Drept procesual civil. principiul puterii de lucru judecat. distinctia fata de autoritatea lucrului judecat.

DREPT  PROCESUAL CIVIL. PRINCIPIUL PUTERII DE LUCRU JUDECAT. DISTINCTIA FATA DE AUTORITATEA LUCRULUI JUDECAT.

În speta, elementele autoritatii de lucru judecat nu sunt aceleasi cu cele din procesul invocat de autorul exceptiei, prin urmare, din perspectiva cerintelor impuse de prevederile art.1201 din Codul civil, exceptia privind autoritatea de lucru judecat nu poate primi o rezolvare favorabila.

În schimb, existenta hotarârii judecatoresti date în solutionarea precedentului proces poate fi invocata cu putere de lucru judecat sub aspectul obligativitatii sale, esential pentru securitatea circuitului civil fiind faptul ca nu se poate recunoaste în favoarea unei parti, printr-o hotarâre subsecventa, un drept ce i s-a refuzat printr-o hotarâre anterioara.

Puterea lucrului judecat reglementata prin art.1201 din Codul civil  -distincta de autoritatea de lucru judecat – are la baza regula ca o actiune nu poate fi judecata decât o singura data, principiul puterii de lucru judecat împiedica nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având aceeasi cauza si fiind purtat între aceleasi parti,  ceea ce nu este cazul în speta, însa împiedica si contrazicerile între cele doua hotarâri judecatoresti în sensul ca drepturile recunoscute unei parti sau constatarile facute printr-o hotarâre definitiva sa nu fie infirmate printr-o alta hotarâre posterioara, data într-un alt proces. Cu alte cuvinte, existenta unei hotarâri judecatoresti poate fi invocata în cadrul unui alt proces, atunci când se invoca exclusivitatea hotarârii sau cu putere de lucru judecat, când se invoca obligativitatea sa, fara ca în cel de-al doilea proces sa fie aceleasi parti, sa se discute acelasi obiect si aceeasi cauza, aceasta din urma ipoteza gasindu-si incidenta în speta.

Din perspectiva principiului puterii de lucru judecat, statuarile tribunalului din cuprinsul încheierii nr.70/20 februarie 1937, mentinuta de instanta suprema, au efect de obligativitate, pe cale de consecinta, ceea ce tribunalul a stabilit cu privire la legalitatea rectificarii de CF dispusa de Judecatoria Urbana, în baza art.168 din Regulamentul CF, nu mai poate face obiectul unei noi judecati,  astfel cum solicita recurenta reclamanta, rezultând cu puterea evidentei ca nu se mai poate supune unei noi judecati problema daca, în baza procedurii  instituite de textul precitat, Statul Român se putea întabula în cartea funciara, cu titlu de rectificare CF, problema fiind dezlegata de o instanta anterioara.

Art.1201 din  Codul civil;

Art.168 din  Regulamentul CF

DECIZIA CIVILA  nr.358/2014 din 13.02.2014

-Dosar nr.661/35/2009*-

Prin  sentinta civila nr. 3283 din 18.03.2011 pronuntata de Judecatoria Oradea au fost respinse  exceptiile invocate de pârâtul STATUL ROMÂN prin C. L. AL M. O. – A. I. O..

S-a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtei C.S. DE R. A U. B. I. C. AU A.C. R. DIN ROMÂNIA invocata de aceasta pârâta.

S-a respins actiunea civila formulata de reclamanta P. O.C. P. în contradictoriu cu pârâtii STATUL ROMÂN prin C. L. AL M. O. – A. I. O. si C. S. DE R. A UNOR B.I.CARE AU A.C. R. DIN R. .

În motivarea hotarârii instanta a aratat ca  în ceea ce priveste primul capat din actiunea reclamantei privind anularea încheierii de întabulare 6611 conex cu 7818 /1936 din 10 iulie 1936 data de fosta Judecatorie Urbana Oradea prin care dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilelor înscrise în CF  3159 Oradea nr. top 849 si 850/1 a fost transmis cu titlu de drept de revendicare în favoarea Statului Român, s-au efectuat demersuri atât la Arhivele Nationale cât si la Oficiul de  Cadastru si Publicitate  Imobiliara Bihor  dar nu s-a gasit nici o copie a acestei încheieri la institutiile mentionate, motiv  pentru care instanta a analizat continutul acesteia conform înscrisului de la fila 131 din dosar, partile din prezenta cauza fiind de acord ca acesta este continutul încheierii.  Din Raportul Directorului Cartilor Funciare din Oradea catre Judecatoria Urbana din 21 august 1936 rezulta ca verificându-se coala de CF 3159 Oradea s-a constatat ca întabularea de la pozitia B.A din aceasta coala este totala gresita deoarece dreptul de proprietate asupra imobilelor înscrise în aceasta coala „ nu a apartinut niciodata  O.P., ci acest Ordin a fost pur si simplu uzufructuar instituit de fostul stat ungar, al carui succesor este Statul Român cu însarcinarea de a sustine un liceu de baieti în acele imobile.

Constatând ca Statul Român,  ca succesor al Statului Maghiar a sistat acel liceu înca din anul 1923 dupa cum rezulta din notorietate  publica precum si din certificatul nr. 30/414 din 3 iulie 1936 al Primariei Municipiului Oradea, … inscriptia de pe foaia B1 din coala CF 3159 a orasului Oradea urmeaza a se rectifica, în sensul ca proprietar al acestor imobile  nu este O. P. din J. sau de orisiunde, ci Statul Român care este succesor de drept al fostului Stat Maghiar”

În temeiul acestui raport s-a pronuntat Decizia Judecatoriei Urbane prin care imobilele au fost întabulate pe numele Statului Român iar prin încheierea mai sus aratata s-a dispus rectificarea înscrierii de sub B1 din CF 3159 Oradea. În baza aceleiasi încheieri s-a dispus întabularea dreptului de proprietate al Statului Român cu titlu de drept de rectificare sub B4 din aceiasi carte funciara.

Ulterior în temeiul ordinului Guvernului Maghiar 1440/1941 s-a efectuat o noua rectificare de CF în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român si restabilirea situatiei anterioare de CF în favoarea O.P..

Apoi prin Legea 260 din 1945, a fost anulat ordinul maghiar sus mentionat dispunându-se restabilirea situatiei de carte funciara în favoarea proprietarului  de sub B4 Statul Român, al carui drept de proprietate apararea înscris în cartea funciara începând din anul 1936, prin art. 3 din aceasta lege aratându-se ca sunt si ramân fara fiind legala actele savârsite si drepturile dobândite  în temeiul Ordonantei Maghiare sus mentionate.

Instanta a constatat ca nr.topo 849 înscris în aceasta carte funciara reprezinta în natura cladirea L. C.- imobil situat pe str. R. C. nr. 16-18 din O. actualmente C. N. M. E.. Topografic 850/1 reprezinta în natura teren aferent liceului actualmente sala de sport si partial curte aferenta. Aceste imobile au fost transnotate din CF 3159 Oradea fiind înscrise în prezent în CF 12983 Oradea.

 Desi s-a mentionat initial în foaia B din CF 12983 Oradea  ca imobilul a fost întabulat în favoarea Statului Român cu titlu de nationalizare în baza sentintei civile  3775 din 21 mai 2008 a Judecatoriei Oradea, s-a dispus rectificarea înscrierilor efectuate în  CF 3159 Oradea  sub B7 si respectiv CF 12983 Oradea mentionându-se în CF-urile aratate ca imobilul în cauza a fost preluat de Statul Român cu titlu de rectificare si nu de nationalizare (asa cum rezulta din dosarul 661/35/CA/2009 al Curtii de Apel Oradea).

 Instanta a constatat ca  motivarea actiunii reclamantei se raporteaza la prevederile OUG 94/2000 motiv pentru care a considerat ca actiunea este scutita de plata taxei de timbru fata de prevederile art. 15 lit.r din Lg. 146/1997 potrivit caruia sunt scutite de taxa judiciara de timbru cererile introduse pentru restituirea imobilelor preluate de stat în perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989.

Instanta a apreciat ca fata de dispozitiile legale în materie si de jurisprudenta  constanta, aceasta actiune având caracterul unei actiuni de drept comun – actiune în revendicare – este admisibila, OUG 94/2000 reglementând retrocedarea imobilelor  care au apartinut cultelor religioase din România si au fost preluate cu sau fara titlu de Statul Român în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.

Ca urmare a fost respinsa exceptia inadmisibilitatii actiunii invocata de Consiliul Local al Municipiului  Oradea prin întâmpinare.

