În mod judicios tribunalul a stabilit că plângerea nu este tardiv formulată, raportându-se la momentul comunicării hotărârii contestate, prin intermediul instanţei, faţă de care completarea plângerii apare ca fiind efectuată în termenul de 30 de ...

LEGEA  NR. 112/1995.

TERMENUL INSTITUIT DE ART. 18 ALIN. 1 DIN LEGE.

În mod judicios tribunalul  a stabilit că plângerea nu este tardiv formulată, raportându-se la momentul comunicării hotărârii contestate,  prin intermediul instanţei, faţă de care completarea plângerii apare ca fiind efectuată în termenul de 30 de zile  calculat  de la data comunicării.

Borderoul de expediţie face  dovada transmiterii unui înscris către  oficiul  poştal, nicidecum acesta  neconstituind  dovada înmânării înscrisului transmis către  persoana destinatarului.

Decizia civilă nr. 1705/2009-R

din 26.11.2009 (dosar nr. 414/83/2009)

Prin sentinţa civilă nr.6658/12.11.2008 pronunţată în dosar nr.9834/296/2006, Judecătoria S. M. a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant a MINISTERULUI ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR pentru STATUL ROMÂN; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului S. N. invocată din oficiu; a admis excepţia tardivităţii acţiunii invocată de pârâta COMISIA JUDEŢEANĂ DE APLICARE A LEGII 112/1995 şi în consecinţă a respins, ca tardivă, plângerea la Legea 112/1995 formulată şi completată de reclamanta S. M. M. în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR pentru STATUL ROMÂN, reprezentat în instanţă prin DGFP S. M., COMISIA JUDEŢEANĂ S. M. DE APLICARE A LEGII 112/1995 de pe lângă Consiliul Judeţean S. M., PRIMARUL MUNICIPIULUI S. M.. Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut următoarele:

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii de reprezentant a MEF pentru Statul Român, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului S. N. şi excepţia tardivităţii acţiunii,  instanţa de fond a reţinut că acestea sunt excepţii procesuale  care nu necesită punerea în discuţie a fondului pretenţiei deduse judecăţii şi de aceea au fost analizate cu precădere faţă de problema nedovedirii de către reclamanţi a calităţii acestora de cetăţeni români, incident care vizează fondul cauzei nefiind o  veritabilă excepţie. Ca atare, judecătoria a analizat în mod prioritar excepţiile procesuale  care fac de prisos cercetarea fondului.

Examinând acţiunea reclamanţilor, exclusiv prin prisma excepţiilor procesuale mai sus arătate, judecătoria a găsit nefondată excepţia lisei calităţii de reprezentant a Statului Român prin MEF şi a găsit fondate celelalte două excepţii, pentru următoarele considerente:

I. Ministerul Economiei şi Finanţelor are calitate de reprezentant a Statului Român, atunci când Statul Român participă nemijlocit în nume propriu în cauze aflate pe rolul instanţelor în temeiul art.3 alin.1 pct.56 din HG nr.208/2005. Motivarea excepţiei formulată înaintea Tribunalului S. M. ar duce mai mult la o motivare a unei  excepţii a  lipsei calităţii procesuale pasive în această cauză, însă nu  excepţie de acest fel a fost invocată.

II. Instanţa de fond, din oficiu, a invocat excepţia lipsei calităţi procesuale active a reclamantului S. N., excepţie apreciată ca fiind fondată, deoarece în prezenta pricină instanţa a fost investită doar cu cererea de anulare a Hotărârii nr. 22/12.03.1999, respectiv doar cu plângerea împotriva Lg.112/1995 astfel cum a dispus Tribunalul S. M. prin sentinţa civilă nr.937/D/27.10.2006 în dosarul 297/83/2006.

Reclamantul S. N. nu s-a adresat comisiei locale de Lg.112/1995 cu o cerere de restituire a imobilului şi, ca atare, hotărârea contestată în prezenta cauză nu îl vizează şi pe acest reclamant. Cea care a formulat cerere în baza Lg.nr.112/1995 este doar reclamanta S. M ., cererea acesteia fiind înregistrată  la Primăria S. M. cu nr.7396 din 24.06.1996, iar la Comisia Locală pentru aplicarea Lg.nr.112/1995 cu nr.228 din 1.07.1997.

