Faptă care nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni - evaluarea pericolului social presupune, din partea organului judiciar, analiza complexităţii faptei, a conţinutului, a urmărilor şi circumstanţelor acesteia, a particularităţilor ...

Faptă care nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni - evaluarea pericolului social presupune, din partea organului judiciar, analiza complexităţii faptei, a conţinutului, a urmărilor şi circumstanţelor acesteia, a particularităţilor obiectului, subiecţilor şi atitudinii lor psihice.

Aprecierea probelor - soluţia înlăturării concluziilor raportului de expertiză de către instanţa de fond este nelegală câtă vreme expertul a arătat că partea civilă a calculat taxe şi impozite inclusiv în lunile în care acestea nu erau datorate, aspect ce nu a fost contestat de partea civilă, deşi avea acest drept. Conform art. 124 Cod procedură penală instanţa de fond avea obligaţia de a dispune efectuarea unui supliment de expertiză în măsura în care constata că expertiza nu este completă, ori putea să ceară expertului lămuriri suplimentare în scris, sau să dispună chemarea expertului spre a da explicaţii verbale asupra raportului de expertiză, ori trebuia să dispună efectuarea unei noi expertize.

 Prin sentinţa penală nr. 1066 din 25.03.2011 a Judecătoriei Iaşi s-au dispus următoarele:

,, Condamnă inculpatul S.B.V. la 400 (patru sute) lei amendă penală, pentru comiterea infracţiunii de reţinere şi nevărsare, cu intenţie, în cel mult 30 zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă, prevăzute de art.6 din Lg. 241/2005 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.13, art.74 lit. a, c , 76 lit. f Cod penal.

Pune în vedere inculpaţilor prevederile art.631 Cod penal, referitoare la consecinţele sustragerii cu rea-credinţă de la executarea amenzii.

În baza art.14, 346 Cod procedură penală, raportat la art.998,999 Cod civil admite, în parte, acţiunea civilă formulată de Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice, prin A.N.A.F. – D.G.F.P. IAŞI şi obligă inculpatul S.B.V. să plătească părţii civile, în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C.-SRL, suma de 6140 lei despăgubiri civile, cu dobânda legală prevăzută de art.120 din O.G. 92/2003, calculată pentru fiecare zi de întârziere, până la plata integrală.

În baza art.353 Cod procedură penală, cu referire la art.163 Cod procedură penală, art.11 din Lg.241/2005 menţine măsura sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului şi părţii responsabile civilmente, până la concurenţa sumei de 6.140 lei.

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

,,Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi cu nr.7837/P/2009 din data de 11.11.2009, s-a dispus punerea în mişcarea a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului S.B.V. pentru săvârşirea infracţiunii de reţinere şi nevărsare, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă, prevăzută de art.6 din Legea nr.241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

În actul de sesizare al instanţei s-a reţinut că S.B.V. care, în perioada ianuarie 2008 - octombrie 2008, în calitatea sa de administrator al S.C. S.C.-SRL laşi, a reţinut şi nu a virat impozitele şi contribuţiile cu reţinere la sursă datorate bugetului de stat, în sumă de 12.548 lei, din care impozit pe salarii în sumă de 5.805 lei, CAS în sumă de 3.808 lei, şomaj în sumă de 232 lei şi CASS în sumă de 2.703 lei, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele probe:sesizarea penală a ANA.F., D.G.F.P.J. Iaşi - Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Iaşi – (filele 6-13, dosar urmărire penală); fişa sintetică a S.C. - S.R.L. Iaşi – (filele 14-21, dosar urmărire penală); verificări O.R.C. (filele 22-23, dosar urmărire penală); state de plată (filele 34-40, dosar urmărire penală); bilanţuri contabile (filele 27-31, dosar urmărire penală); balanţele lunare de verificare (filele 41-60, dosar urmărire penală); declaraţiile inculpatului S.B.V. (filele 63 -64, dosar urmărire penală).

În cursul cercetării judecătoreşti inculpatul, prezent în faţa instanţei, a arătat că recunoaşte comiterea faptei, în sensul că , deşi au existat încasări, a preferat să achite salariile angajaţilor, decât să plătească sumele datorate bugetului de stat. A mai arătat inculpatul că, potrivit calculelor sale, mai are de plătit o sumă de aproximativ 12.000 lei, pe care doreşte să o achite, apreciind că s-a reţinut greşit perioada de comitere a faptei. Inculpatul a solicitat administrarea probelor cu expertiză contabilă, audierea unui martor în ceea ce priveşte situaţia de fapt şi depunerea de înscrisuri în circumstanţiere, constând în acte de stare civilă. Inculpatul a depus la dosar un număr de 23 de înscrisuri ce constituie, potrivit susţinerilor apărătorului ales, o fişă contabilă sintetică, care nu este semnată, ştampilată, precum şi chitanţa pentru încasarea de impozite, taxe şi contribuţii, emisă de Trezoreria mun. Iaşi la data de 22.06.2010, ce atestă plata sumei de 2.000 lei, având menţiunea, la rubrica „natura obligaţiei de plată”- bugetul de stat. De asemenea, s-a depus la dosar o chitanţă emisă de aceeaşi unitate de trezorerie la data de 01.03.2011, care atestă plata sumei de 9644 lei către bugetul de stat.

