Contestaţie la executare. Perimare.

3.Contestaţie la executare. Perimare.

Sentinţa civilă nr. 4177/06.06.2016 a Judecătoriei Galaţi

Prin sentinţa civilă nr. 4177 pronunţată la data de 06.06.2016 Judecătoria Galaţi a admis contestația la executare formulată de contestatoarea C.A. şi, pe cale de consecinţă, a desființat toate actele de executare întocmite de B.E.J.A. B.C și S.D. în dosarul de executare nr. 723/2011, obligând intimata la plata, către contestatoare, a cheltuielilor de judecată în sumă de 1.250 lei.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut faptul că prin cererea  înregistrată pe rolul Judecătoriei Galaţi sub nr. .../.../2014 la data de 27.03.2014, contestatoarea C.A., în contradictoriu cu intimata M. L. IFN s.a., a contestat actele de executare silită imobiliară întocmite de B.E.J.A. B.C și S.D. în dosarul execuțional nr. 723/2011, solicitând anularea somației imobiliare.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că bunul nu poate fi urmărit înainte de a se cere partajarea acestuia, întrucât se află în proprietatea comună a sa și a soțului C.M., numai contestatoarea având calitatea de debitor și, pentru o datorie personală a debitorului, nu se pot face acte de executare asupra unui imobil aflat în proprietatea comună a debitorului și a altei persoane.

A mai menționat contestatoarea că a intervenit perimarea executării silite, având în vedere că executarea a început în anul 2011.

A menționat contestatoarea că, între SC D.T. SRL, în calitate de utilizator, SC E.L. IFN SA, în calitate de finanțator și C.A., în calitate de fideiusor, s-a încheiat contractul de leasing financiar nr. 100703719T/01/19.10.2007, având ca obiect dreptul de folosință asupra unei semiremorci SCHMITZ 2005, contract reziliat unilateral de M. L. IFN s.a. urmare a faptului că utilizatorul nu a achitat ratele lunare, bunul fiind predat finanțatorului la data de 20.09.2010, cu procesul-verbal de predare-primire nr. 23610.

A invocat contestatoarea caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 8 lit. b din contract, arătând că această clauză creează un dezechilibru între drepturile părților contractante şi prin urmare creanța executată nu este datorată.

În drept, cererea nu a fost motivată.

A fost achitată taxa judiciară de timbru în cuantum de 1.000 lei.

Legal informată, intimata M. L. IFN s.a. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea, ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca neîntemeiată a contestației la executare, arătând că, prin declarația de reziliere nr. 21557/27.08.2010, a reziliat contractul de leasing financiar nr. 100703719T/01/19.10.2007, urmare a culpei exclusive a utilizatorului SC D.T. SRL.

A menționat intimata că în cauză contestatoarea, în calitate de fideiusor, a garantat restituirea integrală a obligației asumată contractual de utilizator.

A precizat intimata că, în baza art. 8 pct. 2 din contract, utilizatorul este obligat să achite indemnizația de reziliere, compusă din capitalul rămas de achitat, penalitățile de întârziere nefacturate, cheltuielile făcute cu luarea în posesie a bunului și orice alte cheltuieli născute până la recuperarea debitului restant.

A mai arătat că nu poate interveni perimarea, față de prevederile art. 390 alin. 1 C.pr.civ., întrucât executarea s-a făcut prin poprire.

Cu privire la invocarea clauzelor abuzive din contract, intimata a arătat că utilizatorul nu are calitate de comerciant și nu poate invoca clauzele abuzive, astfel încât nici contestatoarea fideiusor nu le poate invoca, acesta putând invoca față de finanțator numai excepțiile personale care rezultă din contractul de fideiusiune sau excepțiile pe care le poate invoca utilizatorul.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 493 C.pr.civ.

Intimata M.L. IFN s.a. a formulat și cerere reconvențională, prin care a solicitat partajul bunului imobil deținut în devălmășie de contestatoarea debitoare și de soțul acesteia C.M.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 353 alin. 2 C.civ.

