Pedepsele. Pedeapsa accesorie (art. 64 C.pen.). Individualizare. Obligativitatea pentru instanţe a jurisprudenţei c.e.d.o. şi a î.c.c.j.

Drept penal. Partea Generală. Pedepsele. Pedeapsa accesorie (art. 64 C.pen.). Individualizare. Obligativitatea pentru instanţe a jurisprudenţei C.E.D.O. şi a Î.C.C.J.

C.pen., art. 64 lit. a), b), c), art. 71 alin. (2) şi (3), art. 72, art. 52

Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 8

Jurisprudenţă C.E.D.O.,

Hotărârea din 28 septembrie 2004 în cauza Sabou şi Pîrcălab împotriva României1

Jurisprudenţa Î.C.C.J., Decizia nr. 74 din 5 noiembrie 2007

Dispoziţiile art. 71 alin. (2) C.pen., conform cărora condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C.pen., trebuie aplicate în concordanţă cu dispoziţiile art. 52 C.pen., privind pedeapsa şi scopul acesteia, precum şi a dispoziţiilor art. 72 C.pen., referitoare la criteriile de individualizare a pedepselor, astfel încât instanţele să înlăture caracterul automat şi absolut al aplicării pedepsei accesorii, exercitând controlul judecătoresc asupra necesităţii şi pertinenţei aplicării acestei categorii de pedeapsă, raportat la interesul prezervării ordinii publice şi la tipul infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor. Pentru neaplicarea automată şi absolută, fără control judecătoresc asupra componentelor pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C.pen. s-a pronunţat C.E.D.O. în cauza Sabou şi Pîrcălab împotriva României, respectiv Î.C.C.J., în recurs în interesul legii, prin decizia nr. 74 din 5 noiembrie 2007, jurisprudenţă obligatorie pentru instanţele naţionale. 

Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală, decizia penală nr. 346/R din 27 martie 2008

Prin sentinţa penală nr. 237 din 06.07.2007, pronunţată de  Judecătoria Lugoj, în dosarul nr. 769/252/2007 au fost respinse cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor, formulate de inculpaţii L.I. şi L.P.A., din infracţiunile prevăzute de art. 211 alin. (2), lit. b), alin.  (21) lit. a), b) C.pen., art. 194 alin. (1) C.pen. şi art. 189 alin. (2) C.pen., în infracţiunile prevăzute de art. 194 alin. (1) şi art. 189 alin. (2) C.pen., cu înlăturarea art. 211 C.pen.

Au fost respinse cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor, formulate de părţile vătămate E.R. , E.G. şi H.Z., din infracţiunile prevăzute de art. 194 alin. (1) C.pen. în infracţiunile prevăzute de art. 189 alin. (2) C.pen.

Pentru săvârşirea a trei infracţiuni de tâlhărie prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b), alin. 2/1 lit. a), b) C.pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 lit. b) C.pen., în dauna părţilor vătămate E.G., E.R. şi H.Z., a fost condamnat inculpatul L.P.A., la trei pedepse de câte  4 (patru) ani închisoare.

Pentru săvârşirea a trei infracţiuni de şantaj prevăzute de art. 194 alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 lit. e) C.pen., în dauna părţilor vătămate E.G., E.R. şi H.Z.,  a fost condamnat  acelaşi inculpat la trei pedepse de câte 2 (două) luni închisoare.

Pentru săvârşirea a patru infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzute de art. 189 alin. (2) C.pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 lit. b) C.pen., în dauna părţilor vătămate E.G., E.R., I.P.S. şi H.Z., a fost condamnat  acelaşi inculpat la patru pedepse de câte  4 (patru) ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C.pen. inculpatul execută pedeapsa cea mai grea aceea de 4  (patru) ani închisoare.

Pentru săvârşirea a trei infracţiuni de tâlhărie prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b), alin. (21) lit. a), b) C.pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C.pen., în dauna părţilor vătămate E.G., E.R. şi H.Z., a fost condamnat inculpatul  L.I., la trei pedepse de câte 7( şapte) ani închisoare.

Pentru săvârşirea a trei infracţiuni de şantaj prevăzute de art. 194 alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C.pen., în dauna părţilor vătămate E.G., E.R. şi H.Z., a fost condamnat acelaşi inculpat la trei pedepse de câte 6 (şase) luni închisoare.

Pentru săvârşirea a patru infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzute de art. 189 alin. (2) C.pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C.pen., în dauna părţilor vătămate E.G., E.R., I.P.R. şi H.Z., a fost condamnat  acelaşi inculpat la patru pedepse de câte  7 (şapte) ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C.pen. inculpatul  va executa  pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 (şapte) ani închisoare.

