Definiţia actului scris . Lipsa unei condiţii esenţiale pentru instituirea măsurii asigurătorii .

Sentinţă civilă 339 din 10.03.2016


Cererea de sechestru presupune  afirmarea unei creanţe împotriva persoanei care stă în judecată ca debitor , constatată ( sau nu ) printr-un act scris  . Actul scris , în accepţiunea art. 953 Cod procedură civilă , reprezintă actul constatator al creanţei din cuprinsul căruia trebuie să rezulte , fără intervenţia altor împrejurări străine , elementele raportului juridic care leagă părţile , în special existenţa datoriei şi obligaţia debitorului de a plăti o anumită sumă de bani . În măsura în care creditorul nu a făcut dovada existenţei unui act scris şi a unor elemente probatorii suficient de puternice pentru legitimarea (cel puţin aparentă) a unei creanţe certe , lichide şi exigibile , nu sunt întrunite exigenţele art. 953 alin. 1 Cod procedură civilă , pentru instituirea sechestrului .

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. 25644/212/2015 , creditorul SC TS. SRL a promovat – în contradictoriu cu intimatul C.D.I. – apel împotriva Încheierii nr. 13830/2.11.2015 ,  pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul cu acelaşi număr , solicitând schimbarea în tot a hotărârii , în sensul admiterii cererii de instituire a unui sechestru asigurător asupra bunurilor debitorului , până la concurenţa sumei de 30.569 de lei .

Se relevă , în susţinere , că autoritatea judiciară  a efectuat o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale din materia probaţiunii şi ale art. 954 alin. 3 Cod Procedură Civilă , atunci când a respins cererea de instituire a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile din patrimoniul debitorului ; instanţa de fond a statuat , în mod greşit , că soarta juridică a contractului de fidejusiune (accesoriu contractului de tranzacţie din 27.03.2015) - încheiat cu intimatul C.D.I. - depinde de soarta operaţiunii juridice principale ; în opinia Judecătoriei Constanţa , tranzacţia a fost reziliată din iniţiativa societăţii  creditoare , astfel încât şi convenţia de fidejusiune este , la rândul său , reziliată , dreptul de creanţă devenind incert ; în realitate , între SC T.S. SRL şi SC B.G. SRL există un singur raport juridic, izvorât din contractul de vânzare - cumpărare , dedus judecăţii în dosarul 31907/212/2014 ; după obţinerea titlului executoriu în acel dosar , pentru suma de 30.569 de lei , părţile au încheiat o tranzacţie , creditorul fiind de acord cu plata eşalonată a debitului , în 12 rate lunare egale ; întrucât debitorul SC B.G. SRL nu a respectat această înţelegere , creditorul a reziliat tranzacţia , debitorul pierzând beneficiul termenelor de graţie ; din acest punct de vedere , obligaţia de plată a presupus , în continuare , o prestaţie unică ; contractul de fidejusiune - perfectat cu intimatul C.D.I. – are ca obiect garantarea obligaţiei de plată a debitului datorat de societatea menţionată ; cum obligaţia principală nu şi-a încetat existenţa , nici obligaţia accesorie a garantului nu a încetat , dreptul de creanţă fiind cert , lichid şi exigibil ; în drept au fost invocate prevederile art. 954 alin. 3 Cod procedură civilă .

Nu au fost depuse înscrisuri noi în calea devolutivă de atac .

Legal citat , intimatul debitor nu a formulat întâmpinare şi nici administrarea altor dovezi , lipsind la judecata pricinii .

Din analiza materialului documentar se va reţine că prin Încheierea nr. 13830/2.11.2015 a Judecătoriei Constanţa , pronunţată în dosarul 25644/212/2015 , a fost respinsă , ca inadmisibilă , cererea creditorului SC T.S. SRL , privind instituirea unui sechestru  asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând debitorului C.D.I., până la concurenţa sumei de 30.569 de lei .