A fost achitată taxă judiciară de timbru în cuantum de 3.604,27 lei

Prin răspunsul la întâmpinare formulat, contestatoarea a arătat că a intervenit perimarea executării silite, întrucât poprirea nu a mai produs efecte din anul 2012 și nici nu s-a solicitat ridicarea acesteia de către executor.

A menționat contestatoarea că, după comunicarea somației din data de 05.03.2012, față de ea nu s-au mai efectuat acte de executare, astfel încât executarea silită s-a perimat.

În ceea ce privește cererea reconvențională, contestatoarea a arătat că aceasta nu face decât să demonstreze că executarea imobiliară făcută anterior partajului bunului comun este lovită de nulitate.

Cu privire la invocarea clauzelor abuzive din contract, contestatoarea a apreciat că  sunt incidente prevederile Legii nr. 193/2000, întrucât ea are calitate de consumator.

Prin încheierea din data de 01.07.2014 a fost introdus în cauză C.M., s-a disjuns cererea reconvențională și s-a alcătuit dosarul nr. 12469/233/2014 având ca obiect partaj bunuri comune, s-a admis excepția nelegalei compuneri a completului de judecată și s-a trimis cauza la repartizare aleatorie între completurile de minori și familie.

La termenul de judecată din data de 22.07.2015, reprezentantul convențional al contestatoarei a precizat acțiunea ca fiind contestație la executare și a arătat că nu înțelege să facă apărări pe titlul executoriu și să invoce existența clauzelor abuzive din contractul de leasing financiar.

Prin încheierea din data de 22.07.2015, instanța a calificat apărarea făcută de intimată prin întâmpinare ca fiind excepția inadmisibilității invocării clauzelor  abuzive, pe care a respins-o ca rămasă fără obiect, a calificat excepția perimării executării ca fiind o apărare pe fondul contestației la executare, a invocat din oficiu excepția de nulitate a clauzei prevăzute la art. 8 pct. 2 paragraful 2 din Contractul de leasing financiar nr. 100703719T/01/19.10.2007 referitoare la indemnizația de reziliere și a anulat clauza menționată,pentru considerentele reținute în încheiere.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile aflate la dosar și proba cu expertiză  tehnică contabilă, raportul de expertiză și răspunsul la obiecțiunile formulate de intimată fiind întocmite de expert C.D., fiind decăzută intimata din proba cu interogatoriul contestatoarei ce fusese încuviințată.

A fost atașat dosarul execuțional nr. 723/2011, în copie certificată pentru conformitate cu originalul.

Prin sentinţa civilă nr. 4177 pronunţată la data de 06.06.2016 Judecătoria Galaţi a admis contestaţia la executare, a desființat toate actele de executare întocmite în dosarul de executare nr. 723/2011.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că între SC D.T. SRL, în calitate de utilizator, SC E.L. IFN SA, în calitate de finanțator și C.A., în calitate de fideiusor, s-a încheiat contractul de leasing financiar nr. 100703719T/01/19.10.2007, având ca obiect dreptul de folosință al semiremorcii SCHMITZ 2005, contract reziliat unilateral de SC M.L. IFN SA prin declarația de reziliere nr. 21577/27.08.2010, urmare a faptului că utilizatorul nu a achitat ratele lunare, bunul fiind predat finanțatorului la data de 20.09.2010, cu procesul-verbal de predare-primire nr. 23610.

Prin încheierea nr. 47803/18.06.2008, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. 371988/2008 s-a dispus înregistrarea în Registrul Comerțului a mențiunilor privind schimbarea denumirii  SC E.L. IFN SA în SC M.L. IFN SA.

La data de 13.12.2011, creditoarea SC M.L. IFN SA a solicitat BEJA B.C. și S.D. executarea silită a debitorilor SC D.T. SRL și C.A., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing financiar nr. 100703719T/01/19.10.2007, pentru recuperarea sumei de 46.135,40 lei reprezentând 21.292,88 lei obligații de plată restante la data de 27.08.2010 și 24.842,52 lei daune interese calculate în baza art. 8 pct. 2 din contract.

