Contestatie la executare

Sentinţă civilă 1096 din 26.04.2011


Contestaţie la executare

S.C. 1096/26.04.2011

Prin contestaţia înregistrată la instanţă la data de 8 februarie 2011 şi precizată ulterior (fila 220 dosar), contestatorul P. M. V., domiciliat în M., str. T. I. nr.-, jud. S., solicită în contradictoriu cu intimaţii Z. D., domiciliat în D. nr.-, jud. S., L. D., domiciliată în M., str. T. I. nr.-, jud. S. şi BEJ T. O. N.:

Anularea actului de adjudecare nr. I-45/21.02.2010 încheiat în mod nelegal  de executorul judecătoresc T. O. N. în dosarul de executare silită nr. 45/2010 cu prilejul vânzării imobilului situat în localitatea D. nr.-, jud. S., la licitaţia publică ţinută în mod nelegal la sediul executorului la data de 25.01.2011, în temeiul art. 4041 şi 4042 Cod pr. civilă;

Desfiinţarea executării silite şi restabilirea situaţiei anterioare executării, inclusiv radierea din cartea funciară nr. 100121 a localităţii D. a dreptului de proprietate al intimatului adjudecatar Z. D. asupra imobilului situat în D. nr.-, jud. S., compus din casă având la demisol: hol intrare, hol acces, hol casa scării, bucătărie, cămară, baie; la etaj: 3 camere, hol, balcon, cu teren în suprafaţă de 1.598 mp, identificat cu nr. top 608, 609, înscris în CF 1000121 D.;

Anularea procesului verbal încheiat în mod nelegal la data de 25.01.2011 cu prilejul licitaţiei publice ţinută în mod nelegal la sediul executorului judecătoresc, pentru vânzarea imobilului situat în localitatea D. nr.-, jud. S., şi, pe cale de consecinţă, desfiinţarea executării silite şi restabilirea situaţiei anterioare executării din dosarul execuţional nr. 45/2010, în temeiul art. 4041 şi 4042 Cod pr. civilă;

Obligarea intimaţilor la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

Prin acţiunea introductivă contestatorul a solicitat şi suspendarea executării silite până la judecarea contestaţiei şi a rămânerii definitive şi irevocabile a sentinţei ce se va pronunţa, în temeiul dispoziţiilor art. 403 alin. 1 Cod pr. civilă, dar prin cererea înregistrată la instanţă la data de 28.02.2011 acesta arată că renunţă la judecarea acestui capăt de cerere.

În motivare, contestatorul arată în esenţă următoarele:

1.Executorul judecătoresc T. O. N. nu a respectat întocmai dispoziţiile privitoare la executarea silită şi la întocmirea actului de adjudecare, care atrage sancţiunea anulării actului nelegal, conform dispoziţiilor art. 399 alin. 2 Cod pr. civilă;

2.Executorul judecătoresc T. O. N.  întocmit în mod nelegal actul de adjudecare a imobilului situat în localitatea D. nr.-, jud. S., prin aceea că:

A) a menţionat în actul de adjudecare încheiat cu ocazia organizării licitaţiei faptul că l-a declarat adjudecatar pe intimatul Z. D. la preţul final de 89.000 lei, deşi acelaşi executor i-a pus în vedere adjudecatarului, prin procesul verbal de licitaţie din 25.01.2011, să achite o diferenţă mai mare decât cea corectă, şi anume de 71.510 lei, reprezentând diferenţa dintre avansul depus de 17.940 lei şi preţul de adjudecare de 89.000 lei, lucru dovedit prin aceea că în actul de adjudecare executorul menţionează în mod expres că adjudecatarul a achitat o diferenţă în sumă de 71.060 lei şi nu de 71.510 lei, ceea ce dovedeşte complicitatea executorului cu adjudecatarul prin simularea unor erori banale de calcul în scopul de a-l favoriza pe adjudecatar;