La solicitarea inculpatului, în cauză s-a efectuat o expertiză contabilă judiciară.

Partea vătămată MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR-ANAF, prin D.G.F.P. IAŞI, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 15.784 lei, cu dobânda legală prevăzută de art.120 din O.G. 92/2003, calculată până la plata integrală a sumei, solicitând introducerea în cauză, în calitate de parte responsabilă civilmente, a S.C. S.C.-SRL, administrată de inculpatul S.B.V. precum şi luarea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului şi părţii responsabile civilmente, până la concurenţa sumei menţionate.

Instanţa a dispus introducerea în cauză, în calitate de parte responsabilă civilmente, a S.C.-SRL , precum şi luarea măsurilor asiguratorii, prin încheierea de şedinţă din data de 25.05.2010.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarea situaţie de fapt, aceeaşi cu cea reţinută în rechizitoriu, probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti neducând la modificarea ei:

Direcţia Generala a Finanţelor Publice laşi a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria laşi, la data de 23.06.2009, cu privire la comiterea de către numitul S.B.V., administrator al S.C. -S.R.L. laşi, a infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 6 din Legea 241/2007, constând în aceea că în perioada ianuarie 2008 – octombrie 2008, a reţinut şi nu a virat impozitele şi contribuţiile cu reţinere la sursă datorate bugetului de stat, în sumă de 12.548 lei, din care impozit pe salarii în sumă de 5.805 lei, CAS în sumă de 3.808 lei, şomaj în sumă de 232 lei şi CASS în sumă de 2.703 lei.

Inculpatul S.B.V. a înfiinţat S.C. - S.R.L. Iaşi, în luna iunie a anului 2007 şi a ocupat funcţia de administrator de la acea dată şi până în prezent.

În perioada ianuarie 2008 - octombrie 2008 SC - SRL Iaşi a avut un număr de 4 angajaţi, conform statelor de plată depuse la dosar.

În vederea stabilirii situaţiei de fapt, pentru perioada 01.2008-10.2008, au fost prezentate de către administratorul societăţii, atât statele de plată cât şi bilanţurile lunare de verificare şi bilanţurile contabile aferente, documente contabile aparţinând S.C. - S.R.L. Iaşi

Din materialul probator administrat în cauză a rezultat că inculpatul S.B.V., administrator al SC - SRL Iaşi, în perioada ianuarie 2008 - octombrie 2008, a reţinut şi nu a virat impozitele şi contribuţiile formate prin reţinere la sursă: datorate bugetului de stat, în sumă de 12.548 lei, din care impozit pe salarii în sumă de 5.805 lei, CAS în sumă de 3.808 lei, şomaj în sumă de 232 lei şi CASS în sumă de 2.703 lei, la care au fost calculate accesorii în sumă de 3.236 lei.

Din datele menţionate în balanţele lunare de verificare ale SC - SRL laşi, la contul "531" - CASA - pe rulajul curent în perioada martie 2007-iulie 2008, situaţia se prezintă astfel cu privire la disponibilităţile financiare ale societăţii:

- ianuarie 2008 – sold iniţial debitor - 4.342,37 lei; – rulajul sumelor debitoare (cumulate) - 4.000 lei; - sold final debitor - 438,19 lei;

- februarie 2008 – sold iniţial debitor - 12.000 lei; – rulajul sumelor debitoare (cumulate) - 4.000 lei; - sold final debitor 642,18 lei;

- martie 2008 – sold iniţial debitor - 4.342,37 lei; – rulajul sumelor debitoare (cumulate) - 12.000lei; - sold final debitor 642,18 lei;

- aprilie 2008 – sold iniţial debitor - 4.342,37 lei; – rulajul sumelor debitoare (cumulate) - 22.000 lei; - sold final debitor 2.165,18 lei;

- mai 2008 – sold iniţial debitor - 4.342,37 lei; – rulajul sumelor debitoare (cumulate) - 22.000 lei; - sold final debitor 2.165,18 lei;

- iunie 2008 – sold iniţial debitor - 4.342,37 lei; – rulajul sumelor debitoare (cumulate) -22.000 lei; - sold final debitor - 2.165,18 lei;

- iulie 2008 – sold iniţial debitor - 4.342,37 lei; – rulajul sumelor debitoare (cumulate) - 22.000 lei; - sold final debitor - 2.165,18 lei;

- august 2008 – sold iniţial debitor - 4.342,37 lei; – rulajul sumelor debitoare (cumulate) - 22.000 lei; - sold final debitor - 2.165,18 lei;

- septembrie 2008 – sold iniţial debitor - 4.342,37 lei; – rulajul sumelor debitoare (cumulate) - 22.000 lei; - sold final debitor - 2.165,18 lei;

- octombrie 2008 – sold iniţial debitor - 4.342,37 lei; – rulajul sumelor debitoare (cumulate) - 22.000 lei; - sold final debitor - 2.165,18 lei.

