Obligaţiile stabilite de art.315 Cod pr.civilă, în sarcina instanţei de rejudecare.

Conform art.315 Cod pr.civilă, în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe  sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Modul în care instanţa a apreciat probele şi a interpretat şi aplicat în cauză dispoziţiile art.810 şi 812 Cod civil, se înscrie în atributul recunoscut de lege judecătorului în virtutea principiului independenţei, de a stabili situaţia de fapt potrivit propriei convingeri şi în nici un caz nu poate fi sancţionat în baza art.315 Cod pr.civilă, atâta timp cât obligaţia rezultată din decizia de casare, în sarcina instanţei de rejudecare, era aceea de a completa probatoriul în vederea stabilirii unei corecte situaţii de fapt.

Prin acţiunea civilă înregistrată la nr. 2452/2006 pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu, reclamanta G.I. a chemat în judecată pârâţii B.C. şi B.M., solicitând instanţei constatarea nulităţii testamentului instituit de sora sa N.P, în favoarea pârâţilor.

A arătat reclamanta că testamentul a fost întocmit cu încălcarea dispoziţiilor art. 810 Cod Civil, sub influenţa preotului B.C. din Bălăneşti căruia, testatoarea în vârstă de 89 de ani şi afectată de o boală galopantă i se confesa, astfel încât a fost determinată să-i lase prin testament întreaga sa avere mobilă şi imobilă ce se va găsi la data decesului său.

Reclamanta a mai susţinut că pârâtul B.C. cunoştea starea materială, vârsta şi boala acesteia şi folosindu-se de calitatea sa de preot a determinat-o să întocmească testamentul, fiind sub semnul întrebării consimţământul testatoarei.

Prin sentinţa civilă nr. 3583/09.06.2006, pronunţată de Judecătoria Tg-Jiu în dosar nr. 2542/2006 s-a admis acţiunea formulată de reclamanta G.I, împotriva pârâţilor B.C. şi B.M., dispunându-se anularea testamentului autentificat sub nr. 626/17.10.2005, autentificat la Notarul Public  S.B.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că decizia defunctei N.P. de a întocmi testament lui B.C. a fost luată în urma exercitării influenţei acestuia, care a îndepărtat-o de rude şi prieteni, fiind astfel încălcate disp. art. 810 Cod Civil.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că instanţa de fond a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 810 Cod Civil.

Au arătat apelanţii că nu calitatea de preot a fost determinantă pentru încheierea testamentului, ci faptul că au îngrijit-o în permanenţă pe testatoare, i-au acordat sprijin moral şi financiar, motiv pentru care aceasta a înţeles să testeze bunurile ambilor beneficiari ai testamentului, B.C. şi B.M..

Tribunalul Gorj, cu opinie majoritară, prin decizia civilă nr. 735 A/30.11.2006, a admis apelul declarat de pârâţi, a schimbat sentinţa în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamanta G.I, împotriva pârâţilor B.C. şi B.M., fiind obligată reclamanta la 300 lei cheltuieli de judecată.

S-a reţinut că incapacitatea de a primi cu titlu gratuit nu este o consecinţă directă şi imediată a calităţii de preot şi trebuie îndeplinită condiţia asistării religioase în timpul bolii a testatorului, pentru a se putea justifica prezumţia legală de captaţie.

În aceeaşi decizie, prin opinie separată a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâţi, aceştia fiind obligaţi la 300 lei cheltuieli de judecată, reţinându-se că pentru a opera incapacitatea prevăzută de art. 810 alin.3 Cod Civil, se cere ca liberalitatea să fi fost făcută în cursul bolii, legatarul să-l fi asistat pe testator din punct de vedere religios în mod continuu şi moartea să fi fost cauzată de boala pentru care a fost îngrijit.

S-a arătat că pârâtul împreună cu soţia sa au supravegheat-o pe testatoare în timpul bolii, situaţie în care este greu de crezut că nu a fost asistată şi religios de către pârâţi.

Împotriva  deciziei, a declarat recurs reclamanta G.I. arătând că s-a făcut o greşită interpretare a dispoziţiilor art. 810 Cod Civil, avându-se în vedere că testamentul s-a făcut în perioada bolii testatoarei N.P. şi s-a datorat exercitării influenţei preotului asupra bătrânei, acesta fiind cel care i-a asigurat serviciul religios.

S-a arătat că soluţia este nelegală şi în ce priveşte pe intimata B.M., soţia preotului, faţă de care instanţa de apel a reţinut că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 812 alin.2 Cod Civil .

Curtea de Apel Craiova, prin decizia civilă nr. 888/28.06.2007 pronunţată în dosar nr. 4483/95/2006, a admis recursul declarat de reclamanta G.I, împotriva deciziei civile nr.735 A/30.11.2006 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosar nr. 4483/95/2006, în contradictoriu cu pârâţii B.C. şi B.M., fiind casată decizia şi trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Gorj.