B) nu a menţionat în actul de adjudecare numărul procesului verbal de licitaţie încheiat cu ocazia organizării licitaţiei pentru vânzarea imobilului din Dîrlos nr. 564, astfel cu se dispune în mod expres şi imperativ potrivit dispoziţiilor art. 516 pct. 3 Cod pr. civilă;

C) nu a menţionat în actul de adjudecare numele şi domiciliul debitoarei, astfel cum se dispune în mod expres şi imperativ potrivit dispoziţiilor art. 516 pct. 4 Cod pr. civilă;

3. Executorul  nu i-a predat un exemplar al actului de adjudecare, astfel cum dispun în mod expres şi imperativ dispoziţiile art. 517 pct. 3 Cod pr. civilă, despre actul de adjudecare luând cunoştinţă în urma copiei eliberate de executor la cererea sa;

4. executorul a săvârşit cu vădită rea-intenţie unele fapte prin care a încălcat cu ştiinţă dispoziţiile art. 516 – 517 Cod pr. civilă cu prilejul întocmirii actului de adjudecare, fapte care aduc atingere onoarei, probităţii profesionale şi bunelor moravuri, şi care se încadrează în dispoziţiile art. 44 lit. c din Legea nr. 188/2000 şi sunt pedepsite de legea penală;

5. executorul judecătoresc  a săvârşit cu rea-intenţie unele fapte prin care a încălcat cu ştiinţă dispoziţiile art. 371-571 Cod pr. civilă, cu prilejul întocmirii actelor de procedură, în scopul vădit de a-l favoriza în mod nelegal pe adjudecatarul Z. D., fapte care aduc atingere onoarei, probităţii profesionale şi bunelor moravuri şi care se încadrează în dispoziţiile art. 44 lit. c din Legea nr. 188/2000 şi sunt pedepsite de legea penală;

În drept se invocă dispoziţiile art. 399 – 571 Cod pr. civilă, coroborate cu dispoziţiile art. 966, 9898 şi 999 Cod civil.

Contestaţia a fost timbrată cu 194 lei taxă judiciară şi 0,3 lei timbru judiciar.

Întrucât în dosarul de executare au avut calitatea de creditor şi  S.C. S. C. SRL, cu sediul în B., str. Ş. V. nr. -, etaj -, sector -,  COMUNA D. prin Biroul Fiscal şi MUNICIPIUL M. prin Direcţia Fisaclă Locală, instanţa, cu acordul contestatorului, a dispus introducerea în cauză şi a acestora, în calitate de intimaţi, ale căror interese ar putea fi afectate în urma soluţionării contestaţiei.

Prin notele de şedinţă depuse la instanţă la data de 1 martie 2011 (fila 45 dosar) executorul judecătoresc T. O. N. invocă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi solicită respingerea contestaţiei faţă de sine.

Executorul mai invocă şi excepţia tardivităţii contestaţiei, faţă de împrejurarea că prin cererea introductivă contestatorul a contestat executarea însăşi, care trebuie făcută în termen de 15 zile de la comunicarea fiecărui act de executare, condiţie neîndeplinită, precum şi excepţia prematurităţii contestaţiei, întrucât la data de 08.02.2011, data introducerii contestaţie la instanţă, actul de adjudecare încă nu era emis.

Pe fond, executorul arată că în ce priveşte anunţurile de amânare a licitaţiei, acestea sunt justificate de eroarea strecurată în cuprinsul publicaţiilor de vânzare din 09.12.2010, prin care s-a stabilit data licitaţiilor la 23.01.2011, care a fost o zi nelucrătoare, ceea ce a impus reprogramarea, act care ar fi trebuit contestat în termen de 15 zile de la data comunicării, respectiv 21.01.2011. Mai arată că executarea silită a debitoarei L. D. s-a început pentru două imobile şi deşi i s-a explicat contestatorului că având în vedere valoarea mare a ipotecii BCR care greva imobilul, este puţin probabil ca din valorificarea imobilului din D. să se obţină o valoare atât de mare care să acopere şi creanţa sa, avându-se în vedere ordinea de distribuire legală a preţului încasat.