Instanta a apreciat ca reclamanta are personalitate juridica aspect care rezulta  din Adresa 58406 din 13 noiembrie 1946 eliberata de Ministerul Cultelor – Directia Cultelor, potrivit careia calitate de persoana juridica de drept public al O. P. O.M. a fost recunoscuta din 1928 fiind una si aceeasi persoana înscrisa cu persoana din CF 3159 Oradea sub B1, precum si din Decizia ÎCCJ nr. 1574/2006 pronuntata  în cauza având ca obiect cererea aceleiasi reclamante de anulare a unei decizii de retrocedare emisa de Comisia Speciala de Retrocedare fata de un alt imobil  asupra careia reclamanta a solicitat retrocedarea si din dosarul 762/2006 având ca obiect o actiune introdusa de aceeasi reclamanta în temeiul Legii 18/1991 cu privire la acelasi imobil.

Ca urmare a fost respinsa exceptia lipsei calitatii procesuale active invocate de Consiliul Local al Municipiului Oradea prin întâmpinare.

Cât priveste exceptia lipsei de interes a reclamantei invocata tot de Consiliul Local al Municipiului Oradea instanta a considerat ca  aceasta are interes procesual, urmarind sa i se recunoasca calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra unui imobil cu o valoare însemnata, cu toate consecintele ce decurg din aceasta calitate.

În ceea ce priveste exceptia autoritatii de lucru judecat formulata tot de C.L. al M.O. instanta a constatat ca  obiectul actiunii din dosarul 762/2006 al Judecatoriei Oradea nu este identic cu cel din prezenta cauza, în primul dosar s-a solicitat constatarea nulitatii absolute a unui titlu de proprietate emis în baza Legii 18/1991 pentru acelasi imobil, si nici partile nu sunt identice, deoarece în acel dosar Statul Român prin C.L.O.si C. S. de R. nu au fost parti.

Nu exista autoritate de lucru judecat nici raportat la hotarârile judecatoresti pronuntate în dosarul 2943/35/2006 deoarece în acel dosar nu a fost pronuntata o hotarâre judecatoreasca în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin consiliul Local Oradea care nu a fost parte în proces iar obiectul acelui dosar l-a constituit anularea unei decizii emise de Comisia Speciala de Retrocedare chiar daca pentru acelasi imobil.

Instanta a aratat ca nu poate fi retinuta autoritatea de lucru judecat nici fata de Încheierea 7818/1936 CF conex cu nr. 6611/1936 pronuntata de Judecatoria Urbana Oradea, chiar daca aceasta încheiere a fost atacata cu recurs la vremea respectiva deoarece nu exista identitate de parti si de obiect.

S-a retinut faptul ca dat fiind motivarea actiunii formulate de reclamanta care se raporteaza la dispozitiile OUG 94/2000, Comisia Speciala de Retrocedare are calitate procesuala în prezenta cauza,  fiind necesara ca aceasta comisie sa fie parte în proces si pentru opozabilitatea hotarârii fata de aceasta.

Instanta a aratat ca în ceea ce priveste disp. OUG 94/2000 aplicabilitatea acestui act normativ priveste doar imobilele care au apartinut Cultelor Religioase din România si care au fost preluate în mod abuziv cu sau fara titlu de Statul Român, de Organizatiile Cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Având în vedere ca dreptul de proprietate al Statului Român a fost înscris în CF 3159 Oradea înca din anul 1936 nu se poate considera ca  preluarea imobilului de catre Statul Român s-a facut prin dispozitiile Legii 260/1945, deoarece acest act normativ  restabilea o situatie juridica anterioara anului 1941 si implicit Dictatului de la Viena.

Ca urmare reclamanta ar fi putut invoca cel mult o preluare abuziva dar la nivelul anului 1936 si nicidecum la nivelul anului 1945, legea sus aratata restabilind doar o situatie juridica  aparuta în anul 1936. Asadar disp.OUG 94/2000 nu sunt aplicabile.

Fata de cele mai sus aratate instanta a considerat ca  nu se poate dispune anularea încheierii de întabulare  6611 conex cu 7818/1936 data de fosta Judecatorie Urbana de Carte Funciara din Oradea  actiunea fiind neîntemeiata, ca urmare nu se poate dispune nici actiunea de rectificare CF formulata ca si capat de cerere subsidiar, respingând în întregime actiunea formulata de reclamanta conform celor mai sus aratate.

Împotriva acestei hotarâri a declarat apel apelanta  P.O. C. P., solicitând  anularea încheierii de intabulare nr. 6611, conex cu 7818/1936 din 10 iulie 1936 (B4), data de fosta Judecatorie Urbana CF Oradea, prin care dreptul  lor de proprietate asupra imobilelor înscrise initial  în CF nr. 1359 Oradea, sub nr. top 849, 850/1, a fost transcris cu titlu de drept rectificare în favoarea Starului Român; rectificarea intabularii si restabilirea situatiei anterioare de CF.

Împotriva aceleiasi hotarâri a declarat apel CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA si ADMINISTRATIA IMOBILIARA ORADEA solicitând admiterea apelului si modificarea hotarârii apelate în sensul admiterii exceptiilor invocate respectiv exceptia de netimbrare a actiunii, exceptia de inadmisibilitate a acesteia, exceptia lipsei calitatii si capacitatii procesuale a reclamantei raportat la faptul ca aceasta nu are personalitate juridica proprie, exceptia lipsei de interes a reclamantei si exceptia autoritatii de lucru judecat.

Prin decizia civila nr.85/A din 28 februarie 2012, Tribunalul Bihor a respins ca nefondat apelul civil introdus de  apelantii P. O. C. P., STATUL ROMÂN PRIN CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA - ADMINISTRATIA IMOBILIARA ORADEA, în contradictoriu cu intimata  COMISIA SPECIALA DE RETROCEDARE A UNOR BUNURI IMOBILE CARE AU APARTINUT CULTELOR RELIGIOASE DIN ROMÂNIA cu sediul în Bucuresti, împotriva sentintei civile nr. 3283 din 18.03.2011 pronuntata de Judecatoria Oradea pe care a pastrat-o în totalitate.

Fara cheltuieli de judecata în apel.

Pentru a pronunta aceasta decizie, instanta de apel a retinut ca, prin actiunea introductiva reclamanta  P. O.C. P. a solicitat anularea încheierii de întabulare 6611 conex cu 7818/1936 din 10 iulie 1936 data de fosta Judecatorie Urbana de CF Oradea prin care  dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilelor înscrise în CF 3159 Oradea, top 849 si 850/1 a fost transmis cu titlu de drept de rectificare în favoarea Statului Român, rectificarea intabularii dispunându-se anularea încheierii de întabulare 4981 din CF  21.09.1946 si restabilirea situatiei anterioare de CF, anularea deciziei 2017 din 10.04.2004 si admiterea cererii de  retrocedare a imobilelor situate în Oradea str. R. C. nr. 14-16 si G. B. nr. 16.

Din cuprinsul 3159 Oradea rezulta ca  conform înscrierilor de la  B4 din CF 3159 Oradea în baza încheierii 6611/10.07.1936 conexa cu încheierea 7818 din 1936 s-a dispus  rectificarea inscriptiunii de sub B1 în sensul corectarii numelui proprietarului  din O. C.P. din J. (J.) Cehoslovacia de sub B1 în acela de Statul Român cu titlu de drept de rectificare .

Din raportul directorului Cartilor Funciare din Oradea catre Judecatoria Urbana Oradea din 21 august 1936 rezulta ca rectificarea cartii funciare s-a dispus deoarece verificându-se  cartea funciara 3159 Oradea s-a constatat ca intabularea de la pozitia B din aceasta carte este gresita, dreptul de proprietate asupra imobilelor înscrise în aceasta coala neapartinând niciodata O. C. P., acest Ordin fiind un simplu uzufructuar instituit de Statul Ungar  cu însarcinarea de a sustine un liceu de baieti care functiona în acele imobile.

Ulterior în baza art. 3 din Ordinul 1440 din 1941 al M.E. în ceea ce priveste imobilele de sub nr. de ordine A.I.1 -6,II.1-2 se radiaza întabularea dreptului de proprietate de sub B4 si se restabuileste dreptul de proprietate asupra acestor imobile  în favoarea O. C. P. din J. (J.) C.  în calitate de P.din Oradea apoi în baza art. 19 din Legea 260/1945 se radiaza dreptul de proprietate întabulat sub B5 întabulat în favoarea acestui Ordin si se stabileste situatia de CF anterioara de sub B4 în favoarea Statului Român.

Potrivit art. 1 din acest act normativ „legislatia României de orice natura cu exceptiile ramase în vigoare în Transilvania, se extinde pe tot teritoriul Transilvaniei eliberate de sub ocupatia ungara impusa prin Dictatul de la Viena,  din 30 august 1940. Conform art. 3 din acelasi act normativ” sunt si ramân fara fiinta legala actele savârsite si drepturile dobândite în temeiul ordonantelor maghiare nr. 1440 din 1941 M.E. nr. 1630 din 1940 M.E. si în general, în temeiul oricaror dispozitiuni legale sau regulamente maghiare discriminatorii.

Conform  art. 19 din Legea 260/1945  sunt si ramân valabile actele juridice  declarate nule  de art. 2 al Ordonantei 1440/1941 a M.E. , act normativ în baza caruia s-a facut  înscrierea de sub B5 din CF 3159 Oradea conform celor mai sus aratate.