Din datele menţionate în balanţele lunare de verificare ale SC -SRL laşi, la contul "512"- CONTURI CURENTE LA BĂNCI - pe rulajul curent - în perioada martie 2007-iulie 2008, situaţia se prezintă astfel cu privire la disponibilităţile financiare ale societăţii:

- ianuarie 2008 – sold iniţial debitor 200 lei ; rulajul sumelor debitoare cumulate 0 lei ; sold final debitor 200 lei;

- februarie 2008 – sold iniţial debitor 200 lei ; rulajul sumelor debitoare cumulate 0 lei ; sold final debitor 200 lei;

- martie 2008 – sold iniţial debitor 200 lei ; rulajul sumelor debitoare cumulate 0 lei ; sold final debitor 200 lei;

- aprilie 2008 – sold iniţial debitor 200 lei ; rulajul sumelor debitoare cumulate 0 lei ; sold final debitor 200 lei;

-  mai 2008 – sold iniţial debitor 200 lei ; rulajul sumelor debitoare cumulate 0 lei sold final debitor 200 lei;

- iunie 2008 – sold iniţial debitor 200 lei ; rulajul sumelor debitoare cumulate 0 lei; sold final debitor 200 lei;

- iulie 2008 – sold iniţial debitor 200 lei ; rulajul sumelor debitoare cumulate 0 lei; sold final debitor 200 lei;

- august 2008 – sold iniţial debitor 200 lei ; rulajul sumelor debitoare cumulate 0 lei ; sold final debitor 200 lei;

- septembrie 2008 – sold iniţial debitor 200 lei; rulajul sumelor debitoare cumulate 0 lei ; sold final debitor 200 lei;

- octombrie 2008 – sold iniţial debitor 200 lei ; rulajul sumelor debitoare cumulate 0 lei ; sold final debitor 200 lei.

 De menţionat că, conturile 512 - CONTURI CURENTE LA BĂNCI şi 531-CASA sunt conturi care concentrează disponibilităţile băneşti ale societăţii şi au funcţie contabilă de activ. Aceste conturi se debitează cu valoarea de încasat şi cu încasările de lichiditate. Au sold final debitor care reprezintă disponibilităţile băneşti existente în conturi, la sfârşitul fiecărei luni.

Din analiza balanţelor de verificare pentru perioada ianuarie 2008 octombrie 2008, privind conturile active (filele 41-60, dosar urmărire penală) reiese împrejurarea că în perioada comiterii faptei, S.C. -S.R.L. Iaşi, a cărei administrator este inculpatul, a dispus de sume de bani pentru a achita impozitele şi contribuţiile formate din reţinere la sursă, cel puţin parţial.

Datele existente în balanţele contabile de verificare confirmă împrejurarea că în perioada arătată, societatea al cărei administrator este învinuitul a efectuat plăţi către terţi, situaţie care conduce la concluzia că aceasta avea posibilitatea de a achita impozitele şi contribuţiile formate cu reţinere la sursă.

Fiind audiat, inculpatul S.B.V. a declarat că această situaţie s-a datorat faptului că fondurile existente au fost folosite pentru plata salariilor, la valoarea lor netă, către angajaţii societăţii, şi că, de asemenea, existau datorii către furnizori a căror neplată ameninţau blocarea activităţii economice a societăţii. Aceleaşi aspecte au fost arătate de către inculpat şi în faţa instanţei.

În cauză s-a efectuat o expertiză contabilă care să stabilească, potrivit obiectivelor solicitate de către inculpat, prin apărătorul ales, lunile calendaristice pentru care nu au fost achitate obligaţiile datorate bugetului de stat şi dacă au fost corect calculat debitul principal şi accesoriile. Deşi iniţial, prin înscrisul întocmit la data de 11.02.2011, expertul contabil a comunicat imposibilitatea efectuării expertizei, ca urmare a necomunicării de către inculpat a documentelor contabile solicitate ulterior, prin raportul întocmit la data de 25.02.2011, cu participarea expertului consultant, s-a depus la dosar expertiza solicitată, reţinându-se în concluziile acesteia că debitul principal este diferit de cel indicat de către partea vătămată, rezultând o diferenţă în minus de 1621 lei, respectiv debitul fiind de 9644 lei. S-a mai precizat că accesoriile nu au fost calculate deoarece nu s-a indicat perioada pentru care să se efectueze acest calcul.

Instanţa având în vedere conţinutul expertizei contabile efectuate în cauze, faptul că acesta nu stabileşte explicit modul în care a fost calculat debitul, prin raportare la fiecare înscris avut în vedere la stabilirea sumelor reţinute ca fiind datorate bugetului de stat, de unde anume rezultă acea diferenţă în minus, stabilită în cazul debitului precum şi faptul că nu a u fost calculate accesoriile, deşi raportarea se făcea la perioada avută în vedere de partea vătămată în sesizarea formulată, având în vedere obiectul cauzei iar expertul nu a înţeles să solicite eventuale precizări, sub acest aspect, instanţa va înlătura concluziile raportului de expertiză.

