Fond funciar - omisiunea reclamanţilor şi a autorilor lor de a furniza orice informaţii care să permită stabilirea amplasamentului terenului, împiedică reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestuia, în orice modalitate

Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul instanţei la data de 07.09.2015 sub nr. 94742/299/2015 reclamanţii I.G., V.R., M.E., T.I., toţi prin mandatar P.A. au chemat în judecată pe pârâţii INSTITUŢIA PREFECTULUI MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, COMISIA MUNICIPIULUI BUCUREŞTI PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, SUBCOMISA LOCALĂ SECTOR 1 A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, solicitând:

-desfiinţarea Hotărârii nr. 1539/09.07.2015 emisă de Comisia Municipiului Bucureşti pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor,

-obligarea Prefectului Municipiului Bucureşti să elibereze reclamanţilor OrD.l Prefectului pentru suprafaţa de 22 ha, aşa cum este dovedită prin actele anexate,

-obligarea Subcomisiei Sectorului 1 Bucureşti să procedeze de îndată la punerea în posesie cu suprafaţa de teren mai sus menţionată,

-obligarea Subcomisiei locale de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor să comunice inventarul de terenuri disponibile pentru reconstituire conform Legii nr. 165/2013 în vederea aplicării dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 18/1991,

-sistarea eliberării de Titluri de proprietate de către Comisia Municipiului Bucureşti pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi a punerii în posesie de către Subcomisia Locală Sector 1.

În cuprinsul cererii, reclamanţii au arătat că, în calitate de moştenitori ai numiţilor M.D., M.M., M.C., M.A. şi V.E. sunt îndreptăţiţi la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor ce au aparţinut autorilor lor şi care fac obiectul legilor de reparaţie, sens în care s-au adresat cu mai multe cereri către pârâţi.

În motivarea cererii, au arătat că între anii 1922-1940 D.M. şi M.M. au cumpărat mai multe suprafeţe de teren situate în jud. Ilfov, prin acte autentice transcrise de Tribunalul Ilfov. După decesul numitului M.D. în anul 1941, prin cererea depusă de soţia acestuia, M.M., s-a dezbătut succesiunea, moştenitori fiind 7 copii şi soţia supravieţuitoare.

Au precizat că, potrivit adreselor nr. 345316/17.08.2006 emisă de DITL Sector 1 şi 33942/12.10.1998 emisă de AFP Sector 1, la matricola impozit agricol nr. 1, poziţia 217 „moştenitorii M.D. au figurat ca proprietari a unui teren arabil în suprafaţă de 17,15 ha arabil situat în ..., iar la poziţia 440 cu 0,25 ha. Nu deţinem date cu privire la modul de preluare în proprietatea statului a terenurilor mai sus menţionate”.

Reclamanţii au mai arătat că, potrivit recensământului din anii 1947-1949 M.M. deţinea în nume propriu 5 ha în …, actualmente sector 1 Bucureşti. În acest act apar M.A. (S) fiica lui M.M. şi mama lui B.L. (M.E.), care a depus notificare.

Au susţinut că, prin procesul verbal de stabilire a impozitului succesoral de pe urma defunctului M.D. din aul 1953din dosarul nr. 36/1953 al Secţiunii Financiare a raionului Stalin circa I rezultă faptul că s-au stabilit cotele de moştenire de 1/20 penzru copii, printre care M.C. şi M. (S.) A. şi 13/20 soţia M.M.. În urma decesului acesteia, conform certificatului de moştenitor nr. 62/2013 sunt moştenitori M.C. şi S. A., iar după decesul lui M.C., conform sentinţei 808/1983 este moştenitoare T.I..

După decesul lui S. A. conform certificatului de moştenitor 05/1999 moştenitori sunt V.E. şi M.E., iar după decesul lui V.E., conform certificatului de moştenitor 14/2013, moştenitori sunt V.R. şi I.G..

Reclamanţii au susţinut că până în anul 2008 pârâta Subcomisia locală de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a refuzat soluţionarea notificării, sens în care a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 4214 în dosarul nr. ... prin care Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a obligat Subcomisia Locală Sector 1 şi Comisia Municipiului Bucureşti să soluţioneze notificarea, stabilind calitatea de persoane îndreptăţite la reconstituire a numitelor M.E. şi V.E.

Reclamanţii au arătat că, potrivit adresei 1223981/3121/30.04.2014 a Direcţiei Patrimoniu PMB, din totalul de 17,75 ha ce au aparţinut lui D.M. a fost expropriată cu titlu doar o parcelă, în suprafaţă de 7040 mp, aflată în prezent în folosinţa MAI, pentru restul neexistând titlu de preluare în proprietatea statului.

Au mai arătat că, deşi pârâţii aveau cunoştinţă de notificarea formulată şi de sentinţa civilă menţionată, cu rea credinţă au eliberat titluri de proprietate altor persoane pe terenul proprietatea reclamanţilor.

