Prescripţii. Cerere în despăgubire.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale sub nr. 582/95/2016, reclamantul SEC , în contradictoriu cu pârâta SCEO, a solicitat ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei să plătească daune interese reprezentând contravaloarea cotizaţiilor nereţinute şi nevirate aferente lunilor: iulie 2013, august 2013, septembrie 2013, octombrie 2013, decembrie 2013, ianuarie 2014, februarie 2014, sume actualizate de la data când trebuiau achitate până la data plăţii efective. De asemenea, s-a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 994/22.04.2016 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 582/95/2016 s–a admis excepţia necompetentei teritoriale a instanţei, invocată din oficiu, s-a declinat  competenţa de soluţionare a cauzei,  în favoarea Tribunalului Dolj, reţinându-se următoarele:

Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Dolj sub acelaşi nr. 582/95/2016.

În şedinţa publică din 08.06.2016 instanţa  a pus în discuţia părţilor excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în raport de prevederile art. 268 alin. 1 litera e din codul muncii şi a rămas în pronunţare asupra acesteia.

Prin sentinţa civilă nr. 2051/22.06.2016, pronunţată de Tribunalul Dolj, s-a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtă, şi s-a respins cererea formulată de reclamantul SEC  LA CAB. AV. DONDERA ANCA , Judeţ .., în contradictoriu cu pârâta SCEO cu sediul în TG-JIU, A.I.CUZA, nr. 5, Judeţ .., ca fiind prescris dreptul la acţiune.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin prezenta acţiune se solicită obligarea pârâtului la plata unor daune interese reprezentând contravaloarea cotizaţiilor membrilor de sindicat, nereţinute şi nevirate de pârâtă din salariul lunar al membrilor de sindicat, aferente lunilor: iulie 2013, august 2013, septembrie 2013, octombrie 2013, decembrie 2013, ianuarie 2014, februarie 2014, sume actualizate de la data când trebuiau achitate până la data plăţii efective.

Se pretinde că pârâta avea accesată obligaţie  asumată prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, că lunar din salariul membrilor de sindicat, pârâta  trebuia să reţină cotizaţia datorată de salariaţi sindicatului din care făceau parte  şi că pârâta nu a respectat această obligaţie ceea ce a produs sindicatului u prejudiciu material.

Astfel potrivit art. 25 alin 8 din CCM 2013-2014 s-a stabilit că „Părţile convin ca, prin reprezentanţii administraţiei ce au sarcini de serviciu privind plata salariilor, să fie încasată şi virată lunar cotizaţia de sindicat pe baza listelor şi a cuantumului cotizaţiei prezentate de organizaţiile sindicale. Modificările intervenite în structura membrilor, precum şi cuantumul cotizaţiei vor fi comunicate în timp util de către organizaţiile sindicale şi condiţionează încasarea şi virarea acesteia, conform anexei 6 ".

Reclamanta pretinde deci că pârâta nu a executat  o obligaţie rezultată exclusiv din contractual colectiv de muncă, neexistând şi un alt temei al obligaţiei.

Potrivit art. 268 lit. e) din Codul Muncii, „Cererile in vederea soluţionării unui conflict de munca pot fi formulate in termen de 6 luni de la data naşterii dreptului la acţiune, in cazul neexecutării contractului colectiv ori a unor clauze ale acestuia".

Aşadar termenul în care putea fi promovată o acţiune pentru neexecutarea prevederilor contractului colectiv ori a unor clauze ale acestuia era de 6 luni de la data naşterii dreptului, adică de la data stabilită pentru plata lunară a salariului aferent lunilor iulie 2013, august 2013, septembrie 2013, octombrie 2013, decembrie 2013, ianuarie 2014, februarie 2014.

Având in vedere ca prezenta acţiune a fost formulată la 15.02.2016 şi are ca obiect soluţionarea unui conflict referitor la neexecutarea unei clauze din  CCM încheiat la nivel de societate, valabil în anii 2013-2014,  (se invoca încălcarea dispoziţiilor art.25 alin.8 Capitolul IV, secţiunea 3),  respectiv nereţinerea şi nevirarea cotizaţiilor membrilor de sindicat aferente lunilor: iulie 2013, august 2013, septembrie 2013, octombrie 2013, decembrie 2013, ianuarie 2014, februarie 2014 şi că potrivit art. 268 alin.1 litera e din codul muncii, pentru astfel de acţiuni  termenul de prescripţie este de 6 luni de la data naşterii dreptului, instanţa a constatat că prezenta acţiune a fost formulată cu mult peste termenul de prescripţie de 6 luni.