S-a mai retinut de instanta de apel ca, în actul normativ mai sus mentionat s-a aratat ca transmisiunile de drepturi efectuate în virtutea ordonantelor sus mentionate în folosul statului maghiar sau a altor persoane juridice maghiare precum si retransmisiunile acestor drepturi la  subdobânditor, sunt nule de drept  iar drepturile de proprietate si alte drepturi tabulare înscrise în favoarea persoanelor prevazute la aliniatul precedent se vor radia din oficiu restabilindu-se starea tabulara anterioara.

Au fost considerate ca valabile înscrierile facute dupa 15 martie 1939 declarate nule prin ordonantele maghiare sus mentionate urmând ca judecatorul sa stabileasca din oficiu starea tabulara.

Ca urmare,  s-a constatat ca în mod corect  prin înscrierea de la B3 din CF 3159 Oradea a fost stabilita situatia de carte funciara anterioara  Ordinului Guvernului Maghiar nr. 1440/1941 în favoarea proprietarului de sub B4 Statul Român al carui drept de proprietate apararea înscris în CF cu titlu de drept de rectificare  începând cu anul 1936.

În ceea ce priveste imobilul în litigiu,  instanta a  constatat ca acesta  reprezinta în natura cladirea Liceului Confesional  situat pe str. R.C.nr. 16-18 din O. actualmente C. N. M.E..

 Imobilul a fost transcris din CF 3159  Oradea în CF 12983 Oradea  în favoarea Statului Român conform mentiunii de sub B7 din CF 3159 Oradea. Prin sentinta civila 3775/21 mai 2008 a Judecatoriei Oradea definitiva si irevocabila,  dispunându-se  rectificarea înscrierilor efectuate în CF 3159 Oradea, în sensul ca  Statului Român este întabulat  cu titlu de rectificare si nu cu titlu de nationalizare conform celor dispuse 3775/2008 pronuntata de Judecatoria Oradea în dosarul nr.  1536/271/2008, conform caruia înscrierea dreptului de proprietate în favoarea Statului român cu titlu de nationalizare este nejustificat atâta timp cât s-a stabilit ca Statul Român exercita dreptului de proprietate asupra acestui imobil înca din 1936 cu titlu de rectificare.

Reclamanta  a solicitat imobilul în litigiu Comisiei Speciale de Retrocedare a Imobilelor care au apartinut Cultelor Religioase din România, cerere care i-a fost respinsa, cu motivarea ca imobilul din litigiu a fost preluat de catre stat cu titlu de drept de rectificare în anul 1936 deci preluarea de catre Statul Român a operat anterior perioadei de referinta a Ordonantei Guvernului 94/2000,  adica anterior perioadei de 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.

Ulterior prin Sentinta civila  190/CA/17.11.2006 a Curtii de Apel Oradea s-a dispus anularea Deciziei 971/04.09.2006 emisa de Comisia Speciala de Retrocedare a Imobilelor dar, prin Decizia 1574 A Înaltei Curti de Casatie si Justitie s-a dispus  admiterea recursului declarat de pârâta Comisia Speciala de Retrocedare împotriva  hotarârii Curtii de Apel Oradea, aceasta fiind casata iar actiunea formulata de reclamanta P. O.C. P.  respinsa ca nefiind întemeiata. În considerentele acestei decizii aratându-se ca actul din 1945 nu a facut decât sa restabileasca situatia juridica aparuta în anul 1936, din acest motiv în speta nefiind aplicabile prevederile  OUG. 94/2000 deoarece imobilul nu a fost preluat abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Fata de cele de mai sus, s-a constatat de instanta de apel ca rezulta  în mod evident,  ca imobilul a carui retrocedare s-a cerut a fost preluat de Statul Român înca din 1936, deci anterior perioadei de referinta a OUG 94/2009, respectiv anterior perioadei 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Legea 260/1945 a restabilit doar o situatie juridica  aparuta anterior respectiv în anul 1936  neputându-se sustine ca preluarea s-ar fi facut prin acest act normativ.

Ca urmare,  s-a constatat ca  motivele de apel formulate de apelanta P. O. C. P. sunt neîntemeiate, apreciindu-se ca ele nu sunt de natura a duce la modificarea hotarârii, încalcarea disp. art. 168 din fostul Regulament al cartilor funciare neputând fi invocat,  deoarece încheierea prin care s-a dispus rectificarea a fost atacata cu recurs iar acesta a fost respins, retinându-se de catre instanta în ansamblu,  ca fata de starea de fapt si de drept expusa, reclamanta nu si-a putut dovedi dreptul de proprietate.

S-a invocat faptul ca încheierea din anul 1936 ar fi fost neconstitutionala în raport cu prevederile Constitutiei din anul 1923 care au garantat dreptul de proprietate al reclamantei, aspect care nu poate fi retinut de catre instanta,  deoarece asa cum s-a aratat mai sus,  niciodata reclamanta nu a dovedit  ca ar fi fost proprietara asupra imobilului în litigiu.

Instanta de apel a opinat,  ca nu se poate retine nici faptul ca  înscrierea din CF  a carei rectificare s-a dispus prin încheierea 6611  conexa cu 7818 din 10.07.1936 ar fi fost  o eroare materiala corectata dupa 80 de ani  de la data înfiintarii cartilor funciare , ceea ce ar fi inadmisibil, deoarece asa cum s-a aratat mai sus,  aceasta  îndreptare a facut obiectul unei judecati  la vremea respectiva, statuându-se ca ea este corecta .

În ceea ce priveste motivele de apel formulate de apelantul Consiliul Local Oradea,  s-a constatat de catre instanta de apel,  ca reclamanta si-a motivat actiunea  invocând în drept prevederile  OUG 94/2000, situatie în care actiunea este scutita de taxa de timbru, chiar daca s-ar retine ca actiunea este întemeiata pe prevederile dreptului comun,  având în vedere ca în prezenta cauza s-a pus în discutie dreptul de proprietate al statului raportat la disp.Legii nr. 260/04.04.1945,  instanta de apel a apreciat ca  în cauza sunt incidente prevederile art. 15 lit.e care prevede scutirea de taxa de timbru pentru cererea având ca obiect imobilele preluate de stat 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Având în vedere faptul ca s-a solicitat si anularea încheierilor de carte funciara  si rectificarea de CF, s-a constatat  de tribunal ca  actiunea nu poate fi considerata ca fiind  inadmisibila, deoarece nu exista un text legal care sa o împiedice pe reclamanta sa formuleze o actiune pe drept comun,  câta vreme s-a retinut ca nu-i sunt aplicabile dispozitiile legii speciale.

Exceptia lipsei capacitatii procesuale  active  a reclamantei, data de faptul ca aceasta nu ar avea personalitate juridica, s-a apreciat ca nu poate fi nici ea retinuta,  deoarece asa cum a  aratat prima instanta, aceasta  s-a mai judecat si în alte dosare, instantele neretinând exceptia invocata, faptul ca are personalitate juridica rezulta si din adresa 58406/13.nov.1946 eliberata de Ministerul Cultelor – Directia Cultelor, iar pe de alta parte, în prezent, reclamanta are personalitate juridica,  având în vedere structura sa organizatorica, situatie în care aceasta exceptie  nu a fost  retinuta.

Instanta de apel a apreciat ca nici exceptia lipsei de interes a reclamantei nu poate fi retinuta,  deoarece aceasta se considera proprietara si în calitate de proprietara,  are interesul de a intra în stapânirea imobilului în litigiu .

În ceea ce priveste exceptia autoritatii de lucru judecat, s-a aratat de instanta de apel  ca  desi în cauza nu exista tripla identitate clasica, obiect cauza si parti, practic s-ar putea retine aceasta exceptie având în vedere ca în practica s-a statuat faptul ca, chiar în lipsa unei asemenea identitati, exceptia poate fi retinuta  în situatia în care se constata ca, de fapt,  pe cale ocolita se încearca obtinerea aceluiasi rezultat. Din întreg probatoriul administrat, s-a retinut ca rezulta faptul ca reclamanta a încercat  obtinerea imobilului în litigiu, cererea acesteia facând obiectul unor alte judecati asupra carora instantele s-au pronuntat  cu privire la neîndreptatirea acesteia, în acest sens existând autoritate de lucru judecat. Asadar, s-a opinat ca,  chiar daca nu poate fi retinuta autoritatea de lucru judecat în sensul celor prevazute de art. 1020 cod civil,  este evident ca  în ceea ce priveste solicitarile reclamantei cu privire la acest imobil, exista conform hotarârilor sus mentionate putere de lucru judecat, acesta fiind motivul pentru care exceptia nu a fost retinuta ca atare, apreciindu-se ca fiind mai potrivita o cercetare a fondului cauzei.

