Act administrativ contestat în procedura prevăzută de art. 9 alin 2 din legea 554/2004 concomitent cu invocarea excepţie de neconstituţionalitate
În procedura prevăzută de art. 9 din Legea nr. 554/2004 nici o chestiune de fapt, de drept sau de excepţie nu mai poate fi ridicată şi cercetată, atâta timp cât legiuitorul a dat şi soluţia în cazul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate, şi anume aceea de inadmisibilitate a acţiunii, în întregul ei. Ca atare, niciunul din motivele prevăzute de art.304 C.pr.civ. nu mai poate fi incident, legalitatea hotărârii apreciindu-se în funcţie strict de limitele procedurii urmate de reclamantă. Pe cale de consecinţă, dispoziţiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului invocate de recurentă nu pot fi analizate şi implicit nu se poate constata că dispoziţiile O.U.G. nr.148/2005 contravin acestora decât în situaţia în care s-ar cerceta fondul litigiului dedus judecăţii. Or, în atare situaţie, singura soluţie prevăzută de legiuitor în situaţia respingerii excepţiei de neconstituţionalitate invocate este cea de respingere a întregii acţiuni ca inadmisibilă.
Temei de drept: art. 9 din Legea nr. 554/2004
Decizia nr. 1423/31.05.2012
Tribunalul Arad
Anulare decizie privind respingerea cererii de înscriere la pensie anticipată
Curtea de Apel Constanța
Contestatie având ca obiect anulare act administrativ întocmit urmare inspectiei fiscale – stabilire diferente de plata fata de bugetul local. Reevaluare bunuri imobile. Calcul impozit datorat de persoanele juridice.
Judecătoria Bicaz
Restituire pentru refacerea actelor de urmărire penală
Curtea de Apel București
Exequator. Acte care pot fi recunoscute în această procedură.
Curtea de Apel Iași
Refuz nejustificat de recunoaștere a unui drept. Act administrativ individual prin care a fost recunoscut dreptul. Condiții procedurale pentru modificarea cererii de chemare în judecată. Limitele judecății. Cauza acțiunii în contencios având ca obiect ref