Ca urmare instanţa a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtă prin întâmpinare şi a respins cererea formulată, ca fiind prescris dreptul la acţiune.

Împotriva sentinţei, în termen legal, a formulat apel reclamantul SEC , criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

În principal, solicită, în condiţiile în care se va aprecia că motivarea sumară a sentinţei şi nereţinerea tuturor criticilor formulate, constituie o motivare care împiedică realizarea controlului judiciar, dar şi pentru soluţionarea cauzei pe fond, anularea hotărârii şi trimiterea cauzei la rejudecare.

În subsidiar, solicită, în temeiul disp. art. 480, al. 2 CPC, admiterea apelului, schimbarea sentinţei atacate în sensul respingerii excepţiei prescripţiei şi admiterii acţiunii aşa cum a fost precizată, respectiv obligarea intimatei să plătească daune interese reprezentând contravaloarea cotizaţiilor nereţinute şi nevirate pentru perioada iulie 2013 - februarie 2014 inclusiv.

Motive:

I. Principala critică a sentinţei vizează greşita admitere a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, motiv ce tinde la anularea hotărârii şi trimiterea cauzei la rejudecare.

Pentru a pronunţa o astfel de soluţie instanţa a reţinut că în cauză ar fi aplicabile dips. art. 268, lit. e din C. Muncii, normă de drept aplicată eronat în cauză. A indicat instanţa că în cauză ar fi incidente disp. art. 268, lit e din C. Muncii, în sensul că cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data naşterii dreptului la acţiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.

În cauză nu sunt indícente disp. art. 268, al. 1 lit. e, ci fiind vorba de drepturi băneşti, disp. art. 268, al. 1, lit. c C. Muncii text ce prevede:,Art. 268. - (1) Cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate:c) în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salaríale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator.,, Mai mult decât atât, acelaşi art. 268, la al. (2) indică în mod expres că în toate situaţiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data naşterii dreptului.

Cum în cauză se solicită alte drepturi decât cele prevăzute la al. 1, respectiv daune interese, indicând ca temei al cererii răspunderea contractuală delictuală, potrivit disp. art. 1350 Cod civil ce reglementează răspunderea civilă contractuală. Acest text dispune că :„Orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat. Atunci când, fără justificare, nu îşi îndeplineşte această hotărâre, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu,  în condiţiile legii. Dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părţi nu poate înlătura aplicarea răspunderii contractuale pentru a opta în persoana altora reguli care i-ar fi mai favorabile.,,

Ori faţă de această motivare, urmează a se avea în vedere că potrivit disp. art. 2517 C.Civ., termenul prescripţiei este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen.

Pe de altă parte, potrivit disp. art. 2.537 C.Civ.:„ Prescripţia se întrerupe: 4. prin orice act prin care cel în folosul căruia curge prescripţia este pus în întârziere;.,,

În aceste condiţii, prin adresele indicate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, solicitând în permanenţă unităţii plata drepturilor cuvenite, cursul prescripţiei a fost întrerupt.

II. In ceea ce priveşte fondul cauzei, pentru teza subsidiară, urmează să  se aibă în vedere că: Potrivit disp. art. 25, al.8 din CCM la nivel de unitate, menţionat la Capitolul IV. secţiunea 3, „Obligaţiile angajatorului,,:,, Părţile convin, ca prin reprezentanţii administraţiei ce au sarcini de serviciu privind plata salariilor, să fie încasată şi virată lunar cotizaţia de sindicat pe baza listelor şi a cuantumului cotizaţiei prezentate de organizaţiile sindicale....,,

