Contestatie la executare

Sentinţă civilă 1101 din 27.04.2011


S.C. 1101/27.04.2011

Contestaţie la executare

Contestaţie la executare

Constată că prin contestaţia înregistrată la Judecătoria Sibiu la data de 3 ianuarie 2011 contestatorul V. R. S., domiciliat în B., str. T. V. nr. -, jud. S., solicită în contradictoriu cu intimata  CASA JUDEŢEANĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE S.,  cu sediul în S., B-dul - nr. -, jud. S., anularea somaţiei nr. 17.507/15.12.2010 şi a titlului executoriu nr. 2390/15.12.2010, emise de unitatea intimată, pe care le consideră nelegale.

În motivare arată că înainte de a se începe executarea silită organul fiscal ar fi trebuit să emită o decizie de impunere, prin care să se stabilească sumele şi termenele de plată, care i-ar fi oferit posibilitatea de a plăti debitul fără a se acumula şi debite accesorii. Mai arată că în anul 2007 a încheiat un contract de închiriere cu S.C. G. P. SRL, contract care nu s-a materializat, nerealizând astfel venituri care să genereze obligaţii la bugetul de stat şi nici la bugetul asigurărilor sociale de sănătate.

În drept invocă dispoziţiile art. 205 şi 117 lit. a din OG nr. 92/2003, art. 3 din legea nr. 571/2003.

Contestaţia a fost timbrată cu 194 lei taxă judiciară şi 0,3 lei timbru judiciar.

Prin sentinţa civilă nr. 229/19.01.2011 Judecătoria Sibiu îşi declină competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Mediaş, instanţa în circumscripţia căreia se va face executarea.

Cauza s-a înregistrat la Judecătoria Mediaş la data de 9 februarie 2011.

Prin întâmpinare, intimata solicită respingerea contestaţiei. În motivare arată că în evidenţele ANAF contestatorul figurează ca persoană care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor, iar potrivit dispoziţiilor art. 1 din OUG nr. 150/2002, privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, respectiv art. 208 din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătăţii, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii, iar unul dintre principiile  sale de bază este participarea obligatorie la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS). Mai arată că potrivit dispoziţiilor art. 257 din Legea nr. 95/2006 contribuţia lunară a persoanei asigurate se stabileşte sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor, iar faptul că contestatorul nu a respectat obligaţia legală de a se adresa instituţiei în vederea declarării veniturilor realizate, stabilirii contribuţiei de sănătate şi achitării acesteia, nu îl absolvă de obligaţia de a plăti contribuţia la FNUASS.

În fine, mai arată că instituţia a informat asiguraţii atât prin intermediul mijloacelor mass-media cât şi prin afişare la sediul CAS asupra obligaţiei plăţii contribuţiei la FNUASS şi a declarării veniturilor realizate, conform legii, precum şi pe site-ul oficial al instituţiei, prin publicarea debitorilor şi a sumelor datorate, şi chiar cu o frecvenţă mai mare decât anual, iar faptul că contestatorul nu a manifestat interes faţă de informările realizate nu are relevanţă sub aspectul obligaţiei acestuia de a plăti contribuţia. Susţine că nu avea cum să comunice contestatorului vreun debit în anii anteriori, întrucât acesta nu a declarat veniturile realizate din cedarea folosinţei bunurilor, iar emiterea deciziei de impunere se poate face şi pe baza informaţiilor primite pe bază de protocol de la ANAF, care a fost comunicată contestatorului, conform prevederilor art. 44 alin. 3 din OUG nr. 92/2003, prin afişare la sediul instituţiei şi pe pagina de internet a CAS S..

În drept invocă dispoziţiile OUG nr. 150/2002, Legea nr. 95/2006, Ordinul CNAS nr. 221/2005, Ordinul CNAS nr. 617/2007; OG nr. 92/2003, art. 115-118 Cod pr. civilă.

În baza art. 242 Cod pr. civilă solicită judecarea şi în lipsă.

Examinând contestaţia instanţa reţine:

La data de 15.12.2010  unitatea intimată  emite titlul executoriu nr. 2390/15.12.2010 (fila 5 dosar Jud. Sibiu), în vederea executării silite a contestatorului pentru obligaţiile datorate CAS cu titlu de contribuţie la asigurările de sănătate din cedarea folosinţei bunurilor, stabilindu-se următoarele sume: suma de 2 lei contribuţie şi 3 lei majorări de întârziere, aferente anului 2006; suma de 1.350 lei contribuţie, 806 lei majorări de întârziere şi 203 lei penalităţi, aferente anului 2009.