În fine, mai arată că pe tot parcursul executării contestatorul a cerut menţinerea preţului de evaluare, ceea ce ar fi fost contrar dispoziţiilor art. 509 al. 5 Cod pr. civilă.

Prin întâmpinare (fila 207 dosar), intimatul Z. D. solicită respingerea contestaţiei ca fiind tardivă, iar în ce priveşte imobilul din M., str. T. I. nr.-, jud. S. solicită a se constata că nu are calitate procesuală pasivă. Pe fond solicită respingerea contestaţiei ca netemeinică şi nelegală, iar în cazul în care se va admite contestaţia, solicită, în temeiul art. 404 ind. 1 Cod pr. civilă,  restabilirea situaţiei anterioare şi obligarea creditorilor să restituie preţul de 89.000 lei. Mai solicită să i se acorde un drept de retenţie asupra imobilului până la restituirea preţului. Solicită şi cheltuieli de judecată.

Cu privire la excepţia tardivităţii arată că orice contestaţie la executare se poate face în termen de 115 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care îl contestă sau de la refuzul de a îndeplini un act de executare. Or, în speţă, actele execuţionale atacate sunt cunoscute de contestator începând cu data de 20.01. 2010, de vreme ce există dovada luării la cunoştinţă despre actele de executare.

În ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive faţă de executarea silită a imobilului din M., str. T.I. nr.-, jud. S., arată că el este doar terţ adjudecatar al imobilului din D., neparticipând la executarea celuilalt imobil.

În ce priveşte fondul contestaţiei, arată că el este un terţ de bună credinţă, care s-a prezentat la licitaţie alături de un alt licitator şi a adjudecat imobilul la preţul de 89.000 lei, procedurile de executare fiind cele prevăzute de normele procedurale.

În drept invocă dispoziţiile art. 103 Cod pr. civilă, art. 401 alin. 1 lit. a Cod pr. civilă, art. 399 şui urm. Cod pr. civilă, art. 404 ind. 1 Cod pr. civilă, art. 522 alin. 2 Cod pr. civilă.

Municipiul M. – Direcţia Fiscală Locală, arată prin întâmpinare că lasă la aprecierea instanţei judecarea cauzei. Face însă prtecizarea că preţul la care s-a adjudecat imobilul este derizoriu faţă de preţul de pornire de 179.400 lei şi consideră că au fost prejudiciaţi prin imposibilitatea încasării creanţei cu care s-au înscris.

În drept invocă dispoziţiile art. 115-119 Cod pr. civilă şi OG nr. 92/2003.

S.C. S. C. SRL, prin întâmpinare, solicită respingerea contestaţiei ca fiind netemeinică şi nefondată. Invocă  excepţia decăderii contestatorului din dreptul de a-şi preciza contestaţia, precum şi excepţia tardivităţii contestaţiei.

Cu privire la excepţia decăderii arată că precizarea contestaţiei s-a făcut ulterior celui de-al doilea termen de judecată, or, potrivit dispoziţiilor art. 132 alin. 1 Cod pr. civilă, la prima zi de înfăţişare instanţa poate să acorde reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii, iar faţă de împrejurarea că precizarea contestaţiei s-a făcut la data de 28.03.2011, deci după cel de-al doilea termen, care a avut loc la data de 23.03.2011, precizarea apare ca fiind tardivă şi atrage decăderea.

În ce priveşte excepţia tardivităţii formulării contestaţiei, ceea ce o face inadmisibilă, arată că, dat fiind faptul că prin cererea introductivă contestatorul a solicitat, printre altele, şi desfiinţarea executării silite şi restabilirea situaţiei anterioare executării, aceasta este tardivă, întrucât de la data comunicării primului act de executare, 21.04.2010, au trecut mai mult de 15 zile.