În baza art. 61 C.pen.  a fost revocata  liberarea condiţionată a inculpatului dispusă în privinţa pedepsei de 4 (patru) ani şi 6 (şase luni închisoare aplicată  prin sentinţa penală nr. 1988/26.10.2006 a Judecătoriei Baia Mare şi contopeşte restul de pedeapsă de 565 zile închisoare neexecutat, cu pedeapsa de 7 (şapte) ani închisoare aplicată prin prezenta sentinţă. Inculpatul  va executa  în final o pedeapsă de 7(şapte )ani închisoare.

S-a dedus din pedepsele aplicare celor doi inculpaţi timpul reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 12.03.2007 şi până la zi şi  a fost menţinută starea de arest a inculpaţilor. S-a aplicat inculpaţilor pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), c) C.pen., în condiţiile şi pe durata stabilită de art. 71 C.pen.

Prin decizia penală nr.416/A din 14 decembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. 769/252/2007, în baza art.  379 pct. 2 lit. a) C.proc.pen.  s-a admis  apelul declarat de inculpaţii L.I.  şi L.P.A.  împotriva sentinţei penale nr. 237 din 06.07.2007, pronunţată de  Judecătoria Lugoj, în dosarul nr. 769/252/2007; s-a desfiinţat hotărârea atacata în latura civilă a cauzei şi rejudecând:

 În baza art. 14, 346 C.proc.pen. a înlăturat obligarea inculpaţilor la plata daunelor morale în suma de  2000 lei către partea  civila  H.Z., acordate de prima instanţă.

A menţinut în rest dispoziţiile hotărârii atacate .

Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs inculpaţii L.P.A. şi L.I., solicitând admiterea recursului cu consecinţa casării atât a sentinţei Judecătoriei, cât şi a deciziei Tribunalului, fie cu trimitere spre rejudecare, fie cu reţinerea cauzei spre rejudecare şi reindividualizarea mai puţin severă a pedepsei aplicate.

În motivare, s-a arătat că în faţa instanţei de apel ambii inculpaţi au fost asistaţi  de acelaşi avocat din oficiu, că în faza urmăririi penale declaraţiile părţilor vătămate au fost consemnate personal de procuror şi, în fine, că pedepsele aplicate sunt mult prea severe în raport cu gravitatea infracţiunilor pentru care  sunt cercetaţi şi prejudiciul cauzat părţilor vătămate.

Ambii inculpaţi au fost audiaţi, în recurs, în faţa Curţii de Apel, asigurându-li-se exercitarea dreptului la apărare şi asistenţă juridică din oficiu.

Examinând recursurile  inculpaţilor, prin prisma motivelor invocate, dar şi a celor din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3856 alin. (2) C.proc.pen., Curtea de Apel constată că acestea sunt fondate, însă, nu pentru motivele indicate de inculpaţi ci pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Astfel, atât Judecătoria, cât şi Tribunalul, au considerat că, pe lângă pedeapsa principală a  închisorii este aplicabilă, în mod automat, şi pedeapsa accesorie a interzicerii faţă de ambii inculpaţi a drepturilor  prevăzute de art. 64 lit. a) - c) C. pen. şi anume a dreptului de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice [lit. a)] a dreptului de a ocupa o funcţie  implicând exerciţiul autorităţii de stat [lit. b)], respectiv, a dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura acelei de care  s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii [(lit. c)].

Procedând astfel, ambele instanţe au individualizat greşit pedeapsa accesorie, ceea ce constituie motivul de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C.proc.pen.

Curtea, relevă că dispoziţiile art. 71 alin. (2) C.pen., conform cărora condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C.pen., nu au fost aplicate în concordanţă cu dispoziţiile  art. 52 C.pen., privind pedeapsa şi scopul ei, precum şi de art. 72 C.pen. referitoare la criteriile  de individualizare a pedepselor, astfel încât instanţele să înlăture caracterul automat şi absolut al aplicării acestei pedepse, exercitând controlul judecătoresc asupra necesităţii şi pertinenţei aplicării acestei categorii de pedeapsă, raportat la interesul prezervării ordinii publice şi la tipul infracţiunilor reţinute pe seama inculpaţilor.

În acest sens s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 74/05.11.2007, dată în recurs în interesul legii, statuându-se că pedeapsa accesorie prevăzute de art. 64 lit. a) teza I – c) C.pen., nu se aplică automat, ci în funcţie de  criteriile de individualizare impuse de art. 71 alin. (3) C.pen.

