Exercitarea acţiunii civile în cadrul procesului penal. Despăgubirile acordate trebuie să reprezinte o justă şi integrală dezdăunare a persoanelor prejudiciate prin săvârşirea infracţiunii.

Exercitarea acţiunii civile în cadrul procesului penal. Despăgubirile acordate trebuie să reprezinte o justă şi integrală dezdăunare  a persoanelor prejudiciate prin săvârşirea infracţiunii.

Art.14 Cod procedură penală

Art.998 Cod civil

Sumele acordate atât ca despăgubiri materiale cât şi morale, sunt de natură să compenseze prejudiciile cauzate prin decesul celor două victime, neavând relevanţă dacă între acestea exista vreun grad de rudenie  şi dacă aveau vocaţie succesorală la averea defuncţilor.

De asemenea, nu are relevanţă contextul economic în care se acordă despăgubirile civile. A proceda în acest sens ar însemna să se încalce cu bună ştiinţă dispoziţiile prevăzute de art.998 Cod civil, care nu condiţionează acordarea de despăgubiri de calitatea de moştenitor a persoanei prejudiciată printr-un delict sau să se introducă alte elemente de apreciere în legătură cu cuantumul prejudiciului şi nu cel efectiv suferit.

(Decizia penală nr. 323/R din 10 aprilie 2012)

Prin sentinţa penală nr.291 din 15 noiembrie 2011, pronunţată de Judecătoria Horezu, inculpatul A.F. a fost condamnat la un an şi 6 luni închisoare la care s-a adăugat un spor de 6 luni, în total 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. 2 şi 5 Cod penal.

A fost obligat inculpatul, în solidar cu asigurătorul, să plătească despăgubiri civile:

-suma de 10.000 lei, daune materiale părţii civile T. M.;

-suma de 600.000 lei daune morale părţii civile G.C.E.;

-suma de 2.500 lei daune morale părţii civile C. Ş.;

-sumele de 2.500 lei daune materiale şi 2.000 lei daune morale părţii civilă C. A.;

-sumele de 2.500 lei daune materiale şi 2.500 lei daune morale părţii civile G.S..

Spre a hotărî astfel, în fapt, prima instanţă a reţinut următoarele:

La data de 29 decembrie 2007, inculpatul A.F. a condus pe drumurile publice un autovehicul şi a produs un accident de circulaţie soldat cu decesul a două victime, T.C. şi G.D.A.

Prima instanţă a apreciat că nu se impune aplicarea dispoziţiilor art.320/1 Cod pr.penală, întrucât „la data înregistrării prezentei cauze (4 februarie 2010) Legea nr.202/2010 (care a introdus articolul respectiv – s.n.) nu era adoptată, intrând în vigoare la data de 25 noiembrie 2010 şi producând efecte numai pentru viitor”.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanţa de fond a constatat că au suferit prejudicii atât unităţile spitaliceşti – Spitalul judeţean de Urgenţă Vâlcea şi Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni Bucureşti, cât şi persoanele fizice T.M., G.C. E., C. Ş., C. A. şi G.S.care s-au aflat în anumite raporturi cu victimele T.C. şi G. D.A.. Prin urmare, inculpatul a fost obligat la despăgubirile amintite, în solidar cu asigurătorul.

Impotriva hotărârii au formulat recurs Parchetul, inculpatul şi asigurătorul.

Inculpatul a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând, printre altele, că:

- în mod nelegal nu au fost aplicate dispoziţiile prevăzute de art.320/1 Cod pr. penală, cu consecinţa reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunea în baza căreia a fost condamnat;

Asigurătorul de răspundere civilă a criticat, de asemenea, sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând, printre altele că:

- sumele acordate nu sunt în concordanţă cu „condiţiile socio-economice individuale ale părţilor civile precum şi cu nivelul general privind venitul mediu la nivel naţional”;

- prima instanţă a acordat în mod nelegal despăgubiri civile părţilor civile G. S. (unchiul victimei G.A.D.), C.A. (mătuşa victimei) şi C.Ş. (unchiul victimei) fără a analiza dacă acestea îndeplinesc şi condiţiile legale spre a avea calitatea de moştenitori ai victimei;

Prin decizia penală nr. 323/R din 10 aprilie  2012, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, s-au admis recursurile parchetului, inculpatului şi asiguratorului, cu consecinţa înlăturării sporului de 6 luni, precum şi a aplicării dispoziţiilor art.74,76 Cod penal.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art.320/1 Cod procedură penală şi s-a majorat pedeapsa de la 1 an şi 6 luni la 3 ani închisoare.