Face menţiunea că acest contract colectiv de muncă a intrat în vigoare în luna februarie 2013. Ca urmare a dorinţei reprezentanţilor pârâtei de a destabiliza organizaţia sindicală reprezentativă FNME şi de a crea un sindicat „afiliat,, intereselor politice ale reprezentanţilor unităţii, urmare a unor neînţelegeri intervenite între sindicate şi patronat, pârâta a decis că varianta cea mai uşoară de a face să dispară cei care susţin interesele salariaţilor, este aceea de a nu le mai acorda nici un ban şi nici o facilitate. Astfel, începând cu luna iulie 2013 unitatea a refuzat să încaseze de la salariaţi cotizaţia de sindicat şi ca atare nu a mai virat nici un leu către sindicatul petent până în luna mai 2015. Pentru a crea o aparenţă de legalitate a demersului de a nu reţine cotizaţiile sindicale, Directoratul societăţii pârâte a adoptat Hotărârea nr. 51/05.07.2013 a Directoratului Societăţii Complexul Energetic Oltenia S.A., unde la art. 19 s-a stabilit o modalitate nelegală de încasare şi virare lunară a cotizaţiei de sindicat, din hotărâre făcând parte şi Anexa parte integrantă a acesteia privind „ Procedura Operaţională de încasare şi viramentul cotizaţiei de sindicat„.De la momentul adoptării acestei Proceduri Operaţionale proprii, indiferent de demersurile pe care le-au făcut organizaţiile sindicale şi de încercarea de a se „conforma,, unor reguli nelegale ale unităţii angajatoare, cotizaţiile nu au fost virate.

Potrivit Anexei 7 la CCM care prevede Modelul Contractului Individual de Muncă al fiecărui salariat, respectiv a Contractelor Individuale de Muncă ale fiecărui salariat în parte, alineate ultime, se specifică în mod expres acordul de voinţă al salariatului ca unitatea să reţină lunar cotizaţia pentru activităţi sindicale la organizaţia sindicală al cărei membru este salariatul:,, Consimt/Nu consimt să mi se reţină lunar cotizaţia pentru activităţi sindicale la organizaţia sindicală al cărei membru sunt.,,Interpretarea prevederilor CCM, verificarea modului de aplicare a acestor prevederi chiar şi cu privire la modul de încasare şi virare a cotizaţiei de sindicat, adică a art. 25 din CCM, atribuţie ce revine Comisiei Pari tare conform art. 6 din Anexa nr. 5 Regulament de Organizare şi Funcţionare a Comisiei Paritare Sindicate Administraţie şi a art. 12, al. 2 şi 3 din CCM.Obligaţia invitaţiei organizaţiei sindicale inclusiv la şedinţele Directoratului a fost prevăzută expres în CCM: „Art.25. (1). Administraţia, prin reprezentanţii săi, se obligă să adopte o poziţie neutră şi imparţială faţă de organizaţiile sindicale reprezentative şi reprezentanţii acestora din cadrul societăţii şi să nu se implice în problemele interne ale acestora; (2). Membrilor organelor de conducere aleşi ai organizaţiilor sindicale li se asigură protecţia legii contra oricăror forme de condiţionare, constrângere sau limitate a exercitării funcţiilor lor. Abuzând de puterea pe care le-o conferă poziţia privilegiată, reprezentanţii administraţiei, respectiv membrii Directoratului nu au convocat Comisia, interpretând în mod unilateral şi subiectiv clauzele CCM.

POTRIVIT ART. 12 DIN CCM LA NIVEL DE UNITATE:

Secţiunea 4: Comisia paritară

Art.l2. (1). Pentru preîntâmpinarea unor conflicte colective de muncă şi interpretarea unitară a prezentului contract colectiv de muncă, părţile convin să instituie o comisie paritară administraţie - organizaţii sindicale reprezentative. (2). Pentru interpretarea modului de aplicare a prevederilor contractului colectiv de muncă comisia paritară poate emite precizări şi instrucţiuni obligatorii. (3). Comisia paritară va emite de asemenea precizări şi instrucţiuni obligatorii pentru situaţiile în care a fost împuternicită în mod expres prin prezentul contract colectiv de muncă. (4). Dacă din lucrările comisiei paritare rezultă necesitatea modificării contractului colectiv de muncă, aceasta va sesiza părţile semnatare. (5). Structura şi modul de funcţionare al comisiei paritare sunt stabilite prin regulamentul de organizare şi funcţionare al acesteia. (Anexa nr. 5).„

Faptul că nici interpretarea şi nici modificarea clauzelor CCM nu este un atribut dat de lege doar angajatorului, ci celor doi parteneri sociali, angajat şi angajator, rezultă din conţinutul art. 149 şi 150 din Legea 62/2011 a Dialogului Social: „Art. 149. - Clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcurs executării lui, în condiţiile legii, ori de câte ori toate părţile îndreptăţite să negocieze contractul colectiv de muncă convin acest lucru. Art. 150. - (1) Modificările aduse contractului colectiv de muncă se consemn într-un act adiţional semnat de toate părţile care au încheiat contractul.,,

Ca modalitate de interpretare a CCM, roagă să se observe că în ultimii 15 ani cotizaţiile membrilor de sindicat, au fost reţinute direct de către unitate, în baza acordurilor de voinţă ale salariaţilor materializate prin contractele individuale de muncă virate în contul sindicatelor. De asemenea până la adoptarea Hotărârii 51/2013, cotizaţia a  fost reţinută direct de la salariat şi virată în contul sindicatelor.