Decizia pronunţată în interesul legii este obligatorie în privinţa aplicării unitare  de către instanţele judecătoreşti a dispoziţiilor art. 71 alin. (2) şi (3) C.pen. cu referire la pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. a) teza I – c) C.pen. în toate situaţiile în care se pronunţă condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau a închisorii.

Pentru neaplicarea automată şi absolută a pedepsei accesorii privind interzicerea  unor drepturi în absenţa oricărui control exercitat de instanţele judecătoreşti şi fără a lua în considerare tipul infracţiunii, s-a pronunţat, totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Sabou şi Pârcălab împotriva României ( Hotărârea din 28 septembrie 2004 publicată în Monitorul Oficial nr. 484/08.06.2005). Astfel, instanţa comunitară a statuat că aplicarea pedepsei accesorii în condiţiile  mai sus expuse, nu îndeplineşte cerinţele art. 8 din Convenţia  Europeană asupra drepturilor  şi libertăţilor fundamentale ale omului, îndeosebi sub aspectul constatării de către  instanţele judecătoreşti, în mod nemijlocit, a caracterului necesar  a acestei pedepse, raportat la obiectivele prevăzute de art. 8 pct. 2 din Convenţie.

Prin urmare, aplicarea  automată şi în afara oricărui control judecătoresc, a pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza I – c) C.pen., constituie o ingerinţă care încalcă dreptul la respectarea vieţii private.

În cauza prezentă, nici Judecătoria, nici Tribunalul nu au procedat la individualizarea pedepsei accesorii, ceea ce rezultă din absenţa oricăror trimiteri, în hotărârile acestor instanţe, la considerente de fapt şi de drept pentru care au ajuns la concluzia că se impune condamnarea  inculpaţilor  la această pedeapsă.

Prin consecinţă, Curtea de Apel va casa ambele hotărâri, sub acest aspect, procedând la reţinerea spre rejudecare a cauzei penale cu privire la latura penală, iar în cadrul acesteia numai referitor la individualizarea pedepsei accesorii, conform dispoziţiilor art. 38517 C.proc.pen.

Curtea relevă, în primul rând, că în conformitate cu principiul legalităţii pedepsei, instituit de art. 2 C.pen., pedepsa accesorie, constând în interzicerea unor drepturi, este prevăzută de legea  penală prin art. 64 C.pen.

În al doilea rând, Curtea constată că recurgerea instanţei  la această categorie de pedeapsă este subordonată exigenţei legale a constatării de către instanţa judecătorească, atât a necesităţii aplicării sale, cât şi unor criterii de individualizare instituite, de asemenea, de legea penală, şi anume dispoziţiile art. 71 alin. (3) C.pen., astfel cum au fost interpretate prin decizia nr. 74/05.11.2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru unificarea practicii judiciare naţionale în această materie.

Sub aspectul necesităţii aplicării pedepsei accesorii, Curtea de Apel constată că în raport de tipul infracţiunilor  pentru care au fost condamnaţi inculpaţii, infracţiuni ce au adus grave atingeri dreptului la protecţia bunurilor , a integrităţii corporale sau a sănătăţii, a libertăţii de a dispune asupra bunurilor proprii şi a libertăţii de mişcare, faţă de persoanele vătămate, ceea ce constituie conţinutul infracţiunilor de tâlhărie în formă agravată ( art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (2) lit. a) b) C.pen., de şantaj ( art. 194 C.pen.) şi de lipsire de libertate în mod ilegal, forma agravată ( art. 189 alin. (2) C.pen.), o astfel de pedeapsă se impune pentru a asigura  pe deplin scopul general al pedepsei penale, prevăzut de art. 52 alin. (1) C.pen. În realizarea acestui scop, orice pedeapsă trebuie să conţină, cumulativ, un element coercitiv, un altul reeducativ şi, în final, un element  preventiv. Curtea  statuează că numai  prin condamnarea inculpaţilor la pedeapsa închisorii raportat la gravitatea şi multitudinea faptelor şi actelor  infracţionale în stare de recidivă a unuia dintre ei, la imperativul ocrotirii pe viitor a unor relaţii sociale referitoare la exerciţiul unor funcţii de demnitate publică sau în legătură cu funcţia publică în stat, nu este suficientă. Inculpaţii, în condiţiile în care  vor fi condamnaţi definitiv, trebuie decăzuţi din  dreptul de acces la astfel de demnităţi publice, limitat pe durata executării pedepsei închisorii sau până la momentul în care legea o consideră executată.

Curtea de Apel concluzionează, aşadar, că aplicarea pedepsei accesorii în sarcina ambilor  inculpaţi are caracter necesar.