Prin titlul executoriu se face menţiunea că împotriva lui se poate face contestaţie la instanţa judecătorească în termen de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoştinţă, în conformitate cu prevederile art. 172-173 din OG nr. 92/2003.

Tot la data de 15.12.2010 unitatea intimat emite somaţia nr. 17.507/15.12.2010 (fila 4 dosar Jud. Sibiu), prin care contestatorul este înştiinţat că figurează în evidenţele fiscale ca dator cu sumele menţionate în titlul executoriu.

Potrivit deciziilor de impunere (filele 21-23 dosar), care au stat la baza emiterii titlului executoriu, care au toate acelaşi număr şi au fost emise la aceeaşi dată, respectiv 14.159/21.10.2010, pentru anul 2005 contestatorul datorează o contribuţie la FNUASS suma de 2 lei, scadentă la 25.01.2006, iar pentru anul 2008 datorează suma de 1.350  lei, scadentă la 25.01.2009.

Conform deciziei tot cu nr. 14.159/21.10.2010 (fila 21 dosar), contestatorul mai datorează, pentru întârzierea la plata contribuţiilor la FNUASS, suma de 779 lei cu titlu de majorări de întârziere şi suma de 203 lei cu titlu de penalităţi, sume care au fost calculate conform anexei la decizia nr. 14.159/21.10.2010 (fila 24 dosar).

Din coroborarea deciziilor de impunere cu titlul executoriu rezultă că între acestea exisă o neconcordanţă în ce priveşte majorările de întârziere, titlul executoriu şi somaţia fiind emise pentru suma de 809 lei, iar decizia de impunere pentru suma de 779 lei.

Lăsând la o parte această neregulă, care oricum afectează titlul executoriu şi somaţia, instanţa constată că titlul executoriu şi somaţia sunt nelegal emise pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 211 din Legea nr. 95/2006 „(1) Sunt asiguraţi, potrivit prezentei legi, toţi cetătenii români cu domiciliul în ţară, precum şi cetaăţnii străini şi apatrizii care au solicitat şi obţinut prelungirea dreptului de şedere temporară sau au domiciliul în România şi fac dovada plăţii contribuţiei la fond, în conditiile prezentei legi. În această calitate, persoana în cauză  încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator, al cărui model se stabileşte prin ordin al preşedintelui CNAS cu avizul consiliului de administraţie.

(1^1) Asiguraţii au dreptul la pachetul de bază de servicii medicale de la data începerii plăţii contribuţiei la fond, urmând ca sumele restante să fie recuperate de casele de asigurări de sănătate şi Agentia Nationala de Administrare Fiscală, în condiţiile legii, inclusiv accesoriile aplicate pentru creanţele bugetare.

(2) Calitatea de asigurat si drepturile de asigurare înceteaza odată cu pierderea dreptului de domiciliu sau de şedere in România.

(3) Documentele justificative privind dobândirea calităţii de asigurat se stabilesc prin ordin al preşedintelui CNAS”.

Între altele, potrivit dispoziţiilor art. 257  alin. 2 lit. f din legea nr. 95/2006, persoana asigurată are obligaţia plăţii unei contribuţii băneşti lunare pentru asigurările de sănătate, cu excepţia persoanelor prevăzute la art. 213 alin. 1, contribuţie care se stabileşte sub forma unei cote de 5,5%, care se aplică şi asupra „veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor …”.

Conform dispoziţiilor art. 257 alin. 5 lit. c din legea nr. 95/2006 contribuţia prevăzută la alin. 2 lit. f se plăteşte anual.

Conform dispoziţiilor art. 215 alin. 3 din lege, persoanele fizice care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare declaraţii privind obligaţiile faţă de fond, iar potrivit art. 216 alin. 2 din lege, în cazul neachitării la termen a contribuţiilor date fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate fondului şi a majorărilor de întârziere în condiţiile OG nr. 92/2003.