S-a arătat de instanţa de recurs că nu au fost respectate regulile procedurale ce vizează constituirea completului de divergenţă, întrucât menţiunea despre opinia separată a judecătorilor rămaşi în minoritate se consemnează în josul minutei care se încheie după deliberare, opinia separată neavând caracterul unei minute aşa cum s-a procedat de instanţa de apel.

În ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 810 şi art. 812 Cod Civil, s-a constatat că în recurs s-au depus două acte noi eliberate de Biserica Sf. Gheorghe – Spitalul Judeţean Tg-Jiu şi de Parohia Cîrbeşti, cu privire la asistenţa religioasă de care a beneficiat defuncta testatoare în timpul bolii.

S-a indicat instanţei de fond că se impunea completarea probatoriului, pentru a stabili o corectă stare de fapt cu privire la asistenţa religioasă în timpul stării de boală.

Prin decizia nr.487 A din 30 noiembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr.448.3/95/2006, s-a admis apelul declarat de apelanţii pârâţi B.C. şi B.M., împotriva sentinţei civile nr. 3583/09.06.2006 pronunţată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr. 2452/2006.

S-a schimbat sentinţa, în sensul  că s-a respins acţiunea formulată de reclamanta Guţă Maria, împotriva pârâţilor B.C. şi B.M..

S-a reţinut că dispoziţiile art.810 alin.3 Cod civil interzic liberalităţile în favoarea preoţilor care au asistat o persoană în timpul unei boli ce i-a cauzat moartea.

Condiţia ca acordarea asistenţei religioase să fi avut loc în timpul bolii datorită căreia s-a produs decesul testatoarei nu este îndeplinită în cauză, din probele administrate rezultând că testatoarea era o persoană religioasă, care asista atât la slujbele religioase la biserica unde  pârâtul B.C. era  preot, dar se deplasa şi la alte biserici sau  mânăstiri.

Înainte de a surveni decesul, testatoarea s-a spovedit şi împărtăşit la preotul  B.C.P. audiat ca martor de instanţa de rejudecare.

S-a concluzionat că asistenţa religioasă acordată de pârât nu a avut caracter de continuitate, actele îndeplinite de acesta încadrându-se în atribuţiile serviciului religios care-i reveneau ca preot de parohie, situaţie în care nu poate fi reţinută prezumţia legală de captaţie.

Reclamanta nu a făcut dovada lipsei de discernământ a testatoarei şi nici a faptului că acesteia i-a fost viciat consimţământul prin captaţie.

În baza art.299 Cod pr.civilă, împotriva deciziei reclamanta a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate.

S-a susţinut că instanţa de apel nu a respectat îndrumările deciziei de casare, încălcând dispoziţiile art.315 Cod pr.civilă.

Motivând că în cauză nu s-a făcut dovada că testatoarea nu avea discernământul faptelor sale şi că la încheierea liberalităţii i-a fost viciat consimţământul prin captaţie, instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile deciziei de casare prin care s-au dat îndrumări să se stabilească o corectă situaţie de fapt cu privire la asistenţa religioasă acordată defunctei pe timpul stării de boală, reţinându-se că prohibiţia instituită de art.810 Cod civil se întemeiază pe o prezumţie absolută de captaţie şi sugestie, situaţie în care nu se admite dovada că liberalitatea este opera unei voinţe libere.

Modul de soluţionare a cauzei de tribunal nu respectă îndrumările din decizia de casare, motivarea fiind în vădită contradicţie cu acestea.

Martorul audiat în rejudecare a relatat aspecte privitoare numai la momentul decesului autoarei, care însă nu este determinant în analizarea sancţiunii nulităţii, cu atât mai mult cu cât martorul a precizat că a fost singura dată când a îndeplinit serviciul de asistenţă religioasă faţă de defunctă.

În al doilea motiv de recurs s-a arătat că hotărârea a fost pronunţată cu greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art.810, 812 Cod civil, instanţa condiţionând incidenţa acestor norme legale de dovedirea în cauză a captaţiei şi sugestiei.

Instanţa s-a limitat să se raporteze la momentul decesului testatoarei, deşi noţiunea de asistenţă religioasă are un înţeles larg, incluzând toate actele şi faptele săvârşite de preot în mod constant faţă de defunctă.

Ori, pe parcursul ultimei boli a testatoarei pârâtul s-a aflat permanent în preajma testatoarei, fiind evident că în tot acest interval de timp asistenţa religioasă a fost acordată de el.

Greşit instanţa de apel a  condiţionat aplicarea sancţiunii de dovedirea captaţiei sau a vicierii consimţământului, a limitat conţinutul noţiunii de asistenţă religioasă numai la actul spovedaniei şi a limitat aplicarea în timp a interdicţiei de a asigura asistenţă religioasă, numai la momentul decesului.