Reclamanţii au solicitat desfiinţarea Hotărârii Comisiei Municipiului Bucureşti nr. 1539/09.07.2015, comunicată la data de 11.08.2015, respectiv 15.05.2015, având în vedere că pârâţii nu au făcut aplicarea dispoziţiilor art. 27 alin. 21 din Legea nr. 18/1991, refuzând să emită titlul de proprietate în favoarea reclamanţilor, moştenitori ai terenurilor care nu s-au înscris în cooperativele agricole de producţie şi care nu au predat sau cărora nu le-au fost preluate terenurile de către stat, prin acte translative de proprietate, potrivit interpretării expuse pe site-ul ANRP.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 11 alin. 2 ind. 1, art. 27 alin. 2 ind. 1, art. 64 din Legea nr. 18/1991art. 14 şi art. 15 HG nr. 890/2005, Legea nr. 165/2013.

În probaţiune, reclamanţii au solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi interogatoriu.

La data de 18.09.2015 reclamanţii au depus cerere modificatoare, arătând că înţeleg să cheme în judecată şi PREFECTUL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI.

La data de 26.10.2015, pârâta Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti a formulat întâmpinare, invocând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, raportat la împrejurarea că pârâta Comisia Municipiului Bucureşti funcţionează în cadrul prefecturii, însă este o entitate distinctă, cu competenţă distinctă stabilită conform HG nr. 890/2005.

În drept, a indicat dispoziţiile art. 205 C.proc.civ., Legii nr. 18/1991, HG nr. 890/2005 şi a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

La data de 26.10.2015 pârâta Comisia Municipiului Bucureşti pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a formulat întâmpinare, invocând excepţia tardivităţii formulării plângerii de către reclamanta T.I. (hotărârea contestată fiindu-i comunicată la data de 31.07.2015, iar acţiunea fiind înregistrată la instanţă la data de 07.09.2015, cu depăşirea termenului de 30 zile prevăzut de art. 53 din Legea nr. 18/1991), excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei M.E., iar cu privire la fondul cauzei, respingerea cererii ca neîntemeiată.

În apărare, a susţinut că Hotărârea nr. 1539/09.07.2015 a fost emisă având în vedere cererea nr. 799/2000 formulată de V.E. cu privire la terenul de 20-25 ha ce a aparţinut defunctei M.M., notificarea nr. 1804/2007 prin care aceeaşi V.E. a solicitat reconstituirea cu privire la 17,75 şi 0,25 ha aparţinând defunctului M.D. şi notificarea nr. 2150/2007 cu privire la suprafaţa de 8.800 mp, naţionalizat potrivit Decretului nr. 92/1950.

Pârâta a susţinut că, prin contractul de cesiune de drepturi autentificat sub nr. 97/15.02.2007 V.E. a cesionat definitiv şi revocabil drepturile asupra imobilelor situate pe raza …, în calitate de moştenitoare a defuncţilor M.D. şi M.A. lui R.C., acesta cesionând ulterior către B.G. şi S.D., intrând din nou în patrimoniul său la data de 20.03.2013. A precizat pârâta că numitul R.C., prin declaraţia autentificată la data de 13.11.2013 a declarat că renunţă la drepturile şi obligaţiile ce îi reveneau din contractele de cesiune de drepturi, motiv pentru care pârâta a respins cererea nr. 799/2000 în considerarea faptului că lipseşte subiectul activ, succesorul legal renunţând irevocabil la drept, la fel ca şi cesionarul

A mai arătat că, referitor la defuncţii M.D., M.C. şi S. A., reclamanta M.E. nu a formulat o atare cerere, iar în cererea formulată de V.E. aceasta nu a menţionat că ar fi acţionat şi în numele lui M.E., lipsind calitatea acesteia de persoană îndreptăţită la reconstituire în baza cererii nr. 799/2000.

Pârâta a susţinut că nu susţinerile legate de incidenţa art. 27 alin. 2 ind. 1 din Legea nr. 18/1991 nu sunt întemeiate, în primul rând deoarece nu au fost invocate în cadrul procedurii administrative (fiind invocate pentru prima dată în faţa instanţei). în al doilea rând, a menţionat că terenurile vizate de art. 27 alin. 2 ind. 1 sunt cele care au rămas în posesia foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora, fără a deţine titluri de proprietate asupra lor, situaţie în care emiterea titlului avea caracter recognitiv şi care nu se regăseşte în speţă.

A mai precizat că sentinţa civilă nr. 4214/13.03.2009 nu îi este opozabilă, aspect confirmat prin soluţia de admitere a contestaţiei la executare pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 – sentinţa civilă nr. 6280/23.09.2014.

În drept, a indicat dispoziţiile art. 205 C.proc.civ., Legii nr. 18/1991, HG nr. 890/2005 şi a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

La data de 26.10.2015 pârâtul Prefectul Municipiului Bucureşti a formulat întâmpinare, invocând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi, solicitând, cu privire la fondul cauzei, respingerea cererii ca neîntemeiată.