Fata de cele de mai sus,  s-a retinut ca prima instanta a pronuntat o hotarâre legala si temeinica,ca motivele de apel formulate nu pot duce la modificarea hotarârii în baza art. 296 Cod procedura civila,  apelul a fost respins ca nefiind întemeiat.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta P. O. C. P., solicitând admiterea recursului, modificarea hotarârilor în sensul admiterii actiunii, dispunând anularea încheierii de întabulare nr.6611 conex cu 7818/1936 din 10 iulie 1936 (B4), data de fosta Judecatorie Urbana C.F.Oradea, prin care dreptul de proprietate asupra imobilelor înscrise initial în CF nr.3159 Oradea sub nr.top.849, 850/1 (în prezent transcrise în CF nr.12893 Oradea) a fost transcris cu titlu de drept rectificare în favoarea Statului Român, rectificarea întabularii dispunând restabilirea situatiei anterioare de CF prin repunerea în drepturile initiale de CF.

În motivarea cererii de recurs, sunt formulate urmatoarele critici:

-instantele de fond si de apel au gresit acceptând folosirea institutiei rectificarii de carte funciara, drept modalitate de dobândire a dreptului de proprietate;

-chiar daca, asa cum au retinut instantele, dreptul de proprietate asupra imobilelor înscrise în coala de CF nr.3159 Oradea nu ar fi apartinut niciodata Ordinului Premonstratens, ci acest ordin ar fi fost doar uzufructuar instituit de fostul Stat Ungar, al carui succesor este Statul Romând, nici atunci fara un proces de revendicare sau de anulare a încheierii CF privitoare la întabularea dreptului de proprietate în favoarea recurentei, dreptul ei de proprietate nu putea fi legal transcris în favoarea Statului Român;

-instantele nu au analizat deloc argumentul privitor la locul de înscriere în evidenta funciara a dreptului de uzufruct viager, drept care se întabuleaza în foaia C de sarcini si nu în foaia B de proprietate, astfel ca daca cele sustinute de partile adverse si acceptate de instante ar fi fost adevarate, atunci dreptul de nuda proprietate al Statului austro-ungar trebuia sa fi fost înscris în CF la foaia B si dreptul de uzufruct viager la foaia C de sarcini, ceea ce însa nu s-a întâmplat;

-este de necontestat ca Ordinul nr.1440 din 1941 a dispus restabilirea dreptului de proprietate desfiintat de Statul Romând si nu restabilirea dreptului de uzufruct;

-minciunile folosite în anul 1936 pentru justificarea etatizarii samavolnice prin „rectificare” sunt straine institutiei cartilor funciare;

-prin raportul directorului cartilor funciare, Florian Bondariu din 21 august 1936, acceptat ca act valabil de ambele instante, în realitate s-a savârsit infractiunea de fals intelectual, prin atestarea unor împrejurari care nu erau adevarate, alterând grav continutul cartii funciare;

-prin încheierea de întabulare nr.3461 din 20 martie 1937, data de fosta Judecatorie Urbana C.F.Oradea s-a dispus sa se rectifice inscriptiunea de sub B 1 din coala CF nr.3159 Oradea, în sensul corectarii numelui proprietarului;

-cu privire la nelegalitatea încheierii de CF 6611 conex cu 7818/1936 din 10 iulie 1936, rebuie sa se retina ca Statul Român nu a prezentat nici un titlu de proprietate, desi o înscriere definitiva de CF putea fi radiata sau modificata doar pe doua cai, cu acordul proprietarului sau pe baza unei hotarâri judecatoresti, adusa cu respectarea principiului contradictorialitatii;

-încheierea de CF a fost data cu încalcarea dispozitiilor art.1680 din Regulamentul Cartilor funduare din 15 decembrie 1855 si cu încalcarea prevederilor art.17 din Constitutia din 1923, în vigoare la data savârsirii ilegalitatilor;

-Sectia I civila a Înaltei Curti de Casatie a perioadei respective, s-a pronuntat în sensul ca pe baza art.168 din Regulament pot fi corectate numai greseli de scris si numai în timpul înscrierii, iar Curtea de Apel Oradea, prin decizia nr.3584 din 31 decembrie 1904 s-a pronuntat în sensul ca instanta de C.F. nu are dreptul sa schimbe din oficiu situatia de carte funciara, invocând art.168 din Registrul de CF;

-instanta a înlaturat aceste argumente irefutabile si din cauza neobservarii probelor scrise depuse la dosar, retinând gresit ca încheierea prin care s-a dispus rectificarea a fost atacata cu recurs, iar acesta a fost respins, la dosar însa nu exista nicio proba în acest sens, ci din contra, potrivit celor doua înscrisuri depuse la termenul de judecata din 21 februarie 2012 –citatia emisa de fostul Tribunal Suprem în dosar nr.804/1938 -, rezulta ca rectificarile de CF initiate de Onisifor Ghibu, nu au fost solutionate de instanta suprema înainte de 6 martie 1945 (fila 153), de asemenea prin cererea adresata la 27 martie 1953 fostului Comitet Executiv al Sfatului Popular al orasului de de subordonare regionala Oradea (fila 154) s-a solicitat scutirea de la plata impozitului aferent Liceului Premonstratens;

-de asemenea, nici înscrisurile anexate memoriului depus pentru termenul de judecata din octombrie 2011 (fila 45 dosar de apel) nu au fost analizate de instanta de apel, respectiv certificatul eliberat de Cancelaria Curtii Supreme, Sectia Civila, din care rezulta ca actiunea în anularea încheierii de întabulare nr.70/1937 data de fosta Judecatorie Urbana CF Oradea, nu a fost solutionata definitiv înainte de 6 martie 1945 (fila 54), apoi mentinerea dreptului de proprietate rezulta si din contractul de închiriere înregistrat a Administratia de Constructii al Judetului Bihor din 8 ianuarie 1940;

-actiunile în anulare cu fost scoase de pe rolul Curtii Supreme, fiind repuse pe rol în anul 1948, la cererea recurentului, înregistrate sub nr.12252 din 16.12.1948;

-a fost depus si apelul declarat de O. C. P. contra procesului verbal de impunere nr.376/31 iunie 1946 a Primariei Oradea referitor la cuantumul exagerat al impozitului stabilit în sarcina recurentei;

-raportul despre activitatea L. P. rom.cath.maghiar de baieti la începutul anului 1947-1948 si procesul verbal  întocmit de inspectoratul scolar secundar în anul 1948 atesta de asemenea, mentinerea dreptului de proprietate al recurentei (filele 58, 59);

-încheierea de CF din anul 1936 este si neconstitutionala, în raport de prevederile Constitutiei din 1923, care garanta dreptul de proprietate prin art.17 alin.1 si alin.3;

-încheierea de CF este lovita de nulitate absoluta nu numai prin prisma regementarilor de CF în vigoare în anul 1936 ci si în raport de actualele reglementari legale, respectiv art.53 din Legea nr.7/1996 si art.88 din Regulament;

-în anul 1855 când a fost efectuata înscrierea dreptului de proprietate al recurentei în CF, nu s-a produs nicio eroare materiala, deci încheierea atacata, care a „îndreptat” o eroare materiala inexistenta, masluind adevarul cu încalcarea prevederilor legale mentionate, trebuie anulata, anulare ce urmeaza sa conduca si la admiterea petitului privind restabilirea situatiei anterioare de CF;

-radierea dreptului de proprietate a recurentei este si tardiva, având în vedere Ordonanta Ministerului Justitiei nr.947 din 5 martie 1888, actiunea în radiere putând fi promovata în termen de trei ani de la data înscrierii dreptului de proprietate, adica cel târziu în anul 1858;

-în alt caz au fost aplicate corect dispozitiile art.168 din Regulamentul CF din 1855, astfel prin încheierea de CF nr.4320 din 9 aprilie 1937 a fost respinsa cererea lui Onisifor Ghibu de rectificarea numelui proprietarului –care era tot ordinul reclamant-, în acela de Statul Român, art.168 fiind astfel aplicat diferentiat;

În drept sunt invocate dispozitiile art.304 pct.9 Cod procedura civila, art.168 din Regulamentul cartilor funciare din 1855, Ordonanta Ministerului Justitiei nr.947 din 5 martie 1888, art.17 din Constitutia din 1923, art.53 din Legea nr.7/1946.

Prin întâmpinare, intimata Comisia Speciala de Retrocedare a solicitat respingerea recursului, cu motivarea ca pentru a dovedi nelegalitatea rectificarii operate în anul 1936, recurentei reclamante îi revenea sarcina de a proba dreptul de proprietate al Ordinului asupra imobilului, anterior anului 1936, lucru ce nu s-a întâmplat, iar în ceea ce priveste procedura prin care s-a facut rectificarea cartii funciare, aceasta a fost supusa controlului judecatoresc, înca din anul 1936, actiunea formulata de catre Ordin fiind respinsa prin încheierea nr.70/20.02.1937, de asemenea, în mod corect a apreciat instanta de apel ca neconstitutionalitatea în raport cu prevederile Constitutiei din 1923 nu poate fi retinuta deoarece reclamanta nu a dovedit ca ar fi fost proprietara asupra imobilului în litigiu, totodata, în mod corect a retinut instanta ca Legea nr.260/1945 a restabilit doar o situatie juridica aparuta anterior, respectiv în anul 1936, neputându-se sustine ca preluarea s-ar fi facut prin acest act normativ.