Cu privire la fondul cauzei, solicită respingerea contestaţiei ca netemeinică şi nefondată, arătând că unele dintre criticile aduse actelor de executare sunt neconforme cu realitatea, iar în cazul în care executorul a omis unele prevederi din actele de executare, nu se poate vorbi de nulitatea acestora, textele legale neprevăzând vreo sancţiune procedurală în acest sens, iar contestatorul trebuie să dovedească vătămarea suferită prin actul anulabil, precum şi faptul că această vătămare nu poate fi înlăturată în alt mod decât prin anularea actului contestat.

În drept invocă dispoziţiile art. 115, 132, 137, 401, 516, 517 Cod pr. civilă.

Comuna D. nu formulează întâmpinare.

Faţă de precizarea depusă la instanţă de contestator la data de 28.03.2011, cât şi faţă de precizările ulterioare, instanţa s-a considerat sesizată cu o contestaţie împotriva actului de adjudecare nr. I-45/21.02.2010, desfiinţarea acestui act şi restabilirea situaţiei anterioare, inclusiv radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate al intimatului Zoltan Daniel, anularea procesului verbal încheiat la data de 25.01.2011 şi restabilirea situaţiei anterioare, precum şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În  răspuns la excepţiile invocate de intimaţi, prin concluziile finale depuse la dosar la 26.04.2011 (fila 262 dosar) contestatorul solicită respingerea acestora pentru următoarele considerente:

În ce priveşte excepţia tardivităţii contestaţiei arată că, faţă de împrejurarea că s-au atacat doar anumite acte de executare şi nu a toate actele de executare, respectiv procesul verbal din 25.01.2011 şi actul de adjudecare din 21.02.2011, iar restabilirea situaţiei anterioare  ca o consecinţă a anulării celor două acte, contestaţia este formulată în termenul de 15 zile prevăzut de dispoziţiile codului de procedură civilă.

Excepţia prematurităţii  invocată de executorul judecătoresc o consideră neîntemeiată, având în vedere că executorul nu i-a predat un exemplar al actului de adjudecare şi nu avea cum să i-a cunoştinţă de acest act, iar după ce a aflat de act şi-a precizat contestaţia prin cererea depusă pentru termenul din 29.03.2011.

Cât priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a executorului judecătoresc arată că acesta nu acţionează în nume propriu şi pentru sine, ci în calitate de reprezentant al creditorului, iar având în vedere că acesta nu şi-a îndeplinit atribuţiile ori le-a îndeplinit cu încălcarea dispoziţiilor legale, nerespectând contractul încheiat cu creditorul se pune problema răspunderii acestuia pentru neîndeplinirea mandatului.

În privinţa excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului Z. D. cu privire la imobilul din M., str. T. I. nr.-, jud. S., ridicată de acest intimat, o consideră neîntemeiată faţă de împrejurarea că nu a solicitat judecarea contestaţiei cu privire la acest imobil, ci doar cu privire la imobilul din D..

În fine, în ce priveşte excepţia decăderii din dreptul de a-şi preciza contestaţia, invocată de intimata S.C. S. C. SRL, consideră că aceasta este în mod vădit neîntemeiată, întrucât precizarea contestaţiei s-a făcut în termenul legal, la termenul la care s-a făcut precizarea nefiind îndeplinită procedura de citare cu toţi intimaţii.

Având a se pronunţa mai întâi asupra excepţiilor, instanţa constată în primul rând că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a executorului judecătoresc T. O. N. este întemeiată, faţă de împrejurarea că acesta dobândeşte calitate procesuală pasivă doar în situaţiile în care refuză începerea sau continuarea executării, ar omite sau ar îndeplini actele de executare în mod neregulat, ar interpreta greşit titlul executoriu, atribuindu-i alt înţeles, ajungând la diminuarea creanţei, ar indisponibiliza un număr insuficient de bunuri ale debitorului, ar fixa termene pentru îndeplinirea actelor de procedură peste limitele maxime prevăzute de lege.

