Prescripţie. Acţiune în anularea certificatului de moştenitor. Prescriptibilitate. Excepţii.

Acţiunea în anularea certificatului de moştenitor este imprescriptibilă când vizează constatarea calităţii de moştenitor, stabilirea masei succesorale şi a drepturilor fiecărui moştenitor, cuprinderea în masa succesorală a unui bun proprietatea altuia (situaţie în care acţiunea în anulare întruneşte caracteristicile unei acţiuni în revendicare sau în constatare).

La data de 26 ianuarie 2006, reclamanta C.M.  a chemat în judecată pe pârâta N.E.  pentru ca  prin  hotărârea  ce  se  va pronunţa , să se  constate  nulitatea  absolută a  certificatului de  moştenitor nr.157/10 decembrie 1998,  care a  făcut obiectul dosarului nr. 177/1998  al BNP  D.F.

În motivarea acţiunii , reclamanta  a precizat că  prin  certificatul  menţionat  s-a  constatat  calitatea de moştenitoare a pârâtei faţă de  defuncta  V.E.,  a cărei succesiune  s-a deschis  la 4 octombrie 1975.

S-a arătat  că  pârâta a  fost fiica  lui G.I.,  fiul numitei G.E.  ca  rezultat al unei relaţii  extraconjugale , astfel că pârâta nu are nici o legătură de rudenie  cu defuncta V.E.

La data de  14 aprilie  2006 pârâta  a depus  întâmpinare  prin care a  solicitat respingerea  acţiunii ,  şi prin care  a invocat excepţia  lipsei calităţii procesuale active a  reclamantei  , excepţia lipsei de  interes  a  reclamantei în  promovarea  acţiunii şi excepţia  prescripţiei  dreptului material  la acţiune , excepţii care au fost unite cu fondul cauzei  prin încheierea  de şedinţă  din data de 26  mai 2006.

 A arătat  că în certificatul de moştenitor a  cărui anulare  se  solicită s-a stabilit doar calitatea de  succesor , fără a fi incluse bunuri în masa succesorală a autoarei V.E., deoarece singurele  bunuri rămase  au fost  două locuri de veci prin care  aceasta ,  printr-o declaraţie, le-a trecut în proprietatea părinţilor pârâtei.

În acelaşi timp, pârâta a mai arătat că era de notorietate că G.I. şi V.E. erau fraţi consângeni, bunica  lor  G.E. fiind concubina  lui P.C., tatăl  lui V.E., defuncta, şi familia G. locuind în  acelaşi imobil, astfel încât respectiva „declaraţie” întruneşte  condiţiile  prevăzute de art.  802  Cod Civil pentru  a putea fi considerată ca fiind un testament  autentic  , fiind vorba de un act juridic  solemn , unilateral, personal şi pentru „mortis causa”.

În privinţa excepţiilor  lipsei calităţii  procesuale active şi a lipsei de interes a reclamantei , pârâta a arătat că  aceasta din urmă nu a făcut  dovada  că  ar fi acceptat  în mod expres  sau tacit succesiunea defunctei V.E., în termenul prevăzut de art. 700 Cod Civil , cu atât mai mult cu cât , sub aspect patrimonial  succesiunea autoarei era „neinteresată” pentru eventualii moştenitori.

Prin sentinţa civilă nr.11167  din 18 decembrie 2006 , pronunţată  de  Judecătoria  Craiova  în dosarul nr.1491/C/2006, a fost  admisă acţiunea  formulată de  reclamanta C.M., în contradictoriu cu pârâta N.E.

S-a dispus anularea certificatului de moştenitor nr. 157/10 decembrie 1998 eliberat de BNP  D.F. în privinţa calităţii de moştenitor legal (nepoată  de frate) a pârâtei N.E.,  după autoarea  V.E.

A fost obligată  pârâta la  520,30lei cheltuieli de  judecată  către  reclamantă.

Pentru a  se  pronunţa astfel , instanţa a  făcut aplicarea  dispoziţiilor art.  88 şi 77  din Legea  nr. 36/1995, reţinând , din analiza pieselor dosarului notarial,că la  acest dosar nu a existat nici un argument legal pentru ca notarul să considere procedura succesorală privind-o pe V.E.,  ca fiind  finalizată  şi să elibereze  certificatul de  moştenitor  nr. 157/10 decembrie 1998.

Împotriva  acestei sentinţe  a  declarat recurs  pârâta  N.E., criticând-o pentru  nelegalitate şi netemeinicie.

Calea  de atac  a fost calificată drept apel , la termenul din 05 iulie 2007, instanţa constatând că obiectul  acţiunii nu este susceptibil de  evaluare pecuniară ( fiind vorba de  anularea  unui certificat  de calitate de moştenitor ce  nu cuprinde o masă succesorală),  astfel încât , nu sunt incidente  dispoziţiile  art.2822,  ci dimpotrivă ,  dispoziţiile  art. 282 , alin.1 C.pr.civ., care reprezintă regula în materia căilor de atac,  împotriva  hotărârilor pronunţate  de judecătorie în primă instanţă,  în  materie  civilă.

În cauză , a  formulat cerere  de  intervenţie accesorie în sprijinul apelantei B.O.A., justificându-şi  interesul  prin contractul  de  vânzare-cumpărare autentificat sub nr.  83363/2004 BNP Dana Tomiţă , prin care  N.E. i-a transmis toate  drepturile  ce i se cuvin  cu privire la  imobilul teren în suprafaţă de 9526 m.p. situat în Craiova , imobil notificat  în baza  Legii nr. 10/2001 , fiind preluat abuziv de la defuncta  V.E.