Prin încheierea nr. 475/26.01.2012, pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr. 752/233/2012, s-a admis cererea de executare silită formulată de în dosarul de executare nr. 723/2011 și a fost încuviințată executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing financiar nr. 100703719T/01/19.10.2007, la cererea creditoarei SC M.L. IFN SA, împotriva  debitorilor SC D.T. SRL și C.A.

La data de 23.02.2012, executorul judecătoresc, în dosarul de executare nr. 723/2011, a încheiat procesul-verbal de constatare a cheltuielilor de executare, prin care a stabilit cheltuieli de executare în sumă de 7.792,28 lei, a emis somația de plată pentru suma de 53.927,68 lei (compusă din creanță în sumă de 46.135,40 lei și cheltuieli de executare în sumă de 7.792,28 lei) și a dispus înființarea popririi la unitățile bancare, acte de executare comunicate debitorilor la data de 05.03.2012.

Prin sentința civilă nr. 1310/24.09.2012 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. 1608/121/2012, s-a dispus radierea utilizatorului SC D.T. SRL.

La data de 15.01.2014, creditoarea a solicitat executorului judecătoresc stăruința în executarea silită, astfel că la data de 07.03.2014, executorul a întocmit procesul-verbal de situație pentru imobilul  debitoarei situat în Galați și, la data de 12.03.2014, a emis somație imobiliară pentru suma de 53.927,68 lei, care a fost înscrisă în cartea funciară a imobilului prin încheierea nr. 21053/19.03.2014 a OCPI Galați, acte de executare comunicat debitoarei contestatoare la data de 19.03.2014.

Din certificatul nr. 13674/24.02.2014, emis de Serviciul de Publicitate Imobiliară Galați, a rezultat că imobilul pentru care s-a întocmit procesul-verbal de situație se află în proprietatea debitoarei și a soțului acesteia C.M.

Prin adresa din data de 23.06.2014, executorul a dispus înființarea popririi la terțul poprit SC M.T. SRL, fiind înștiințată debitoarea despre înființarea popririi.

Prin raportul de expertiză tehnică contabilă întocmit în cauză de expert C.D., s-a concluzionat că valoarea totală a contractului de leasing financiar nr. 100703719T/01/19.10.2007, care constituie titlul executoriu în baza căruia s-a demarat executarea silită, a fost de 38.471,09 euro cu TVA inclus, că, la data rezilierii unilaterale a contractului, suma rămasă de plată pe contract era de 20.980,62 lei, că vehiculul care a făcut obiectul contractului a fost vândut cu suma e 34.890,75 lei, astfel încât, după deducerea sumei obținute din vânzarea autovehiculului, debitoarea a achitat în plus suma de 6.355,44 lei. Expertul a inclus în cheltuieli și cheltuielile de executare silită.

Prin răspunsul la obiecțiunile formulate de intimată și de instanță, expertul a arătat că valoarea totală a contractului de leasing, ținând cont și de prevederile art. 2 lit. b din OG nr. 51/1997 și art. 2.1 din Condițiile generale la contract, a fost de 38.936,42 euro, că suma neachitată la data rezilierii contractului a fost de 20.980,62 lei, că penalitățile de întârziere aferente ratelor neachitate la data rezilierii contractului au fost de 312,26 lei, că creditoarea a făcut cheltuieli în sumă de 5.642,43 lei cu luarea în posesie a bunului, că penalitățile de întârziere la ratele neachitate calculate până la momentul achitării au fost în sumă de 3.235,72 lei, suma totală de plată datorată de debitoare fiind de 30.171,03 lei și că valoarea încasată de creditoare din vânzarea bunului a fost de 34.890,75 lei.

Expertul a concluzionat că debitoarea nu mai are de achitat sume în baza contractului de leasing financiar nr. 100703719T/01/19.10.2007, achitând în plus suma de 4.719,72 lei.

