Parte care nu a declarat apel. Recurs. Admisibilitate

Parte care nu a declarat apel. Recurs. Admisibilitate.

C. pr. pen., art. 3851 alin. 4

Potrivit art.  3851 alin. 4 teza a II-a C. pr. pen,, persoanele care nu au uzat de calea de atac a apelului, pot să declare recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, dacă prin aceasta din urmă a fost modificată soluţia din sentinţă şi numai cu privire la această modificare.

Prin sentinţa penală nr.1.282 din 23.11.2010, pronunţată de Judecătoria Tg.Mureş, instanţa de fond a dispus următoarele:

În temeiul art. 345 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală a fost condamnat inculpatul B.R.A.I. la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 6 din Legea 241/2005, cu reţinerea art. 41 alin. 2 Cod penal, a art. 74 alin. 1 lit. a,b şi c Cod penal şi a art. 76 alin. 1 lit. e Cod penal.

În temeiul art. 71 Cod penal a fost interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. art. 64 lit. a teza II şi b Cod penal.

În baza art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 9 luni, calculat conform dispoziţiilor art. 82 Cod penal.

În baza art. 359 Cod procedură penală a fost atrasă atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal, privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În temeiul art. 71 alin. 4 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. a teza II şi b Cod penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În temeiul art. 346 Cod procedură penală, art. 14 Cod procedură penală a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de ANAF – DGFP Mureş şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 29 lei – reprezentând diferenţe de dobândă neachitată la debitul principal reprezentând contribuţia de asigurări sociale reţinute de la salariaţi şi la debitul principal reprezentând contribuţia individuală de asigurări pentru şomaj reţinută de la salariaţi).

În baza art. 191 al. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 230 lei, din care suma de 100 lei, provine din faza de urmărire penală.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:

Inculpatul B.R.A.I. în perioada 31.12.2004-25.04.2008 deţinea, în fapt, funcţia de administrator al societăţii comerciale S.C. P.V. S.R.L. Târgu-Mureş astfel cum rezultă din declaraţiile asociaţilor acestei societăţi comerciale (soţia respectiv copii inculpatului) ce au fost audiaţi în calitate de martori în cursul urmăririi penale.

La data de 26.05.2008 s-a constatat de către organele fiscale, în urma verificării şi consultării documentelor aparţinând societăţii comerciale, precum şi din analiza fişei sintetice, că în perioada 31.12.2004-25.04.2008, deşi contribuţiile au fost reţinute la momentul achitării obligaţiilor salariale, nu s-a îndeplinit obligaţia legală în ceea ce priveşte virarea acestor sume către bugetul consolidat al statului, în termen de 30 de zile de la reţinere. S-a procedat la sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureş cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 6 din Legea 241/2005 în formă continuată.

S-a precizat în cuprinsul sesizării penale că obligaţiile fiscale sunt în cuantum total de 15.734 lei.

Audiat fiind în cursul urmăririi penale, inculpatul a arătat că în perioada supusă inspecţiei fiscale, respectiv decembrie 2004 – aprilie 2008 sumele ce se constituie prin stopaj la sursă au fost reţinute în momentul achitării obligaţiilor salariale, dar acestea nu au fost virate întotdeauna către bugetele statului în termenul prevăzut de lege. Inculpatul a precizat că nerespectarea termenului de 30 de zile s-a datorat necesităţii efectuării unor plăţi necesare pentru continuarea activităţii societăţii. Inculpatul a mai arătat faptul că în toată această perioadă a efectuat mai multe plăţi către bugetul statului în contul sumelor datorate însă aceste sume de bani au fost depuse într-un cont unic de trezorerie, cont din are sumele au fost direcţionate de către organele fiscale pentru stingerea altor obligaţii, după criteriile avute în vedere de acestea.

Şi în cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul şi-a reiterat acelaşi punct de vedere, precizând în plus că suma pe care organele fiscale au precizat-o ca fiind datorată nu o recunoaşte ca fiind datorată întrucât nu i se poate imputa – întrucât este culpa organelor fiscale faptul că sumele plătite nu au fost distribuite corespunzător.