Tot prin întâmpinare, Consiliul Local al Municipiului Oradea-Administratia Imobiliara Oradea si Municipiul Oradea, a solicitat respingerea recursului ca nefondat si pe cale de consecinta, respingerea actiunii ca fiind inadmisibila si ca fiind formulata de o persoana fara calitate si fara capacitate procesuala activa, fiind invocate urmatoarele motive:

-pe parcursul judecarii cauzei, recurenta si-a modificat solicitarile, acestea fiind precizate, reformulate, atât fata de solicitarile din fata instantei de fond cât si în apel, instanta de recurs fiind tinuta de a cerceta si de a se pronunta asupra capetelor de cerere asa cum au fost ele initial formulate si precizate în fata instantei de fond, neputându-se pronunta asupra pretentiilor ulterior formulate, odata cu exercitarea cailor de atac;

-pretinsul drept de proprietate al O. C. P.din Oradea nu a fost niciodata înscris în CF, înscrierea de sub B.1 din anul 1855 fiind facuta în favoarea O.C. P. din J. –C., care este unul cu totul diferit de O.C. P. din O. –R., recurenta din cauza;

-pretinsul drept de proprietate nu a fost transcris ci a fost corectat, asa cum rezulta din încheierea de CF atacata;

-solicitarile de anulare a încheierilor de întabulare din 1936 de sub B4 din CF nr.3159 Oradea si de restabilire a situatiei de CF din anul 1855 de sub B.1 din CF nr.3159 Oradea, nu îsi gasesc aplicabilitatea în perioada de referinta a OUG nr.94/2000, ceea ce se soldeaza cu respingerea actiunii ca inadmisibila ;

-dupa intrarea în vigoare a legilor speciale de reparatie, actiunea în revendicare, întemeiata pe dispozitiile dreptului comun, este inadmisibila;

-dreptul de proprietate a carui restabilire o solicita recurenta, a fost înscris în vechime în favoarea O. C.P. din J. – C., asa cum rezulta din CF nr.3159 Oradea de sub B1, înscrierea facuta în anul 1855 în baza unor documente neconforme cu realitatea fiind ulterior rectificata în anul 1936 de catre Judecatoria Oradea, rectificându-se numele proprietarului;

-este evident ca dreptul de proprietate nu a apartinut niciodata nici cel putin O. C. P. din J. – C., ci acest ordin a fost pur si simplu uzufructuar instituit de fostul Stat Ungar, al carui succesor este Statul Român;

-P. O.C. P. cu „H.S. S. P. M.” din P.O.care a formulat cererile de retrocedare si cererea de chemare în judecata, nu este una si aceeasi nici cu recurenta, nici cu O. C. P. din J. – C. al carui drept de proprietate de sub B.1 s-a corectat sub B.4 în favoarea Statului Român;

-dreptul de proprietate al Statului Român rezulta din înscrierile facute sub B.25, respectiv B.26 transnotat din CF nr.3159 Oradea în CF nr.12983 Oradea sub B.5 si respectiv B.6, dreptul de proprietate apartinând actual Municipiului Oradea, imobilele în cauza cu nr.top.849 si 850/1 reprezentând în natura Colegiul National Mihai Eminescu;

-recurenta nu are personalitate juridica româna proprie, motiv pentru care intimatii invoca, exceptia lipsei calitatii procesuale active si capacitatii procesuale active a recurentei reclamante;

-recurenta nu poate justifica un intere legitim în promovarea actiunii, raportat la faptul ca niciunde în CF (nici în CF nr.3159 si nici în 12983 Oradea) nu apare înscris dreptul sau de proprietate, drept pe care sa-l poata revendica;

-intimatii invoca totodata exceptia privind autoritatea lucrului judecat, raportat la faptul ca încheierile de întabulare au mai fost supuse controlului judecatoresc, Tribunalul Bihor pronuntându-se deja asupra acestora înca din 1937 prin încheierea nr.70 din 20 februarie 1937, data în dosarul nr.2428/1936.

În subsidiar, pe fond, intimatii, au solicitat respingerea recursului ca nefondat, anexând în dovedirea sustinerilor extrasele CF, extras din documentele intitulate „Politica religioasa si minoritara a României”, respectiv din lucrarea intitulata „Studii si documente”.

Prin raspunsul la întâmpinarile pârâtilor, partea recurenta  a invocat ca, intimata-pârâta, Comisia speciala de retrocedare a unor bunuri imobile care au apartinut cultelor religioase din România, fiind în cunostinta de cauza, niciodata nu a contestat existenta personalitatii sale juridice si la rândul sau, în lipsa de argumente juridice cât de cât plauzibile, intimatul-pârât de rând 2, cu încalcarea normelor procedurale a ridicat si în actuala faza procesuala exceptia lipsei personalitatii juridice, definitiv respinsa de instantele de fond si de apel; în cadrul întâmpinarii, nu a gasit niciun argument prin care intimatul de rândul 2, Consiliul local al municipiului O.-A. I. O.,  sa raspunda la motivele de recurs, nu exista niciun argument juridic, de doctrina sau practica judecatoreasca, potrivit carora prin rectificare de carte funciara se poate dobândi legal si constitutional dreptul de proprietate tabular asupra unui imobil. Intimatul de rând 2, în lipsa argumentelor juridice cât de cât concludente,  a apelat la argumente istorice, straine de obiectul procesului, întorcându-se pâna la secolul XII, cu toate cu nelegiuirea s-a produs în secolul XX,  astfel  se refera si la aceste argumente istorice, straine de obiectul procesului (anularea încheierii de rectificare a cartii funciare si restabilirea situatiei anterioare). Recurenta a aratat totodata ca, prin Concordatul încheiat la Vatican, la 10 mai 1927 si ratificat prin Legea nr. 79 din 12 iunie 1929, s-a stabilit ca „nici-o parte din Regatul României nu va depinde de un episcop al carui Scaun s-ar gasi afara din hotarele Statului Român" (articolul III). In articolul IX s-a stipulat ca „Statul recunoaste Bisericii Catolice reprezentata prin legitimele ei autoritati ierarhice, personalitatea juridica conform dreptului comun al tarii, în consecinta, Parohiile, Protopopiatele, Manastirile, Starostiile, Abatiile, Episcopiile, Mitropoliile si celelalte organizatii canonic si legal constituite, sunt persoane juridice, iar deplina proprietate a bunurilor lor, de orice natura ar fi ele, este garantata de catre Stat, conform Constitutiei Regatului, Bisericii Catolice, reprezentata prin legitimele ei autoritati ierarhice." (anexa 7 al raspunsului la întâmpinarile pârâtilor depusa în dosarul de fond la 4 martie 2011).

Mai arata ca, faptul ca au fost proprietari tabulari cu personalitate juridica rezulta si din încasarea în continuare a chiriei cuvenite si dupa  25 septembrie 1948 (a se vedea adresa Ministerului Cultelor nr. 36114/1948, anexa 2 la întâmpinarea din 4 martie 2011). Mentinerea dreptului de proprietate prin exercitarea prerogativelor acestuia si dupa rectificarea de c.f. - astfel cum a aratat si prin motivele de recurs - rezulta si din Contractul de închiriere înregistrat la Administratia de Constructii al jud. Bihor, din 8 ianuarie 1940, privitor la închirierea unui spatiu din cladirea L. P. din O., str. R. C. nr. 12, anexa 3 la memoriu (f.55),  cedarea Ardealului de Nord a avut loc 10 luni mai târziu , iar intimatii si instantele de fond si de apel ignora faptul ca la trei ani de zile dupa „rectificare" recurenta exercita prerogativele dreptului de proprietate, ceea ce dovedeste pe deplin corectitudinea sustinerilor referitoare la faptul ca încheierea de rectificare din litigiu nu a devenit definitiva;  prezinta relevanta celelalte documente care infirma opinia ca litigiile privitoare la nelegalitatea încheierilor de rectificare de c.f. au fost irevocabil rezolvate înainte de 1940, în realitate procesele declansate au ramas în nelucrare la Înalta Curte de Casatie, dupa septembrie 1940, deoarece au devenit lipsite de obiect în urma cedarii Ardealului de Nord, iar la 19 martie 1937 Ministerul Sanatatii si Ocrotirii Sociale a solicitat Tribunalului Bihor amânarea judecatii, „în vederea negocierilor dintre Ministerul Afacerilor Straine si Nunciatura Apostolica", care reprezenta Vaticanul la Bucuresti (anexa 4 la întâmpinarea din 4 martie 2011) - fiind înca o dovada privitoare la nedefinitivarea rectificarilor de c.f. din anii 1936-1937.