În drept, au fost reţinute dispoziţiile art. 399 alin. 1 C.pr.civ., potrivit cărora împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare, se poate face contestație de cei interesați sau vătămați prin executare.

În baza art. 389 alin. 1 C.pr.civ., dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare silită, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept și orice parte interesată poate cere desființarea ei, dispozițiile menționate neaplicându-se în cazurile în care legea încuviințează executarea silită fără somație, în baza art. 390' din același act normativ.

Potrivit art. 454 alin. 1 din același cod, poprirea se înființează fără somație, iar în  cauză, așa cum s-a arătat, executorul a dispus executarea silită prin înființarea popririi la unitățile bancare la data de 23.02.2012.

Din dosarul de executare nu a rezultat că unitățile bancare au confirmat că debitorii au conturi deschise și că s-a înființat poprirea și nici nu a rezultat că s-au executat sume prin poprire.

Din adresa nr. 1944/27.05.2014 emisă de BT SA, a rezultat că debitoarea C.A. și soțul acesteia C.M. figurează cu un credit de nevoi personale înregistrând o datorie de 79.090,01 lei.

Până la data de 15.01.2014, când creditoarea a solicitat executorului judecătoresc stăruință în executare, nu au mai fost încheiate alte acte de executare.

Față de cele menționate și față de prevederile art. 389 alin. 1 C.pr.civ., instanța a apreciat că nu s-a făcut dovada că executarea silită prin poprire a fost efectivă, astfel încât a apreciat că nu sunt incidente prevederile art. 390' din același act normativ, intervenind perimarea executării silite, astfel încât s-a impus desființarea actelor de executare silită întocmite anterior datei de 15.01.2014.

Conform art. 389 alin. 3 C.pr.civ., dacă se face o nouă cerere de executare, se va face mai întâi o nouă somație.

Urmare a cererii creditoarei de stăruință în executare din data de 15.01.2014, executorul a emis, la data de 07.03.2014, procesul-verbal de situație pentru imobilul aparţinând debitoarei situat în Galați și, la data de 12.03.2014, a emis Somația imobiliară pentru suma de 53.927,68 lei.

Din fișa de debit emisă de creditoarea intimată  SC M.L. IFN SA, a rezultat că, la data cererii de executare silită, semiremorca care a făcut obiectul contractului de leasing financiar era vândută. În acest sens, la ”preț de vânzare” apare suma de 8.100 euro, sumă reținută și de expert în Raportul de expertiză contabilă. Totodată, apare creanța în sumă de 46.135,40 lei solicitată de creditoare în cererea de executare silită.

Suma de 53.927,68 lei trecută în somația imobiliară este compusă din creanță în sumă de 46.135,40 lei și cheltuieli de executare în sumă de 7.792,28 lei.

Așa cum s-a arătat, atât prin raportul de expertiză, cât și prin răspunsul la obiecțiuni, expertul a arătat că, în urma deducerii sumei rezultată din vânzarea autovehiculului care a făcut obiectul contractului de leasing, debitoarea nu mai datorează sume de bani creditoarei.

Având în vedere că, prin somația imobiliară contestată în cauză, debitoarea contestatoare a fost somată să achite o sumă de bani pe care nu o datora, actul de executare este lovit de nulitate. Tot lovite de nulitate sunt și actele de executare subsecvente acestuia, impunându-se și desființarea acestora.

Mai mult, așa cum s-a arătat, contractul de leasing financiar nr. 100703719T/01/19.10.2007 a fost reziliat unilateral de creditoare la data de 27.08.2010. Având în vedere că instanța a constatat intervenită perimarea executării silite, actele de executare nu au ca efect întreruperea termenului de prescripție a dreptului creditoarei de a solicita executarea silită, astfel încât, la data de 27.08.2010, a început să curgă termenul de prescripție al dreptului creditoarei de a obține executarea silită în baza acestui titlu executoriu, de 3 ani, termen care s-a împlinit la 27.08.2013. A rezultat că, la data de 15.01.2014, dată la care creditoarea a solicitat executorului stăruința în executare, se prescrisese dreptul acesteia de a obține executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing financiar nr. 100703719T/01/19.10.2007.