Analizând documentele financiar-contabile ale societăţii comerciale S.C. P.V. S.R.L. Târgu-Mureş instanţa de fond a constatat următoarele:

-la data de 31.12.2004 societatea comercială datora bugetelor de stat suma totală de 250.107 lei (din care 207.321 lei datorii curente). La aceeaşi dată societatea comercială a înregistrat un profit de 627.782 lei (f. 319 dosarul instanţei); diferenţă în plus de 377.675 lei

-la data de 30.06.2005 societatea comercială datora bugetelor de stat suma totală de 213.129 lei (din care 164.131 lei datorii curente). La aceeaşi dată s-a înregistrat un profit de 107.867 lei (f. 328 dosarul instanţei); diferenţă în minus de 105.262 lei;

-la data de 31.12.2005 societatea comercială datora bugetelor de stat suma totală de 33.173 lei (din care 23.714 lei datorii curente), la aceeaşi dată înregistrând un profit de 39.027 lei (f. 334 – dosarul instanţei); diferenţă în plus de 6541 lei;

-la data de 30.06.2006, societatea comercială datora bugetelor de stat suma totală de 34.173 lei (din care 24.542 lei datorii curente), la aceeaşi dată înregistrând un profit de 36.887 lei (f. 342 dosarul instanţei); diferenţă în plus de 2714 lei;

-la data de 31.12.2006, societatea comercială datora bugetelor de stat suma totală de 36.544 lei (din care 27.816 lei datorii curente), la aceeaşi dată înregistrând un profit de 81.423 lei (f. 349 – dosarul instanţei); diferenţă în plus de 44.879 lei;

-la data de 30.06.2007, societatea comercială datora bugetelor de stat suma de 50.597 lei (din care 27.722 lei datorii curente), la aceeaşi dată înregistrând un profit de 19.821 lei (f. 362 – dosarul instanţei); diferenţă în minus de 30.776 lei;

-la data de 31.12.2007, societatea comercială datora bugetelor de stat suma de 73.546 lei (din care 35.112 lei datorii curente), la aceeaşi dată înregistrând un profit de 16.004 lei (f. 369 – dosarul instanţei); diferenţă în minus de 57.542 lei;

-la data de 30.06.2008, societatea comercială datora bugetelor de stat suma de 65.111 lei (din care 39.531 lei datorii curente), la aceeaşi dată înregistrând un profit de 22.471 lei (f. 384 – dosarul instanţei). diferenţă în minus de 42.640 lei;

A rezultat deci că în perioada supusă controlului fiscal inculpatul, în calitatea sa de administrator al societăţii comerciale, deşi a dispus reţinerea sumelor cu reţinere la sursă, acesta nu a dispus virarea acestora către bugetele speciale ale statului.

Inculpatul a arătat, aşa cum s-a reţinut, faptul că sumele nu au fost virate către bugetele statului deoarece în calitatea sa de administrator, a considerat că este prioritară plata acelor obligaţii care decurgeau din activitatea curentă a societăţii comerciale.

Potrivit dispoziţiilor art. 6 din Legea 241/2005 „constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 3 ani sau cu amendă reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă”, cu alte cuvinte legea sancţionează inacţiunea – de nedepunere a sumelor reţinute la sursă.

Instanţa de fond a constatat că potrivit textului legal se instituie obligaţia administratorului societăţii comerciale ca, după reţinerea sumelor cu reţinere la sursă, în termen de 30 de zile, de a dispune virarea acestora către bugetele de stat. Ca urmare, simpla trecere a termenului prevăzut de lege, neurmată de virarea sumelor către bugetele de stat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 6 din Legea 241/2005.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul B.R.A.I., iar în înscrisul depus la dosarul cauzei în motivarea căii de atac declarate a solicitat achitarea, în temeiul art.10 lit.b1 C.pr.pen., în condiţiile în care pe parcursul desfăşurării procedurilor a achitat contravaloarea prejudiciului cauzat, iar cu ocazia acordării cuvântului în dezbateri judiciare apărătorul inculpatului a solicitat achitarea acestuia, în temeiul art.10 lit.d C.pr.pen., deoarece faptei îi lipseşte unul dintre elementele constitutiv şi anume intenţia.

Examinând apelul promovat, prin prisma materialului aflat la dosarul nr.10.765/320/2009 al Judecătoriei Tg.Mureş, a motivelor invocate, potrivit dispoziţiilor art.371 Cod pr. penală, art. 378 Cod pr. penală, Tribunalul Mureş a  găsit calea de atac declarată a fi fondată, cu menţiunea că aspectele care le-a semnalat impun admiterea acesteia, cu consecinţa reformării hotărârii judecătoreşti analizate în următoarele limite.