Concluzia se desprinde din dispoziţiile art. 399 alin. 1 partea finală Cod pr. civilă, dar şi din dispoziţiile art. 53 din Legea nr. 188/2000, potrivit cărora împotriva refuzului executorului judecătoresc de a întocmi un act partea interesată poate introduce plângere, în termen de 5 zile de la data la acre a luat cunoştinţă de acest refuz, la judecătoria în a cărei rază teritoriala îşi are sediul biroul executorului judecătoresc, în cazul admiterii plângerii instanţa va indica modul în care trebuie întocmit actul, executorul fiind obligat să se conformeze hotărârii judecătoreşti rămase irevocabile, iar în cazul în care, cu rea-credinţă, nu se va supune obligaţiei stabilite, fapta constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit dispoziţiilor art. 53 alin. 6 din legea nr. 188/2000.

Prin urmare, executorul judecătoresc poate dobândi calitate procesuală pasivă doar atunci când refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare, când partea interesată are la îndemână fie calea contestaţiei la executare, fie calea plângerii, după caz. În toate celelalte situaţii biroul executorului judecătoresc nu dobândeşte calitate procesuală pasivă, această calitate aparţinând persoanelor implicate în executare, dar hotărârea ce se va da îi va fi opozabilă, chiar dacă nu a fost parte în proces.

Cum în prezenta contestaţie  la executare  nu este vorba de vreuna din situaţiile amintite, Biroul executorului judecătoresc T. O. N. nu are calitate procesuală pasivă, urmând ca excepţia să fie admisă, iar contestaţia să fie respinsă în raport cu acesta.

În ce priveşte excepţiile tardivităţii şi prematurităţii contestaţiei la executare, invocate de executorul judecătoresc, acestea vor fi respinse ca fiind invocate de o persoană care nu are calitate procesuală, iar de vreme ce executorul judecătoresc nu poate sta în judecată ca parte, el nu poate invoca nici excepţii şi nici nu poate formula alte apărări.

Cât privesc excepţiile tardivităţii formulării contestaţiei la executare, invocate de intimaţii Z. D. şi S.C. S. C. SRL, instanţa le găseşte neîntemeiate şi le va respinge. Aşa cum anterior s-a arătat, ulterior acţiunii introductive contestatorul şi-a precizat contestaţia restrângându-si cererea doar la procesul verbal din 25.01.2011 şi la actul de adjudecare din 21.02.2011, acte faţă de care contestaţia se încadrează în termenul legal de 15 zile, avându-se în vedere că acţiunea a fost înregistrată la instanţă la data de 08.02.2011. Sintagma „desfiinţarea executării silite şi restabilirea situaţiei anterioare executării din dosarul execuţional 45/2010” folosită de contestator în precizarea de acţiune trebuie subsumată cererilor acestuia, respectiv anularea celor două acte, respectiv procesul verbal din 25.01.2011 şi actul de adjudecare din 21.02.2011, înţelegându-se că urmează a se desfiinţa executarea efectuată prin cele două acte, nu  întreaga executare.

Având în vedere că prin cererea precizatoare a contestaţiei contestatorul şi-a rezumat contestaţia doar la actele de executare efectuate în legătură cu imobilul situat în D. nr.-, jud. S., excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de intimatul Z. D. faţă de actele de executare efectuate în legătură cu imobilul din M., str. T. I. nr.-, jud. S., este şi ea neîntemeiată şi va fi respinsă.

În fine, neîntemeiată este şi excepţia decăderii contestatorului din dreptul de a-şi preciza contestaţia la executare, invocată de intimata  S.C. S. C. SRL, care, în opinia sa, ar face contestaţia inadmisibilă, faţă de împrejurarea că la data la care s-a făcut precizarea cauza nu se afla încă la prima zi de înfăţişare, o parte din intimaţi nefiind încă legal citaţi. În consecinţă, şi această excepţie va fi respinsă.

Examinând în fond contestaţia, în limitele investirii, instanţa reţine:

În fapt, prin cererea adresată executorului judecătoresc T. O. N. la data de 29.03.2010 contestatorul P. M. V., în calitate de creditor, solicita executarea silită a debitoarei-intimate L. D. pentru recuperarea sumei de 35.000 euro, rezultată din contractul de împrumut autentificat  sub nr. 3.317/26.11.2008, ce constituie titlu executoriu  (filele 48-49 dosar), sens în care se formează dosarul execuţional nr. 45/2010.