Conform art. 405 C.pr.civ., dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani de la data la care se naște acest drept, prescripția întrerupându-se printr-un act începător de executare, în baza art. 16 alin. 1 lit. c din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă.

Conform art. 16 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, prescripția nu este întreruptă dacă cererea de executare silită s-a perimat.

Având în vedere cele menționate, instanţa a apreciat că nu se mai impune analizarea apărărilor contestatoarei cu privire la executarea silită a unui bun aflat în devălmășie.

Împotriva sentinţei civile a declarat recurs intimata-creditoare SC M.L. IFN SA, arătând că este nelegală şi netemeinică.

În motivarea cererii, a arătat că în ceea ce priveşte perimarea executării silite sunt incidente dispoziţiile art. 390 alin. 1 C.pr.civ., potrivit cărora perimarea nu operează atunci când executarea silită se face fără a fi necesară comunicarea unei somaţii, poprirea fiind o astfel de măsură de executare silită. Prin urmare, nu are relevanţă dacă s-au executat sume poprite.

Un alt motiv de recurs a vizat modalitatea de desfiinţare a actelor de executare, instanţa de fond achiesând la punctul de vedere al expertului contabil, în sensul că în urma deducerii sumei rezultată din vânzarea autovehiculului care a făcut obiectul contractului de leasing, debitoarea nu mai datorează sume de bani creditoarei.

S-a arătat că în mod greşit expertul nu a determinat suma rămasă de plată prin raportare la prevederile contractului de leasing şi prevederile OG nr. 51/1997, în sensul că la valoarea totală a contractului de leasing a fost raportată la facturile fiscale emise şi neachitate la data rezilierii, fără să se ţină cont de prevederile art. 2 lit. b din OG nr. 51/1997, potrivit cărora valoarea totală a contractului de leasing reprezintă valoarea totală a ratelor de leasing la care se adaugă valoarea reziduală. Prin urmare, expertul contabil a eliminat din suma datorată capitalul finanţat rămas de achitat. De asemenea, expertul contabil a omis să evidenţieze în mod separat şi celelalte cheltuieli datorate de debitor în baza contractului de leasing, respectiv costuri de asigurare, impozitul, depozitarea, valorificarea, reţinând doar cheltuielile de reposesie. Totodată, în ceea ce priveşte penalităţile de întârziere, expertul a exclus sumele reprezentând penalităţi de întârziere calculate după data rezilierii, în sumă de 20.151,55 lei, încălcându-se astfel prevederile art. 1.4, prin care finanţatorul are dreptul să perceapă penalităţi de întârziere de 0,3%/zi de întârziere până la achitarea debitului restant.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.

Cererea a fost legal timbrată, recurenta-creditoare depunând la dosarul cauzei taxa de timbru în cuantum de 500 lei.

Legal citat, intimatul-debitor nu a formulat întâmpinare, dar a fost reprezentat în faţa instanţei de judecată pentru a formula apărări.

În calea de atac a recursului nu s-a administrat nicio probă.

Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei civile pronunţată de Judecătoria Galaţi prin prisma motivelor de recurs invocate, instanţa de control judiciar a reţinut că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Pe fondul cauzei, s-a constatat că în mod corect a reţinut prima instanţă că împotriva debitorilor SC D.T. SRL şi C.A. s-a pornit executarea silită de către creditoarea SC M.L. IFN SA în baza titlului executoriu reprezentate de contractul de leasing nr. 100703719T/01/19.10.2007, având ca obiect dreptul de folosință al semiremorcii SCHMITZ 2005. De asemenea, s-a reţinut că acest contract a fost reziliat unilateral de SC M.L. IFN SA prin declarația de reziliere nr. 21577/27.08.2010, ca urmare a faptului că utilizatorul nu a achitat ratele lunare, bunul fiind predat finanțatorului la data de 20.09.2010, cu procesul-verbal de predare-primire nr. 23610.