Ca atare, este lesne de înţeles că la momentul încheierii CCM (art. 25) părţile au dorit ca reţinerile să se facă direct din statul de plată, nu ca anterior să fie virate salariatului, pentru ca mai apoi acesta să se deplaseze la casieria unităţii (uneori fiind vorba de kilometrii de la locul unde se desfăşoară activitatea la casierie), să întrerupă eventual concediu de odihnă pentru a aduce, returna, suma la care s-a obligat în calitate de membru de sindicat.

Acest aspect reiese atât din simpla lecturare a art. 25 din CCM, a CIMuri, dar şi din aplicarea disp. art. 1266 C. Civ., privind interpretarea clauzelor contractuale: „Contractele se interpretează după voinţa concordantă a părţilor, iar nu după sensul literal al termenilor.

(2) La stabilirea voinţei concordante se va ţine seama, între altele, de scopul contractului, de negocierile purtate de părţi, de practicile statornicite între acestea şi a. comportamentul lor ulterior încheierii contractului...

Ori, cum, până la încheierea noului CCM în februarie 2013, dar  şi ulterior  până  în  luna  iulie  2013,  modalitatea  de  încasare  a cotizaţiilor  a  fost  a reţinerii de  pe ştat şi  virării către organizaţiile sindicale, este lesne de înţeles că aceasta a fost voinţa concordantă a părţilor la momentul inserării art. 25. Scopul luării acestei măsuri a fost acela de a cauza o vătămare a intereselor legale ale sindicatelor şi implicit ale federaţiei. În exerciţiul atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă, pentru adoptarea acestor măsuri Directoratul Complexului Energetic Oltenia S.A. nu a respectat procedura de convocare a Comisiei Paritare şi a schimbat metodologia de încasare a cotizaţiilor de membru de sindicat cu scopul de a diminua veniturile sindicale şi a întârzia încasarea şi virarea acestora, în realitate de a lipsi totalmente de orice venit aceste persoane juridice. În lipsa fondurilor (cotizaţiilor) activităţile sindicale sunt paralizate, fiind în imposibilitatea exercitării drepturilor şi obligaţiilor prevăzute în art. 27, Secţiunea 5 Obligaţiile şi drepturile sindicatelor ca organizaţii profesionale ale salariaţilor din CCM şi art. 25 din L.62/2011, de a sprijini material membrii săi in exercitarea profesiunii, de a constitui case de ajutor proprii, de a edita si  tipări publicaţii proprii, de a înfiinta si a administra, in condiţiile legii, in interesul membrilor, unităţi sociale, de cultura, învăţământ si cercetare in domeniul activităţii sindicale, societăţi comerciale, de asigurări, de a constitui fonduri proprii pentru ajutorarea membrilor săi, de a organiza si sprijini material si financiar activităţi cultural-artistice, de a organiza si desfăşura cursuri de pregătire si calificare profesionala, in condiţiile legii, de a desfăşura si alte activităţi prevăzute prin statut, in condiţiile legii etc.

Asemenea măsuri sunt în contradicţie cu disp. art. 40 din L.62/2011 echivalând cu suspendarea activităţii în baza unor acte de dispoziţie ale patronatelor.

Potrivit disp. art. 9 din L. 62/2011 membrilor organelor de conducere alese ale organizaţiilor sindicale li se asigură protecţia legii contra oricăror forme de condiţionare, constrângere sau limitare în exercitarea funcţiilor lor. Virarea cu întârziere sau lipsa efectuării acestor viramente sub pretextul ..salariatul nu s-a prezentat pentru a achita cotizaţia de membru, are efecte directe şi imediate inclusiv asupra membrilor organelor de conducere ale organizaţiilor sindicale.