Prin încheierea Judecătoriei Mediaş nr. -/A din 02.04.2010 se încuviinţează executarea silită, iar la data de 09.04.2010 debitoarei i se comunică somaţia.

Prin procesul verbal de situaţie din 21.04.2010 (fila 61 dosar) executorul identifică, în vederea executării, imobilul proprietatea debitoarei din M., str. T. I. nr.-, jud. S., iar la data de 21.04.2010 debitoarei i se comunică o nouă somaţie (fila 62 dosar).

La data de 18 mai 2010 se întocmeşte publicaţia de vânzare pentru acest imobil (fila 75 dosar).

La data de 21.06.2010 Dir. F. L. M. formulează cerere pentru înscrierea de creanţe în dosarul execuţional, iar la data de 27.05.2010 formulează o cerere în acelaşi sens BCR S.A.(filele 81 şi 82 dosar).

La data de 16 iulie 2010 se întocmeşte o nouă publicaţie de vânzare pentru acelaşi imobil (fila 88 dosar), iar la data de 02.08.2010 intimata S.C. S.C. SRL depune la dosarul de executare o adresă prin care face cunoscut executorului preluarea creanţei de la BCR, în baza contractului de cesiune nr. 738 BIS/23.04.2010 (fila 94 dosar).

Prin procesul verbal de constatare din 19.08.2010 (fila 98 dosar) executorul judecătoresc extinde executarea silită şi asupra imobilului proprietatea debitoarei din localitatea D. nr.-, jud. S., înscris în CF 576 D., nr. top 608, 609.

La datele de  19.08.2010 şi 30.08.2010 debitoarei i se comunică alte două somaţii (filele 102 şi 104 dosar), iar la data de 30 august 2010 se întocmeşte o nouă publicaţie de vânzare pentru imobilul din M., str. T. I. nr.- (fila 105 dosar). La data de 15.10.2010 executorul întocmeşte cea de-a patra publicaţie de vânzare pentru acelaşi imobil (fila 123 dosar).

La data de 15.10.2010 se întocmeşte publicaţia de vânzare nr. IB pentru imobilul din localitatea D. nr.-, iar la data de 08.12.2010 contestatorul P. M. V.  notifică executorul judecătoresc asupra faptului că stăruie în executarea silită  asupra imobilului din M., str. T. I. nr. -, şi că nu este de acord ca vânzarea acestui imobil să se facă  la un preţ mai mic decât valoarea de 467.450,25 lei + TVA, stabilită prin raportul de evaluare (fila 139 dosar).

La data de 16.12.2010 Comuna D. prin primar depune la dosarul de executare o declaraţie de creanţă pentru suma de 732 lei, ce reprezintă impozitul şi alte taxe aferente datorate de către debitoare pentru imobilul din D. nr.- (fila 140 dosar).

La data de 08.12.2010 se întocmeşte publicaţia de vânzare nr. V pentru imobilul din M., str. T. I. nr.-, iar la data de 09.12.2010 se întocmeşte publicaţia de vânzare nr. IIB pentru imobilul din D. nr.- (filele 141-144 dosar).

La data de 25.01.2011contestatorul notifică din nou executorul judecătoresc asupra faptului că este nemulţumit de modul în care se face executarea şi îi atrage din nou atenţia că nu este de acord ca vreunul din cele două imobile să fie vândute la preţul mai mic decât preţul stabilit prin expertize, redus cu 25% după prima licitaţie (fila 163 dosar).

La data de 25 ianuarie 2010, cu ocazia licitaţiei ţinută la această dată pentru imobilul din D. nr.-, acesta este adjudecat la preţul de 89.000 lei de către intimatul Z. D., prilej cu care se încheie procesul verbal în care se consemnează faptul că  acesta mai are de achitat suma de 71.510 lei (filele 173 – 175 dosar). La licitaţie a participat şi numitul  Cucerzan Nicolae, care a depus o taxă de participare de 17.940 lei şi care i-a fost restituită prin procesul verbal încheiat la data de 25.01.2011.