În drept, fapta inculpatului S.B.V. care, în perioada ianuarie 2008 - octombrie 2008, în calitatea sa de administrator al S.C. S.C.-SRL laşi, a reţinut şi nu a virat impozitele şi contribuţiile cu reţinere la sursă datorate bugetului de stat, în sumă de 12.548 lei, din care impozit pe salarii în sumă de 5.805 lei, CAS în sumă de 3.808 lei, şomaj în sumă de 232 lei şi CASS în sumă de 2.703 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

Sub aspectul laturii obiective, instanţa reţine că s-a consumat actul material constând în omisiunea de a vărsa sumele respective la bugetul de stat. Aşa cum s-a menţionat sumele reţinute şi nevirate fac parte din contribuţiile cu stopaj la sursă.

Sub aspectul laturii subiective, instanţa reţine intenţia directă ca formă a vinovăţiei. Deşi inculpatul a susţinut că nu a fost în măsură să vireze aceste sume deoarece le-au folosit în întregime pentru a asigura plata angajaţilor societăţii, totuşi, în urma studierii statelor de plată şi a balanţelor lunare de verificare, s-a constatat existenţa constantă a unor sume de bani în conturile societăţii care ar fi acoperit cel puţin parţial sumele datorate la bugetul de stat.

Instanţa reţine că inculpatul a săvârşit infracţiunea de reţinere şi nevărsare, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă, prevăzută de art.6 din Legea nr.241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale în formă continuată, făcând aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, având în vedere că lunar, inculpatul, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a reţinut şi nu a virat la bugetul de stat impozitele şi contribuţiile cu stopaj la sursă, în termen de 30 de zile de la scadenţă, fiind prejudiciat bugetul de stat cu suma de 41736 lei, acţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni prevăzute de art.6 Legea nr.241/2005.

La stabilirea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanţa urmează a avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 din Codul penal, dispoziţiile părţii generale a Codului penal, limitele speciale de pedeapsă prevăzute pentru infracţiune, gradul de pericol social concret al faptei, circumstanţele reale de săvârşire a faptei şi cele personale ale inculpatului.

Fapta inculpatului prezintă un grad ridicat de pericol social, pericol ce rezultă din natura relaţiilor sociale ocrotite de legea penală, ce au fost încălcate prin comiterea faptei, relaţii ce vizează constituirea bugetului de stat şi corectitudinea de care trebuie să dea dovadă persoanele care administrează societăţi comerciale, împrejurările comiterii faptei, durata pe care s-au desfăşurat actele materiale ce intră în conţinutul infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului.

În ceea ce priveşte persoana inculpatului, instanţa reţine că acesta nu are antecedente penale, a avut o poziţie procesuală sinceră de recunoaştere a faptei în cursul urmăririi penale, are doi copii minori în întreţinere, a depus eforturi pentru achitarea în parte a prejudiciului cauzat, împrejurare ce vor fi reţinute drept circumstanţe atenuante, şi, făcând aplicarea art.74 lit. a, c , 76 lit. f Cod penal, instanţa va aplica inculpatului o pedeapsă cu amenda, pe care o apreciază ca fiind de natură a asigura atingerea scopului preventiv, educativ, dar şi coercitiv al pedepsei prevăzut de art.52 din Codul penal.

Instanţa va pune în vedere inculpaţilor prevederile art.631 Cod penal, referitoare la consecinţele sustragerii cu rea-credinţă de la executarea amenzii.

Instanţa apreciază că în cauză, nu se poate dispune achitarea inculpatului, astfel cum s-a solicitat de către acesta, în condiţiile art.10 lit. i Cod penal, nefiind aplicabilă nici o cauză de nepedepsire.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa reţine că partea vătămată MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR-ANAF, prin D.G.F.P. IAŞI, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 15.784 lei, cu dobânda legală prevăzută de art.120 din O.G. 92/2003, calculată până la plata integrală a sumei, acţiunea civilă fiind îndreptată împotriva inculpatului, în solidar cu partea responsabilă civilmente. Apreciind că în cauză, pentru motivele arătate, cuantumul prejudiciului este cel indicat de către partea civilă, din care, potrivit chitanţelor depuse la dosar, astfel cum au fost precizate, inculpatul a achitat o parte, constatând că în sarcina inculpatului s-a reţinut comiterea cu vinovăţie a infracţiunii pentru care acesta a fost trimis în judecată, infracţiune prin care s-a produs un prejudiciu ce nu a fost recuperat, având în vedere şi că, potrivit art.998 Cod civil „orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara”, prejudiciul constând atât în cele efectiv produs cât şi în folosul nerealizat, (instanţa va avea în vedere atât sumele neachitate cât şi accesoriile acestora, constând în dobânzi prevăzute de Codul fiscal), în baza art.14, 346 Cod procedură penală, raportat la art.998, 999 Cod civil, instanţa va admite acţiunea civilă formulată de partea civilă şi va obligă inculpatul să plătească părţii civile, în solidar cu partea responsabilă civilmente suma de 6140 lei despăgubiri civile, cu dobânda legală prevăzută de art.120 din O.G. 92/2003, calculată pentru fiecare zi de întârziere, până la plata integrală.

