Acţiune în răspundere delictuală. Lipsa faptei ilicite.

Hotărâre 6382 din 04.04.2016


Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele:

La data de 18.07.2015 reclamantul CDF  a fost sancţionat contravenţional prin procesul verbal seria PVNX nr. 019407 pentru că la aceeaşi dată a condus autoturismul  INFINTY cu nr. de înmatriculare B-94-EWZ pe DN2 cu viteza de 127 km/h, în zonă limita de viteză fiind de maxim 70 km/h, abaterea fiind constatată video. Sancţiunile contravenţionale aplicate reclamantului au constat în sancţiunea principală a amenzii în cuantum de 945 lei şi sancţiunea complementară de suspendare a dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.

În drept sunt aplicabile cauzei prevederile art. 1349 C.civ., conform cărora orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, iar în cazul în care încalcă această obligaţie răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral. De asemenea, potrivit art. 1357 C.civ., cel ce cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare.

Astfel, pentru a antrena răspunderea civilă delictuală a unei persoane, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: să existe o faptă ilicită, să existe un prejudiciu, să existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, să existe vinovăţia autorului faptei ilicite şi prejudiciabile.

Fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale este orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând altei persoane.

În vederea analizării faptei ilicite imputate pârâtei, instanţa are în vedere şi următoarele dispoziţii legale:

Potrivit art. 21 alin. 1 din OG 43/1997 prima teză, MT este administratorul drumurilor de interes naţional, direct sau prin CN- S.A., care îşi realizează atribuţiile prevăzute de prezenta ordonanţă în condiţiile contractului de concesiune încheiat între acestea.

De asemenea, conform art. 40 alin. 1 din acelaşi act normativ drumurile trebuie să fie semnalizate şi menţinute în stare tehnică corespunzătoare desfăşurării traficului în condiţii de siguranţă de către administratorul drumului iar potrivit art. 27 alin. 9 din OG 43/1997 se interzice obturarea vizibilităţii indicatoarelor rutiere prin amplasarea construcţiilor, instalaţiilor, panourilor publicitare, plantaţiilor rutiere şi a oricăror alte obstacole..

Totodată, conform art. 5 alin. 1 din OUG 195/2002 administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrărilor, conform competenţelor ce îi revin, cu avizul poliţiei rutiere, este obligat să instaleze indicatoare ori alte dispozitive speciale, să aplice marcaje pe drumurile publice, conform standardelor în vigoare, şi să le menţină în stare corespunzătoare.

Raportat la toate prevederile legale menţionate anterior, instanţa constată că în sarcina administratorului drumului există obligaţia de a semnaliza corespunzător drumul şi obligaţia de a menţine în stare corespunzătoare  indicatoarele rutiere, neîndeplinirea acestor obligaţii constituind o faptă ilicită omisivă.

În speţă, din probele administrate în cauză, instanţa apreciază că nu se poate reţine în sarcina pârâtei încălcarea obligaţiei de a semnaliza corespunzător drumul naţional ori de a menţine în stare corespunzătoare indicatorul rutier.

Astfel, din înregistrarea video depusă de către reclamant şi efectuată de către echipajul de poliţie în momentul constatării contravenţiei imputate reclamantului precum şi din planşele fotografice depuse pe format cd de către reclamant, instanţa constată că indicatorul rutier care limita viteza pe sectorul de drum la maxim 70 km/h, este vizibil şi nu se află în curbă, astfel cum în mod neîntemeiat susţine reclamantul. Totodată, din înregistrarea video reiese că autoturismul reclamantului se deplasa drept în momentul în care a trecut pe lângă echipajul de poliţie şi pe lângă indicator.

De asemenea, instanţa constată că în zonă nu este vegetaţie luxuriantă, fiind doar un arbust care însă nu obturează vizibilitatea indicatorului rutier iar din adresa  nr. 19/61/06.01.2016 şi din procesul verbal al lucrărilor executate la data de 06.07.2015 reiese că pârâta şi-a îndeplinit obligaţia de a întreţine corespunzător sectorul de drum, fiind efectuate în acest sens, la data de 06.07.2015 lucrări de cosit mecanizat al vegetaţiei ierboase, lucrările fiind efectuate cu 12 zile înainte de săvârşirea faptei de către reclamant.

Mai mult decât atât, reclamantul nu îşi poate invoca propria culpă, respectiv circularea pe un drum naţional cu o viteză de 127 km/h, pentru a justifica faptul că personal nu a observat indicatorul rutier.

Cu privire la faptul că indicatorul rutier se afla repetat şi pe partea stângă a drumului,  instanţa apreciază că acest indicator se situa pe celălalt sens de mers fiind destinat autovehiculelor care se deplasau pe acel sens de mers, această împrejurare fiind lipsită de relevanţă în stabilirea faptei ilicite a pârâtei.

Prin urmare, instanţa constată că pârâta şi-a respectat obligaţiile legale de a semnaliza  şi a întreţine sectorul de drum aflat în administrare, şi în consecinţă nu poate fi reţinută nicio faptă ilicită săvârşită  prin omisiune de către aceasta.

În lipsa dovedirii faptei ilicite prin dovada neîndeplinirii obligaţiilor legale de către pârâtă, instanţa constată că este dovedită nici legătura de cauzalitate între fapta pârâtei şi prejudiciul suferit de către reclamant ca urmare a sancţionării sale contravenţionale pentru că a circulat pe un  drum naţional cu o viteză de 127 km/h, deşi pe acel sector de drum viteza de deplasare era limitată la maxim 70 km/h.

Astfel, nefiind îndeplinită una dintre condiţiile esenţiale ale atragerii răspunderii civile delictuale, respectiv existenţa faptei ilicite, instanţa apreciază de prisos analizarea celorlalte condiţii prevăzute de lege.

Pentru toate aceste motive, instanţa va respinge cererea reclamantului  de obligare a pârâtei la plata sumei de 495 lei cu titlu de prejudiciu material şi la plata sumei de 10000 lei cu titlu de prejudiciu moral, ca neîntemeiată..

În conformitate cu art. 453 CPC, faţă de soluţia dată cererii principale, instanţa va respinge şi cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată