4.Eroare judiciară. Criterii de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul moral

Potrivit art. 505 alin. (1) din Codul de procedură penală „la stabilirea întinderii reparaţiei se ţine seama de durata privării de libertate sau a restrângerii de libertate suportate, precum şi de consecinţele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă”.

Astfel, pornind de la valorile cu caracter general ce definesc personalitatea umană (viaţa, sănătatea, libertatea, demnitatea, integritatea fizică şi psihică), la stabilirea cuantumului despăgubirilor solicitate pentru prejudiciul moral trebuie avute în vedere consecinţele negative concrete suferite pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, precum şi intensitatea acestor consecinţe negative.

Prin Decizia civilă nr. 2296 din 14.11.2012, Curtea de Apel Timişoara a admis recursul declarat de reclamantul M.E. împotriva Sentinţei civile nr. 2076/PI din 02.07.2012, pronunţată de Tribunalul Timiş.

A modificat în partea sentinţa atacată, în sensul că a obligat  pârâtul să-i plătească reclamantului suma de 25.000 euro în echivalent la data plăţii, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral.

A menţinut în rest sentinţa şi a respins ca tardiv recursul declarat de pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş şi ca neîntemeiat recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.

Pentru a pronunţa această soluţie, în ceea ce priveşte recursul pârâtului Statul Român, Curtea a reţinut că acesta este tardiv, având în vedere că hotărârea primei instanţe a fost comunicată la data de 16 iulie 2012, iar recursul a fost înregistrat la data de 12 august 2012, acesta putând fi depus cel mai târziu la data de 1 august 2012.

În ceea ce priveşte recursul reclamantului şi Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, Curtea a reţinut următoarele argumente:

Potrivit art. 505 alin. (1) C. pr. pen. „la stabilirea întinderii reparaţiei se ţine seama de durata privării de libertate sau a restrângerii de libertate suportate, precum şi de consecinţele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă”.

Reclamantul a fost arestat nelegal în perioada 04.03.2010 până la data de 13.04.2011, respectiv 1 an o lună şi 9 zile, fiind achitat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. pr. pen., raportat la art. 10 alin. 1 lit. c) C. pr. pen., pentru infracţiunea de act sexual cu un minor, prin sentinţa penală nr. 118/11.04.2011 a Judecătoriei Timişoara, rămasă definitivă prin respingerea recursului parchetului, şi fiind revocată măsura arestării preventive la 13.04.2011.

Pornind de la premisa că orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci fiinţei umane, cum sunt viaţa, sănătatea, libertatea, demnitatea, integritatea fizică şi psihică, în speţă în mod legal prima instanță a stabilit că lipsirea reclamantului, pe nedrept, de libertate i-a produs acestuia suferinţe morale, de natură să-i lezeze demnitatea şi onoarea acestuia.

În acest sens, şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat constant că în cazurile de violare a art. 5 paragraful 1 al Convenţiei, privind privarea nelegală de libertate, sunt întemeiate cererile de acordare a despăgubirilor băneşti pentru prejudiciul produs victimei,  material şi moral, pe perioada detenţiei, nelegale.

Arestarea nelegală a reclamantului a avut consecinţe grave asupra acestuia, fiindu-i vătămate onoarea, creditul moral şi poziţia socială, valori care definesc persoana umană şi care constituie temeiul despăgubirilor solicitate de reclamant.

Însă, la stabilirea cuantumului despăgubirilor solicitate pentru prejudiciul moral, pornind de la aceste valori cu caracter general, ce definesc personalitatea umană, trebuie avute în vedere consecinţele negative concrete suferite pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele hotărârii pentru reclamant.

Astfel, prezentarea reclamantului la judecată, încătuşat, natura infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, oprobriul celorlalţi deţinuţi, al colegilor de muncă şi al opiniei publice, pierderea locului de muncă, a prieteniilor şi evitarea sa de către societate i-au lezat grav demnitatea şi onoarea reclamantului, împrejurări care, potrivit probelor testimoniale, au avut drept consecinţă căderea psihică a acestuia şi schimbarea personalităţii acestuia.

Pe cale de consecinţă, având în vedere durata privării de libertate a reclamantului (un an, o lună şi 9 zile), precum şi consecinţele produse asupra personalităţii sale, în temeiul art. 312 alin. (1) C. pr. civ., Curtea a admis recursul reclamantului şi a modificat în parte sentinţa atacată, în sensul că a obligat pârâtul să-i plătească reclamantului suma de 25.000 euro, în echivalentul în lei la data plăţii, pentru prejudiciul moral cauzat, menţinând în rest dispoziţiile  sentinţei.

Domenii speta

Spete similare