Validare poprire. nerespectarea termenului prevăzut de ogr 22/2002, de 6 luni de către terţul poprit trezoreria t m pentru îndeplinirea obligaţiei de plată.

Decizie 16 din 17.01.2014


Prin sentinţa civilă nr. 801/5.IX. 2013 Judecătoria Turnu Măgurele a validat poprirea înfiinţată în dosarul de executare  al BEJ şi l – a obligat pe terţul poprit Trezoreria Turnu Măgurele la plata sumei datorate creditoarei.

 Pentru a hotărî astfel instanţa a constatat că în speţă, creditoarea a îndeplinit toate obligaţiile legale şi că termenul de 6 luni prevăzut de OGR nr. 22 /2002 după expirarea  căruia creditorul poate solicita efectuarea procedurilor de poprire asupra creditorilor instituţiei publice în conformitate cu dispoziţiile codului de procedură civilă, a expirat, fără ca  debitoarea să ia vreo măsură pentru îndeplinirea obligaţiei de plată.

Apelul declarat de intimata DGFP Teleorman pentru terţul poprit a fost respins ca nefondat.

S-a reţinut că în speţă, creditorul V.A a respectat toate termenele şi a îndeplinit toate obligaţiile legale pentru punerea în executare a titlului executoriu, terţul poprit invederând doar derularea procedurii executării silite în conformitate cu prevederile OGR 22/2002 şi ale OMFP nr. 2336/2011, fără  însă să depună obligaţiile pentru ca, în termen de 6 luni prevăzut de actul  normativ invocat, să facă demersuri pentru îndeplinirea obligaţiei de plată.

Tribunalul, a reţinut că prin tergiversarea executării unei hotărâri judecătoreşti, terţul poprit  a încălcat creditorului VA dreptul de acces în justiţie drept garantat de CEDO care protejează şi executarea hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile care nu poate rămâne fără efect în detrimentul unei părţi.

Astfel, aşa cum şi CEDO în jurisprudenţa sa a statuat executarea unei hotărâri judecătoreşti nu poate fi împiedicată într-un mod excesiv, neputând fi amânată o perioadă lungă de timp, dreptul de acces la justiţie devenind un drept iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat ar permite ca o hotărâre irevocabilă să rămână fără efect.

Domenii speta