În drept, a indicat dispoziţiile art. 205 C.proc.civ., Legii nr. 18/1991, HG nr. 890/2005 şi a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

La data de 27.10.2015 pârâta Subcomisia Sectorului 1 a Municipiului Bucureşti pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor proprietate privată a formulat întâmpinare, invocând excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant cu privire la reclamanţii I.G. şi V.R., excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, precum şi excepţia inadmisibilităţii cererii. Cu privire la fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

În apărare, a precizat că niciunul dintre reclamanţi nu a formulat o cerere în temeiul art. 27 alin. 2 ind. 1 din Legea nr. 18/1991, cererea nr. 799/2000 având ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafeţe de teren preluate de stat, respectiv prin CAP, astfel cum rezultă şi din rapoartele de expertiză depuse la dosarul administrativ. Or, apreciază pârâta, în această situaţie, prezenta cerere prin care se contestă Hotărârea nr. 1539/2015 nu poate pune în discuţie un alt drept decât cel ce a făcut obiectul procedurii administrative.

A precizat că prezenta cerere nu priveşte notificarea nr. 4694/2000 prin care T.I. şi R.M. au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile moştenite de la C. şi M.M., întrucât aceasta nu a făcut obiectul analizei şi nici nu a fost respinsă prin Hotărârea nr. 1539/2015.

Pârâta a susţinut, cu privire la reclamanţii V.R. şi I.G. (succesibilii defunctei V.E.), că, prin contractul de cesiune autentificat sub nr. 97/15.01.2007, autoarea lor a cesionat definitiv şi irevocabil domnului R.C. toate drepturile pe care aceasta le deţinea în calitate de moştenitoare a defunctului M.D., decedat la 01.02.1941, cât şi în calitate de moştenitoare a mamei sale, S. A., decedată la 25.11.1999, respectiv drepturile asupra imobilelor a căror reconstituire în natură a solicitat-o, iar prin declaraţia autentificată cu nr. 1693/2013 cesionarul a declarat că renunţă la orice drepturi şi obligaţii ce rezultă din contractul de cesiune, renunţarea nefiind un act translativ de drepturi.

Cu privire la reclamantele M.E. şi T.I. a susţinut că niciuna nu este titulara cererii nr. 799/2000, cererea fiind formulată exclusiv de numita V.E., în nume personal.

Pârâta a mai arătă că, la dosarul cauzei nu a fost depus nici un certificat de moştenitor de pe urma defunctului M.D. în care să fie menţionată ca moştenitoare numita M.M., certificatul nr. 62/2013 fiind un certificat de calitate de moştenitor. A susţinut că reclamanţii nu au depus dovezi nici cu privire la cota din bunurile deţinute în proprietate la momentul decesului de către defunctul M.D..

Cu privire la petitul nr. 4, pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, arătând că această atribuţie aparţine Comisiei de inventariere a terenurilor constituită potrivit art. 5 din Legea nr. 165/2013, şi nu pârâtei.

Pârâta a mai susţinut că reclamanţii au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate cu privire la defuncta M.M., fără a formula o atare cerere cu privire la M.D. şi fără a face dovada calităţii de moştenitor a numitei M.M. faţă de M.D., respectiv a terenurilor dobândite de M.M. în proprietate ca urmare a stabilirii calităţii acesteia de moştenitoare a defunctului M.D..

La data de 13.11.2015 reclamanţii au formulat răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea ca neîntemeiate a excepţiilor invocate prin întâmpinare şi admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

Reclamanţii au precizat că, ulterior înregistrării cererii nr. 799/2000, numita V.E. a formulat cererea nr. 1804/17.07.2007 prin care a solicitat, în calitate de moştenitoare a defunctului M.D., reconstituirea pe vechiul amplasament a terenului în suprafaţă de 17,75 ha teren arabil, teren cuprins în Matricola agricolă la poziţia 217.

Prin încheierea de şedinţă din data de 22.03.2016, instanţa a soluţionat excepţiile invocate prin întâmpinare, astfel:

-a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a mandatarului P.A. pentru reclamanţii I.G. şi V.R., invocată de pârâta SUBCOMISIA LOCALĂ SECTOR 1 A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR,

-a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, invocată de pârâta SUBCOMISIA LOCALĂ SECTOR 1 A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, precum şi de pârâta COMISIA MUNICIPIULUI BUCUREŞTI PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR,

-a respins ca neîntemeiată excepţia tardivităţii cu privire la cererea formulată de reclamanta T.I., invocată de pârâta COMISIA MUNICIPIULUI BUCUREŞTI PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR,

-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei INSTITUŢIA PREFECTULUI MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, invocată de pârâta INSTITUŢIA PREFECTULUI MUNICIPIULUI BUCUREŞTI,

-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului PREFECTUL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, invocată de pârâtul PREFECTUL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI,

-a respins ca lipsită de interes excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SUBCOMISIA LOCALĂ SECTOR 1 A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR cu privire la capătul de cerere având ca obiect desfiinţarea Hotărârii nr. 1359/09.07.2015 emisă de COMISIA MUNICIPIULUI BUCUREŞTI PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, invocată de pârâta SUBCOMISIA LOCALĂ SECTOR 1 A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR,

-a dispus unirea cu fondul cauzei a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SUBCOMISIA LOCALĂ SECTOR 1 A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, invocată cu privire la capătul de cerere având ca obiect comunicarea inventarului de terenuri disponibile pentru reconstituire conform Legii nr. 165/2013,

-a calificat excepţia inadmisibilităţii cererii având ca obiect obligarea pârâtei SUBCOMISIA LOCALĂ SECTOR 1 A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR la punerea în posesie a reclamanţilor cu privire la suprafaţa de teren de 22ha ca fiind o apărare de fond.