Cum, calitatea procesuală activă presupune existenţa unei identităţii între persoana reclamantului şi cel care ar fi titular al dreptului afirmat şi cum, reclamantului S. N.  nu îi este adresată hotărârea nr.22/1999, el nu are calitatea procesuală activă în cauză.

III. Excepţia tardivităţii plângerii la Lg.nr.112/1995 a fost găsită întemeiată.

Aşa cum s-a arătat anterior reclamanta S. M. s-a adresat Comisiei Locale de aplicare a Lg.nr.112/1995 cu cerere de acordare de despăgubiri pentru imobilul din litigiu. În cererea sa reclamanta şi-a indicat drept domiciliu ales adresa din S. M.  str.E.L., nr.3. Cererea de acordare de despăgubiri a fost soluţionată prin hotărârea contestată nr.22/ 12.03.1999, în sensul că a fost respinsă cererea. Hotărârea a fost comunicată reclamantei prin adresa nr.160 din 30.03.1999,  la domiciliul procedural ales.

În baza art.18 alin.1 din Lg.nr.112/1995 Hotărârile Comisiilor Judeţene a Municipiului B. şi ale Comisiei Sectorului Agricol I.  sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate la instanţă, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Cum, Hotărârea nr.22/1999 Comisiei Judeţene a fost comunicată reclamantei la data de 31.03.1999, aspect ce rezultă din adresa de comunicare de la fila 26 din dosarul de fond, dar şi din copia Borderoului de expediţie, reiese că termenul de contestare a hotărârii, de 30 de zile prevăzut de lege, este depăşit, în speţă operând decăderea. Instanţa a fost sesizată cu prezenta plângere doar la data de 12.07.2006, atunci când acţiunea de Lg.10/2001, aflată pe rolul Tribunalului S. M., a fost completată.

Împotriva acestei sentinţe  au declarat apel reclamanţii S. N. şi S. M. M. solicitând admiterea apelului, respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantului S. N., respingerea excepţiei de tardivitate a plângerii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria S. M.; cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr.129/Ap din 27 mai 2009, Tribunalul S. M. a admis apelul declarat de reclamanţii S. N. şi S. M. M., împotriva sentinţei civile nr.6658/12.XI.2008 a Judecătoriei S. M. şi în contradictoriu cu intimaţii: STATUL ROMÂN prin M.E.F. B. reprezentat prin D.G.F.P. S. M.,  COMISIA JUDEŢEANĂ S. M. pentru aplicarea Lg.112/1995,  PRIMARUL MUNICIPIULUI S. M. şi în consecinţă:

A desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare, la aceiaşi instanţă, cu înlăturarea excepţiilor lipsei calităţii procesuale active pentru reclamant şi a tardivităţii.

Cheltuielile de judecată din apel vor fi avute în vedere cu ocazia rejudecării.

Pentru a pronunţa această decizie, Tribunalul a reţinut că prioritar în cauză este soluţionarea excepţiilor privind lipsa calităţii procesuale active a reclamantului şi cea de tardivitate, admise în prima instanţă şi finalizate prin respingerea contestaţiei formulate de reclamanţi împotriva Hotărârii nr.22/12.03.1999 dată de Comisia Judeţeană Satu Mare pentru aplicarea disp.Lg.nr.112/1995.

Cu privire la calitatea procesuală activă a reclamantului S. N. s-a apreciat că imobilul care a trecut în proprietatea Statului Român în urma aplicării Decr.nr.223/1974 şi a emiterii Deciziei de preluare nr.464/1986 a constituit proprietatea soţilor S. N. şi S. M. M., fiind înscris în CF 20937 S. M., sub nr.top 1056/2, 1057/1 şi 1058/4, actul de preluare a condus la deposedarea abuzivă a celor doi proprietari tabulari.

Dispoziţiile Legii nr.112/1995 permit redobândirea dreptului de proprietate de către foştii proprietari deposedaţi abuziv, cetăţeni români care au părăsit ţara, dar şi-au păstrat cetăţenia română, condiţie esenţială pentru a accede la măsurile reparatorii ( art.  4 din lege, art. 2 din HG 20/1996 republicată).

În considerarea acestei dispoziţii legale, soţia apelantului, S. M. a depus cerere de acordare a despăgubirilor pentru imobilul preluat de Statul Român, precizând în mod expres că şi-a păstrat cetăţenia română conform adeverinţei eliberată de Ambasada României (fila 34) comparativ cu soţul acesteia, care a pierdut această calitate după ce a părăsit România.

