.

 A  obligat pârâtul să păstreze o distanţă minimă de 100 metri faţă de reclamantă,  faţă de locuinţa acesteia din RV; faţă de locurile pe care le frecventează reclamanta, respectiv locuinţa numitului SC; a obligat pârâtul să păstreze o distanţă minimă de 30 metri faţă de locuinţa părinţilor reclamantei şi a interzis pârâtului orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu reclamanta.

Împotriva sentinţei  civile  sus menţionate  a declarat recurs recurentul-pârât TMT, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinice, pentru următoarele  motive:

1.-Instanţa de fond a soluţionat pricina dedusă judecăţii cu încălcarea flagrantă a  principiului repartizării aleatorii a dosarelor,principiu prevăzut expres de  art. 95 din  Regulamentul de ordine interioară al instanţelor  judecătoreşti.

Prin întâmpinarea  depusă,  intimata reclamantă  a  invocat excepţia recursului declarat, apreciind  că în raport de disp. art. 488 alin.2  NCPC, art. 30 alin.1 din Legea nr. 217/2003,  şi art. 7  alin.2  din  Legea nr. 76/2012.

Totodată a arătat intimata  că, în cauza de faţă nu sunt incidente disp. art. 488 alin.1 pct. 2 NCPC, întrucât a fost respectat  principiul  repartizării aleatorii, iar martorii au fost audiaţi sub  prestare de jurământ.

De  asemenea, arată intimata  că în cauză a fost făcută dovada ameninţării  şi hărţuirii  sistematice, astfel că sunt incidente disp. art. 23  din Legea  nr. 217/2003.

Prin  răspunsul la întâmpinare, recurentul a  solicitat respingerea  excepţiei  inadmisibilităţii  invocată de către intimată, întrucât potrivit  art. 30 din  Legea  nr. 217/2003, hotărârea prin care se dispune  ordinul de protecţie  este  supusă  numai recursului  şi a dezvoltat  din nou  motivele de recurs.

Analizând  cu precădere excepţia inadmisibilităţii  recursului invocată de către  intimată, potrivit disp. art. 248 C.p.c. tribunalul o apreciază ca fiind nefondată, urmând să o respingă ca atare  pentru următoarele  considerente:

Potrivit disp. art. 30 din  Legea nr. 217/2003 hotărârea prin care se dispune ordinul de protecţie este supusă numai recursului, în termen de 3  zile de la  pronunţare.

Disp.  art.7  alin.4 din Legea nr. 76/2012 nu sunt aplicabile în cauza dedusă judecăţii, întrucât calea de atac  este prevăzută de  Legea nr. 217/2003 publicată în Monitorul Oficial  din 24 martie 2014, după intrarea  în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind  Codul de procedură  civilă,  astfel  că au prioritate  dispoziţiile  legii  speciale.

Analizând recursul din perspectiva  dip. art. 488 C.p.c., tribunalul apreciază  ca fiind întemeiat al doilea motiv invocat de către reclamant, pentru următoarele  considerente:

Potrivit disp. art. 315 pct.2 C.p.c. nu pot fi ascultaţi ca martori soţul, fostul soţ, logodnicul ori concubinul.

Deşi reclamanta  precizează că SC  este logodnicul  său,  instanţa de fond a nesocotit  dispoziţiile textului de lege menţionat anterior şi l-a audiat ca martor.

Mai mult, instanţa de fond şi-a format convingerea numai în baza acestei declaraţii, aşa cum reiese din considerentele hotărârii ceea ce echivalează cu  nesoluţionarea fondului, astfel că recursul a fost admis, sentinţa civilă atacată a fost casată şi cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în temeiul art. 498 C.p.c.

Domenii speta

Spete similare