Ca atare, membrii Directoratului, deşi nu aveau abilitarea legală să dispună o modificare a modului de reţinere şi virare a cotizaţiilor de membru, au făcut-o, constrângând, în acest mod, cu scopul limitării exercitării atribuţiilor funcţiei membrilor aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale.

In interpretarea clauzelor contractuale, singura modalitate care poate duce la finalitatea instituită de CCM, adică virarea cotizaţiei de sindicat este cea a reţinerii de pe ştat şi virării în conturile organizaţiilor sindicale. Nu se poate reţine faptul că sumele de bani reprezentând cotizaţia de sindicat vor fi încasate de la salariaţi în numerar prin casieriile subunităţilor, având în vedere că majoritatea casierilor unităţii nu au în fişa postului atribuţii de plată a salariilor, prin art. 25. al. 8 din CCM:„ Părţile convin ca, prin reprezentanţii administraţiei ce au sarcini de serviciu privind plata salariilor,, să se facă reţinerile şi viramentele. De asemenea, unitatea nu are posibilitatea să încaseze şi să emită chitanţă pentru sumele încasate cu titlu de cotizaţie sindicală, o asemenea operaţiune neputând fi înregistrată în contabilitatea Societăţii Complexului Energetic Oltenia S.A.. Prin metodele stabilite unilateral, angajatorul a dispus stabilirea unui termen ce ar face excesiv de dificilă exercitarea dreptului sau săvârşirea actului de către partea interesată, respectiv imposibilitatea fizică de a lua lunar declaraţii fiecărui salariat şi de a se încasa personal de la aceştia cotizaţia de sindicat (art. 2546 C.Civ.)

O altă chestiune care trebuie analizată este aceea a lipsei temeiului de drept în baza căruia unitatea să poată reţine după data încasării de salariat şi până la virarea către sindicat a sumei reprezentând cotizaţia de membru. Ori toate aceste aspecte relevă intenţia unităţii angajatoare de a nu încasa aceste sume, pe de o parte, iar pe de altă parte o încălcare flagrantă a Legii Contabilităţii.Tot în interpretarea voinţei reale ale părţilor şi a posibilităţii producerii unei consecinţe a clauzei contractuale, disp. art. 57 din Codul Fiscal. Constituţia României consacră dreptul la asociere sindicală. De asemenea, sindicatul se constituie pe baza dreptului de liberă asociere, în scopul apărării drepturilor prevăzute în legislaţia naţională, în contractele colective şi individuale de muncă sau în acordurile colective de muncă, precum şi în pactele, tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte, pentru promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale membrilor săi. Pentru susţinerea şi promovarea acestor interese, sindicatele au la dispoziţie o singură formă substanţială de sprijin material, sumele provenite de la membrii de sindicat sub formă de cotizaţii.

La articolul 24 din Legea nr. 62 din 10 mai 2011 a dialogului social - republicată, se prevede: cotizaţia plătită de membrii de sindicat este deductibilă în cuantum de maximum 1% din venitul brut realizat, potrivit prevederilor Codului fiscal".

Codul fiscal al Românie prevede, la articolul 57, modalitatea prin care se face deducerea cotizaţiei sindicale înainte de impozitarea veniturilor lunare din salarii, astfel: yArt 57 (l)Beneficiarii de venituri din salarii datorează un impozit lunar; final, care ie calculează şi se reţine la sursă de către plătitorii de venituri. (2)Impozitul lunar prevăzut la alin. (1) se determină astfel: la locul unde se află funcţia de bază, prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul determinate ca diferenţă între venitul net din salarii, calculat prin deducerea din venitul brut a contribuţiilor obligatorii aferente unei luni, şi următoarele: deducerea personală acordată pentru luna respectivă; cotizaţia sindicală plătită în luna respectivă.

Din conţinutul textului anterior se constată că această sarcină revine, în mod nemijlocit, angajatorului. De asemenea, art. III2 din Normele Metodologice din 22 ianuarie 2004 de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.44 din 2004 se prevede că în cazul sumelor plătite direct de către angajat, membru de sindicat, pentru determinarea bazei de calcul al impozitului pe veniturile din salarii, cotizaţia sindicală plătită se deduce, în limitele stabilite potrivit legii, din veniturile lunii în care s-a efectuat plata cotizaţiei, pe baza documentelor justificative emise de către organizaţia de sindicat. " Şi din această prevedere legală reiese clar faptul că angajatorul este cel care înregistrează dovada plăţii cotizaţiei şi realizează, fără interpuşi, deducerea fiscală.