În baza art.353 Cod procedură penală, cu referire la art.163 Cod procedură penală, art.11 din Lg.241/2005 instanţa va menţine măsura sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului şi părţii responsabile civilmente, până la concurenţa sumei de 6.140 lei.

Împotriva acestei sentinţe penale, la data de 14.04.2011, inculpatul S.B.V. a declarat recurs, dosarul fiind înaintat Curţii de Apel Iaşi spre competentă soluţionare.

Inculpatul, prin motivele de recurs, a invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Iaşi, iar pe fond, a criticat soluţia primei instanţe, pe latură penală, susţinând că aceasta este greşită, inculpatul achitând contravaloarea prejudiciului reţinut în sarcina sa şi stabilit prin expertiză contabilă dispusă în cauza penală, motiv pentru care instanţa de fond ar fi trebuit să dispună aplicarea unei sancţiuni administrative.

Pe latură civilă, critica inculpatului vizează împrejurarea că deşi în dosarul cauzei a fost dispusă efectuarea unei expertize contabile care a relevat o valoare mai mică a prejudiciului, stabilind o diferenţă de 1621 lei faţă de dosarul cauzei, instanţa de fond l-a obligat în continuare a plăti sumele de bani înscrise în procesul verbal de control al ANAF-DGFP Iaşi, neţinând astfel cont de rezultatele expertizei judiciare sus menţionate. S-a mai susţinut că instanţa de fond nu a ţinut cont de împrejurarea că, în materia penală în care este judecat, neplata contravalorii penalităţilor şi dobânzilor aplicate debitului iniţial nu atrage răspunderea penală, ci doar neplata la termen a debitului iniţial, debit achitat integral pe parcursul judecăţii cauzei.

Prin decizia penală nr. 1361/30.11.2011 a Curţii de Apel Iaşi calea de atac promovată de inculpatul S.B.V. a fost calificată drept „apel”, competenţa de soluţionare fiind declinată în favoarea Tribunalului Iaşi.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi la data de 16.01.2012.Prin decizia penală nr. 4/25.04.2012 a Tribunalului Iaşi, s-a dispus calificarea căii de atac drept „recurs”, iar în baza art. 42 C.proc.pen. rap. la art. 281 pct. 3 C.proc.pen. a fost declinată competenţa de soluţionare a recursului formulat de inculpatul S.B.V. împotriva sentinţei penale nr. 1066/25.03.2011 a Judecătoriei Iaşi în favoarea Curţii de Apel Iaşi.

În baza art. 43 alin. 1 - 3 C.proc.pen. s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea acestuia.

Prin încheierea penală nr. 1082/01.08.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dispus stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, instanţă căreia i s-a trimis dosarul.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi la data de 27.08.2012.

În cursul judecăţii apelului, inculpatul-apelant a depus precizări la motivele de apel, susţinând în esenţă motivele de apel depuse anterior, cu precizarea că se impune şi ridicarea sechestrului asigurător, urmare a achitării inculpatului, pe latură penală.

Tribunalul, analizând actele şi lucrările dosarului precum şi sentinţa penală criticată, prin prisma motivelor de apel invocate, dar şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept, în limitele şi condiţiile prevăzute de art. 371 alin 2 Cod procedură penală, constată fondat apelul declarat în cauză, pentru considerentele care urmează:

I. Criticile apelantului inculpat referitoare la greşita condamnare a acestuia, sunt fondate, în opinia instanţei de apel, prima instanţă neanalizând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 18/1 Cod penal, prin raportare la situaţia de fapt rezultată din analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate în cauză.

În esenţă, prima instanţă trebuia să evalueze fapta privită în complexul elementelor, condiţiilor şi circumstanţelor concrete în care a fost săvârşită, şi nu prin raportare exclusivă la existenţa unui pericol social generic, specific faptei incriminate penal. Evaluarea pericolului social presupune, din partea organului judiciar, analiza complexităţii faptei, a conţinutului, a urmărilor şi circumstanţelor acesteia, a particularităţilor obiectului, subiecţilor şi atitudinii lor psihice.

Evident că cel care aplică legea se va servi de aceleaşi criterii de care s-a folosit şi legiuitorul penal când a incriminat fapta, însă, spre deosebire de acesta care are în vedere datele generale oferite de statistică, de jurisprudenţă, de experienţa generalizată, cel care aplică legea se va folosi de datele concrete ale cauzei respective, adică va evalua fapta concretă, în contextul elementelor şi criteriilor legale: nivelul atingerii valorilor protejate de lege, conţinutul concret al faptei, importanţa faptei, modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, scopul urmărit, împrejurările comiterii faptei, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, persoana şi conduita făptuitorului.