Relativ la individualizarea pedepsei accesorii, Curtea  constată că procesul de alegere şi nominalizare a pedepsei accesorii impune cercetarea criteriilor legale în raport de care instanţa de judecată va efectua o astfel de individualizare. Aceste criterii sunt prevăzute de art. 71 alin. (3) C.pen., cu titlu general, şi se referă la natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite, împrejurările cauzei, persoana infractorului.

Criteriile enunţate sunt supuse controlului instanţei de judecată, dar în considerarea următoarelor limite: interzicerea  dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice [(art. 64 lit. a), teza a II-a, C.pen.)] intervine de drept, conform dispoziţiilor art. 71 alin. (2) C.pen., ceea ce înseamnă că această componentă a pedepsei accesorii se aplică automat, prin voinţa legiuitorului şi fără control judecătoresc, ori de câte ori pedeapsa principală aplicată este detenţia pe viaţă sau închisoarea; interzicerea celorlalte drepturi prevăzute de art. 64 lit. a), teza I, lit. b) – c) C.pen., este supusă, în toate cazurile controlului exercitat  de instanţa de judecată, fiind exclus automatismul legii penale.

Evaluând criteriile de individualizare a acestor din urmă componente ale pedepsei accesorii, deci şi interzicerea dreptului de a alege [ art. 64 lit. a), teza I , C.pen.], a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat [art. 64 lit. b) C.pen.] şi a dreptului de a  ocupa o funcţie, de a exercita o profesie sau de a desfăşura  o activitate  de natura aceleia de care s-a folosit  condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii [art. 64 lit. c) C.pen.], Curtea de Apel statuează că în raport de aceste criterii, precum şi de tipul infracţiunilor săvârşite  de către inculpaţi, interzicerea acestor drepturi nu se impune.

Astfel, relativ la interzicerea  dreptului de a alege, deci a dreptului electoral de a participa la procesul de alegere a organelor democratice ale statului, prin exercitarea  dreptului de vot, Curtea statuează că severitatea  unei astfel de interdicţii, semnificând anularea, chiar limitată, a unui drept constituţional nu este justificată şi nu  se află în legătură directă cu tipul infracţiunilor reţinute în cauză.

Tot astfel, interzicerea  dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul  autorităţii de stat, apare de prisos a fi impusă, deci nejustificată, în condiţiile în care  pe durata executării pedepsei închisorii, ocuparea unei atari funcţii  nu se poate realiza în mod obiectiv, inculpaţii aflându-se în detenţie, în regim  penitenciar caracterizat prin izolarea  persoanei deţinute de posibilitatea  de a  ocupa o astfel de  funcţie, iar ulterior, pe durata unei eventuale liberări condiţionate sau a graţierii de pedeapsă, condamnatul se află în stare de  incompatibilitate cu funcţia  de exercitare  a autorităţii de stat.

În fine, interzicerea  dreptului de a ocupa o funcţie  sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de  natura  aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii este exclusă pe considerentul  absenţei oricărei conexiuni, având semnificaţie penală, între activităţile infracţionale ale inculpaţilor şi o anumită funcţie, profesie sau activitate care să le fi facilitat acestora săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi.

În concluzie, Curtea de Apel statuează că inculpaţilor urmează a li se aplica, alături de pedeapsa închisorii, şi pedeapsa  accesorie având ca obiect interzicerea  dreptului de a fi aleşi în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, conform dispoziţiilor art. 71 alin. (2) C.pen. cu referire  la dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a C.pen. Această interdicţie se va aplica  de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare  şi până la terminarea executării pedepsei închisorii sau, după caz, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori  până la împlinirea  termenului de prescripţie a executării pedepsei. Pentru considerentele deja expuse, Curtea  va înlătura  interzicerea  drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I lit. b şi lit. c) C.pen., aplicate de Tribunal şi Judecătorie inculpaţilor, cu titlu de pedeapsă accesorie.

Aşa fiind, în tem. art. 38515 pct. 2 lit. d) C.proc.pen. se va admite recursul declarat de inculpaţii L.I. şi L.P.A. împotriva deciziei penale nr. 416/A/14.12.2007 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 769/252/2007, se vor casa decizia penală recurată şi sentinţa penală nr. 237/06.07.2007 pronunţă de Judecătoria Lugoj în ce priveşte individualizarea pedepselor accesorii aplicate inculpaţilor şi rejudecând: se va înlătură interzicerea exercitării dreptului prevăzute de art. 64 lit. a) teza I – dreptul de a alege şi lit. c) C.pen. aplicată inculpaţilor.

1 Publicată în M. Of. nr. 484 din 8 iunie 2005

Domenii speta

Spete similare