Având în vedere cele expuse mai sus, apare foarte clar intenţia legiuitorului de a înlesni angajatului, membru de sindicat, posibilitatea de a beneficia de deducerea fiscală a cotizaţie de sindicat, prin implicarea angajatorului în acest circuit în momentul acordării salariului, text, care, în opinia apelantului, ar simplifica relaţia dintre angajat, membru de sindicat, angajator şi organizaţia sindicală. Prin această carenţă intervenită odată cu nereţinerea cotizaţiei sindicale pe statul de plată rămâne la bunul plac al angajatorului care, fără motive temeinice, poate să hotărască în mod arbitrar asupra acestei chestiuni.

Arată că nu a solicitat obligarea angajatorului la plata cotizaţiei, ci doar acoperirea prejudiciului cauzat prin nerespectarea clauzei, adică prin punerea în imposibilitatea de a primi cotizaţiile ce i se cuveneau pentru perioada în litigiu.

Nerespectând prevederile legale indicate, angajatorul a nesocotit obligaţiile contractuale, creând un prejudiciu reclamantei.

Face precizarea că prin în luna iulie 2013, au fost virate cotizaţiile pentru luna iunie 2013, pentru un număr de 1080 de salariaţi. In luna iulie 2013 nu a intervenit o modificare a numărului de membri, fiind tot 1080, astfel că de la sucursală a fost întocmită şi înaintată către centru, lista cu membrii acestei organizaţii sindicale pentru care urmau a se reţine cotizaţiile. În luna august 2013, au avut 1075 de membrii, astfel că au indicat prin adresa a se nu se reţine cotizaţia pentru 5 salariaţi, astfel că de la sucursală a fost întocmită şi înaintată către centru lista cu 1075 membri ai acestei organizaţii sindicale pentru care urmau a se reţine cotizaţiile. Pentru luna septembrie 2013, prin adresele 1128/30.09.2013, 1126/30.09.2013 şi nr. 1129/30.09.2013, au înaintat lista cu cei 1081 salariaţi membri ai organizaţiei sindicale la acel moment, depunând totodată şi adeziunile din septembrie 2013 ale celor 6 salariaţi membri care s-au înscris în sindicat. În luna octombrie 2013, au solicitat prin adresa 1165/04.10.2013, reţinerea cotizaţiei pentru un număr de 1064 membrii, depunând adeziunile a 5 membri noi, dar şi cererile de retragere a 22 de membri aferente lunii octombrie 2013. De asemenea în luna noiembrie 2013, au depus la unitate solicitarea de a se vira cotizaţia pentru luna aceasta pentru 1070 de salariaţi, ataşând şi cele 6 noi adeziuni. În luna decembrie 2013, prin adresa nr. 1224/06.12.2013 au solicitat cotizaţia pentru 1075 salariaţi, cererea fiind ataşată şi de cele 5 adeziuni noi ale salariaţilor. În luna ianuarie 2014, au înregistrat la unitate solicitarea de se reţine şi vira cotizaţia .pentru 1072 de membrii, cu copie de pe cele 3 cereri de retragere. În luna februarie 2014, au înregistrat la unitate solicitarea de se reţine şi vira cotizaţiile pentru 1071 de membrii, cu copie de pe 1 cerere de retragere.

Pârâta a încălcat obligaţiile contractuale prevăzute în CCM la nivelul societăţii pentru anii 2013 - 2014, răspunderea pârâtei derivând din dispoziţiile art.. 1350 Cod civil ce reglementează răspunderea civilă contractuală. Acest text dispune că : „Orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractant: Atunci când, fără justificare, nu îşi îndeplineşte această hotărâre, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu,  în condiţiile legii. Dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părţi nu poate înlătura aplicarea răspunderii contractuale pentru a opta în persoana altora reguli care i-ar fi mai favorabile.,,