Recurenta mai sustine ca,  pe baza dovezilor scrise pe care le-a  furnizat,  au fost respinse în mod definitiv si irevocabil toate exceptiile ridicate de pârâtul-intimat Consiliul Local al Municipiului Oradea, care nu a atacat cu recurs hotarârea de respingere,  în raport cu aceasta situatie procedurala tertipul folosit  la traducerea înscrierii initiale din c.f. nu mai poate produce consecinte juridice, în cuprinsul voluminoasei întâmpinari, O.P.din Jâszo (în prezent I., S.) ca prepozitura promontoriului din Oradea Mare fiind  tradus pâna la I., fiind omisa continuarea denumirii proprietarului tabular (prepozitura promontoriului din Oradea Mare).

S-a precizat totodata ca partea adversa a încercat sa speculeze si solutiile pronuntate în dosarul nr. 2943/35/CA/2006 al Curtii de Apel Oradea, astfel cum se retine prin considerentele sentintei civile nr. 190/CA din 17 noiembrie 2006 a Curtii de Apei Oradea, Sectia de contencios administrativ si fiscal, Legea nr. 260/1945, este contrara Constitutiei din 1923 în vigoare la acea data, care garanta proprietatea de orice natura, prevazând totodata ca nimeni nu poate fi expropriat decât pentru cauza de utilitate publica si dupa o dreapta despagubire stabilita de justitie si de asemenea, Ordonanta nr. 1440/1941 ...nu a facut altceva decât sa restabileasca situatia anterioara de c.f., respectiv sa restabileasca dreptul de proprietate al reclamantei, încalcat prin încheierea de c.f. nr. 6611/10.07.1936 (B.4), data fara temei legal, neîndoielnic, dispozitiile Legii nr. 206/1945 , încalca si dispozitiile Constitutiei în vigoare, anume, principiul ocrotirii egale a dreptului de proprietate, consacrat de art.41 alin.2, principiul inviolabilitatii proprietatii private, principiul nediscriminarii, sens în care s-a pronuntat Curtea Constitutionala, prin decizia nr.54/2000, publicata în Monitorul Oficial nr.310/2000.

S-a adaugat, de asemenea,  ca radierea dreptului de proprietate al recurentei, era si tardiva, având în vedere Ordonanta Ministerului Justitiei nr.947/5.03.1888, privitoare la modificarea provizorie a Regulamentelor de CF si privitor acestor dispozitii, actiunea în radiere putea fi promovata în termen de 3 ani de la data înscrierii dreptului la proprietate, adica cel târziu în anul 1858,  exceptia tardivitatii radierii nu a fost examinata de instantele de fond si apel, sens în care solicita ca instanta sa se pronunte asupra acestei exceptii, care este de ordine publica.

Examinând hotarârea recurata,  prin prisma exceptiilor invocate si a motivelor formulate, instanta de recurs, constata urmatoarele:

În conformitate cu prevederile art.137 alin.2 din Codul de procedura civila, se va proceda mai întâi la cercetarea temeiurilor indicate în sustinerea exceptiilor invocate de catre partile intimate prin întâmpinarea depusa la dosar, exceptii care urmeaza a fi înlaturate în considerarea motivelor ce succed.

Calitatea procesuala activa presupune existenta unei identitati între reclamant si cel care este titularul dreptului din raportul juridic dedus judecatii, calitate tagaduita în speta de partile intimate, prin urmare înainte de a discuta dreptul reclamantului, se va verifica calitatea acestuia, raportul de drept procesual neputându-se lega valabil decât între titularii dreptului ce rezulta din dreptul material  dedus judecatii, sens în care prezinta importanta reliefarea obiectului actiunii ce rezida în anularea încheierii de întabulare nr.6611, conex cu 7818/1936 din 10 iulie 1936 (B4) data de fosta Judecatorie Urbana C.F.Oradea si respectiv -rectificarea întabularii si anularea încheierii de întabulare nr.4981 CF din 21.09.1946 ca urmare a restabilirii situatiei anterioare de CF, aceste capete de cerere fiind disjunse, prin sentinta nr.201/CA/2009-PI din 21.10.2009 a Curtii de Apel Oradea, de capatul de cerere privind anularea Deciziei nr.2017/10.04.2009 emisa de Comisia Speciala de Retrocedare a unor Bunuri care au apartinut Cultelor Religioase, judecarea acestuia fiind suspendata în baza dispozitiilor art.244 pct.1 Cod procedura civila, pâna la solutionarea irevocabila a pricinii de fata.

Imobilul aflat în litigiu este înscris în cartea funciara nr.3159 Oradea, unde sub B.1 apare întabulat „O. C. P. din J. în calitate de P.Oradea”, astfel cum rezulta din traducerea din limba maghiara a cartii funciare nr.3159 Oradea (fila 37 din dosarul nr.661/35/CA/2009 al Curtii de Apel Oradea).

Data fiind inscriptiunea de sub B1 nu poate fi negata calitatea procesuala activa a recurentei reclamante în promovarea unei actiuni în rectificare de carte funciara, din perspectiva prevederilor art.34 din Legea nr.115/1938 si dispozitiile art.33 din Legea nr.7/1996, rectificarea unei întabulari putând fi ceruta de orice persoana interesata.

Nici sub aspectul capacitatii procesuale active, nu pot fi primite sustinerile autorilor exceptiei, existenta personalitatii juridice a reclamantei rezultând indubitabil din adresa Ministerului Cultelor, Directiunea Cultelor Minoritare nr.58406/946 din 23.11.1946.

Este adevarat ca, prin Decizia nr.220241 din 18 decembrie 1936, Ministerul Cultelor a anulat Ordinul nr.52929/1930 prin care se recunoscuse O. P.din R. calitatea de persoana juridica, însa la o data ulterioara, prin adresa nr.58405/1946 Ministerul Cultelor-Directiunea Cultelor Minoritare a atestat ca O. C. P. din Oradea-Mare a fost înscris în registrul special al ordinelor si congregatiilor religioase romano-catolice, prevazut de art.36 din Legea pentru regimul general al cultelor din 1928, modificat prin Decretul-Lege nr. 691/1940 si Decretul-Lege nr.3286/1940.

Chestiunea personalitatii juridice a Ordinelor Calugaresti Catolice a fost reglementata de Concordatul încheiat de Guvernul Român cu Sfântul Scaun la 10 mai 1927 si ratificat la 12 iunie 1929 precum si de Legea Cultelor din 12 aprilie 1928, potrivit art.IX si XVII alin.2 Statul recunoscând acestora personalitatea juridica, conform dreptului comun al tarii, cu conditia sa se fi înscris în registrul special al Tribunalului, or astfel cum s-a atestat prin adresa nr.58406/1946, Ordinul apare înscris în registrul special al ordinelor si Congregatiilor, exista la data Concordatului pe teritoriul român si, în consecinta, a dobândit, potrivit Concordatului, personalitate juridica.

Decizia nr.220241 din 18 decembrie 1936 emisa de Ministerul Cultelor a vizat doar calitatea de personalitate juridica de drept public, si nicidecum cea de drept privat.

Nici sustinerile invocate în sprijinul exceptiei privind inadmisibilitatea actiunii, nu pot fi acceptate, fiind eronata opinia intimatilor în sensul calificarii capetelor de cerere cu judecarea carora reclamantul a investit instanta ca fiind o actiune în revendicare, si aceasta în pofida continutului explicit al cererii introductive de instanta si a sustinerilor titularului de actiune, din care rezulta fara putinta de tagada ca instanta a fost sesizata cu judecarea unor cereri având ca obiect anularea unor înscrieri din cuprinsul  cartii funciare. Or, atari cereri au o existenta de sine statatoare, putând fi promovate de orice persoana interesata, astfel cum s-a mai subliniat, un atare demers procesual nefiind de natura a eluda procedura speciala instituita de OUG nr.94/2000, astfel cum fara temei apreciaza autorii exceptiei.

Împrejurarea ca reclamanta si-a întemeiat în drept actiunea initiala pe dispozitiile OUG nr.94/2000 nu pot conduce la o alta concluzie, având în vedere prevederile art.84 din Codul de procedura civila, mai mult, capatul de cerere întemeiat pe prevederile sus-mentionatei ordonante a fost disjuns de capetele de cerere având ca obiect anularea înscrierilor de carte funciara, iar problema privind aplicabilitatea OUG nr.94/2000 din perspectiva perioadei de referinta pe care o instituie aceasta, excede cadrul procesual al litigiului de fata, nascut în urma disjungerii prin sentinta nr.201/CA/2009-PI a Curtii de Apel Oradea, mentinuta în totul prin Decizia nr.3943 din 29 septembrie 2010 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie.

Dat fiind obiectul actiunii, este evident ca în speta nu-si gasesc incidenta nici dispozitiile Deciziei nr.33/2008 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie pronuntate asupra recursului în interesul legii, la care partile intimate fac trimitere.