Cererea de  intervenţie  accesorie  a fost încuviinţată în principiu  la termenul din  4 iulie  2007 , în temeiul  art. 52 , alin.1  Cod pr. civilă.

Prin decizia civilă nr.385 din 5 iulie 2007, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr.7963/215/2006 , s-a admis apelul declarat de pârâta N.E., s-a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul B.O.A., s-a schimbat în tot sentinţa apelată, s-a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi s-a respins acţiunea reclamantei C.M.

În motivarea deciziei s-a reţinut că în mod corect prima instanţă s-a pronunţat asupra acţiunii ca fiind o acţiune în anularea certificatului de moştenitor, şi nu în constatarea nulităţii absolute, aşa cum s-a menţionat obiectul juridic al cererii introductive, făcându-se o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 84 Cod pr. civilă , dându-se relevanţă dreptului dedus judecăţii şi scopului urmărit de către părţi.

S-a apreciat că în cauză caracterizarea acţiunii s-a făcut avându-se în vedere dispoziţiile art. 88 din Legea nr.36/1995, text de lege ce vizează  toate subiectele de drept care se pot considera vătămate prin menţiunile înscrise în certificatul de moştenitor şi ocroteşte interesele particulare ale acestora, reglementând astfel o cauză de nulitate relativă.

Invocându-se o vătămare a propriilor drepturi succesorale, în mod corect prima instanţă a statuat caracterul personal nepatrimonial al acţiunii şi care are astfel caracter prescriptibil potrivit dispoziţiilor Decretului nr.167/1958.

S-a apreciat că este greşită rezolvarea juridică dată de prima instanţă excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, întrucât nu există un  temei legal pentru a se considera că termenul de prescripţie a început să curgă de la data la care reclamanta a luat la cunoştinţă de certificatul de moştenitor, fiind aplicabile dispoziţiile art. 9 din Decretul nr. 167/1958.

S-a apreciat de asemenea , că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art.9 alin. 2 din Decretul nr.167/1958 potrivit cu care , termenul de prescripţie începe să curgă de la data când cel îndreptăţit a cunoscut cauza anulării, însă cel mai târziu de la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului, dată în raport cu care acţiunea este prescrisă.

În acelaşi timp, s-a reţinut că în cauză nu s-a formulat cerere de repunere în termen, iar reclamanta a stat în pasivitate , deşi avea posibilitatea să verifice evidenţele centralizate ale camerelor notarilor publici , privind dezbaterea succesiunii.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta C-M., criticând-o ca nelegală.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a invocat că instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii , întrucât a fost investită instanţa cu o acţiune în constatarea nulităţii absolute , şi nu în anulare şi că s-a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 9 din Decretul nr.167/1958.

S-a arătat că normele legale în vigoare privind vocaţia la succesiune sunt norme imperative, iar încălcarea acestora se sancţionează cu nulitatea absolută.

S-a susţinut că în cauză un eventual termen de prescripţie  trebuie să fie calculat de la data la care partea a luat la cunoştinţă de existenţa actului, în cauză nefiind aplicabile dispoziţiile art. 9 alin. 2 , deoarece aceste dispoziţii privesc situaţia în care s-au folosit manopere dolosive şi alte asemenea mijloace, sancţionate de lege cu nulitatea relativă.

Recursul este fondat.

Certificatul de moştenitor sau de legatar este actul eliberat de notarul public în urma finalizării procedurii succesorale notariale prin care se constată masa succesorală, numărul şi  calitatea moştenitorilor, cotele ce le revin, precum şi bunurile atribuite fiecăruia, dacă  s-a realizat şi împărţeala acestora ( art. 81 şi 83 din Legea nr.36/1995).

Certificatul de moştenitor nu este titlu juridic de proprietate, ci numai un mijloc de insezinare şi un instrument probator al calităţii de moştenitor şi al cotei succesorale sau bunurilor care se cuvin.

Cei care se consideră vătămaţi în drepturile lor prin emiterea certificatului de moştenitor pot cere instanţei anularea şi stabilirea drepturilor lor, conform legii.

În privinţa anulării certificatului de moştenitor, trebuie să se distingă după cum partea care solicită anularea a participat la procedura succesorală notarială şi a consimţit la eliberarea lui sau, dimpotrivă, are calitatea de terţă persoană care nu şi-a dat acordul la emiterea lui.

Dacă reclamantul nu a participat la procedura succesorală notarială , poate contesta calitatea de succesor a titularului certificatului de moştenitor sau întinderea drepturilor lui succesorale, menţiunile cuprinse în certificat fiind  opozabile numai până la proba contrară.

Acţiunea în anularea certificatului de moştenitor este însă imprescriptibilă când vizează: 1) constatarea calităţii de moştenitor, stabilirea masei succesorale şi a drepturilor fiecărui moştenitor ; 2) cuprinderea în masa succesorală a unui bun proprietatea altuia (situaţie în care acţiunea în anulare întruneşte caracteristicile unei acţiuni în revendicare sau în constatare, după caz).

Ca regulă generală, acţiunea în anularea certificatului de moştenitor nu este o acţiune de sine stătătoare, ci o acţiune „grefată” pe acţiunile care sancţionează direct drepturile moştenitorilor sau terţilor, motiv pentru care se vor aplica regulile specifice acestor din urmă acţiuni care constituie suportul şi dau consistenţă acţiunii în anularea certificatului de moştenitor.

Raportat la aceste considerente şi la obiectul dedus judecăţii, se constată că în mod greşit instanţa de apel a reţinut caracterul prescriptibil al acţiunii şi a soluţionat cauza pe excepţie.

Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza art. 312 Cod pr. civilă a se admite recursul, a se casa decizia şi a se trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Dolj.

4

Domenii speta

Spete similare