De asemenea, în mod corect s-a apreciat că s-a pornit executarea silită la data de 13.12.2011 în cadrul dosarului de executare nr. 723/2011, iar la data de 15.01.2014 creditoarea SC M.L. IFN SA a formulat o cerere prin care a solicitat stăruinţa în executarea silită împotriva debitoarei C.A.

În dosarul de executare astfel format, s-a constatat că, de la data demarării executării silite-13.12.2011 şi până la data formulării cererii prin care s-a insistat în executarea silită-15.01.2014, s-a încheiat procesul-verbal de constatare a cheltuielilor de executare, prin care a stabilit cheltuieli de executare în sumă de 7.792,28 lei, s-a emis somația de plată pentru suma de 53.927,68 lei(compusă din creanță în sumă de 46.135,40 lei și cheltuieli de executare în sumă de 7.792,28 lei) și s-a dispus înființarea popririi la unitățile bancare, însă doar în ceea ce o priveşte debitoarea SC D.T. SRL, nu şi în ceea ce o priveşte pe debitoarea C.A.

Instanţa de control a recunoscut ca cert faptul că prin sentința civilă nr. 1310/24.09.2012 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. 1608/121/2012, s-a dispus radierea debitoarei SC D.T. SRL, ceea ce denota că aceasta nu mai avea capacitate de folosinţă şi astfel nu mai putea fi executată silit, motiv pentru care s-a şi formulat cererea privind stăruinţa în executarea silită, însă doar în ceea ce o priveşte pe debitoarea C.A. astfel, s-a constatat că după depunerea cererii de executare silită, 13.12.2011, împotriva acestei debitoare s-a emis doar somaţia şi procesul verbal prin care s-au stabilit cheltuieli de executare, nu şi adrese de înfiinţare a popririi, precum şi faptul că următoarele acte de executare în ceea ce o priveşte pe această debitoare s-au efectuat după depunerea cererii prin care s-a insistat în executarea silită, respectiv după data de 15.01.2014.

În aceste condiţii, s-a reţinut că de la momentul comunicării către debitoarea C.A. a actelor de executare menţionate anterior, respectiv 05.03.2012 şi până la data depunerea cererii prin care s-a insistat în executarea silită împotriva acestei debitoare, respectiv 15.01.2014, au trecut mai mult de 6 luni, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 389 C.pr.civ., potrivit cărora în cazul în care creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept şi orice parte interesată poate cere desfiinţarea ei.

În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la faptul că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 390 C.pr.civ., se reţine în primul rând că împotriva debitoarei C.A. nu s-a emis nicio adresă de înfiinţare poprire ca urmare a formulării cererii de executare silită, ci după formularea cererii prin care s-a insistat în executarea silită împotriva acestei debitoare, respectiv 15.01.2014, dată la care termenul de perimare era împlinit.

A fost constatat şi faptul că s-a încuviinţat executarea silită prin toate formele de executare şi nu exclusiv prin poprire, fiind exclusă ipoteza unei executări silite pentru care legea încuviinţează executarea silită fără somaţie. În cauză executorul a emis în dosarul de executare somaţie de executare la data de 23.02.2012 şi abia la data de 23.06.2014 s-a emis o adresă de înfiinţare poprire, iar la data de 12.03.2014 s-a emis o somaţie imobiliară, ajungându-se ca executarea silită să se facă asupra unui bun imobil.

În aceste condiţii, s-a reţinut că executarea silită nu s-a realizat exclusiv prin poprire, ci prin executare silită imobiliară, astfel că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 390 C.pr.civ.

Mai mult, s-a reţinut că trimiterea la art. 389 C.pr.civ. pe care o face dispoziţia menţionată nu poate fi interpretată în sensul că, în cazul în care legea încuviinţează executarea fără somaţie, nu poate interveni perimare, ci în sensul că începutul curgerii termenului de perimare nu poate avea ca reper comunicarea somaţiei, dat fiind specificul respectivei executări.