În şedinţa publică din data de 17.05.2016, instanţa a dispus, în temeiul prevederilor art. 39 C.proc.civ., prin interpretarea coroborată a alin. 1 şi 2, introducerea în cauză, în calitate de reclamant şi a cumpărătoarei de drepturi litigioase, respectiv numita C.S.A..

În cauză, la solicitarea părţilor, instanţa a dispus încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, în soluţionarea excepţiei invocate, precum şi a fondului cauzei, instanţa reţine următoarele:

Prin prezenta acţiune, cu titlul de capăt principal de cerere, reclamanţii au solicitat desfiinţarea Hotărârii nr. 1539/09.07.2015 emisă de Comisia Municipiului Bucureşti pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.

În cuprinsul acestei Hotărâri (f. 10) se menţionează dispoziţia de respingere a contestaţiei formulate de I.G., V.R., M.E., T.I. (toţi reclamanţi în prezenta cauză).

Potrivit art. 3 din Hotărârea menţionată, împotriva acesteia se poate formula plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare, astfel cum stabilesc dispoziţiile art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, termen care a fost respectat în cauză, prezenta cerere fiind formulată în termenul menţionat, astfel cum s-a reţinut deja de către instanţă, odată cu soluţionarea excepţiei tardivităţii.

Hotărârea nr. 1539/2015 a fost emisă în vederea soluţionării cererii înregistrate sub nr. 799/2000 prin care numita V.E. a solicitat reconstituirea suprafeţei de teren de circa 20-25 ha ce a aparţinut bunicii sale, M.M. (f. 24 vol. I).

Prin cererea înregistrată sub nr. 1804/2007 aceasta a precizat că solicită şi reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la suprafeţele de 17,75 ha şi 0,25 ha ce au aparţinut defunctului M.D..

Prin cererea înregistrată sub nr. 4694/2000 (f. 45 vol. VI), numitele T.E. şi R.M. au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor deţinute de părinţii lor, M.C. şi M.M., precizând anterior, prin cererea nr. 22668/1997 (f. 37 vol. VI) că suprafaţa pentru care solicită reconstituirea dreptului de proprietate este de 11.250 mp.

Cu privire la autorii indicaţi de reclamanţi, instanţa reţine următoarele raporturi de rudenie:

-soţii M.D. şi M.M. au avut 7 copii, menţionaţi în procesul verbal  nr. 36/1953: M. C.D., G. P.M.V., C. D.M., G. D.M., P. D.M., A. D.M., A. D.M. (f. 52 vol. I).

-conform certificatului de calitate de moştenitor nr. 62/11.11.2013 (f. 68 vol. I) cu privire la defuncta M.M., s-a menţionat că unicii moştenitori legali sunt numiţii M.C. (fiu, decedat la data de 20.03.1983) şi S. A. (născută M.), precum şi că nu există renunţători şi nici moştenitori străini de succesiune, nefiind indicaţi ceilalţi 5 copii ai soţilor M.D. şi M., menţionaţi anterior.

-Conform sentinţei civile nr. 808/1983, s-a reţinut că moştenitor al defunctului M.C. este reclamanta T.I..

-Conform certificatului de moştenitor nr. 05/13.12.1999 (f. 71 vol. I), s-a menţionat că unicii moştenitori ai defunctei S. A. sunt V.E. şi reclamanta M.E..

-Conform certificatului de calitate de moştenitor nr. 14/16.10.2013 (f. 72 vol. I) au fost menţionaţi drept persoane care au calitate de moştenitori ai defunctei V.E. reclamanţii V.R. şi I.G..

În raport cu cererile de reconstituire a dreptului de proprietate formulate, astfel cum au fost menţionate, instanţa reţine următoarele:

-cu privire la reclamanţii V.R. şi I.G., autoarea acestora, V.E. a formulat cererea nr. 799/2000, cerere soluţionată prin Hotărârea nr. 1539/2015, ce face obiectul prezentei cauze.

-cu privire la reclamanta T.I., aceasta a formulat cererea nr. 4694/2000, nesoluţionată până la acest moment.

-cu privire la reclamanta M.E., nu s-a făcut dovada formulării de către aceasta sau de autorii săi a unei cereri de reconstituire a dreptului de proprietate.

Prin contractul de cesiune autentificat sub nr. 97/15.01.2007 (f. 30 vol. II), numita V.E. a cesionat definitiv şi irevocabil numitului R.C. toate drepturile sale asupra imobilelor situate pe raza …., drepturi pe care le deţine în calitate de moştenitoare a defunctului său bunic matern M.D. şi a mamei sale, S. A., drepturi de proprietate a căror reconstituire în natură a solicitat-o.

Ulterior, prin contracte succesive de cesiune, încheiate în formă autentică, cu titlu oneros, între numitul R.C. şi B.G., apoi între B.G. şi S.D. şi, în cele din urmă între S.D. şi R.C., acesta din urmă a redobândit drepturile cesionate iniţial de la V.E..