În fine, potrivit dispoziţiilor art. 35 din  Ordinul CNAS nr. 617/13.08.2007, pentru obligaţiile faţă de fond,  titlul de creanţă îl constituie declaraţia prevăzută la art. 32 alin. 4, decizia de impunere emisă de organul competent al CAS, precum şi hotărârile judecătoreşti privind debite datorate fondului. Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS şi pe baza informaţiilor primite  pe bază de protocol cu ANAF. Titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care creanţa bugetară este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 222 din Legea nr. 95/2006 „Fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel puţin odată pe an, prin casele de asigurări, asupra serviciilor de care beneficiază, a nivelului de contribuţie personală şi a modalităţii de plată, precum şi asupra drepturilor şi obligaţiilor sale”.

Din dispoziţiile legale sus-menţionate, în principiu, calitatea de asigurat se dobândeşte în baza Legii nr. 95/2006, pe bază de contract, dacă sunt îndeplinite cerinţele dispoziţiilor art. 257. Persoanele care nu sunt salariate, dar au obligaţia să îşi asigure sănătatea potrivit prevederilor legii , sunt obligate să comunice direct casei de asigurări alese veniturile, pe baza contractului de asigurare, în vederea stabilirii şi achitării contribuţiei.

Conform dispoziţiilor art. 261 din lege, asiguraţii care au obligaţia plăţii contribuţiei şi care nu o respectă datorează pentru perioada de întârziere majorări de întârziere în condiţiile Codului de pr. fiscală, iar executarea silită pentru încasarea sumelor datorate şi a majorărilor de întârziere se face potrivit procedurilor instituite de Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi OG nr. 92/2003.

Potrivit dispoziţiilor art. 44 din OG nr. 92/2003 privind Codul de pr. fiscală: „(1) Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat. În situaţia contribuabililor fără domiciliu fiscal în România, care şi-au desemnat împuternicit potrivit art. 18 alin. (4), precum şi în situaţia numirii unui curator fiscal, în condiţiile art. 19, actul administrativ fiscal se comunică împuternicitului sau curatorului, după caz.

(2) Actul administrativ fiscal se comunică după cum urmează:

a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent şi primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului;

b) prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului;

c) prin poştă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum şi prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal şi confirmarea primirii acestuia;

d) prin publicitate.

(3) Comunicarea prin publicitate se face prin afişarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent şi pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a unui anunţ în care se menţionează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afişarea se face, concomitent, la sediul acestora şi pe pagina de internet a autorităţii administraţiei publice locale respective. În lipsa paginii de internet proprii, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului judeţean. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afişării anunţului.

(4) Dispoziţiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător”.

Conform dispoziţiilor art. 44 din OG nr. 92/2003 „Actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menţionată în actul administrativ comunicat, potrivit legii.

În primul rând, aşa cum se poate observa din dispoziţiile legale de mai sus, pentru a produce efecte juridice, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului, iar procedura de comunicare este cea prevăzută la art. 44 alin. 2 şi, în principiu, în ordinea acolo stabilită.

Comunicarea prin publicitate este ultima modalitate de comunicare a actului administrativ fiscal şi se utilizează doar atunci când nu este posibilă comunicarea prin celelalte modalităţi prevăzute de lege. Din acest considerent legiuitorul a găsit necesar să facă precizarea că dispoziţiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător.

Or, aşa cum se poate observa din referatul nr. 14.158/21.10.2010 (fila 28 dosar), unitatea intimată a luat hotărârea de a comunica deciziile de impunere prin publicitate, conform art. 44 alin. 3 din OG nr. 92/2003, prin afişarea la avizier şi pe site-ul CJAS S., datorită deficitului de personal cu care se confruntă şi valoarea foarte mare a cheltuielilor (estimată la peste 80.000 lei) necesară pentru trimiterea actelor administrativ fiscale cu confirmare de primire. În acelaşi sens sunt şi referatul nr. 14160/21.10.2010 şi procesul verbal  nr. 15.069/08.11.2010 (filele 27 şi 26 dosar).

Comunicarea titlului de creanţă este necesară pentru a da posibilitatea contribuabilului de a formula contestaţie, ca o cale administrativă de atac, potrivit art. 205 Cod pr. fiscală, iar împotriva deciziei emise în soluţionarea contestaţiei contribuabilul să se poată adresa instanţei de contencios administrativ.