O soluţie contrară s-a apreciat că ar fi de natură să instituie o distincţie în privinţa incidenţei sancţiunii perimării în funcţie de modalităţile şi formele de executare silită la care apelează creditorul ceea ce ar crea o situaţie favorabilă pentru creditor, care lasă nesancţionată atitudinea acestuia de delăsare în urma actelor de executare.

În ceea ce priveşte perimarea executării silite, s-a constatat că în mod corect au fost reţinute dispoziţiile art. 389 C.pr.civ., potrivit cărora în cazul în care creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept şi orice parte interesată poate cere desfiinţarea ei.

Aşadar, perimarea executării silite are natura unei sancţiuni procesuale, care constă în stingerea executării silite ca urmare a lipsei îndelungate de stăruinţă a creditorului în încercarea de valorificare a dreptului recunoscut prin titlu executoriu.

În ceea ce priveşte prescripţia dreptului de a cere executarea silită, s-a reţinut că potrivit art. 6 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, dreptul de a cere executarea silită în temeiul oricărui titlu executor se prescrie prin împlinirea unui termen de 3 ani, prevedere preluată şi de art. 405 din Vechiul Cod de procedură civilă, conform căruia: „(1) Dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. În cazul titlurilor emise în materia acţiunilor reale imobiliare, termenul de prescripţie este de 10 ani. (2) Termenul de prescripţie începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a cere executarea silită. (3) Prin împlinirea termenului de prescripţie orice titlu executoriu îşi pierde puterea executorie.”

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită invocată de contestatoare, instanţa a constatat că este întemeiată întrucât, potrivit art. 6 din Decretul nr.167/1958, termenul de prescripţie este de 3 ani, care începe să curgă de la data naşterii dreptului de a cere executarea silită. În temeiul aceleiași dispoziții legale a fost apreciată ca fiind neechivocă prescripţia extinctivă a dreptului de a cere executarea silită a titlurilor executorii, precum şi a accesoriilor, respectiv a garanţiilor imobiliare. În cauză, în mod corect instanţa de fond a reţinut că la data de 27.08.2010, data la care s-a dispus rezilierea unilaterală a contractului de leasing, a început să curgă termenul de prescripție al dreptului creditoarei de a obține executarea silită în baza acestui titlu executoriu, de 3 ani, termen care s-a împlinit la 27.08.2013.

Prin urmare, în mod corect a reţinut instanţa de fond că la data de 15.01.2014, dată la care creditoarea a solicitat executorului stăruința în executare, se prescrisese dreptul acesteia de a obține executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing financiar nr. 100703719T/01/19.10.2007.

Astfel, instanța a luat în considerare dispozițiile art. 405 alin. 2 din vechiul C.pr.civ., calculând termenul de prescripţie de 3 ani de la data când se naşte dreptul de a cere executarea silită. Totodată, instanța a avut în vedere că actele inițiale de executare silită care s-au desfășurat în cadrul dosarului execuțional nu pot avea ca efect întreruperea termenului de prescripție a dreptului creditoarei de a solicita executarea silită, în condiţiile în care termenul de perimare se împlinise.

În această situaţie, s-a reţinut că în mod corect instanţa de fond a constatat că sunt incidente dispoziţiile art. 389 şi art. 405 alin. 2 C.pr.civ., în sensul că a intervenit perimarea de drept a executării silite şi prescripţia dreptului de a cere executarea silită, astfel că nu a mai fost apreciată necesară analiza motivele de recurs care vizează modalitatea de calcul a creanţei pentru care s-a demarat executarea silită.

Faţă de toate aceste aspecte, tribunalul a apreciat că sentinţa recurată este legală şi temeinică şi nu se impune a fi reformată, motiv pentru care în temeiul art. 312 C.pr.civ., a respins recursul ca fiind nefondat.

Domenii speta

Spete similare