Prin Hotărârea nr.22/12.03.1999 Comisia judeţeană pentru aplicarea disp.Legii nr.112/1995 a respins cererea petentei S. M., cu motivaţia că nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege privind: calitatea de cetăţean român, încasarea despăgubirilor cu ocazia preluării imobilului de către Statul Român pentru cota de 1 în sumă de 29.074,90 lei (ROL) achitată în numerar conform adresei nr.6012/19.08.1997 (fila 37 dosar de fond).

Din conţinutul hotărârii nu rezultă că, comisia ar fi analizat cererea doar pentru cota de 1 parte, ci, dimpotrivă, s-a referit la întreg imobilului situat în Satu Mare, str.N.G., nr.14, et.3, ap.20, cu nr.top mai sus arătate.

Câtă vreme imobilul preluat de Statul Român a constituit proprietatea în codevălmăşie a soţilor, partajul realizat de Statul Român cu ocazia deposedării în lipsa acţiunii de divorţ apare ca nelegal, chiar dacă s-a întemeiat pe disp.art.2 şi 3 din Decr.nr.223/1974, act normativ considerat abuziv şi care nu justifică titlul statului, ştiut fiind faptul că şi despăgubirile acordate nu reprezentau rezultatul unei negocieri, evaluarea se întemeia pe aplicarea unor dispoziţii în care cuantumul despăgubirilor era plafonat indiferent de valoarea de circulaţie a imobilului care nu era luată în considerare.

Împrejurarea că Hotărârea nr.22/12.03.1999 nu se adresează în mod expres şi apelantului S. N., s-a apreciat că nu înlătură dreptul acestuia de a o contesta, atâta vreme cât priveşte imobilul pentru care anterior deposedării avea un drept de proprietate ocrotit de lege, inclusiv de Constituţie şi tratatele internaţionale la care România era parte.

Instanţa de apel a mai reţinut că, calitatea procesuală activă a apelantului-reclamant putea fi constatată de prima instanţă şi în considerarea celor arătate în Decizia civilă nr.314/2007 pronunţată de Curtea de Apel O., în care se reţine că „fără îndoială petenţii sunt îndreptăţiţi la despăgubiri pentru imobilul din litigiu, înscris în CF 20937 S. M., imobil ce le-a fost preluat abuziv de Statul Român, în temeiul Decr.nr.223/1974, cu atât mai mult cu cât Lg.nr.247/2005 a unificat toate procedurile de despăgubire ale foştilor proprietari ce au fost abuziv deposedaţi de Statul Român”, considerente care au creat o speranţă legitimă pentru apelanţi atât sub aspectul dreptului de a contesta actele abuzive de preluare, dar şi de a primi o compensaţie pentru prejudiciul suferit.

În altă ordine de idei, faţă de calitatea bunului de care au fost deposedaţi, s-a mai reţinut de tribunal, inclusiv regulile mandatului tacit privind administrarea bunurilor comune aflate în codevălmăşia soţilor, ştiut fiind faptul că oricare dintre soţi, exercitând singur aceste drepturi (administrare şi folosinţă art. 35 Codul familiei), este socotit că are şi consimţământul celuilalt soţ, în concluzie cererea depusă de apelantă în temeiul Legea nr.112/1995 profită şi soţului acesteia, fiind vorba de un bun comun.

În considerarea celor expuse tribunalul a înlăturat excepţia calităţii procesuale active a reclamantului, trecând în continuare la analiza excepţiei tardivităţii privind respectarea termenului de atacare a hotărârilor emise de comisii în procedura de aplicare a Lg.nr.112/1995.

Prevederile art.18 alin.1 din Lg.nr.112/1995 stabilesc că hotărârile comisiilor judeţene sunt supuse controlului judecătoresc, potrivit legii civile, şi pot fi atacate în termen de 30 zile de la comunicare.

În speţă, Hotărârea nr.22/12.03.1999 pronunţată de Comisia Judeţeană S. M. pentru aplicarea disp.Lg.nr.112/1995 rezultă că a fost comunicată apelantei la domiciliul procedural ales, conform datelor din borderoul de expediţie depus în faţa primei instanţe – fila 57 şi prezumat că face dovada şi în privinţa primirii efective a corespondenţei de către destinatar.