În cauza de faţă, inculpatul B.R.A.I. - care în urma întocmirii procurii speciale nr.2223 din 29.07.2008 a dobândit puteri depline pentru administrarea SC P.V. SRL - a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de reţinere şi nevărsare, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă, în formă continuată, prev. şi ped. de art.6 din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen., deoarece a reţinut de la salariaţii societăţii, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, sumele datorate bugetului de stat (impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă), în cuantum de 11.228 lei şi nu le-a virat în termenele prevăzute de lege, pe destinaţiile legale, în perioada 31.12.2004 – 25.04.2008.

Referitor la motivele de apel invocate de titularul căii ordinare de atac, s-a considerat că solicitarea acuzatului privind achitarea lui, deoarece nu sunt îndeplinite toate elementele constitutive ale infracţiunii deduse judecăţii, nu poate fi primită, în condiţiile în care reanalizând întreg materialul probator administrat, s-a apreciat că se confirmă, pe deplin, angajarea inculpatului în câmpul infracţional, în modalitatea descrisă.

În consecinţă, prin prisma acestei împrejurări, criticile aduse  de inculpatul-apelant hotărârii instanţei de prim – grad  s-au apreciat că nu sunt întemeiate, probele administrate în cauză conducând la concluzia că inculpatul este cel care a  săvârşit fapta reţinută în sarcina lui în actul de inculpare, faptă care există în materialitatea ei şi nu se poate susţine că nu ar fi  îndeplinite toate elementele constitutive ale infracţiunii analizate, fiind imposibilă prin urmare achitarea acuzatului în temeiul prevederilor art.10 lit.d Cod procedură penală.

Motivele pentru care Tribunalul Mureş a considerat că apelul declarat de inculpat este întemeiat se bazează pe următoarele argumentaţii.

Pe parcursul desfăşurării procesului penal, inculpatul a achitat o parte din cuantumul prejudiciului datorat bugetului de stat şi aşa cum rezultă din actele dosarului şi sintetizate în considerentele sentinţei penale atacate, la data de 08.01.2010, cuantumul debitului rămas restant era în valoare de 29 de lei.

În faţa Tribunalului Mureş  la termenul de judecată din 09.03.2011, inculpatul a depus chitanţa seria TS7 nr.7287040 din data de 16.02.2011 care atestă plata debitului restant în cuantum de 29 de lei.

Prin Legea nr.202/2010, privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor (mica reformă), intrată în vigoare la data de 25.11.2010, s-au modificat, printre altele, şi dispoziţiile Codul penal.

S-a remarcat faptul că în cazul infracţiunii de reţinere şi nevărsare, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă, care intră în categoria infracţiunilor economice, în ipoteza recuperării prejudiciului în cuantum de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, dispoziţia legală mai sus arătată prevede o cauză de nepedepsire.

Raportat la cuantumul prejudiciului total cauzat de inculpat, în cauza dedusă judecăţii, s-a observat că acesta se situează sub limita de 50.000 euro, prejudiciu care a şi fost achitat în întregime, aşa cum rezultă din chitanţele mai sus arătate, situaţie în care în cauza de faţă sunt aplicabile prevederile art.741 alin.2 teza finală C.pen., care nu lasă loc la interpretări, stipulând expres că în asemenea situaţii se aplică o sancţiune administrativă.

Este adevărat că prin decizia nr.573 din 03.05.2011 Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.741 C.pen., însă în condiţiile în care această hotărâre încă nu a fost publicată în Monitorul Oficial, azi data de 19.05.2011 aceste prevederi îşi produc pe deplin efectele juridice. Potrivit dispoziţiilor din economia art.147 alin.1 din Legea fundamentală efectele juridice ale prevederilor art.741 C.pen., vor fi suspendate de drept pe durata unui termen de 45 de zile doar de la data publicării deciziei mai sus arătate în Monitorul Oficial.

Aşadar, sintetizând cele mai sus arătate şi în contextul menţionat în temeiul art.379 pct.2 lit.a C.pr.pen., s-a admis apelul declarat de apelantul-inculpat B.R.A.I., împotriva sentinţei penale nr.1.282 din 23.11.2010, pronunţată de Judecătoria Tg.Mureş, în dosarul nr.10.765/320/2009 şi în consecinţă:

S-a desfiinţat parţial hotărârea atacată şi rejudecând cauza:

În temeiul art.741 alin.2 teza finală C.pen., coroborat cu art.11 pct.2 lit.b, raportat la art.10 lit.i1 C.pr.pen, s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului B.R.A.I. sub aspectul comiterii infracţiunii de reţinere şi nevărsare, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă, în formă continuată, prev. şi ped. de art.6 din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen..