Instanţa de apel va puncta în continuare toate elementele rezultate din raportarea situaţiei concrete la criteriile de apreciere a existenţei sau inexistenţei gradului de pericol social concret al faptei, pentru a fi considerată infracţiune.

În concret, în aprecierea pericolului social concret al faptei comise, Tribunalul se va raporta la elementele constitutive ale infracţiunii în care aceasta a fost încadrată.

 În raport de latura obiectivă a infracţiunii, elementul material al acesteia constă în reţinerea şi nevirarea, în perioada ianuarie 2008 - octombrie 2008, a impozitelor şi contribuţiilor cu reţinere la sursă datorate bugetului de stat, de către inculpat, în calitatea sa de administrator al S.C. S.C.-SRL laşi. Aceste date, împrejurări, situaţii, nu imprimă acţiunii sau inacţiunii încriminate o fizionomie agravantă.

În raport cu rezultatul infracţiunii, trebuie precizat că întinderea, amploarea rezultatului infracţiunii sunt elemente relevante pentru stabilirea gradului de pericol social concret. Operaţiunea de apreciere a pericolului social concret prin prisma existenţei unui rezultat material ca urmare a comiterii faptei penale este facilă întrucât trebuie doar să ne raportăm la întinderea prejudiciului care nu este unul însemnat, mai mult, a fost şi acoperit pe parcursul judecăţii în primă instanţă.

În ceea ce priveşte raportul de cauzalitate, trebuie menţionat că în speţă, cauzalitatea este una principală, în funcţie de rolul pe care activitatea infracţională a avut-o în producerea rezultatului. Cu toate acestea, nu poate fi omis că gradul de pericol social concret va fi apreciat diferit în situaţia în care în care rezultatul s-a produs atât datorită acţiunii-inacţiunii inculpatului dar şi intervenţiei altor factori preexistenţi sau concomitenţi, respectiv dificultăţile financiare ale societăţii al cărei administrator era inculpatul, aspecte confirmate de martorul N.D.C. (f. 146 dosar fond) care a arătat că deşi ,,nu erau lucrări, salariile erau plătite”, inculpatul fiind ,,o persoană serioasă, care avea grijă de angajaţi, plătea salariile chiar dacă nu erau lucrări.”

În raport de latura subiectivă a infracţiunii, forma de vinovăţie cu care s-a săvârşit fapta, în manifestările sale concrete, este intenţia indirectă, iar nu intenţia directă (cum se reţine în sentinţa apelată), inculpatul neurmărind împiedicarea activităţii de constituire a bugetului de stat, dar a acceptat producerea acestui rezultat în scopul asigurării plăţii salariilor angajaţilor şi al onorării datoriilor către furnizori, a căror neplată ar fi putut conduce la blocarea activităţii societăţii.

Se poate aprecia că intenţia indirectă atribuie faptei o periculozitate mai mică decât intenţia directă, deoarece făptuitorul a nu a urmărit producerea rezultatului vătămător.

În evaluarea gradului de pericol social concret în raport de latura subiectivă a infracţiunii trebuie să se ţină seama şi de mobilul şi scopul comiterii faptei.

Latura motivaţională a conduitei făptuitorului poate constitui un element relevant în aprecierea gradului de pericol concret al faptei săvârşite de către acesta. De asemenea, rezultatul spre care tinde făptuitorul prin activitatea sa infracţională este un alt element ce trebuie luat în considerare la evaluarea pericolului social concret. Astfel cum am arătat anterior, inculpatul a acţionat în contextul unor factori preexistenţi sau concomitenţi, respectiv dificultăţile financiare ale societăţii, neurmărind împiedicarea activităţii de constituire a bugetului de stat, dar a acceptat producerea acestui rezultat în scopul asigurării plăţii salariilor angajaţilor şi al onorării datoriilor către furnizori, a căror neplată ar fi putut conduce la blocarea activităţii societăţii.

 În ceea ce priveşte persoana infractorului, pericolul social concret al faptei, pentru ca aceasta să constituie infracţiune trebuie raportat nu numai în funcţie de gravitatea generică a faptei, dar şi de periculozitatea infractorului, exprimate în elementele ce-i caracterizează persoana şi conduita.

În acelaşi plan vor fi analizate şi elementele care pun în evidenţă trăsăturile de caracter ale infractorului, particularităţile sale psihice în general, datele referitoare vârsta şi experienţa de viaţă ale infractorului, constatând în concret că inculpatul a avut o poziţie procesuală sinceră, de recunoaştere şi regret, contextualizând săvârşirea faptei unor împrejurări a căror rezolvare, la acel moment, a apreciat-o prioritară în raport cu obligaţiile a căror încălcare i se impută.

În ceea ce priveşte micromediul persoanei infractorului, Tribunalul constată, în concret, că raportat la mediul familial şi social, la educaţia, la gradul de cultură şi statutul profesional, acesta este că este o persoană integrată social, este familist, tată a doi copii minori, administrator al unei societăţi comerciale.