Pentru a ajunge la această soluţie , autoritatea judiciară  a statuat – textual - că pentru admisibilitatea unei cereri de înfiinţare a sechestrului asigurător, este necesar a fi îndeplinite mai multe condiţii cumulative - creditorul să nu deţină un titlu executoriu, creanţa să fie constatată prin act scris, să fie exigibilă şi creditorul să facă dovada formulării unei acţiuni în vederea recuperării creanţei ;  în cauză nu este îndeplinită condiţia certitudinii creanţei ;  deşi creanţa creditorului este constatată printr-un act scris , respectiv contractul de tranzacţie din data de 27.03.2015 încheiat între petenta creditoare T.S. S.R.L., pe de o parte, şi B.G. S.R.L. în calitate de debitoare şi C.D.I. în calitate de fidejusor, pe de altă parte, prin notificarea din data de 06.08.2015 creditoarea a comunicat debitoarei B.G. S.R.L. manifestarea sa de voinţă în sensul rezilierii unilaterale a contractului de tranzacţie, motivat de faptul că debitoarea nu a respectat termenele de plată convenite prin tranzacţie şi nu a efectuat nicio plată dintre cele 5 tranşe scadente potrivit art. 1 din contract ; fideiusiunea este un contract accesoriu întrucât garantează o obligaţie principală şi nu poate exista decât pentru o obligaţie valabilă, astfel că stingerea obligaţiei principale atrage şi încetarea fideiusiunii ; având în vedere că petenta creditoare a reziliat unilateral contractul de tranzacţie şi contractul de fideiusiune este reziliat în temeiul principiului accesorium sequitur principale, având în vedere că acesta din urmă a fost încheiat în baza contractului de tranzacţie ;  fideiusiunea nu poate avea o existenţă de sine stătătoare în lipsa unei obligaţii principale, motiv pentru care instanţa va respinge ca inadmisibilă cererea de sechestru, nefiind îndeplinită condiţia existenţei unei creanţe certe.

Apelul este nefondat .

Cererea de sechestru presupune  afirmarea unei creanţe împotriva persoanei care stă în judecată ca debitor , constatată ( sau nu ) printr-un act scris .

Actul scris , în accepţiunea art. 953 Cod procedură civilă , reprezintă actul constatator al creanţei din cuprinsul căruia trebuie să rezulte , fără intervenţia altor împrejurări străine , elementele raportului juridic care leagă părţile , în special existenţa datoriei şi obligaţia debitorului de a plăti o anumită sumă de bani .

Nici la judecata în fond a cererii de sechestru şi nici în calea devolutivă de atac , creditorul nu a depus nici un înscris care să dovedească existenţa unui raport juridic de tip creditor – debitor legat cu numitul C.D.I. .

Trebuie remarcat faptul că instanţa de control judiciar a învederat explicit reprezentantului convenţional al societăţii  creditoare necesitatea administrării de probe , fără ca partea să solicite şi să depună acte .

În măsura în care creditorul nu a făcut dovada existenţei unui act scris şi a unor elemente probatorii suficient de puternice pentru legitimarea (cel puţin aparentă) a unei creanţe certe , lichide şi exigibile , nu sunt întrunite exigenţele art. 953 alin. 1 Cod procedură civilă , pentru instituirea sechestrului .

Art. 953 alin. 2 Cod procedură civilă stipulează că acelaşi drept de a solicita instituirea sechestrului) îl are şi creditorul a cărui creanţă nu este constatată în scris, dacă dovedeşte că a intentat acţiune şi depune, odată cu cererea de sechestru, o cauţiune de jumătate din valoarea reclamată .

În concret , societatea apelantă nu a demonstrat probatoriu existenţa unei acţiuni judiciare declanşate împotriva numitului C.D.I. şi nici nu a depus , în faţa Judecătoriei Constanţa , cauţiunea obligatorie , în valoare de 15.284,5 lei .

Faţă de cele ce preced , se constată că prima instanţă a statuat corect că nu sunt întrunite cumulativ cerinţele art. 953 pentru instituirea sechestrului asigurător , urmând a se dispune respingerea apelului ca nefondat ; se va lua act că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.