R O M Â N I A
TRIBUNALUL ARGEŞ
SECŢIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINŢA CIVILĂ Nr. 830/2014
Şedinţa camerei de consiliu de la 16 Mai 2014
Obiectul cauzei:recalculare pensie
TRIBUNALUL
Deliberând asupra acţiunii civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 22.06.2012 sub numărul 11127/109/2012, contestatorul (...) în contradictoriu cu intimata (...) a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. (...) solicitând anularea ei şi recalcularea drepturilor de pensie cu respectarea legislaţiei în vigoare.
Motivând cererea, contestatorul a arătat că decizia contestată reprezintă punerea în executare în mod greşit, atât în ceea ce priveşte algoritmul de calcul cât şi cuantumul efectiv al pensiei la care s-a ajuns prin aplicarea acestui algoritm, a sentinţei civile nr.1834/2011 a Tribunalului Argeş, definitivă şi irevocabilă.
A arătat, în esenţă, contestatorul că punctajul mediu anual menţionat în decizie nu respectă sentinţa civilă mai sus amintită şi nu cuprinde punctajul suplimentar obţinut ca urmare a recorelărilor, indexărilor şi actualizărilor prevăzute de actele normative ce s-au succedat în timp. Se solicită ca drepturile de pensie ce se vor obţine prin recalculare să includă şi drepturile câştigate anterior în urma recalculărilor efectuate în temeiul legii şi/sau pe baza cererilor adresate intimatei.
S-au solicitat probele cu înscrisuri şi expertiză specialitatea contabilitate.
Prin cererea înregistrată la data de 02.08.2012 sub numărul 17447/109/2012, contestatorul (...) în contradictoriu cu intimata (...) a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. (...) , prin care debitul în sumă de 4.150 lei a fost diminuat la 2.520 lei, solicitând anularea ei şi, implicit, a debitului cu consecinţa aplicării în mod corespunzător a textelor legale în vigoare aplicabile.
Motivând cererea, contestatorul a arătat că decizia de debit este emisă în mod nelegal pentru un debit care nu se justifică în raport de actele normative aplicabile, în speţă Legea nr.19/2000, HG nr.253/2001 HG nr.1315/2001, HG nr.1474/2002, HG nr.1433/2003 şi HG nr.963/2004, OUG nr.4/2005 etc., privitoare la recalculările, recorelările, indexările/majorările şi actualizările drepturilor de pensie
Apreciind că între cele două litigii există legătură de cauză, decizia de recalculare generând debitul, instanţa a admis excepţia de conexitate şi la data de 23.11.2012 a dispus conexarea pricinii cu numărul 17447/109/2012 la cea cu numărul 11127/109/2012.
Prin precizarea formulată la data de 23.11.2012 (fila 29), contestatorul a formulat un subsidiar al cererii conexe în sensul ca, în eventualitatea în care anularea debitului în sumă de 2.520 lei nu va fi dispusă, instanţa să constate că acest debit este scutit de plată şi, prin urmare, nu se recuperează, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr.544/2003, astfel că în condiţiile în care acesta a fost deja recuperat de către intimată aceasta să fie obligată la restituirea lui.
Formulând întâmpinare la data de 23.11.2012 (fila 53), intimata a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeaită şi nelegală arătând că prin sentinţa civilă nr.1834/30.09.2011, definitivă şi irevocabilă, pe de o parte a fost obligată să recalculeze drepturile de pensie ale contestatorului prin luarea în calcul a indemnizaţiei de conducere pentru perioada 1970-1994, iar pe de alta s-a constatat că debitul ce trebuia reţinut cu titlu de drepturi încasate necuvenit pe perioada august 2007-iunie 2010 este de 2.520 lei (în cazul în care s-au efectuat reţineri peste această sumă, intimata fiind obligată la restituire).
Se mai arată că prin decizia nr.(...) (contestată prin cererea principală) s-a procedat la executarea hotărârii judecătoreşti amintite mai sus, punctajul mediu anual de 3.25200 fiind obţinut şi în funcţie de indemnizaţia de conducere, şi că acest punctaj a fost majorat şi drepturile de pensie recalculate în temeiul actelor normative ulterioare precum OUG nr.4/2005 şi OG nr.19/2007, ajungând până la nivelul de 3.26160.
În scopul conformării aceluiaşi titlu executoriu (sentinţa civilă nr.1834/30.09.2011), intimata a emis şi decizia nr.(...) , prin care debitul în sumă de 4.150 lei a fost diminuat la 2.520 lei – această decizie fiind contestată prin cererea conexă.
În susţinere au fost depuse înscrisuri.
