Desfiinţarea cu trimitere spre rejudecare a sentinţei

Neindicarea în considerentele hotărârii a probelor care au stat la baza adoptării soluţiei încalcă dreptul la un proces echitabil

Prin s.p. nr. 5/19 ianuarie 2016, Judecătoria Vânju Mare, în baza art. 257 alin. 1 şi 4 C.p. rap. la art. 193 alin. 2 C.p. a condamnat pe inculpatul V.F. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. În baza art. art. 91 C.p. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani. În baza art. 93 alin. 1 C.p. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Mehedinţi, la datele fixate de acesta, să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, să comunice schimbarea locului de muncă, să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. A fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să execute obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Mehedinţi sau organizat în colaborare cu alte instituţii. În baza art. 93 alin. 3 C.p. a fost obligat inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul unităţilor din subordinea Inspectoratului Şcolar Judeţean Mehedinţi sau în cadrul parohiilor din cadrul Episcopiei Severinului şi Strehaiei pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 257 alin. 1 şi 4 C.p. rap. la art. 193 alin. 2 C.p. s-a stabilit în sarcina inculpatei V.C. pedeapsa de 9 luni închisoare. În baza art. 83 alin. 1 C.p. s-a amânat aplicarea pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani. S-a dispus ca inculpata: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Mehedinţi, la datele fixate de acesta, să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea, să comunice schimbarea locului de muncă, să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 85 alin. 2 lit. a  C.p. a fost obligată inculpata să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 85 alin. 2 lit. b C.p. a fost obligată inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul unităţilor din subordinea Inspectoratului Şcolar Judeţean Mehedinţi sau în cadrul parohiilor din cadrul  Episcopiei Severinului şi Strehaiei pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. S-a atras atenţia inculpatei asupra art. 88 C.p. privind consecinţele nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

 Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul nr. 850/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, inculpaţii V.F. şi V.C. au fost trimişi în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj.

În actul de sesizare s-a reţinut că la data de 01.09.2014, agentul de politie D.G. C., în timp ce îşi exercita atribuţiile de serviciu împreună cu poliţistul L. D., pe raza comunei V., judeţul Mehedinţi a oprit pentru control autovehiculul marca Alfa Romeo cu nr. de înmatriculare provizorie MH.048588, condus de V.F. şi din cauza faptului că acesta emana vapori de alcool, D.G.C. i-a solicitat atât testarea cu aparatul  etilotest cât şi să fie condus la Serviciul de Ambulanţă  Mehedinţi pentru a i se recolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar inculpatul V.F.  a refuzat şi a fugit de la faţa locului, abandonând autoturismul. Cei doi poliţişti împreună cu martorul asistent N. G. s-au deplasat la Postul de Poliţie V. pentru a întocmi actele de constatare, însă la scurt timp a venit inculpatul V.F., însoţit de sora sa V.C. şi mama acestora V.A. Inculpatul V.F. a devenit recalcitrant, adresându-i injurii agentului de politie D.G.C., iar la solicitarea persoanei vătămate de a înceta, a îmbrâncit-o şi a fugit către locuinţa sa, situată în apropiere. Poliţiştii au pornit în urmărirea acestuia, în faţa porţii locuinţei sale l-au ajuns, iar în timp ce încercau să-l imobilizeze a venit inculpata V.C. , care l-a lovit cu pumnii pe D.G.C.  în zona umărului drept şi în spate. Inculpatul V.F. a început şi el să lovească persoana vătămată cu pumnii şi cu picioarele peste corp, rupându-i cămaşa şi hamul fluorescent-reflectorizant de la uniformă. Inculpatul V.F. a reuşit să scape şi a intrat în curtea locuinţei, fapt pentru care poliţiştii au fost nevoiţi să se întoarcă la sediul poliţiei şi să solicite sprijinul altor colegi. După sosirea  întăririlor, V.F. nu a mai fost găsit.