În apel, s-a încercat verificarea efectivă a înmânării corespondenţei către destinatar, respectiv dacă actul (plicul) cuprins pe borderoul de corespondenţă nr.13/31.03.1999 poziţia 11 a fost comunicat cu reclamanta-apelantă sau cu o altă persoană care a semnat de primire. Fiind depăşit termenul de păstrare a trimiterilor poştale Compania Naţională Poşta Română nu a putut comunica alte relaţii, motiv pentru care, tribunalul a reapreciat probatoriul administrat sub acest aspect.

Borderoul de corespondenţă face dovada transmiterii actului către oficiul poştal, dar, pe de o parte, nu asigură certitudinea că acesta din urmă a înmânat efectiv corespondenţa destinatarului, situaţie în care în opinia tribunalului trebuie reţinută prezumţia că plângerea a fost formulată de către reclamanţi în termen atâta vreme cât nu se poate stabili cu certitudine contrariul, aşa cum de altfel este şi practica judiciară sub acest aspect în materia Lg.nr.10/2001, exemplificând în acest sens Decizia nr.31/25.02.2009 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosar nr.114/83/2008.

Prin urmare, tribunalul a reţinut, că faţă de data la care reclamanţii au luat cunoştinţă de Hotărârea nr.22, în urma comunicării acesteia prin intermediul instanţei (dosar nr.297/2006 din 27.06.2006- fila 59), s-a respectat termenul de 30 zile, întrucât în dosarul iniţial completarea la plângere privind anularea Hotărârii nr.22/12.03.1999 s-a realizat în termen de 30 zile de la data comunicării, fiind astfel îndeplinită condiţia prev.la art.18 alin.1 din Lg.nr.18/1991.

În considerarea celor expuse, tribunalul a înlăturat şi cea de a doua excepţie, astfel că se impune cercetarea cauzei pe fond de către aceeaşi instanţă, cu precizarea că reclamanţii vor stabili cadrul procesual în funcţie de care se va lămuri şi calitatea procesuală pasivă a celorlalte părţi în funcţie de precizările ce se vor face cu ocazia rejudecării, astfel că tribunalul a omis a se pronunţa asupra celorlalte excepţii invocate de intimaţii-pârâţi.

Faţă de cele ce preced, tribunalul, în baza art.297 alin.1 Cod procedură civilă, în lipsa cercetării pricinii pe fond de către prima instanţă, a admis apelul, a desfiinţat hotărârea prin înlăturarea excepţiilor şi a trimis cauze spre rejudecare.

Cheltuielile de judecată din apel vor fi avute în vedere cu ocazia rejudecării cauzei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Comisia Judeţeană pentru aplicarea Legii nr.112/1995, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii, trimiterea cauzei spre rejudecare, cu menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei pronunţate de judecătorie.

MOTIVE:

-Hotărârea nr.22 din 12.03.1999 a fost comunicată d-nei S. M. M. la data de 1.04.1999, ca atare, conform jurisprudenţei constante (K. contra L., A. contra T.), data depunerii plicului la poştă care figurează pe ştampila poştală, confirmat prin borderoul pentru corespondenţă, trebuie reţinută ca fiind data de înaintare a adresei de comunicare d-nei S. M. M., dată de la care curge termenul de 30 de zile în care pot fi atacate hotărârile comisiilor judeţene, conform art.18 alin.1 din Legea nr.112/1995, drept urmare excepţia de tardivitate este întemeiată şi admisibilă;

-instanţa a fost sesizată cu plângerea doar la 12.07.2006, atunci când acţiunea la Legea nr.10/2001, aflată pe rolul Tribunalului S. M. a fost  completată;

-în mod greşit, susţine intimata, că adresa de comunicare a hotărârii comisiei nu poartă o ştampilă a poştei care să constituie o dovadă că a şi fost predată la poştă pentru a fi comunicată;

-este de observat şi lipsa de interes a intimatei faţă de situaţia invocată, în cei 10 ani împliniţi de la data pronunţării hotărârii nr.22 din 12.03.1999;

-în mod corect, instanţa de fond apreciază ca fondată excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului S. N., acesta neadresându-se Comisiei Locale pentru aplicarea dispoziţiilor Legii nr.112/1995 cu cerere de restituire a imobilului în cauză;

-intimata nu şi-a exercitat nici dreptul de a introduce acţiune în temeiul Legii nr.10/2001, ea formulând notificare abia în anul 2005 întemeiată pe dispoziţiile Legii nr.247/2005;

-recurenta este organ colegial, fără buget propriu, ca atare nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

În drept sunt invocate dispoziţiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, art.137 alin.1 Cod procedură civilă, art.4, art.18 alin.1, art.19 alin.1 din Legea nr.112/1995, art.7 alin.1 din Legea nr.10/2001.