Apoi, având în vedere înscrierea efectuata sub B.1 din cartea funciara nr.3159 Oradea, rezulta cu puterea evidentei existenta interesului legitim în a se  solicita anularea unor încheieri de carte funciara prin care a fost radiata înscrierea de sub B.1, pe cale de consecinta, si exceptia privind lipsa de interes se impune a fi înlaturata.

Nici exceptia privind autoritatea de lucru judecat nu poate primi o rezolvare favorabila, având în vedere prevederile art.1201 din  Codul civil, potrivit carora este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecata are acelasi obiect, este întemeiata pe aceeasi cauza si este între aceleasi parti. Or, în speta, elementele autoritatii de lucru judecat din litigiul de fata nu sunt aceleasi cu cele din procesul invocat de intimate în sustinerea exceptiei supusa analizei.

În schimb, existenta hotarârii judecatoresti date în solutionarea procesului anterior poate fi invocata cu putere de lucru judecat sub aspectul obligativitatii sale, fiind îndeobste cunoscut ca esential pentru securitatea circuitului civil este faptul ca nu se poate recunoaste, în favoarea unei parti, printr-o hotarâre subsecventa, un drept ce i s-a refuzat printr-o hotarâre anterioara.

Aceasta chestiune urmeaza a fi dezvoltata în alineatele ce succed în contextul examinarii motivelor de recurs formulate de recurentul reclamant.

Puterea lucrului judecat, reglementata prin art.1201 din Codul civil, -distincta de autoritatea de lucru judecat - are la baza regula ca o actiune nu poate fi judecata decât o singura data si ca o constatare facuta printr-o hotarâre judecatoreasca definitiva nu trebuie sa fie contrazisa de o alta hotarâre, aceasta în scopul de a se realiza o administrare uniforma a justitiei.

Deci, principiul puterii lucrului judecat împiedica, nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având aceeasi cauza si fiind purtat între aceleasi parti – ceea ce nu este cazul în speta, astfel cum s-a reliefat mai sus – însa împiedica si contrazicerile dintre cele doua hotarâri judecatoresti, în sensul ca drepturile recunoscute unei parti sau constatarile facute printr-o hotarâre definitiva sa nu fie infirmate printr-o alta hotarâre posterioara, data într-un alt proces. Cu alte cuvinte, existenta unei hotarâri judecatoresti poate fi invocata în cadrul unui alt proces, atunci când se invoca exclusivitatea hotarârii, sau cu putere de lucru judecat, când se invoca obligativitatea sa, fara ca în cel de-al doilea proces, sa fie aceleasi parti, sa se discute acelasi obiect si aceeasi cauza, aceasta din ultima ipoteza gasindu-si incidenta în speta de fata.

Astfel, în situatia în care Tribunalul judetean Bihor a respins recursurile, prin încheierea nr.70 din 20 februarie 1937 în Dosarul nr.2428/1938, fiind pastrate în totul încheierile nr.7818/1936 conexata cu nr.6611/1936, este evident ca temeiurile în considerarea carora acestea au fost mentinute se impun cu putere de lucru judecat.

Prin încheierea din 22 august 1936 data de Judecatoria Urbana Oradea, ca instanta de CF, s-a ordonat, în baza art.168 din Regulamentul CF, sa se rectifice inscriptiunea  de sub B.1 din coala de CF nr.3159 a orasului Oradea, în sensul de a se corecta numele proprietarului „Jaszoi premontrei rend,mint nagyvaradi hegyfoki prepostsag” de sub B.1, în acela de Statul Român, cu titlu de drept rectificare.

Împotriva încheierii sus-mentionate au declarat recurs E.S. F., în calitate de reprezentant general al Bisericii romano-catolice în interiorul eparhiei romano-catolice de Satu Mare –Oradea si ca for ierarhic al autoritatilor religioase romano-catolice, O.C. P. din Oradea si O.C. P. din J. –Cehoslovacia, recursul fiind respins prin încheierea nr.70 din 20 februarie 1937 a Tribunalului Judetean Bihor –Sectia II. Tribunalul a constatat ca judecatoria urbana ca autoritate de CF corect a facut rectificarea de carte funciara pe baza art.168 din Regulamentul CF în favoarea Statului Român, ca singur si exclusiv proprietar al bunurilor, în argumentarea solutiei retinându-se în esenta ca bunurile posedate de Ordinele calugaresti sunt bunuri cu caracter fundational, cu scopuri precis determinate si care, daca nu-si mai atingeau scopul în vederea carora erau efectuate, reveneau de drept fondatorului.  Tribunalul a concluzionat ca,  deoarece Liceul din Oradea al Premonstratensilor,  condus de Premonstratens  de la 1808 pâna la 1923, era condus la data judecatii de Statul Român, ca o consecinta logica si imobilele care erau afectate întretinerii acestui liceu, trebuiau sa treaca asupra adevaratului proprietar, care era Statul Român. Tribunalul a precizat ca a trebuit sa-si însuseasca constatarile cuprinse în  documentele istorice invocate de scriitorii R.F., P.Cseplo, O.Ghibu, etc., deoarece acestea,  desi au fost contestate de catre recurenti, acestia nu au sustinut ca valoarea istorica a respectivelor documente ar fi fost rasturnata prin alte documente istorice, contrare celor invocate.

Încheierea nr.70 din 20 februarie 1937 a fost atacata cu recurs, solutionat prin decizia nr.1362 din 9 decembrie 1961, a Colegiului civil al Tribunalului Suprem, în sensul constatarii, din oficiu, a perimarii recursului declarat de O. C. P. din O., O. C. P. din J.-C. si E.R.-C. din Satu Mare.

Din perspectiva principiului puterii de lucru judecat enuntat într-unul din alineatele precedente, statuarile Tribunalului Judetean Bihor din cuprinsul încheierii nr.70/20 februarie 1937, mentinuta de instanta suprema, au efect de obligativitate, pe cale de consecinta, ceea ce tribunalul a stabilit cu privire la legalitatea rectificarii de CF dispusa de Judecatoria Urbana în baza art.168 din Regulamentul CF, nu mai poate face obiectul unei noi judecati, astfel cum solicita recurenta reclamant. Este astfel evident ca nu se mai poate cerceta daca radierea dreptului de sub B.1 efectuata în temeiul încheierii CF contestate era sau nu tardiva, dupa cum nici daca operatiunea de CF efectuata sub B.4 în favoarea Statului Român în temeiul încheierii de întabulare nr.6611 conexa cu nr.7818/1936, data în aplicarea textului de lege precitat, este legala si conforma normelor constitutionale în vigoare la acea data. În opinia recurentului, textul ce-a stat la baza încheierii contestate, ar fi fost încalcat de catre instanta de CF, însa acesta ignora faptul ca legalitatea încheierii a facut obiectul controlului judiciar, iar hotarârea adusa în solutionarea recursului a fost pronuntata în procedura de contradictorialitate  inclusiv cu recurenta reclamanta, atât cea pronuntata de Tribunalul Judetean Bihor, cât cea a fostului Tribunal Suprem, iar faptul ca în solutionarea unor litigii similare la vremea respectiva, prevederile art.168 din Regulament au fost aplicate neunitar, nu este de natura a conduce la o alta concluzie, diferita de cea enuntata.

Afirmatia recurentei în sensul ca nu ar exista dovezi cu privire la respingerea recursului, este contrazisa de înscrisurile aflate în arhiva Ministerului Afacerilor Externe –Directia Juridica si a Tratatelor, relevanta prezentând în acest sens îndeosebi adresa nr.4/A/1961 emisa de Tribunalul Suprem –Colegiul civil, adresata Ministerului Afacerilor Externe si înregistrata sub nr.59446/20.12.1961 –dosar nr.214/1961-2, prin care acestuia i se comunica ca,  prin decizia nr.1362 din 9 decembrie 1961, colegiul civil al Tribunalului Suprem a constatat, din oficiu, perimat recursul declarat de O. C. P. din Oradea, O.C. P.din Jasovia-C. si Episcopul romano-catolic din Satu Mare, împotriva încheierii nr.70 din 20 februarie 1937 a fostului Tribunal Bihor, sectia a-II-a, prin care fusese  confirmata încheierea nr.7818 conex cu nr.6611 din 22 august 1936 a fostei Judecatorii Urbane Oradea. Cu privire la aceasta încheiere s-a specificat ca prin ea se ordonase rectificarea inscriptiunii de sub B.1 din coala de carte funciara nr.3159 a orasului Oradea, în sensul ca s-a trecut ca proprietar Statul Român. În partea finala a înscrisului aflat în discutie, s-a facut mentiunea ca prin aceeasi decizie a colegiului civil se precizase ca perimarea recursului nu este de natura sa influenteze în nici un mod asupra angajamentului care a avut pe baza acordului intervenit între Republica Populara Româna si Republica Populara Cehoslovaca si ratificat la 22 martie 1961, prin care s-au declarat lichidate definitiv pretentiile persoanelor juridice din acele state, aparute pâna la data de 31 decembrie 1948. Înscrisurile de care se prevaleaza recurenta vizeaza o perioada anterioara celei în care a fost solutionata cauza în recurs, în discutie  fiind citatia emisa pentru termenul de judecata din 8 iunie 1956, cererea adresata de recurenta la data de 27 martie 1953 fostului Comitet Executiv al Sfatului Popular al orasului de subordonare regionala Oradea prin care s-a solicitat scutirea de la plata impozitului aferent L.P., certificatul eliberat de Cancelaria Curtii Supreme –Sectia civila din care rezulta ca recursul formulat împotriva încheierii nr.70/1937 a Tribunalului Bihor, ce formeaza obiectul dosarului nr.804/1938, urma a avea termen de judecata la 23 februarie 1949.