Audiaţi de instanţă, inculpaţii V.F. şi V.C. nu au recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în sarcina lor prin actul de sesizare a instanţei. În cauză au fost audiaţi martorii P. L., N.G., L. D., C.I., S.N.D., P.S., B.C.A. şi V.M.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii V.F. şi V.C., solicitând desfiinţarea sentinţei penale atacate şi rejudecând, să se dispună achitarea, raportat la dispoziţiile art. 16 lit. a C.p.p. sau art. 16 lit. c C.p.p., întrucât din materialul probator administrat în cauză nu rezultă vinovăţia lor, declaraţiile agenţilor de poliţie şi ale martorilor N. și L. necoroborându-se între ele şi nici cu alte probe, inclusiv cu declaraţiile persoanei vătămate, care cuprind aspecte contradictorii. Au mai arătat că întreg probatoriul relevă serioase dubii cu privire la susţinerile persoanei vătămate şi modul în care s-au derulat evenimentele, martorii L. și N. susţinând că incidentul s-a petrecut în stradă, la poarta locuinţei persoanei vătămate, în timp ce ei şi alţi martori susţin că poliţiştii au pătruns în curtea lor.

Verificând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat ca fondate apelurile, pentru următoarele considerente:

Motivarea unei hotărâri reprezintă un element de transparenţă a justiţiei inerent oricărui act jurisdicţional. Hotărârea judecătorească nu este un act discreţionar, ci rezultatului unui proces logic de analiză ştiinţifică a probelor administrate în cauză, în scopul aflării adevărului, proces de analiză necesar stabiliri adevărului. Deci, hotărârea reprezintă rezultatul concret, sinteza operei de judecată, iar motivarea acesteia reprezintă argumentarea în scris a raţiunii ce determină pe judecător să adopte soluţia dispusă în cauză. Motivarea hotărârilor justifică echitatea procesului penal, pe de o parte, prin dreptul justiţiabilului de a fi convins că justiţia a fost înfăptuită, respectiv că judecătorul a examinat toate mijloacele procesuale şi procedurale şi, pe de altă parte, prin dreptul acestuia de a cunoaşte oportunitatea promovării căii de atac. Mai mult, potrivit jurisprudenţei C.E.D.O. (cauzele Kraska v. Swityerlans şi Dima împotriva României), judecătorul are obligaţia de a examina susţinerile părţilor, argumentele şi probele tocmai pentru a argumenta că decizia sa nu este bazată pe subiectivism sau prejudecăţi.

Observând considerentele sentinţei penale atacate, se constată că prima instanţă stabileşte situaţia de fapt, fără a indica probele pe care se sprijină soluţia adoptată, în condiţiile în care declaraţiile inculpaţilor nu se coroborează cu alte probe administrate, după cum nici declaraţiile unor martori cu cele altor martori ori ale persoanei vătămate. Prima instanţă era obligată să indice probele care au stat la baza adoptării soluţiei, dar şi pe cele care au fost înlăturate. Analiza sa este sintetizată într-un alineat: „analizând întreg materialul probator (declaraţiile persoanei vătămate, declaraţiile martorilor, certificatul medico legal şi declaraţiile inculpaţilor) cu privire la latura penală a cauzei, instanţa a constatat că inculpaţii se fac vinovaţi de săvârşirea faptei pentru care au fost trimişi în judecată”.

În susţinerea celor arătate mai sus, Curtea invocă şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O., potrivit căruia orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil, a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială. Noţiunea de proces echitabil impune condiţia ca o instanţă care a motivat pe scurt hotărârea să fi analizat în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse atenţiei.

Raportat la cele arătate mai sus, analizând şi considerentele hotărârii atacate, se constată că motivarea primei instanţe lipseşte cu desăvârşire, cuprinzând doar soluţia, fără a examina probele ce confirmă vinovăţia inculpaţilor ori să precizeze probele care au fost înlăturate, dacă este cazul, contribuţia fiecărui inculpat la săvârşirea faptelor, astfel încât, având în vedere dispoziţiile art. 421 pct. 2 lit. b C.p.p., Curtea va admite apelurile declarate de inculpaţi, va desfiinţa sentinţa penală şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, respectiv Judecătoria Vânju Mare.

Domenii speta

Spete similare