Acţiune în constatare clauze abuzive

Hotărâre 16616 din 23.09.2015


Intre pârâta -  si reclamanta  s-a incheiat contractul de credit  nr. -, avand ca obiect acordarea unui credit de nevoi personale in suma de  61 000 euro.

Contrar sustinerilor paratei, nu s-a facut dovada in cauza a modificarii contractului de credit prin acceptarea tacita a actului aditional propuse de parata in baza OUG nr. 50/2010, in conditiile in care nu s-a facut dovada comunicarii actului aditional imprumutatului.

Cu privire la comisionul de administrare, potrivit art. 8 din contractul de credit –conditii speciale si art. 4.1b din conditiile generale, clientul datoreaza bancii un comision lunar de gestionare/administrare a creditului in valoare de 0,15% din soldul creditului, pentru monitorizarea de catre banca a indeplinirii obligatiilor asumate de catre client.

Articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 prevede o excepție de la mecanismul de control pe fond al clauzelor abuzive care este prevăzut în cadrul sistemului de protecție a consumatorilor pus în aplicare prin această directivă, dispoziției respective trebuie să i se dea o interpretare strictă (Hotărârea Kásler și Káslerné Rábai, C 26/13, EU:C:2014:282, punctul 42).

Curtea a statuat că clauzele contractuale care se circumscriu noțiunii „obiectul [principal al] contractului”, în sensul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13, trebuie înțelese ca fiind cele care stabilesc prestațiile esențiale ale acestui contract și care, ca atare, îl caracterizează. Dimpotrivă, clauzele care au un caracter accesoriu în raport cu cele care definesc esența însăși a raportului contractual nu pot fi circumscrise noțiunii menționate de obiect principal al contractului. Revine instanței de trimitere sarcina să aprecieze, având în vedere natura, economia generală și prevederile contractului de împrumut vizat, precum și contextul juridic și factual în care se înscrie acesta, dacă respectiva clauză constituie un element esențial al prestației debitorului care constă în rambursarea sumei puse la dispoziția sa de împrumutător (a se vedea în acest sens Hotărârea Kásler și Káslerné Rábai, EU:C:2014:282, punctele 49-51).

In cauza Matei contra VOLKSBANK ROMANIA SA(C-143/2013), analizand natura “comisionului de risc”,  Curtea a definit criteriile pe care sa le foloseasca  instanta pentru a aprecia daca o clauza  stabileste una dintre prestațiile esențiale prevăzute de contractele în discuție în litigiul principal sau dacă are un caracter accesoriu în raport cu clauzele care definesc esența însăși a raportului contractual.

În cadrul acestei aprecieri, instanța de trimitere va trebui să țină seama în special de scopul esențial urmărit de „comision”.

In speta,  analizand scopul comisionului de administrare, avand in vedere economia generală și prevederile contractului de împrumut vizat, instanta retine ca acesta are drept scop asigurarea verificarii lunare a starii creditului acordat, a indeplinirii celorlalte conditii ale contractului in afara celei principale de plata credit si dobanda( plata rate asigurare, transferul sumelor), astfel cum rezulta din insasi sustinerile din intampinare ale paratei, astfel incat aceasta clauză nu constituie un element esențial al prestației debitorului care constă în rambursarea sumei puse la dispoziția sa de împrumutător si, deci, instanta poate sa cerceteze aceasta clauza sub aspectul caracterului abuziv.

Prevederile incidente din Legea nr. 193/2000 sunt:

- art. 1 al. 3 - se interzice comercianţilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii;

- art. 4 al. 1 - o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor;

- art. 4 al. 2 - o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv;

 Instanţa reţine că prevederea contractuala nu a fost negociată direct cu consumatorul, în sensul dispoziţiilor legale de mai sus, având în vedere că, aşa cum afirmă însăşi Banca, aceste contracte sunt preformulate, standard, iar eventualele diferenţe dintre ele nu se datorează negocierii cu clienţii, ci particularităţilor fiecărui client în parte. Consumatorul nu a avut posibilitatea sa negocieze nicio clauza din contract, intregul act juridic fiindu-i impus, in forma respectiva, de catre banca. Conform art. 4 alin.ultim din Legea nr. 193/2000, bancii ii revenea obligatia de a dovedi ca a negociat in mod direct aceasta clauza cu imprumutatul, ceea ce nu s-a intamplat in cauza.

Pentru a nu fi abuzive, clauzele nenegociate trebuie să nu creeze, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Instanta constata ca contractul de credit  nr. - a fost incheiat in conditiile OUG 50/2010 prin care s-a transpus Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori şi de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului, care prevede la art. 36 ca acest comision este legal si se percepe pentru monitorizarea /inregistarea /efectuarea de operatiuni de creditor in scopul utilizarii/ rambursarii creditului acordat consumatorului.

Avand in vedere caracterul directivei ca instrument juridic, in cazul in care s-ar sustine ca acest comision este nelegal, aceasta sustinere ar avea semnificatia invocarii implementarii necorespunzatoare a Directivei 2008/48/CE, aspect care nu poate fi invocat decat in conditiile angajarii raspunderii statului pentru prejudiciile cauzate prin netranspunerea in termen sau transpunerea necorespunzatorare a directivei, nicidecum in raporturile dintre particulari. Prin urmare, in conditiile in care contractul de credit  nr. 587/ 30.06.2010 a fost incheiat in baza OUG 50/2010 prin care s-a transpus Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori şi de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului, care prevede legalitatea comisionului de administrare, prejudiciul poate fi reclamat de catre petenta numai de la Statul Roman si numai in situatia in care sunt indeplinite cerintele angajarii raspunderii pentru transpunerea necorespunzatoare a Directivei, iar nu de la cocontractant, in speta Banca, care a fost de buna-credinta, intemeindu-se pe legislatia in vigoare la data incheierii contractului.

Instanta retine ca respectivul comision are o functie economica, are la baza o prestatie o Bancii -verificarea lunara a starii creditului acordat, a indeplinirii celorlalte conditii ale contractului( plata rate asigurare, transferul sumelor din contul clientului in contul asiguratorilor sau plata din conturile proprii, in numele clientului a primelor de asigurare pentru a nu se ajunge la rezilierea contractului), aspecte care sunt asimilabile monitorizarii / efectuarii de operatiuni de creditor in scopul utilizarii/ rambursarii creditului acordat consumatorului.

.

De asemenea, instanta apreciza ca, in conditiile pachetului contractual, in care s-a acordat o rata a dobanzii mai mica decat cea practicata pe piata de bancile concurente, cuantumul nu creeaza dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, in detrimentul consumatorului.

De asemenea, prin includerea acestui comision atat in contract, sub forma procentuala cat  si in graficul de rambursare semnat de catre reclamanta, prin indicarea cuantumului concret lunar, ținând seama de nivelul de atenție care poate fi așteptat din partea unui consumator mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat, instanta apreciaza ca reclamanta  putea să prevadă consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce o privește.

  Fata de aceste considerente, instanta va respinge cererea de anulare  prevederii contractuale si de repunere in situatia anterioara, ca neintemeiata.