Raportat la comportarea infractorului înainte şi după comiterea infracţiunii, cunoaşterea şi evaluarea acestor date pun în evidenţă adevăratele dimensiuni şi conotaţii ale profilului moral şi social al infractorului. În concret, Tribunalul va avea în vedere datele referitoare la lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, de principiu fără însă a fi echivalate (aşa cum a făcut-o prima instanţă), circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal.

Conduita infractorului după comiterea infracţiunii va fi evaluată pe două planuri: în raport cu procesul penal, ocazie cu care se vor avea în vedere elemente legate de conduita procesuală a infractorului: acesta recunoscut săvârşirea faptei, a colaborat cu organele de urmărire penală pentru stabilirea circumstanţelor comiterii faptei, a regretat fapta comisă, dar şi în raport cu prejudiciul, ocazie cu care se vor avea în vedere elementele referitoare la repararea pagubei sau la asigurarea reparării acesteia, ceea ce inculpatul a fi făcut, achitând mai mult decât prejudiciul stabilit pe baza expertizei contabile efectuate în cauză.

În acord cu orientarea doctrinei penale (G. Antoniu, ,,Comentariul nr. 1 la practica judiciară referitoare la art. 18/1 Cod penal”, în ,,Practica judiciară penală vol. I, pag. 54) şi a jurisprudenţei (Trib. Suprem, s.p., d. nr. 1613/1974, în ,,Repertoriu alfabetic de practică judiciară în materie penală pe anii 1969-1975”, V. Papadopol, M. Popovici, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1977, T.M.B., s. a II-a p., d. nr. 722/1985, nepubl., cit. în,,Practica judiciară penală vol. I, pag. 52, nota 10, T.j. Braşov, d.p. nr. 759/1974, în Revista Română de Drept nr. 5/1975, pag. 70), Tribunalul constată că instanţele acordă o mare însemnătate valorii reduse şi acoperirii prejudiciului, comportării bune a inculpatului în faţa instanţei, etc., toate aceste elemente conducând la aplicarea dispoziţiilor art. 18/1 Cod penal, dacă sunt apte să creeze convingerea că prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, fapta prevăzută de legea penală şi săvârşită de inculpat nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

Şi în cazul de faţă, orientarea justificată şi corespunzătoare unei juste înţelegeri de către instanţă a prevederilor art. 18/1 Cod penal, pledează către soluţia achitării inculpatului pe temeiul art. 10 alin. 1 lit. b? C.p.p.

În plus, un alt aspect criticabil în conţinutul sentinţei apelate vizează încadrarea juridică a faptei pentru care prima instanţa a dispus condamnarea (art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 13 Cod penal) şi care diferă în raport de încadrarea juridică a faptei cu care a fost sesizată prin rechizitoriu (art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal), fără a exista vreo dispoziţie de schimbarea a acestei din urmă încadrări. Acest aspect devine însă irelevant în raport cu întinderea şi conţinutul desfiinţării sentinţei apelate, fiind doar semnalat, pentru acurateţe.

II. În al doilea rând, soluţia primei instanţe în sensul obligării inculpatului apelant, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata despăgubirilor civile este netemeinică, Tribunalul constatând că instanţa de fond, în mod nejustificat şi contrar principiului egalităţii armelor prevăzut de art. 6 din CEDO a reţinut, la soluţionarea laturii civile, exclusiv susţinerile şi înscrisurile provenind de la partea civilă din dosar, înlăturând expertiza contabilă efectuată în cauză pentru argumente nefondate.

Astfel, sub primul aspect, trebuie precizat că prima instanţă a reţinut că expertiza contabilă efectuată în cauză nu stabileşte explicit modul în care a fost calculat debitul, de unde anume rezultă acea diferenţă în minus, că nu au fost calculate accesoriile şi că expertul nu a înţeles să solicite eventuale precizări, sub acest aspect, instanţa înlăturând concluziile raportului de expertiză.

Soluţia înlăturării concluziilor raportului de expertiză, în circumstanţele reţinute de prima instanţă, este una prematură şi neprevăzută de lege, în contextul concret în care s-a apreciat că se găsea prima instanţă, câtă vreme expertul a arătat că partea civilă a calculat taxe şi impozite inclusiv în lunile în care acestea nu erau datorate, de aici decurgând şi diferenţa de prejudiciu stabilită prin expertiză. Or, acest aspect nu a fost contestat de partea civilă, deşi avea acest drept, şi a fost înlăturat neargumentat de către instanţă.

Astfel, din analiza disp. art. 124 Cod procedură penală, rezultă că instanţa de fond avea obligaţia (1) de a dispune efectuarea unui supliment de expertiză, fie de către acelaşi expert, fie de către altul, în măsura în care constata că expertiza nu este completă.

De asemenea, prima instanţă, dacă socotea necesar, putea (2) să ceară expertului lămuriri suplimentare în scris, ori (3) să dispună chemarea expertului spre a da explicaţii verbale asupra raportului de expertiză.

Or, instanţa de fond, deşi avea această obligaţie, în prima ipoteză, sau posibilitate, în ipoteza a doua, nu a procedat în acest mod, dar a pretins expertului că ,,nu a înţeles să solicite eventuale precizări”, după cum rezultă din motivarea înlăturării raportului de expertiză efectuat în cauză.