Comunicarea făcută de unitatea intimată prin afişarea la avizier şi pe site-ul CJAS Sibiu nu îndeplineşte cerinţele prevederilor art. 44 alin. 2 Cod pr. fiscală, pentru că, raportat la  dispoziţiile Codului de procedură civilă, comunicarea actelor de procedură se face prin publicitate doar atunci când nu se cunoaşte domiciliul contribuabilului, ceea ce nu este cazul, pentru că titlul executoriu şi somaţia i-au fost comunicate contestatorului prin poştă şi nu au fost afişate la avizier şi pe site-ul CJAS S., ceea ce înseamnă că i-au cunoscut domiciliul.

Cum titlul de creanţă produce efecte numai din momentul în care este comunicat legal contribuabilului, condiţie pe care unitatea intimată nu a îndeplinit-o, înseamnă că acesta nu a devenit titlu executoriu, aşa încât emiterea lui este nelegală. Motivele invocate de intimată în comunicarea prin afişare a titlului de creanţă nu pot acoperi necomunicarea directă a acestuia, care este regula, pentru motivele deja arătate în cele ce preced.

Pe de altă parte, din modul în care au fost emise deciziile de impunere, care au toate acelaşi număr şi poartă aceeaşi dată, pentru ani diferiţi, se poate observa că unitatea intimată nu a făcut nici un demers în anii anteriori pentru a-i comunica contribuabilului obligaţiile ce-i revin privind plata contribuţiilor la asigurările de sănătate, aşa cum cer dispoziţiile art. 222 din Legea nr. 95/2006, lucru de altfel recunoscut de intimată prin întâmpinare, care a arătat că nu a avut cum să comunice contestatorului vreun debit  în anii anteriori, deoarece acesta nu a declarat veniturile realizate din cedarea folosinţei bunurilor. Numai că, pe baza protocolului cu ANAF, intimata avea posibilitatea să verifice, aşa cum de altfel a şi făcut-o în anul 2010, persoanele care datorează, potrivit legii, contribuţie faţă FNUASS, şi nu să lase să treacă 5 ani, încât contribuabilul să nu mai poată face faţă eventualelor sume pe care ar trebui să le plătească, mai ales din cauza majorărilor şi penalităţilor. Este adevărat că şi contestatorul ar fi trebuit să ştie că pentru cedarea folosinţei bunurilor datorează contribuţie la asigurările de sănătate, numai că incoerenţa legii şi desele ei modificări o fac inaccesibilă pentru cetăţeanul de rând, neavizat şi nedeprins cu dezlegarea prevederilor sale. Formularea „veniturile din cedarea folosinţei bunurilor”, folosită de textul art. 257 lit. f din Legea nr. 95/2006, este mult prea generală şi  nu are suficientă precizie şi claritate pentru a permite destinatarilor ei să realizeze că legea îi priveşte, iar în raport de aceasta să-şi regleze conduita. Normele de aplicare a legii, emise prin Ordinele nr. 221/2005 şi 617/2007 ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, care ar fi trebuit să lămurească ce se înţelege prin „veniturile din cedarea folosinţei bunurilor”, între altele, să facă precizarea că în această categorie intră şi veniturile obţinute din închirierea imobilelor sau a altor bunuri, termen mult mai accesibil cetăţeanului de rând, nu fac decât să preia din lege aceeaşi formulare generală, cu nimic mai lămuritoare decât textul legii. De aceea, sarcina informării cetăţeanului  asupra obligaţiilor sale fiscale o are beneficiarul acestor obligaţii, iar dacă cetăţeanul corect informat nu se va conforma dispoziţiilor legale, atunci acesta va trebui să suporte toate consecinţele ce decurg din aceste obligaţii. Informarea făcută de unitatea intimată prin comunicatul cu caracter general privind obligaţiile stabilite prin lege, publicat în presă, ori diversele articole din presa judeţeană nu satisfac cerinţele dispoziţiilor art. 222 din Legea nr. 95/2006, care presupune informarea fiecărui asigurat în parte asupra nivelului de contribuţie şi a modalităţii de plată.

În raport de toate aceste considerente, instanţa consideră că titlul de creanţă nu a fost comunicat contestatorului în conformitate cu dispoziţiile legale, ceea ce înseamnă că el nu a devenit titlu executoriu, şi urmează ca în temeiul dispoziţiilor art. 172 Cod pr. fiscală contestaţia să fie admisă, iar titlul executoriu  nr. 2390/15.12.2010 şi  somaţia nr. 17.507/15.12.2010 să fie anulate.