Contestaţie la executare - întoarcere executare. Cheltuieli de executare.

Conform art. 712 C.proc.civ., împotriva executării silite înseşi, precum şi împotriva oricărui act de executare, se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare.

Contestatoarea a înţeles să conteste creanţa, motivat de faptul că aceasta nu a fost calculată corect.

Examinând acest aspect, se reţine că, potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză de expertul desemnat de instanţă, Presura Alexandra, drepturile salariale cuvenite intimatei potrivit sentinţei civile nr. - a Tribunalului Bucureşti sunt în cuantum brut total de 6.091,12 lei,respectiv net de 4.272,30 lei.

În ceea ce priveşte modul de calcul al sumelor cuvenite intimatei conform titlului pus în executare, instanţa observă - din compararea modului de calcul al debitului potrivit raportului de expertiză întocmit în dosarul execuţional - cu cel întocmit  de către expertul Presura Alexandra desemnat în prezenta cauză -  că diferenţa provine din modul diferit de determinare a cuantumului dobânzii legale; astfel, în condiţiile în care Tribunalul Bucureşti a stabilit dobânda legală pentru neacordarea de către angajator a drepturilor salariale la scadenţa acestora, aplicabile sunt, pentru perioada anterioară datei de 01.09.2011 (la care a intrat în vigoare  OG 13/2011), prevederile art. 3 din OG 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti, iar pentru perioada septembrie 2011-aprilie 2015, disp art.3 alin 2 din OG 13/2011. Ca atare, expertul Presura Alexandra a calculat în mod corect cuantumul dobânzii legale raportându-se la prevederile ambelor acte normative anterior menţionate, instanţa apreciind întemeiată apărarea contestatoarei debitoare sub aspectul modului de calcul al dobânzii legale (raportat numai la prevederile OG 13/2011, aplicate retroactiv, de expertul desemnat în dosarul execuţional,  pentru perioada anterioară datei de 01.09.2011).

Cu privire la calculul dobânzii legale aferente debitului principal, instanţa reţine că s-a avut în vedere, pentru întreaga perioadă de calcul, dobânda legală penalizatoare, conform art. 3 alin. 2 din OG 13/2011, calculată ca dobândă penalizatoare + 4%.

Astfel, instanţa reţine că potrivit OG 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti, dobânda legală se stabileşte la nivelul dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, care va fi publicat în Monitorul Oficial al României, diminuat cu 20%.

OG 9/2000 a fost abrogată la data de  01.09.2011, prin OG 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

Conform acestui nou act normativ, rata dobânzii penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 4 puncte procentuale. 

Referitor la natura juridică a dobânzilor legale, instanţa reţine că acestea reprezintă obligaţii de plată accesorii.

Aşa cum a statuat Curtea Constituţională în mod constant în jurisprudenţa sa, un act normativ nu este retroactiv atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că, în aceste cazuri, legea nouă nu face altceva decât să reglementeze pentru perioada ulterioară intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare.

În acest sens, a se vedea Decizia nr. 330 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002, Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, Decizia nr. 784 din 3 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 27 august 2010, şi Decizia nr. 181 din 1 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 375 din 21 mai 2014.

Instanţa constată că OG 13/2011 nu cuprinde o normă tranzitorie care să reglementeze situaţia raporturilor juridice născute sub imperiul vechii reglementări şi care continuă să producă efecte juridice şi sub imperiul noii reglementări, respectiv situaţia obligaţiilor scadente anterior intrării în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 13/2011, nestinse la data intrării în vigoare a acestui act normativ.

Într-o atare situaţie, instanţa apreciază că noul regim al obligaţiilor de plată accesorii (dobânzi legale) urmează a se aplica şi creanţelor care au scadenţa anterior intrării în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 13/2011, însă numai de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, respectiv de la data de 01.09.2011.

În caz contrar s-ar accepta ca dispoziţiile legii noi să fie aplicate unor situaţii juridice născute anterior intrării ei în vigoare, ceea ce ar duce la încălcarea principiului neretroactivităţii legii reglementat de art. 15 din Constituţie, or, legea se aplică situaţiilor născute numai după adoptarea ei, exercitându-şi acţiunea asupra faptelor care se vor produce ulterior intrării sale în vigoare, nu şi situaţiilor anterioare, trecute (facta praeteria).

Faţă de aceste argumente se reţine că actele de executare întocmite în cauză sunt nelegale sub aspectul aplicării dispoziţiilor art. 3 alin. 2 OG nr. 13/2011 anterior datei de 01.09.2011, data intrării în vigoare a OG 13/2011.

Totodată, instanţa reţine că în speţă nu este aplicabilă Decizia nr. 2/17.02.2014 a ÎCCJ, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii; astfel, ICCJ a statuat că, în aplicarea dispoziţiilor art. 1082 şi 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011. Or, în speţă, drepturile salariale nu au fost achitate eşalonat, iar creditorul intimat nu poate fi încadrat în categoria personalului bugetar (Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. fiind înfiinţată ca societate comercială pe acţiuni, conform HG 581/1998).