Prin declaraţia autentificată de notarul public sub nr. 1693/13.11.2013 (f. 79 vol. I) cesionarul R.C. a declarat că renunţă la toate drepturile ce decurg din contractele de cesiune de drepturi autentificate sub nr. 97/15.01.2007 (încheiat cu V.E., în calitate de cedent) şi nr. 662/20.03.2013 (încheiat cu S.D., în calitate de cedent) şi din sentinţa civilă nr. 4214/13.03.2009 pronunţată în dosarul nr. … de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursurilor.

Prin aceeaşi declaraţie, numitul R.C. a menţionat că solicită în mod expres ca reconstituirea dreptului de proprietate conform cererii nr. 799/11.03.2000 înregistrată la Primăria Sectorului 1 Bucureşti să se facă pe numele celorlalte persoane îndreptăţite./

Din coroborarea înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, instanţa reţine că, în ceea ce îi priveşte pe reclamanţii V.R. şi I.G. (prin raportare la cererea formulată de autoarea acestora, V.E., nr. 799/2000, cu privire la care a fost pronunţată Hotărârea nr. 1539/2015 a cărei anulare se solicită) drepturile litigioase fuseseră cesionate în mod definitiv către R.C., nefiind incluse în patrimoniul autoarei lor, ca urmare a transmiterii cu titlu oneros, prin act autentic.

Împrejurarea că, ulterior, prin act autentic, cesionarul drepturilor litigioase a declarat că solicită ca reconstituirea dreptului de proprietate menţionat să se facă pe numele celorlalte persoane îndreptăţite nu poate echivala cu o retransmitere a acestor drepturi litigioase în patrimoniul cedentei V.E., decedată, de altfel, la data întocmirii declaraţiei menţionate.

Cu atât mai mult, o atare declaraţie, act eminamente unilateral, nu poate fi asimilat unui contract translativ de drepturi între cesionarul titular al drepturilor litigioase şi persoanele care au calitatea de moştenitori ai defunctei V.E., respectiv reclamanţii V.R. şi I.G..

De altfel, instanţa reţine că aceştia nici nu au fost identificaţi de către cesionar, deşi la acea dată fusese emis certificatul de calitate de moştenitor nr./16.10.2013, act înscris în evidenţele notariale.

Instanţa reţine că respectiva declaraţie nu poate fi asimilată nici măcar unei oferte de donaţie, câtă vreme nu identifică destinatarul şi nici nu a fost transmisă acestuia.

În plus, conform dispoziţiilor art. 1011 alin. 1 C.civ. (dispoziţii aplicabile rationae temporis conform art. 6 C.civ.), ” Donatia se incheie prin inscris autentic, sub sanctiunea nulitatii absolute”, iar doctrina şi jurisprudenţa sunt unanime în a stabili că, atunci când contractul de donaţie se încheie în temeiul ofertei de donaţie, atât oferta, cât şi acceptarea trebuie să îmbrace forma autentică.

Or, în cauză, nu s-a pretins şi nici nu s-a făcut dovada unei atare acceptări de către moştenitorii defunctei V.E., reclamanţii V.R. şi I.G..

În concluzie, instanţa reţine că declaraţia in favorem a cesionarului drepturilor litigioase ce au aparţinut autoarei reclamanţilor, V.E., nu poate produce efectul invocat de aceştia, respectiv retransmiterea drepturilor litigioase în patrimoniul moştenitorilor titularei cererii nr. 799/2000.

Pe de altă parte, menţiunea din cuprinsul declaraţiei cesionarului R.C. poate fi interpretată prin raportare la celelalte persoane îndreptăţite, altele în afară de cedenta de la care a dobândit drepturile litigioase. Deşi superfluă, această menţiune se poate referi le ceilalţi moştenitori care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, respectiv la reclamanta M.E. care a avut calitatea de reclamant, alături de cesionarul R.C., în dosarul nr. ... înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

În cauza respectivă, R.C. şi M.E. au solicitat instanţei să oblige pârâtele Subcomisia locală de aplicare a legilor fondului funciar de pe lângă Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti şi Comisia locală Bucureşti pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor ca, în termen de 30 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, să soluţioneze cererea de reconstituire formulată de reclamanţi, a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 6.999,41 mp ce a aparţinut defunctului M.D., cererea fiind admisă de instanţă.

De altfel, cesionarul a făcut referire la această hotărâre judecătorească în cuprinsul declaraţiei analizate, împrejurare care conduce la concluzia că expresia ”celelalte persoane îndreptăţite” se referă la reclamanta M.E., nu la reclamanţii V.R. şi I.G. a căror autoare cesionase definitiv şi integral drepturile litigioase.

Însă, în ceea ce o priveşte pe reclamanta M.E.,din înscrisurile depuse la dosar, nu rezultă că aceasta ar fi formulat o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate cu privire la terenurile ce ar fi aparţinut bunicilor săi materni, M.D. şi M.M., unica titulară a cererii nr. 799/2000 fiind V.E., fără ca în cuprinsul cererii iniţiale, sau al celei modificate, aceasta să specifice că ar acţiona şi în numele surorii sale, M.E..