Examinând criticile formulate, se constată nefondat recursul, pentru următoarele  considerente:

Prin decizia nr.888/228.06.2007 a Curţii de Apel Craiova s-au dat îndrumări instanţei de rejudecare de a completa probatoriul pentru a stabili o corectă stare de fapt cu privire la asistenţa religioasă acordată de pârât în timpul stării de boală a testatoarei, precizându-se că în privinţa  pârâtei îşi găsesc aplicaţiune dispoziţiile art.812 Cod civil, care prezumă absolut că persoanele interpuse (părinţi, descendenţi, soţ) devin la rândul lor incapabile de a fi beneficiari testamentari.

Tribunalul Gorj, în temeiul obligaţiei ce-i  revenea potrivit art.315 Cod pr.civilă, s-a conformat acestei dispoziţii şi a suplimentat probele testimoniale, prin audierea martorilor B.C.P. şi C.V, ale căror depoziţii au fost avute în vedere la reţinerea situaţiei de fapt pe care se întemeiază  soluţia pronunţată.

Modul în care instanţa a apreciat probele şi a interpretat şi aplicat în cauză dispoziţiile art.810 şi 812 Cod civil, se înscrie în atributul recunoscut de lege judecătorului în virtutea principiului independenţei, de a stabili situaţia de fapt potrivit propriei convingeri şi în nici un caz nu poate fi sancţionat în baza art.315 Cod pr.civilă, atâta timp cât obligaţia rezultată din decizia de casare, în sarcina instanţei de rejudecare, era aceea de a completa probatoriul în vederea stabilirii unei corecte situaţii de fapt.

Chiar dacă în considerentele hotărârii s-au făcut  referiri la discernământul testatoarei şi s-a constatat nevicierea consimţământului acesteia la încheierea liberalităţii, motivarea respectă, în esenţă, interpretarea dată de instanţa de casare prevederilor cuprinse în art.810 şi 812 Cod civil, statuând că asistenţa religioasă acordată de pârât testatoarei nu a avut caracter de continuitate, pentru a atrage sancţionarea liberalităţii cu nulitatea absolută.

Dispoziţiile art.810 Cod civil au fost interpretate şi aplicate potrivit finalităţii urmărite de legiuitor prin instituirea incapacităţii de a primi prin testament, pentru anumite categorii de persoane, respectiv medici, farmacişti şi preoţi.

Prevederea potrivit căreia aceste categorii de persoane „ nu pot primi liberalitatea testamentară ce bolnavul a făcut în favoarea lor” în cursul bolii ce i-a cauzat decesul, se întemeiază pe o prezumţie absolută de captaţie şi sugestie, care face ca dovada că liberalitatea este opera unei voinţe libere să nu fie admisibilă, legea sancţionând asemenea liberalităţi ca făcute nu din libera voinţă a testatorului, ci sub influenţa abuzivă a medicului, farmacistului sau preotului asupra bolnavului.

Dar ceea ce interesează în privinţa acestei  prohibiţii este nu calitatea de medic, farmacist sau preot, ci asistenţa cu caracter repetat sau de continuitate acordată bolnavului, în cursul bolii ce i-a cauzat decesul, în calităţile vizate de lege.

Prin urmare, ceea ce nu permite prezumţia absolută de captaţie şi sugestie este dovada exprimării libere a voinţei testatorului în situaţiile vizate de text, fără însă a interzice administrarea probelor necesare pentru stabilirea caracterului repetat sau de continuitate a asistenţei acordată bolnavului.

Dimpotrivă, pentru a se stabili dacă beneficiarul testamentar ce are calitatea de preot, a acordat în mod constant asistenţă religioasă testatoarei în cursul bolii care i-a cauzat decesul şi dacă în considerarea  actelor care se circumscriu acestei noţiuni a fost încheiată liberalitatea în favoarea sa, este necesară administrarea probatoriilor de natură a duce la  reţinerea unei situaţii de fapt corecte, în raport de care să se concluzioneze dacă sunt sau nu aplicabile prevederile art.810 c.civil.

Or, din ansamblul materialului probator administrat a rezultat că asistenţa religioasă acordată de pârât testatoarei, în  cursul bolii datorită căreia a survenit decesul, a avut caracter sporadic, aceasta fiind o persoană credincioasă care mergea frecvent la mânăstiri şi alte biserici pentru a asista la slujbe, pentru a se împărtăşi şi spovedi.

Factorul determinant în încheierea testamentului în favoarea celor doi pârâţi l-a constituit ajutorul financiar şi moral  pe care aceştia l-au acordat autoarei, în lipsa sprijinului din partea rudelor, ci nu asistenţa religioasă, care aşa cum corect a reţinut instanţa de apel,  nu a fost repetată, continuă, pentru a influenţa ea singură voinţa dispunătoarei.

Criticile reclamantei privitoare la contradictorialitatea depoziţiilor martorilor audiaţi în rejudecare şi la aprecierea probei testimoniale, constituie motive de netemeinicie a hotărârii şi nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs, conform art.304 Cod pr.civilă.

În consecinţă, recursul este nefondat şi urmează să fie respins conform art.312 alin.1 Cod pr.civilă.

Domenii speta

Spete similare