Au fost menţinute celelalte  dispoziţii ale sentinţei.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea reţine următoarele:

Prima instanţă, în mod nelegal a respins cererea inculpatului de a se face aplicaţiunea dispoziţiilor art.320/1 Cod pr.penală, cu consecinţa prevăzută în alin.7 de reducere cu o treimea limitelor de pedeapsă, deşi erau îndeplinite condiţiile prevăzute de acest text, în sensul că până la începerea cercetării judecătoreşti, acesta a recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei. Prin urmare, prima instanţă trebuia ca în situaţia tranzitorie respectivă, să aplice corect la speţă dispoziţiile prevăzute de textul de lege anterior citat şi să dea eficienţă efectelor pe care acesta le producea asupra reducerii limitelor de pedeapsă.

Nelegalitatea sentinţei va fi, astfel, înlăturată prin aplicarea dispoziţiilor art.320/1 alin.7 Cod pr.penală, astfel că pedeapsa va fi stabilită în noile limite impuse de acest text.

De asemenea, se constată că este nelegal sporul de 6 luni închisoare aplicat la pedeapsa de un an şi 6 luni la care inculpatul a fost condamnat, fiind astfel interpretate în mod greşit dispoziţiile prevăzute de art.178 alin.5 Cod penal; potrivit textului aplicarea acestui spor nu se poate face separat, astfel cum este cazul stabilirii pedepsei, printre altele, la concursul de infracţiuni, ci el face parte integrantă din pedeapsă. Sub acest aspect, sunt dispoziţiile textului de lege sus-citat (art.178 alin.5 Cod penal) care, în ceea ce priveşte limita superioară a pedepsei o majorează cu încă 3 ani faţă de limitele superioare de pedeapsă pentru faptele prevăzute în alineatele precedente ale acestui articol.

Ca atare, instanţele, confruntate cu aplicarea pedepsei în conformitate cu dispoziţiile art.178 alin.5 (multitudinea de victime) nu pot aplica separat sporul, ci au numai posibilitatea de a „urca” pedeapsa până la limita superioară dată de majorarea acesteia cu încă 3 ani.

Şi această nelegalitate a fost corectată de către instanţa de recurs, prin înlăturarea sporului de 6 luni aplicat.

In legătură cu soluţionarea laturii civile a cauzei, Curtea a reţinut că este neîntemeiată susţinerea asigurătorului de răspundere civilă, privind sumele acordate părţilor civile menţionate.

Sub acest aspect se constată că instanţa de fond a făcut, în primul rând, o aplicare corectă a dispoziţiilor art.998 Cod civil (în vigoare la data săvârşirii faptei), cât şi a celor prevăzute de art.14 Cod pr.penală. In conformitate cu dispoziţiile art.998 Cod civil, orice faptă a omului aducătoare de prejudicii obligă la acoperirea acestora; tot astfel, din economia art.14 Cod pr.penală, care fixează obiectul şi exercitarea acţiunii civile în cadrul procesului penal, rezultă că despăgubirile acordate trebuie să reprezinte o justă şi integrală dezdăunare  a persoanelor prejudiciate prin săvârşirea infracţiunii. Sumele acordate atât ca despăgubiri materiale cât şi morale, sunt de natură să compenseze prejudiciile cauzate prin decesul celor două victime T.C. şi G.D. A., neavând relevanţă dacă între acestea exista vreun grad de rudenie  şi dacă aveau vocaţie succesorală la averea defuncţilor, astfel cum în mod neîntemeiat susţine asigurătorul de răspundere civilă. De asemenea, nu are relevanţă contextul economic în care se acordă despăgubirile civile. A proceda în acest sens ar însemna să se încalce cu bună ştiinţă dispoziţiile prevăzute de art.998 Cod civil, anterior citat, care nu condiţionează acordarea de despăgubiri de calitatea de moştenitor a persoanei prejudiciată printr-un delict sau să se introducă alte elemente de apreciere în legătură cu cuantumul prejudiciului şi nu cel efectiv suferit, astfel cum este în prezenta cauză.

Domenii speta

Spete similare