S-au solicitat şi s-au administrat probele cu înscrisuri şi expertiză contabilă în raport de care instanţa constată următoarele:
În prezenta cauză se contestă două decizii, anume decizia nr.(...) prin care s-au recalculat drepturile de pensie ale contestatorului şi decizia nr.(...) prin care, în urma recalculării şi a punctajului mediu anual obţinut, s-a constituit debit în sarcina contestatorului de 2.520 lei. Ambele decizii au fost date în aplicarea, punerea în executare, a sentinţei civile nr.1834/2011 pronunţată de Tribunalul Argeş în dos.nr.2844/109/2010, irevocabilă prin decizia civilă nr.962/09.04.2012 a Curţii de Apel Piteşti.
Invocându-se chestiuni legate de algoritmul de calcul şi de calculul matematic-contabil operate de intimată, în raport de înscrisurile contestatorului din dosarul de pensie şi legislaţia în vigoare, instanţa a apreciat utilă soluţionării cauzei expertiza specialitatea contabilitate care să stabilească dacă titlul executoriu sentinţă civilă nr.1834/2011 a Tribunalului Argeş a fost corect pus în executare în raport de ceea ce instanţa a statuat cu putere de lucru judecat.
Analizând situaţia ce reiese din dosarul de pensie al contestatorului în raport cu dispozitivul hotărârii judecătoreşti, expertul a constatat că între ceea ce a stabilit intimata şi ceea ce i se cuvine contestatorului există diferenţe de punctaj.
Astfel, la prima analiză, expertul a constatat o diferenţă de 0,37566 puncte, diferenţă reflectată în număr total de puncte şi punctaj mediu anual, între ceea ce a stabilit intimata (97,55955) şi ceea ce a rezultat din înscrisurile cauzei (97,93561): Diferenţa de număr de puncte a reieşit din algoritmul eronat de calcul utilizat de intimată care a aplicat sporul de vechime de care a beneficiat contestatorul numai la salariul tarifar, fără a avea în vedere indemnizaţia de conducere care majorează salariul tarifar şi orice spor se calculează la acest cumul: salariu tarifar plus indemnizaţia de conducere.
Această diferenţă s-a repercutat asupra punctajului mediu anual de 3,26452 ce i se cuvenea contestatorului începând cu data de 01.09.2005.
De asemenea, OUG nr.19/2007 a favorizat majorarea acestui punctaj începând cu 01.07.2007 la 3,27412, majorare pe care de asemenea intimata nu a operat-o, aşa cum rezultă din raportul de expertiză, fila 111.
Răspunzând la obiecţiunile admise în cauză, în sensul că intimata nu a aplicat nici textele legale în vigoare ulterioare, referitoare la recorelările şi indexările drepturilor de pensie (relevante fiind modificările punctului de pensie ca urmare a indexării şi ale punctajului mediu anual prin aplicarea de procente – HG nr.1346/2004), expertul a stabilit că nivelul punctajului mediu anual se modifică majorându-se la 3,43590 începând cu 01.09.2005, respectiv la 3,44842 începând cu 01.07.2007.
Concluzionând, expertul a statuat prin lucrarea sa că intimata nu a pus în executare sentinţă civilă nr.1834/2011 în mod corect, decizia contestată relevând drepturi de pensie diminuate faţă de ceea ce i s-ar fi cuvenit contestatorului.
Pe cale de consecinţă, având în vedere cele ce preced, în temeiul art.107 alin.3 din Legea nr.263/2010, instanţa va aprecia întemeiată acţiunea principală astfel că o va admite şi va anula decizia nr.185255/18.05.2012, obligând intimata la emiterea unei decizii de recalculare a drepturilor de pensie ale contestatorului care să fie determinate în raport de un punctaj mediu anual de 3,26452 începând cu 01.09.2005, respectiv 3,.27412 începând cu 01.07.2007, majorat la 3,43590 începând cu 01.09.2005, respectiv la 3,44842 începând cu 01.07.2007.
De asemenea, în temeiul art.107 alin.5 din Legea nr.263/2010, va obliga intimata la plata diferenţelor de drepturi de pensie ce rezultă din această recalculare.
În ceea ce priveşte cea de a doua decizie, cea de debit, expertul a apreciat că debitul ce trebuie restituit, în raport de nivelul drepturilor de pensie stabilit conform raportului de expertiză (puncte, punctaj mediu anual, cuantum al pensiei), este de 2.344 lei, intimata dimpotrivă datorând contestatorului suma de 176 lei, întrucât s-au făcut reţineri în sumă de 2.520 lei, şi că, mai mult, de plata acestui debit contestatorul trebuie să fie scutit în virtutea art.1 alin.1 şi art.3-5 din Legea nr.544/2003.
