Contract comercial perfectat ca urmare a derulării procedurii de achiziţii publice. Nerespectarea condiţiilor de recepţie a produselor. Consecinţe
Efectuarea de autoritatea contractantă a recepţiei produselor în absenţa furnizorului şi denunţarea contractului pentru pretinse lipsuri, fără a-i cere acestuia din urmă remedierea lor, este abuzivă, contravenind dispoziţiilor contractului de achiziţie, pretinsele deficienţe nefiind probate nici în faţa instanţei.
Nici urgenţa denunţării nu a fost demonstrată de autoritatea contractantă , din moment ce aceasta a procedat ulterior la achiziţionare prin atribuire directă cu ofertantul declarant necâştigător la licitaţia iniţială şi care i-a livrat bunuri similare, la un preţ evident mai mare şi cu o întârziere de două luni faţă de livrarea din cauză.
Decizia civilă nr. 506 din 23 mai 2011
Curtea de Apel Iași
Act administrativ. Drepturile prevăzute de dispozițiile OG nr. 105/1999. Persoane refugiate, expulzate sau strămutate. Necesitatea îndeplinirii cerinței ca persoanele să fi suferit persecuții din motive etnice
Tribunalul Suceava
Anulare act administrativ
Curtea de Apel Oradea
RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. Anulare decizie de suspendare a solutionarii contestatiei administrativ fiscale pâna la pronuntarea unei solutii definitive pe latura penala
Curtea de Apel Pitești
ANULAREA ACTELOR FRAUDULOASE. CONDIŢII.
Tribunalul Argeș
anulare act administrativ