Pentru imobilul din M. str. T.I. nr.-  s-a emis cea de-a VI-a publicaţie de vânzare la data de 08.02.2011.

Pentru imobilul din D. nr.-, înscris în CF nr. 576 D., nr. top 608, 609 se încheie actul de adjudecare nr. I-45/2010 din 21.02.2011, în care se face menţiunea că imobilul s-a vândut la preţul de 89.000 lei, preţul fiind achitat de către adjudecatarul Zoltan Daniel astfel: suma de 17.940 lei cu documentul de încasare nr. CR035203668026/25.01.2011, cu titlu de garanţie de participaţie depusă la data licitaţiei, şi suma de 71.060 lei cu documentul de încasare nr. CR115403725971/21.02.2011.

Actul de adjudecare se încheie în 4 exemplare, din care 3 se înmânează adjudecatarului, iar unul rămâne la executor.

Referitor la criticile aduse de contestator actelor de executare cu privire la imobilul din Dîrlos nr. 564 instanţa le găseşte neîntemeiate.

În ce priveşte actul de adjudecare, între acesta şi procesul verbal încheiat la data efectuării licitaţiei există o discordanţă în ce priveşte suma pe care o mai avea de achitat adjudecatarul, în procesul verbal menţionându-se că mai are de achitat suma de 71.510 lei, iar în actul de adjudecare s-a menţionat că acesta a mai achitat suma de 71.060 lei. Aici este însă vorba de o eroare materială, pentru că dacă la suma de 17.940 lei, achitată de adjudecatar cu titlu de garanţie, se adaugă suma de 71.060 lei, rezultă suma totală de 89.000 lei, preţul la care s-a adjudecat imobilul. Prin urmare, adjudecatarul a plătit în întregime preţul la care a adjudecat, iar din acest punct de vedere licitaţia nu poate fi compromisă.

Cât priveşte înscrierea în actul de adjudecare a numărului actului de adjudecare, este de observat că actul începe prin a se arăta că „având în vedere procesul verbal de licitaţie din data de 25.01.2011, din dosarul execuţional nr. 45/2010…”, ceea ce satisface cerinţa prevăzută de art. 516 pct. 3 Cod pr. civilă, procesul verbal fiind înregistrat sub aceste date de identificare.

Nici critica privind numele şi domiciliul debitoarei nu este întemeiată, pentru că, în continuare,  în actul de adjudecare se face menţiunea că „imobilul situat în localitatea D. nr. -, jud. S., compus din proprietatea debitorului L. D., cu domiciliul în localitatea M., str. Dr. T. I. nr.-, jud. S., s-a vândut………”, ceea ce din nou satisface cerinţa prevăzută de art.516 pct. 4 Cod pr. civilă.

Cât priveşte faptul că executorul nu a predat contestatorului un exemplar al actului de adjudecare, este de observat că, potrivit dispoziţiilor art. 517 Cod pr. civilă: „ (1) Un exemplar de pe actul de adjudecare se va preda dobânditorului spre a-i servi ca titlu de proprietate şi pentru a fi înscris în cartea funciară.

(2) În cazul în care imobilul a fost vândut cu plata preţului în rate, executorul va înainta un exemplar al actului de adjudecare biroului de carte funciară  pentru a înscrie în cartea funciară interdicţia de înstrăinare şi grevare a imobilului până la plata integrală a preţului şi a dobânzii corespunzătoare.

(3) Executorul va preda, totodată, un exemplar al actului de adjudecare creditorului urmăritor, care îi va servi ca titlu executoriu împotriva cumpărătorului, dacă acesta nu plăteşte diferenţa de preţ.”

Din analiza textului este uşor de observat că obligaţia executorului de a preda creditorului un exemplar al actului de adjudecare intervine doar atunci când imobilul s-a vândut cu plata preţului în rate, spre a-i servi acestuia ca titlu executoriu pentru diferenţa de preţ, ceea ce nu este cazul în această executare, pentru că preţul s-a plătit în întregime de către adjudecatar.