Mai mult, potrivit art. 125 Cod procedură penală, dacă instanţa avea îndoieli (deşi nu ar fi trebuit) cu privire la exactitatea concluziilor raportului de expertiză, (4) trebuia să dispună efectuarea unei noi expertize.

Rezultă aşadar, în raport cu toate situaţiile posibile, că instanta de fond avea patru posibilităţi legale de a lămuri eventualele neclarităţi, ori de a complini eventualele lipsuri ori lacune ale expertizei efectuate. Cu toate acestea, a optat pentru soluţia înlăturării concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză.

Pe de altă parte, aprecierea primei instanţe că expertiza nu stabileşte explicit modul în care a fost calculat debitul, de unde anume rezultă acea diferenţă în minus este una netemeinică, din analiza conţinutului acesteia rezultând că diferenţa de 1621 lei faţă de ceea ce stabilise partea civilă prin actele sale de control este defalcată pe categorii de contribuţii astfel: 548 lei-impozit pe salarii, 571-asigurări de sănătate, 476 lei-asigurări sociale şi 26 lei-şomaj.

Sub un al doilea aspect, trebuie precizat că nici cuantumul prejudiciului reţinut de către prima instanţă nu are o reflectare concretă în actele dosarului, din motivarea sentinţei apelate nerezultând de unde provine suma de 6140 lei.

Prima instanţă a scăzut din cuantumul total de 15.784 lei (cu care ANAF s-a constituit parte civilă), suma de 9644 lei, achitată de inculpat la 01.03.2011 cu chitanţa seria TS7 nr. 6983601 (sumă stabilită pe baza expertizei, pe care prima instanţă a înlăturat-o însă), fără a lua în considerare suma de 2.000 lei achitată de acelaşi inculpat la data de 22.06.2010 cu chitanţa seria TS6 nr. 0449551 (f. 41, dosar fond), deşi consemnase, în cuprinsul încheierii de şedinţă din 22.06.2010 (f. 66, dosar fond), că ,,apărătorul inculpatului depune la dosarul cauzei dovada achitării parţiale a debitului către Ministerul de Finanţe…”.

Câtă vreme inculpatul a achitat suma de 9644 lei, la 01.03.2011 cu chitanţa seria TS7 nr. 6983601 (sumă stabilită pe baza expertizei, pe care prima instanţă a înlăturat-o în mod neîntemeiat aşa cum a reţinut tribunalul mai sus), dar şi suma de 2.000 lei achitată de acelaşi inculpat, peste cuantumul prejudiciului stabilit prin expertiză, la data de 22.06.2010, cu chitanţa seria TS6 nr. 0449551 (f. 41, dosar fond), tribunalul reţine că inculpatul a achitat integral prejudiciul. Sub acest aspect se impune precizarea că în noţiunea de prejudiciu penal nu se poate include decât debitul, respectiv impozitele şi taxele reţinute şi nevirate, în cuantum de 9644 lei, fără ca această noţiune să poată fi echivalată cu noţiunea de prejudiciu civil în care se includ şi accesoriile.

Or, în condiţiile în care partea civilă nu a contestat expertiza contabilă şi nici nu a probat cuantumul accesoriilor datorate de către inculpat, în condiţiile în care prin expertiza contabilă se arată faptul că partea civilă a calculat taxe şi impozite inclusiv pentru lunile în care acestea nu erau datorate, tribunalul constată ca solicitarea părţii civile de obligare a inculpatului şi la plata de accesorii este neîntemeiată, nefiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 998-999 C.civ., a dovedirii unui prejudiciu cert şi lichid, sarcina probei incumbând părţii civile.

Pentru aceste considerente, Tribunalul, va admite apelul formulat de apelantul inculpat S.B.V. împotriva sentinţei penale nr. 1066 din 25.03.2011 a Judecătoriei Iaşi, sentinţă pe care o va desfiinţa în totalitate.

 Rejudecând cauza:

În baza art. 11pct. 2 lit. a rap la art. 10 alin. 1 lit. b? C.p.p. va achita pe inculpatul S.B.V., pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art.41 alin. 2 C.p.

 În baza art.18? alin. 3 teza a II-a C.p. rap la art. 91 alin. 1 lit. c C.p. va aplica inculpatului S.B.V. sancţiunea cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 300 lei, considerat suficient în raport de circumstanţele reale şi personale analizate în cele ce preced.

 În baza art. 346 alin.1, 2 teza I C.p.p. rap. la art. 14 C.p.p. şi cu referire la art. 998-999 C.civ., va respinge, ca neîntemeiată, acţiunea civilă promovată de partea civilă ANAF-prin DGFP Iaşi.

 Totodată, urmare a respingerii pretenţiilor civile, va dispune ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituit prin încheierea din 25.05.2010 a Judecătoriei Iaşi, asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului S.B.V. şi ale părţii responsabile civilmente S.C. - S.R.L. Iaşi.

Domenii speta

Spete similare