În baza art.741 alin.2 teza finală C.pen., raportat la art.91 lit.c C.pen., i s-a aplicat inculpatului sancţiunea amenzii administrative, în cuantum de 200 lei.

Potrivit art.741 alin.2 teza finală C.pen., sancţiunea amenzii administrative se va înregistra în cazierul judiciar al inculpatului.

S-a luat act că inculpatul a achitat în întregime prejudiciul cauzat părţii civile A.N.A.F.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs DGFP MUREŞ în numele STATULUI ROMÂN prin ANAF.

În motivarea recursului, DGFP MUREŞ solicită obligarea inculpatului la plata integrală a despăgubirilor şi a accesoriilor până la achitarea efectivă a sumei.

Inculpatul a invocat inadmisibilitatea recursului, pe considerentul că recurenta nu a atacat cu apel hotărârea primei instanţe.

Examinând recursul promovat, din prisma dispoziţiilor art. 3858, art. 3859 rap. la art. 52 şi art. 62-68  C. pr. pen, instanţa de control judiciar îl găseşte nefondat, pentru următoarele considerente.

Sub aspectul stării de fapt, care a fost corect reţinută – pornind de la conţinutul materialului probator administrat pe parcursul desfăşurării procesului penal  – hotărârea instanţei de apel nu comportă nici un fel de critică, fiind justă soluţia la care s-a oprit tribunalul, inclusiv la constatarea că inculpatul a achitat în întregime prejudicial cauzat părţii civile.

Pentru a face o asemenea apreciere, instanţa de control judiciar constată că prima instanţă a calculat în mod corect diferenţa rămasă de achitat de către inculpat către partea civilă în sumă de numai 29 lei, sumă la care acesta a fost obligat.

De subliniat faptul că partea civilă nu a contestat această sumă, respectiv nu a atacat cu apel sentinţa pronunţată la 23.11.2010.

Apoi şi Tribunalul a pronunţat o soluţie temeinică şi legală, luând act că inculpatul a achitat în întregime diferenţa rămasă de 29 lei.

În aceste condiţii, motivele de recurs invocate de partea civilă apar ca fiind nefondate, atâta vreme cât aceasta nu a atacat cu apel hotărârea primei instanţe, iar în apel inculpatul a achitat în întregime diferenţa de 29 lei. Invocarea anumitor adrese nu poate fi reţinută, deoarece partea civilă nu a avut calitatea de apelantă şi nu putea solicita alte sume decât cele stabilite de prima instanţă.

Analizând excepţia inadmisibilităţii recursului formulat de partea civilă, excepţie invocată de inculpat, aceasta apare ca fiind nefondată.

Este adevărat că potrivit disp. art. 3851 alin. 4 teza I C. pr. pen, persoanele care nu au atacat cu apel o sentinţă, nu mai pot exercita calea de atac a recursului împotriva deciziei pronunţate în apel. Însă în prezenta cauză devin incidente disp. art.  3851 alin. 4 teza a II-a C. pr. pen, potrivit cărora respectivele persoane pot declara recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin decizia pronunţată în apel a fost modificată soluţia din sentinţă şi numai cu privire la această modificare.

În cazul pendinte, soluţia din sentinţă de obligare a inculpatului la plata sumei de 29 lei către partea civilă a fost modificată în apel, prin constatarea Tribunalului că inculpatul a achitat integral pretenţiile părţii civile.

Recursul este însă nefondat, aşa cum am arătat mai sus, dar nu inadmisibil. Spre exemplu, ar fi fost fondat dacă inculpatul ar fi achitat o sumă mai mică de 29 lei, iar Tribunalul ar fi luat act că suma a fost achitată integral. Din acest exemplu este evident că recursul nu poate fi respins ca inadmisibil.

Aşadar, prin prisma considerentelor mai sus expuse, recursul declarat de DGFP MUREŞ în numele STATULUI ROMÂN prin ANAF împotriva deciziei penale nr. 1688/A/19.05.2011 pronunţată de Tribunalul Mureş este nefondat, motiv pentru care, în baza art 38515 pct. 1 lit. b C. pr. pen, urmează a fi respins.

Domenii speta

Spete similare