La o data mai recenta s-a solicitat refacerea si rejudecarea dosarului nr.804/1938 al Tribunalului Suprem, cererea formulata în acest sens de catre recurentul reclamant F. R. A., P.-P. al P. O.C.P. cu „H.S. S. P.M.” din P.O. fiind respinsa de Înalta Curte de Casatie si Justitie prin decizia nr.4415 din 10.10.2013, irevocabila.

Data fiind situatia expusa, nu se mai poate supune unei noi judecati problema daca,  în baza procedurii instituite de art.168 din Regulamentul CF,  Statul Român, se putea întabula în cartea funciara, cu titlu de rectificare CF, problema fiind deja dezlegata de o instanta anterioara, prin urmare, cu justete a retinut instanta de apel ca rectificarea dispusa prin încheierea nr.6611 conexa cu 7818 din 10.07.1936 a facut obiectul unei judecati la vremea respectiva statuându-se ca ea este corecta.

Se poate concluziona în considerarea ansamblului  motivelor relevate  anterior ca solutia data de instanta de fond capatului de cerere vizând anularea încheierii CF nr.6611 conexa cu nr.7818/1936 (B4) a fostei Judecatorii Urbana CF Oradea, este legala, impunându-se asadar confirmarea acesteia de catre instanta de apel, astfel cum s-a si procedat în speta.

Instanta de recurs gaseste ca fiind legala si solutia adusa în judecarea capatului de cerere având ca obiect rectificarea întabularii si anularea încheierii de întabulare nr.4981 din 21.09.1946 ca urmare a restabilirii situatiei anterioare de CF.

Astfel, înscrierile efectuate în cartea funciara nr.3159 Oradea sub B.5 evidentiaza ca, în temeiul încheierii nr.6757 data în baza Ordonantei nr.1440/1941, a fost restabilita situatia de sub B.1, iar ulterior, potrivit înscrierii de sub B.6, în temeiul încheierii nr.4981 din 21.09.1946, data în baza art.19 din Legea nr.260/1945, s-a radiat dreptul de proprietate întabulat sub B.5 si s-a restabilit situatia de CF anterioara de sub B.4, în favoarea Statului Român.

Legea nr.260/1945 restabilea o situatie anterioara anului 1941, respectiv Dictatului de la Viena, prin textul art.3 alin.1 statuându-se ca sunt si ramân fara fiinta legala actele savârsite si drepturile dobândite în temeiul Ordonantelor maghiare nr.1440/1941, etc..

Este evident ca, prin dispozitiile sale, actul normativ din anul 1945, restabilea situatia juridica aparuta în anul 1936, anulând efectele ordonantelor maghiare, în speta a Ordonantei nr.1440/1941, în temeiul careia se înscrisese în cartea funciara sub B.5 –restabilirea situatiei anterioare în favoarea proprietarului de sub B.1 si radierea dreptului de proprietate al Statului Român. Prin urmare, prin coroborarea dispozitiilor art.3 alin.1 cu dispozitiile art.19 din Legea nr.260/1945 prin care s-a statuat ca sunt si ramân valabile actele juridice declarate nule de art.2 din Ordonanta Maghiara nr.1440 din 1941, etc., rezulta cu puterea evidentei ca înscrierea savârsita sub B.5 în temeiul Ordonantei maghiare amintite a ramas fara fiinta legala prin efectul art.3 alin.1 din Legea nr.260/1941, iar prin efectul art.19 din aceeasi lege si-a redobândit valabilitatea înscrierea de sub B.4 ce fusese declarata nula anterior prin Ordonanta Maghiara nr.1440/1941. Ca atare, situatia din speta cadea sub incidenta textelor de lege anterior enuntate, si nu a dispozitiei legale de care se prevaleaza recurenta, care reglementeaza ipoteza transmisiunilor de drepturi efectuate în folosul Statului maghiar sau a persoanelor juridice maghiare, situatie distincta de cea din speta, iar fata de dispozitiile enuntate nu poate fi primita interpretarea data acestora de catre partea recurenta, în sensul ca legiuitorul român ar fi sanctionat doar restituirile facute în favoarea persoanelor juridice maghiare.

 Nu în ultimul rând, examinarea înscrisurilor invocate de recurenta reclamanta în sprijinul afirmatiei ca, în perioada posterioara celei în care a fost întabulat în cartea funciara dreptul Statului Român, recurenta a încheiat acte în calitate de proprietar, trebuie a se preciza ca prin examinarea  continutului respectivelor înscrisuri nu se poate stabili cu certitudine ca exista identitate între imobilele acolo mentionate si imobilul din litigiu. Astfel, imobilul ce-a facut obiectul contractului de închiriere înregistrat la Administratia de Constructii a judetului Bihor sub nr.1419, datat 5 ianuarie 1940, l-a constituit o sala a imobilului situat pe strada Ep.C., nr.12. Apoi,  imobilul mentionat în procesul-verbal  pentru stabilirea impozitelor, taxelor si celorlalte contributiuni comunale,  datat 19 iulie 1946, si respectiv imobilul indicat în apelul înregistrat sub nr.66/1946 adresat Comisiei de Apel prin care se cerea reducerea bazei de impunere, precum si cel mentionat în  Deciziunea Primariei Municipiului Oradea din dosar nr.34030/1946, era situat pe strada J. A., nr.18, or potrivit fisei imobilului C. N.„M.E.” acesta este situat pe strada R. C., nr.14-16.

În contextul sus-aratat, trebuie a se mai adauga ca, potrivit datelor relevate de adresele nr.24730 din 10.01.2014 emisa de Inspectoratul Scolar Judetean Bihor si nr.18 din 8.01.2014 eliberata de Colegiul National „M. E.”, acestea nu detin nici un act din care sa reiasa ca ar fi identitate între imobilul Romano-Catolic baieti Oradea al Bisericii Romano-Catolice si imobilul aflat în prezent în folosinta Colegiului National „M. E.”. Pe cale de consecinta, în absenta producerii unor dovezi irefutabile privind identitatea între respectivele imobile, apar ca fiind neconcludente înscrisurile ce atesta activitatea Liceului Romano-Catolic Premonstratens de baieti din Oradea din  anii 1946-1948, si anume Raportul despre activitatea educativa la începutul anului 1947-1948, procesul-verbal încheiat cu ocazia vizitei inspectorului secundar în ziua de 27 martie 1946, irelevant fiind pentru motivul sus-aratat si actul intitulat „Istoricul Arhigimnaziului Romano-Catolic din Oradea  respectiv a Arhigimnaziului din Oradea al Ordinului Canonic Premonstratens din Jasov”.

Cât priveste cererea având ca obiect pretentiile banesti formulate în etapa recursului de catre partea recurenta prin reprezentant, aceasta cerere apare ca fiind inadmisibila din perspectiva prevederilor art.316 raportat la art.294 alin.1 din Codul de procedura civila, în caile de atac nefiind permisa schimbarea cauzei si obiectului cererii de chemare în judecata si nici formularea altor cereri noi. Or, tocmai o astfel de cerere a fost formulata în recurs atunci când s-a solicitat obligarea intimatilor la plata sumei de 6.900.000 lei, context în care trebuie a se mai preciza ca nici cererii aceleasi parti privitoare la pronuntarea unei hotarâri partiale în recurs, nu se i se poate da curs, deoarece Codul de procedura civila reglementeaza în articolul 270 hotarârile partiale doar în ipoteza în care pârâtul recunoaste o parte din  pretentiile reclamantului, când instanta, la cererea acestuia, da o hotarâre partiala în masura recunoasterii, dispozitie legala care însa nu-si gaseste incidenta în speta, data fiind pozitia procesuala exprimata de intimatii pârâti.

Fata de ansamblul considerentelor ce preced, instanta, a respins exceptiile invocate de partile intimate, iar în baza dispozitiilor art.312 alin.1 din Codul de procedura civila, a respins ca nefondat recursul, decizia fiind  mentinuta în totul.

S-a respins ca fiind inadmisibila cererea formulata în recurs privind pretentiile banesti solicitate de catre partea recurenta.

Domenii speta

Spete similare