Cu toate acestea, instanţa nu va da prevalenţă concluziilor expertului în ceea ce priveşte decizia de debit, pentru următoarele considerente:
În primul rând este de observat că asupra debitului s-au mai pronunţat instanţe, anume cele care au soluţionat dosarul nr.2844/109/2010 şi au statuat cu putere de lucru judecat, pe baza unei expertize dublu confirmate (în fond şi în recurs), că debitul ce trebuie recuperat de la contestator cu titlu de drepturi încasate necuvenit pe perioada august 2007-iunie 2010 este de 2.520 lei.
În atare situaţie, nicio altă apreciere asupra legalităţii ori temeiniciei debitului sau asupra modalităţii de calcul şi a cuantumului nu mai poate fi făcută; astfel, concluziile de reducere a debitului la suma de 2.344 lei, având în vedere aceeaşi sursă şi aceeaşi perioadă, nu pot fi împărtăşite de instanţă, cu atât mai puţin obligarea intimatei la restituirea diferenţei de 176 lei, în condiţiile în care acesta a fost deja recuperat de Casa Judeţeană de Pensii.
Cât despre scutirea de la plată, instanţa reţine:
Conform Legii nr.544/2003 privind scutirea de la plată a unor debite către bugetul asigurărilor sociale de stat:
„ART. 1
(1) Debitele pensionarilor din sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale către bugetul asigurărilor sociale de stat, aflate în sarcina acestora la data intrării în vigoare a prezentei legi, generate de interpretări neunitare ale prevederilor legislaţiei din domeniul relaţiilor de muncă şi asigurărilor sociale, anterioară intrării în vigoare a Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, se scutesc de la plată.
..............................................................................................................................................
ART. 3
Scutirea de la plată a debitelor către bugetul asigurărilor sociale de stat, conform prevederilor prezentei legi, se face indiferent de categoria de pensie de care beneficiază sau a beneficiat pensionarul la momentul constatării existenţei debitelor.
ART. 4
Prevederile art.1 - 3 se aplică şi în cazul debitelor către bugetul asigurărilor sociale de stat generate de cauza prevăzută la art.1 şi constatate după intrarea în vigoare a prezentei legi.”
Din interpretarea logico-juridică a textelor legale menţionate mai sus rezultă că sub incidenţa lor intră numai debitele aflate în sarcina pensionarilor la data intrării în vigoare a prezentei legi, pe de o parte, şi generate de interpretări neunitare ale prevederilor legislaţiei din domeniul relaţiilor de muncă şi asigurărilor sociale, anterioară intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, pe de alta.
Debitul contestatorului nu exista la data intrării în vigoare a legii menţionate mai sus (20.12.2003) şi nici disp.art.4 nu sunt aplicabile în cauză întrucât, deşi constatat după intrarea în vigoare a prezentei legi (18.07.2012), debitul nu este generat de cauza prevăzută la art.1 (interpretare neunitară a prevederilor legislaţiei care să fie anterioară intrării în vigoare a Legii nr.19/2000) ci priveşte perioada august 2007-iunie 2010 şi pretinsa aplicare greşită a legislaţiei aferente acestei perioade.
Prin urmare, pentru cele ce preced, capătul de cerere ce a format obiectul acţiunii conexe urmează a fi respins.
Văzând art.276 C.proc.civ, ca urmare a admiterii în parte a întregii acţiuni şi, în consecinţă, a diminuării proporţionale a cheltuielilor de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Admite acţiunea principală formulată de contestatorul (...), în contradictoriu cu intimata (...) ,.
Anulează decizia nr. (...) de recalculare a drepturilor de pensie ale contestatorului.
Obligă intimata la emiterea unei decizii de recalculare a drepturilor de pensie ale contestatorului care să fie determinate în raport de un punctaj mediu anual de 3,26452 începând cu 01.09.2005, respectiv 3,.27412 începând cu 01.07.2007, majorat la 3,43590 începând cu 01.09.2005, respectiv la 3,44842 începând cu 01.07.2007.
Obligă intimata la plata diferenţelor de drepturi de pensie ce rezultă din această recalculare. Respinge acţiunea conexă. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 600 lei. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 mai 2014, la Tribunalul Argeş - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Tribunalul Argeș
anulare proces verbal de contravenţie
Judecătoria Răcari
ORDONANTA PRESEDINTIALA
Curtea de Apel Brașov
Despăgubiri acordate de asigurator victimei în cazul decesului asiguratului. Răspundere civilă delictuală. Poliţă RCA. Prescripţie, aplicarea art. 8 din Decretul-lege nr. 167/1958.
Tribunalul București
Litigii cu profesionistii
Curtea de Apel Craiova
Actualizarea inventarului bunurilor din domeniul public al autorităţii administrativ teritoriale. O.U.G. nr. 57/2019. H.G. nr. 392/2020.