În ceea ce o priveşte pe reclamanta T.I., cererea acesteia a fpst înregistrată sub nr. 4694/2000, nefiind soluţionată prin Hotărârea nr. 1539/2015 care priveşte exclusiv cererea nr. 799/2000. Astfel, prin raportare la cererile menţionate, instanţa reţine că prezenta cauză vizează Hotărârea nr. 1539/2015 prin care a fost soluţionată cererea nr. 799/2000, deci nu priveşte modalitatea de soluţionare a cererii nr. 4694/2000 formulată de reclamanta T.I..

Referitor la reclamanta C.S.A., instanţa reţine că aceasta a cesionat cota de 3% din drepturile litigioase ale reclamanţilor V.R. şi I.G., situaţia juridică menţionată cu privire la aceştia fiind aplicabilă, mutatis mutandis, şi cu privire la reclamanta C.S.A..

În consecinţă, instanţa reţine că în mod corect a fost emisă Hotărârea nr. 1539/2015 prin care a fost respinsă cererea nr. 799/2000 formulată de numita V.E., cu menţiunea că lipseşte subiectul activ al cererii (conform declaraţiei de renunţare a cesionarului R.C.), lipseşte calitatea de persoană îndreptăţită la reconstituire a numite M.E. (faţă de lipsa unei cereri depuse în termen legal de către aceasta), respectiv nu face obiectul cererii nr. 799/2000, ci al cererii nr. 4694/2000 (cu privire la numita T.I.).

În subsidiar, instanţa reţine că, potrivit art, 11 alin. 2 ind. 1 din Legea nr. 18/1991, ”Terenurile preluate abuziv de cooperativele agricole de producţie de la persoanele fizice, fără înscriere în cooperativele agricole de producţie sau de către stat, fără nici un titlu, revin de drept proprietarilor care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane”.

În continuare, art. 13 alin. 1 prevede: ” Calitatea de moştenitor se stabileşte pe baza certificatului de moştenitor sau a hotărârii judecătoreşti definitive ori, în lipsa acestora, prin orice probe din care rezultă acceptarea moştenirii”.

Din interpretarea coroborată a acestor texte de lege rezultă că ipoteza vizată de legiuitor presupune ca, pentru a se putea dispune reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la terenurile preluate abuziv de cooperativele agricole de producţie, se impune ca moştenitorii acestor persoane să facă dovada calităţii de moştenitor, prin certificat de moştenitor sau hotărâre judecătorească definitivă. În lipsa unor atare înscrisuri, moştenitorii pot uza de orice probe din care să rezulte acceptarea moştenirii.

În ceea ce priveşte terenurile dobândite în proprietate de numitul M.D., instanţa reţine că la dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri cu privire la contractele de vânzare-cumpărare şi schimb încheiate de acesta în perioada 1922-1940 (f. 35-51 vol. I).

Totodată, la dosarul cauzei a fost depusă şi adresa DITL Sector 1 nr. 345316/17.08.2006 (f. 57  vol. I) care menţionează înregistrări în matricola agricolă, la poz. 217 şi 440, pentru perioada 1947-1949, figurând moşt. M.D. (teren arabil 17,5 ha în ….) şi M.D. (teren arabil 0,25 ha în ...).

Astfel cum s-a reţinut deja, la dosarul cauzei nu au fost depuse certificate de moştenitor cu privire la reclamanţi, prin raportare la defuncţii autori al căror drept de proprietate solicită a fi reconstituit.

În plus, în ceea ce îl priveşte pe defunctul M.D., acesta a decedat anterior anului 1945. Prin urmare, în raport cu eventualele terenuri deţinute în proprietate de către acesta, nu sunt aplicabile dispoziţiile legilor funciare, deoarece la data presupusei preluări de către stat (prin ipoteză, ulterior anului 1945), acesta nu putea avea calitatea de proprietar (fiind lipsit de capacitate de folosinţă, decedat).

Cu privire la succesiunea defunctului M.D. a fost depus doar procesul verbal de stabilire a impozitului succesoral nr. 36/1953, în care sunt menţionaţi cei 7 copii şi soţia supravieţuitoare, M.M..

Cu toate acestea, cu privire la defuncta M.M. se menţionează doar 2 copii în calitate de moştenitori, fiind emis certificatul de calitate de moştenitor cu privire la M.C. şi M.A., cu menţiunea expresă că nu există renunţători sau străini de succesiune, fără alte precizări referitoare la ceilalţi 5 fraţi menţionaţi anterior.

Singurul certificat de moştenitor priveşte succesiunea defunctei M. (S.) A. prin care se stabilesc cote egale de ½ pentru fiicele acesteia, V.E. şi M.E. asupra masei succesorale compuse din două terenuri arabile, unul dintre ele (11.350 mp, sectorul 1 Bucureşti, zona ...) fiind dobândit prin reconstituirea dreptului de proprietate conform Legii fondului funciar.

Referitor la defuncta V.E., titulara cererii nr. 799/2000, s-a eliberat doar certificatul de calitate de moştenitor, cu privire la reclamanţii V.R. şi I.G..

