Pretenții.

Hotărâre 5888 din 06.04.2016


Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Potrivit art. 1349 Cod civil, orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile sau inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

Potrivit art. 2210 Cod civil, în limitele indemnizaţiei plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepţia asigurărilor de persoane.

Potrivit art. 1350 Cod civil, orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat, atunci când, fără justificare, nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii. Astfel, pentru a fi antrenată răspunderea civilă contractuală a pârâtei, este necesar să se dovedească, de către reclamant, existenţa cumulativă a condiţiilor privind fapta ilicită constând în neexecutarea unei obligaţii contractuale, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre acestea şi vinovăţia.

Potrivit art. 193 Cod procedură civilă, sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată. Potrivit alin. 2 art. 193 C.proc.civ., neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sub sancţiunea decăderii.

Potrivit art. 248 C.proc.civ., instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiile de procedură şi de fond care fac inutilă administrarea de probe sau cercetarea fondului, respectiv excepţia inadmisibilităţii invocată de către pârâta TAI prin TAR, prin întâmpinare.

Având în vedere faptul că acţiunea are ca obiect pretenţii ce izvorăsc din prestarea unor servicii de transport aerian internaţional, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile legii speciale, respectiv ale Convenţiei pentru unificarea anumitor reguli referitoare la transportul aerian internaţional adoptată la Montreal în 1999, convenţie care a fost introdusă în legislaţia naţională în data de 03.09.2000, prin Ordonanţa nr. 107/2000 privind ratificarea Convenţiei de la Montreal.

Articolul 29 al Convenţiei de la Montreal dispune că orice acţiune în responsabilitate, indiferent dacă se justifică prin Convenţie, prin contract, printr-o acţiune ilicită sau prin alte cauze, poate fi introdusă numai în conformitate cu condiţiile şi limitele de răspundere stabilite prin Convenţie, astfel, instanţa nu poate reţine apărările reclamantei referitoare la alegerea de către aceasta a dispoziţiilor Codului Civil ca aplicabile în cauză.

Pentru a angaja răspunderea transportatorului, este necesară formularea unei reclamaţii scrise. Potrivit art. 31 din Convenţie, în caz de deteriorare a mărfii, destinatarul va adresa transportatorului o reclamaţie imediat după descoperirea deteriorării sau cel târziu într-un interval de 14 zile de la data primirii mărfii. Dacă reclamaţia nu este adresată în termenele menţionate, nicio acţiune nu va fi întreprinsă împotriva transportatorului, cu excepţia cazului de fraudă din partea acestuia.

Având în vedere faptul că reclamanta nu a dovedit faptul că aceasta, sau asiguratul său, a înaintat o astfel de reclamaţie scrisă către pârâta TAI prin TAR ( cea care a invocat excepţia inadmisibilităţii pentru acest motiv), instanţa va admite excepţia inadmisibilităţii formulată de către pârâta menţionată şi pe cale de consecinţă, va respinge cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta TAI prin TAR, ca inadmisibilă.

De asemenea, instanţa constată, raportat la pârâta TAI prin TAR,  faptul că cererea reclamantei a fost introdusă oricum şi cu depăşirea termenului de 2 ani prevăzut în art. 35 din Convenţie, reclamanta formulând aceasta cerere tocmai la data de 19.01.2016 (f. 90 vol I), în timp ce în contradictoriu cu pârâta AF  S.R.L., cererea a fost formulată la data de 04.09.2015, în interiorul termenului de 2 ani.

Cu privire la pârâta AM S.R.L., instanţa constată faptul că, între aceasta, în calitate de prestator şi asigurata reclamantei EP S.R.L., în calitate de beneficiar, a fost încheiat contractul de prestări servicii nr. 012/14.11.2013 (f. 65-71). Din poliţa de asigurare seria D nr. 000000417 pentru asigurarea bunurilor pe timpul transportului  - C.  (f. 43), rezultă că acest contract de asigurare a fost încheiat între reclamanta SAC- S.A., în calitate de asigurător şi EP S.R.L., în calitate de asigurat.

Potrivit art. 2210 Cod civil, în limitele indemnizaţiei plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei. Astfel, prin plata despăgubirii către EP S.R.L., reclamanta SAC-S.A. s-a subrogat în toate drepturile beneficiarului asigurării EP S.R.L., dobândit drepturile acestuia împotriva pârâtei AF S.R.L.

Având în vedere faptul că între pârâta AF S.R.L. şi asiguratul reclamantei EP  S.R.L., s-au desfăşurat raporturi contractuale în baza contractului de prestări servicii, rezultă că reclamanta SAC-S.A., prin plata despăgubirii, a dobândit împotriva pârâtei, dreptul astfel cum era în patrimoniul asiguratului, respectiv un drept întemeiat pe răspundere civilă contractuală, având la baza contractul încheiat între acestea.

Instanţa reţine că, deşi a solicitat reclamantei să precizeze acest aspect în mod expres, reclamanta a arătat că îşi întemeiază acţiunea pe dispoziţiile răspunderii civile delictuale în contradictoriu cu pârâta AF- S.R.L.

 Regimul juridic al răspunderii civile delictuale este unul  general şi se aplică ori de câte ori legea nu prevede reguli speciale pentru anumite situaţii, iar regimul juridic al răspunderii contractuale este special şi derogator de la cel general sau de drept comun.

Pentru aceste motive, având în vedere caracterul derogator al răspunderii civile contractuale, instanţa va respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta AF -S.R.L., întemeiată pe dispoziţiile răspunderii civile delictuale.

Instanţa va respinge ca neîntemeiată cererea formulată de pârâta TAI prin TAR în şedinţă publică, referitoare la obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată,  cu motivarea că pârâta nu a făcut dovada efectuării acestor cheltuieli.