Instanţa va înlătura apărarea intimatului în sensul că expertul desemnat în cauză a calculat drepturile salariale în raport de grila de salarizare de 570 lei, respectiv de 600 lei, şi nu de 700 lei, cum a dispus instanţa, reţinând că expertul Presura Alexandra a precizat  că a calculat diferenţele de drepturi salariale în raport de salariul de bază minim brut de 700 de lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a din CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 prelungit şi drepturile salariale efectiv plătite pe perioada 01.10.2009-31.12.2010 în funcţie de perioada efectiv lucrată de intimată. Astfel, potrivit raportului întocmit în cauză, intimata ar fi trebuit să primească o diferenţă de drepturi salariale pentru perioada 01.10.2009-31.12.2010 în cuantum de 4.165,69 lei (fără actualizare şi dobânda legală), iar raportul de expertiză depus în dosarul execuţional 655/2015  a stabilit cuantumul aceloraşi drepturi ca fiind de 4.165,69 lei.

Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, intimata avea dreptul să primească o diferenţă de drepturi salariale nete actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală pentru perioada 01.10.2009-31.12.2010 în valoare de 4.272,30 lei.

Pentru considerentele anterior expuse, instanţa va admite în parte contestaţia la executare si va dispune anularea în parte a actelor de executare întocmite în cadrul dosarului de executare nr. -, dat fiind că valoarea creanţei stabilită potrivit titlului executoriu este în cuantum de 4.272,30 lei.

Cu privire la nelegalitatea încheierii prin care au fost stabilite cheltuielile de executare, reţine prevederile art. 669 alin. 2 Cod procedură civilă, conform cărora debitorul va fi ţinut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare şi până la data realizării obligaţiei stabilite în titlul executoriu.

Sumele ce urmează a fi plătite se stabilesc de executor prin încheiere ce constituie titlu executoriu.

Cuantumul cheltuielilor de executare poate fi cenzurat de instanţa de judecată, care trebuie să verifice dacă cheltuielile stabilite prin procesul-verbal au fost necesare pentru efectuarea executării, dacă sunt reale şi dacă nu sunt disproporţionate faţă de cuantumul creanţei şi volumul de muncă efectuată de cei implicaţi în executare. Chiar dacă debitorul este în culpă pentru faptul că nu a executat de bună-voie creanţa cuprinsă într-un titlu executoriu, aceasta nu înseamnă că, în mod discreţionar, creditorul său poate efectua cheltuieli de executare exagerate, ştiind că le va recupera în temeiul art. 669 Cod procedură civilă.

În ceea ce priveşte onorariul de executor, sumele plătite cu titlu de onorariu pentru executorul judecătoresc reprezintă cheltuieli ocazionate de efectuarea executării silite şi faţă de dispoziţiile art. 37 alin. 1 din Legea nr. 188/2000 şi cele ale Ordinului ministrului justiţiei nr. 2550/2006, în cazul obligaţiilor având ca obiect plata unor sume de bani, onorariul executorului nu poate depăşi plafonul de 10% din suma reprezentând valoarea creanţei ce face obiectul executării silite.

În aceste condiţii, în raport de cuantumul creanţei cuvenite intimatului creditor (de 4.272,30 lei), se reţine că onorariul de executor nu putea depăşi 427,23 lei, conform art. 39 din Legea 188/2000.

La această sumă se adaugă valoarea TVA care se calculează separat, rezultând suma finală de 529,76 lei. În consecinţă instanţa apreciază că se impune reducerea onorariului executorului judecătoresc, acesta fiind stabilit cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 188/2000.

Totodată, instanţa reţine că în încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare este menţionată suma de 372 lei cu titlul generic de cheltuieli de executare, fără a fi detaliate şi fără ca, la dosarul de executare să fie ataşat un înscris care să facă dovada efectuării lor de către creditor sau de către executorul judecătoresc, motiv pentru care instanţa le apreciază ca fiind nejustificate, cu consecinţa excluderii lor din categoria cheltuielilor de executare care pot fi stabilite în sarcina debitorului.

Astfel, suma totală la care debitorul poate fi obligat cu titlu de cheltuieli de executare este de 1.029,76 lei, compusă din: onorariu executor şi onorariu expert contabil.

În ceea ce priveşte solicitarea de anulare a raportului de expertiză extrajudiciară întocmit în dosarul de executare, instanţa reţine că această cerere nu poate fi admisă, acest raport nefiind un act de executare întocmit sau emis de executorul judecătoresc.

În consecinţă, instanţa va admite în parte contestaţia la executare şi va dispune anularea executării silite şi a tuturor actelor de executare efectuate în dosarul nr. -pentru sumele ce depăşesc valoarea de 4.272,30 lei (debit principal), respectiv 1.029,76 lei (cheltuieli de executare).

Cât priveşte capătul de cerere referitor la întoarcerea executării silite, se reţine că, potrivit art. 723 C.proc.civ., în toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia,  iar potrivit art. 724 alin. 1 coroborat cu alin. 3  C.proc.civ. în cazul în care instanţa judecătorească care a desfiinţat titlul executoriu sau însăşi executarea silită nu a dispus  restabilirea situaţiei anterioare, cel îndreptăţit o va putea cere pe cale separată, dispoziţii valabile şi pentru ipoteza desfiinţării parţiale.

-

În temeiul art. 451 şi art. 453 C.proc.civ., instanţa va obliga intimata la plata către contestatoare a sumei de 1.050 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expert şi taxă de timbru aferentă capătului de cerere având ca obiect întoarcerea executării silite.

Instanţa reţine că, referitor la cererea privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă contestaţiei la executare, faţă de dispoziţiile art. 45 alin 2 teza a doua din OUG nr. 80/2013, contestatoarea are posibilitatea de  a solicita restituirea proporţională a taxei de timbru.

Domenii speta

Spete similare