Faţă de aceste înscrisuri, instanţa reţine că este neîntemeiată şi susţinerea reclamanţilor în sensul că au calitatea de persoană îndreptăţită. Instanţa reţine că acţiunea a fost formulată cu încălcarea prevederilor art. 13 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, conform cărora calitatea de moştenitor se stabileşte pe baza certificatului de moştenitor sau a hotărârii judecătoreşti definitive ori, în lipsa acestora, prin orice probe din care rezultă acceptarea moştenirii.

Mai mult decât atât, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că, pentru cel puţin o parte a terenului cu privire la care s-a formulat cererea nr. 799/2000, a existat un titlu de preluare în favoarea statului, nefiind aşadar întrunite condiţiile art. 11 din Legea nr. 18/1991, întrucât nu este în discuţie reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la un teren preluat de stat fără titlu.

Astfel, conform adresei PMB nr. 1223981/3121/30.04.2014, din totalul de 17,75 ha a fost expropriată cu titlu parcela de 7040 mp, aflată în prezent în folosinţa MAI, aspect înregistrat în registrele administrative încă din anul 1952, conform adresei nr. 5898/23.02.1952.

Pe de altă parte, prin sentinţa civilă nr. 4214/13.03.2009 pronunţată în dosarul nr. ..., Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a dispus obligarea autorităţilor competente să analizeze cererea de reconstituire a dreptului de proprietate, inclusiv cea înregistrată sub nr. 799/2000 cu privire la suprafaţa de 6.999,41 mp, nicidecum cu privire la cele 20-25 ha menţionate de reclamanţi. Sub acest aspect se impune ca instanţa să reţină şi efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat prin raportare la suprafaţa menţionată în sentinţa civilă nr. 4214/13.03.2009.

De asemenea, instanţa reţine că reclamanţii nu au făcut dovada că pentru terenurile menţionate au fost emise titluri de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991.

Emiterea de către stat, prin autoritatea administrativă competentă, a unor titluri de proprietate ar fi fost de natură să demonstreze împrejurarea că stăpânirea materială a bunului nu a mai fost exercitată de către autorii reclamanţilor începând cu un moment anterior datei de 22 decembrie 1989, ci de către stat sau de cooperativa agricolă de producţie, această situaţie constituind premisa reconstituirii dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991.

Instanţa reţine că nu poate fi vorba nici despre o recunoaştere implicită din partea statului, prin organele sale, a împrejurării că terenul respectiv a fost deţinut de acesta.

Astfel, sunt neîntemeiate susţinerile reclamanţilor privind faptul că pentru terenul a cărei reconstituire a fost solicitată s-au emis alte titluri de proprietate, fiind ocupat în mod legal de alte persoane.

Aceste afirmaţii nu sunt dovedite de niciun mijloc de probă, deşi sarcina dovedirii apărărilor formulate aparţinea reclamanţilor.

Dimpotrivă, din susţinerile concordante ale părţilor, coroborate cu înscrisurile depuse la dosar (în special sub aspectul extraselor de carte funciară), reiese cu evidenţă că terenul a cărei reconstituire se solicită nu poate fi identificat pe baza informaţiilor prezentate de reclamanţi, astfel încât nu se poate stabili situaţia juridică actuală a acestuia şi dacă se află la dispoziţia Subcomisiei Locale de Aplicare a Legilor Fondului Funciar a Sectorului 1.

Invocarea de către reclamanţi a încălcării dreptului la un proces echitabil prin nesoluţionarea cererii într-un termen rezonabil, conform art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu justifică pronunţarea unei soluţii favorabile asupra cererii de reconstituire, în situaţia în care dosarul de fond funciar este incomplet, iar documentele depuse atât în procedura administrativă, cât şi în cea judiciară, nu permit identificarea terenului.

Totodată, instanţa stabileşte că amânarea soluţionării cererii de reconstituire a fost determinată de lipsa de diligenţă a persoanelor care au formulat-o, aceştia omiţând să îndeplinească chiar şi obligaţiile simplu de realizat constând în depunerea actelor de stare civilă şi a certificatelor de moştenitor.

În mod evident, necunoscându-se amplasamentul actual al terenului presupus a fi fost preluat fără titlu, nu se poate stabili localitatea în care este situat, dacă reconstituirea se poate efectua pe acelaşi amplasament, dacă a făcut obiectul altor cereri de constituire sau reconstituire în temeiul legilor fondului funciar.

Susţinerile reclamanţilor în sensul că pârâtele aveau obligaţia de a efectua demersurile pentru identificarea amplasamentului terenului sunt vădit neîntemeiate, având în vedere că persoanele care au formulat cererea de reconstituire nu au furnizat informaţii din care să rezulte identificarea vechiului amplasament.

Instanţa subliniază că omisiunea reclamanţilor şi a autorilor lor de a furniza orice informaţii care să permită stabilirea amplasamentului terenului, împiedică reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestuia, în orice modalitate, întrucât nu se poate stabili nici măcar dacă terenul este situat pe raza Sectorului 1 Bucureşti sau dacă a făcut obiectul altor cereri de reconstituire formulate în temeiul Legii nr. 18/1991.

Prin urmare, deşi excede cererii nr. 799/2000, instanţa reţine că nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 27 alin. 2 ind. 2 din Legea nr. 18/1991, reclamanţii nefăcând dovada că au fost emise titluri de proprietate în mod abuziv altor persoane decât foştii proprietari.