În fine, cât privesc celelalte critici aduse executării, respectiv că executorul ar fi săvârşit cu rea-intenţie unele fapte prin care a încălcat cu ştiinţă dispoziţiile art. 516-517 Cod pr. civilă cu prilejul întocmirii actului de adjudecare, ori că ar fi săvârşit cu rea-intenţie fapte prin care a încălcat dispoziţiile art. 371-571 Cod pr., civilă, care aduc atingere onoarei, probităţii profesionale şi bunelor moravuri şi care se încadrează în dispoziţiile art. 44 lit. c din Legea nr. 188/2000 şi sunt pedepsite de legea penală, ele nu au acoperire câtă vreme contestatorul nu a arătat despre ce fapte este vorba şi nu a făcut dovada că a suferit o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actelor contestate.

Faptul că executorul nu a vândut imobilul la preţul dorit de contestator, adică preţul stabilit prin expertiză, redus cu 25%, nu este o încălcare a dispoziţiilor procedurale, pentru că, potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. 5 Cod pr. civilă: „În cazul în care nu este oferit nici preţul la care imobilul a fost evaluat, vânzarea se va amâna la un alt termen, de cel mult 60 de zile, pentru care se va face o nouă publicaţie în condiţiile art. 504 alin. 3  (ceea ce s-a şi întâmplat). La acest termen licitaţia va începe de la preţul de 75% din cel la care imobilul a fost evaluat. Dacă nu se obţine preţul de începere a licitaţiei, la acelaşi termen bunul va fi vândut la cel mai mare preţ oferit. Vânzarea se va putea face chiar dacă se prezintă o singură persoană care oferă preţul de la care începe licitaţia.”

Or, în condiţiile în care la licitaţia din 25.11.2010 nu s-a prezentat nici un ofertant, în mod legal executorul a stabilit ca preţ al noii licitaţii preţul stabilit prin raportul de evaluare, redus cu 25%, chiar dacă contestatorul creditor s-a opus, lucru ce s-a şi consemnat în procesul verbal din data de 25.11.2010 (fila 136 dosar), pentru că executarea s-a făcut în interesul mai multor creditori nu numai al contestatorului, iar în lipsa unei oferte la nivelul stabilit, în mod legal imobilul a fost vândut la cel mai mare preţ oferit, în condiţiile în care la licitaţie au participat două persoane.

Creditorul-contestator avea el dreptul să adjudece imobilul la un preţ egal cu 75% din preţul de evaluare, dacă ar fi fost atât de interesat în recuperarea creanţei.

Împrejurarea că în prezent contestatorul locuieşte în imobilul de pe str. T. I. nr.-, celălalt imobil aparţinând debitoarei şi supus executării, precum şi faptul că acesta are un mandat de la debitoare pentru a fi reprezentată în faţa tuturor autorităţilor în legătură cu imobilul din Dîrlos nr. 564 (fila 58 dosar), lasă să se înţeleagă că acesta nu este interesat de finalizarea executării, lucru ce răzbate şi din memoriile pe care le-a depus pe durata executării, opunându-se la orice scădere de preţ şi încercând să întindă la infinit executarea.

În raport de toate aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 399 şi urm. Cod pr. civilă contestaţia va fi respinsă.

În baza art. 246 Cod pr. civilă se va lua act de renunţarea contestatorului la capătul de cerere privind suspendarea executării.

Întrucât contestaţia la executare a fost respinsă, cererile intimatului Z. D. de  restituire a preţului plătit şi de acordare a unui drept de retenţie asupra imobilului până la restituirea preţului au rămas fără obiect şi vor fi respinse.

Fiind în culpă cu privire la purtarea procesului, în baza art. 274 Cod pr. civilă contestatorul va fi obligat să plătească intimatului Z. D. suma de 800 lei cheltuieli de judecată, urmând ca cererea acestuia de acordare a cheltuielilor să fie respinsă.