Intimaţii reclamanţi S., prin reprezentanta lor, au solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii atacate ca fiind legală şi temeinică, cu cheltuieli de judecată.

Examinând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs cât şi din oficiu, instanţa constată următoarele:

Excepţia privind tardivitatea invocată în cauză a primit o rezolvare legală din partea instanţei de apel, aceasta făcând o corectă aplicare în speţă a prevederilor art.297 alin.1 din Codul de procedură civilă.

Nevoia cercetării pe fond a litigiului se impunea cu prisosinţă, în condiţiile în care instanţa de fond, printr-o cercetare superficială, a apreciat ca fiind tardivă plângerea formulată de către reclamanţi, luând în considerare ca fiind dovada comunicării adresa de comunicare de la fila 26 din dosarul de fond şi respectiv copia borderoului de expediţie, sens în care a concluzionat că termenul de contestare a hotărârii este depăşit.

Referitor la borderoul de expediţie, este de subliniat că un atare act face dovada transmiterii unui înscris către oficiul poştal, dar nicidecum nu constituie dovada înmânării înscrisului transmis către persoana destinatarului. Apoi, în condiţiile în care nu s-a făcut dovada că înscrisul evidenţiat pe borderoul de corespondenţă nr.13 din 31 martie 1999 la poziţia 11, a fost comunicat părţii reclamante, în mod corect tribunalul a reţinut prezumţia formulării plângerii înăuntrul termenului prevăzut de art.18 alin.1 din Legea nr.112/1995. Textul de lege precitat stabileşte că hotărârile comisiilor judeţene sunt supuse controlului judecătoresc, potrivit legii civile, putând fi atacate în termen de 30 de zile de la comunicare. În speţă, Hotărârea nr.22/12-03.1999 a Comisiei Judeţene S. M. pentru aplicarea Legii nr.112/1995 apare, conform borderoului de expediţie despre care s-a făcut vorbire mai sus, ca fiind comunicată reclamantei la domiciliul procedural ales, însă nu au fost produse dovezi prin  intermediul cărora să se fi probat primirea efectivă a actului de către destinatar, situaţie în care, în mod judicios, a stabilit tribunalul că plângerea nu este tardiv formulată, raportându-se la momentul comunicării hotărârii contestate prin intermediul instanţei realizate la data de 27 iunie 2006, faţă de care completarea plângerii apare ca fiind efectuată în termenul de 30 de zile de la data comunicării.

Aspectele relevate anterior conduc spre concluzia că reluarea unui al doilea ciclu procesual se impune cu prisosinţă, pentru cercetarea pe fond a plângerii deduse judecăţii, în acelaşi sens convergând de altfel şi considerentele deciziei civile nbr.314/A/2007 din 19 iunie 2007 a Curţii de Apel O., prin care s-a apreciat ca fiind tardiv demersul procesual al reclamanţilor întemeiat pe dispoziţiile Legii nr.10/2001, însă s-a făcut precizarea că problema despăgubirilor pretinse de petenţi urma a fi tranşată în dosarul Judecătoriei Satu Mare, având ca obiect plângere împotriva Hotărârii Comisiei de aplicare a Legii nr.112/1995.

Faţă de considerentele ce preced, instanţa, în baza dispoziţiilor art.312 alin.1 din Codul de procedură civilă, a respins ca nefondat  recursul, decizia recurată urmând a fi păstrată în totul.

Reţinând culpa procesuală a recurentei Comisia Judeţeană S. M. pentru aplicarea Legii nr.112/1995, în baza art.274 Cod procedură civilă, instanţa de recurs a obligat-o să plătească părţilor intimate S. M. M. şi S. N. suma de 2000 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocaţial.

Domenii speta

Spete similare