Având în vedere situaţia de fapt stabilită, instanţa constată că cererea de chemare în judecată este vădit neîntemeiată, întrucât solicitarea reclamanţilor contravine flagrant dispoziţiilor Legii nr. 18/1991 şi nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 8 şi art. 13 din Legea nr. 18/1991.

În consecinţă, reţinând că primul capăt de cerere având ca obiect desfiinţarea Hotărârii nr. 1539/2015 este neîntemeiat, instanţa va respinge ca neîntemeiate şi capetele de cerere accesorii, având ca obiect obligarea Prefectului Municipiului Bucureşti la eliberarea OrD.lui Prefectului pentru suprafaţa de 22ha şi obligarea Subcomisiei Sectorului 1 Bucureşti să procedeze la punerea în posesie.

Pentru a decide astfel, instanţa a avut în vedere că aceste operaţiuni tehnico-administrative sunt subsecvente emiterii dispoziţiei de reconstituire a dreptului de proprietatea asupra terenurilor, iar cererea nr. 799/2000 a fost respinsă, neexistând nicio dispoziţie de reconstituire a dreptului de proprietate.

De asemenea, instanţa urmează a respinge ca neîntemeiat şi capătul V al cererii de chemare în judecată reţinând că nu s-a făcut dovada emiterii titlurilor de proprietate în detrimentul reclamanţilor, de natură a afecta integralitatea dreptului acestora de proprietate.

Cu referire la capătul IV al cererii de chemare în judecată, având ca obiect comunicarea inventarului de terenuri disponibile pentru reconstituire conform Legii nr. 165/2013, instanţa va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SUBCOMISIA LOCALĂ SECTOR 1 A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, invocată prin întâmpinare.

Pentru a decide astfel, instanţa are în vedere că, potrivit art. 5 alin. 1 din Legea nr. 165/2013 s-a dispus înfiinţarea Comisiei locale pentru inventarierea terenurilor, entitate distinctă de pârâta din prezenta cauză, deşi ambele au în componenţă reprezentanţi ai aceloraşi instituţii.

Conform art. 6 din Legea nr. 165/2013 intră în atribuţiile Comisiei de inventariere obligaţia de a întocmi situaţia terenurilor agricole care pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate pe fiecare unitate administrativ-teritorială, în timp ce, potrivit art. 8 din acelaşi act normativ, pârâta Subcomisia Locală Sector 1 are obligaţia de a centraliza cererile de restituire nesoluţionate.

În consecinţă, finalizarea procesului de inventariere a suprafeţelor de teren de pe raza Sectorului 1 şi identificarea suprafeţelor de teren care pot fi folosite în vederea reconstituirii se numără printre atribuţiile Comisiei de inventariere, nu ale pârâtei Subcomisia Locală Sector 1, situaţie faţă de care instanţa reţine că pârâta Subcomisia Locală Sector 1 nu are calitate procesuală pasivă cu privire la capătul de cerere având ca obiect comunicarea inventarului de terenuri disponibile.

Drept urmare, instanţa va respinge capătul de cerere având ca obiect comunicarea inventarului de terenuri disponibile pentru reconstituire conform Legii nr. 165/2013, formulată în contradictoriu cu pârâta SUBCOMISIA LOCALĂ SECTOR 1 A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, ca fiind formulat împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Pentru a da efect excepţiilor soluţionate pe parcursul procesului, instanţa va respinge cererea formulată în contradictoriu cu pârâta INSTITUŢIA PREFECTULUI MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, respectiv cu pârâtul PREFECTUL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Prin raportare la prevederile art. 453 C.proc.civ., instanţa urmează a lua act că părţile îşi rezervă dreptul de  a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SUBCOMISIA LOCALĂ SECTOR 1 A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR invocată cu privire la capătul de cerere având ca obiect comunicarea inventarului de terenuri disponibile pentru reconstituire conform Legii nr. 165/2013.

Respinge capătul de cerere având ca obiect comunicarea inventarului de terenuri disponibile pentru reconstituire conform Legii nr. 165/2013, formulată în contradictoriu cu pârâta SUBCOMISIA LOCALĂ SECTOR 1 A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR cu sediul în Bucureşti, b-dul Banu Manta, nr. 9, sector 1, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Respinge cererea formulată în contradictoriu cu pârâta INSTITUŢIA PREFECTULUI MUNICIPIULUI BUCUREŞTI cu sediul în Bucureşti, Piaţa Presei Libere, nr. 1, corp B, sector 1, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Respinge cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul PREFECTUL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI cu sediul în Bucureşti, Piaţa Presei Libere, nr. 1, corp B, sector 1, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii I.G., V.R., M.E., T.I. toţi prin mandatar P.A.cu domiciliul în …., C.S.A. cu domiciliul ales la ….., în contradictoriu cu pârâta COMISIA MUNICIPIULUI BUCUREŞTI PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR cu sediul în Bucureşti, Piaţa Presei Libere, nr. 1, sector 1, cu privire la celelalte capete de cerere, ca fiind neîntemeiată.

Ia act că părţile îşi rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07.06.2016.

Domenii speta

Spete similare