Din analiza dispoziţiilor legale mai sus menţionate, rezultă că răspunderea civilă contractuală îşi are sursa în principiul „pacta sunt servanda". Acest principiu stă la baza acordului de voinţă între părţi, are forţă obligatorie între părţile contractante, care sunt ţinute să execute întocmai prestaţiile la care s-au îndatorat, prin angajamentul lor contractual. In situaţia în care debitorul nu-şi execută obligaţia asumată prin contract şi nici nu se realizează executarea silită, creditorul poate obţine executarea prin echivalent. Deci, se angajează răspunderea civilă contractuală a debitorului, care va fi obligat să-i plătească creditorului sume de bani cu titlu de despăgubire pentru a-i repara prejudiciul cauzat, despăgubiri care poartă denumirea de daune interese. Răspunderea contractuală presupune îndeplinirea următoarelor condiţii: fapta ilicită. existenţa unui prejudiciu, existenţa raporturilor de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăţia debitorului. Intre părţi a fost încheiat contractul colectiv de muncă pentru anii 2013-2014. care şi-a produs efectele, nu a fost anulat, aşa încât prezenta acţiune este întemeiată pe dispoziţiile art.25 pct.8 din CCM.

Sunt îndeplinite cumulativ cele patru condiţii ale răspunderii civile contractuale: prejudiciul, fapta ilicită, legătură de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi vinovăţia. Deşi prejudiciile ce pot fi cauzate prin neexecutarea obligaţiilor contractuale sunt de 3 feluri, respectiv patrimoniale sau materiale, nepatrimoniale sau morale şi corporale, în speţă reclamantului i s-a cauzat un prejudiciu patrimonial sau material ce a constat în diminuarea patrimoniului organizaţiilor sindicale, cu contravaloarea cotizaţiilor ce trebuiau să li se vireze pe perioada dedusă judecăţii.

Pentru a fi reparat este necesar ca prejudiciul să îndeplinească anumite condiţii : să fie cert, previzibil şi imputabil debitorului. Prejudiciul este cert atunci când existenţa sa este sigură, atât în privinţa cuantificăm sale, cât şi în privinţa posibilităţii de a fi stabilit, adică de a fi constatat şi evaluat în bani.

La dosar există tabele nominale cu salariaţii ce fac parte din sindicatul reclamantul, cu data înscrierii în sindicate şi numărul de cerere depusă, iar cotizaţia se stabileşte conform art.24 din Legea nr.62/2011, legea dialogului social, în cuantum de 1 % din venitul brut realizat conform prevederilor Codului fiscal, 1,5% din salariu de bază conform CCM şi deciziei organelor de conducere sindicale.

Fapta ilicită a pârâtei constă în neexecutarea obligaţiilor ce rezultă din CCM, neexecutare culpabilă fiindcă pârâta a refuzat cu rea credinţă să respecte dispoziţiile art.25 pct.8 din acest contract.

Cât priveşte raportul de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, existenţa acestuia este rezumată în materie contractuală. In baza acestei prezumţii, numită şi prezumţie de responsabilitate, creditorul nu trebuie să dovedească legătura de cauzalitate între fapt şi prejudiciu, însă debitorul poate răsturna prezumţia de cauzalitate, dovedind că prejudiciul suferit de creditor provine dintr-o cauză ce nu-i este imputabilă, prezumţie care în cauză nu poate fi răsturnată.

In ceea ce priveşte a patra condiţie, a răspunderii civile contractual: respectiv vinovăţia, urmează să se aibă în vedere atât definirea acesteia în doctrină cât şi reglementarea ei în materie civilă. Doctrina defineşte vinovăţia ca fiind atitudinea psihică a autorului faptei ilicite şi păgubitoare la momentul săvârşirii faptei sau la momentul imediat anterior săvârşirii acesteia faţă de fapta respectivă şi faţă de urmările acestei fapte. Noul cod civil prevede două forme ale vinovăţiei în art. 16, respectiv intenţia şi culpa. In dreptul nostru însă gravitatea greşelii nu exercită nici o influenţă asupra răspunderii civile fie delictuale, fie contractuale, căci în principiu oricare ar fi gravitatea sau lipsa de gravitate a greşelii, de îndată ce este greşeală, iar celelalte condiţii ale răspunderii sunt întrunite, ia naştere obligaţia de a o repara, iar repararea va fi integrală. In cauză nu se poate vorbi, de culpă, ci de intenţia pârâtei de a nu executa prevederile CCM-ului, aceasta rezultând şi din modificarea procedurii operaţionale de reţinere şi virare a cotizaţiei, prin adoptarea Hotărârii nr.51/2013 a Directoratului societăţii, de refuzul de punere în executare a sentinţei nr. 2/2014 pronunţată de Tribunalul Gorj, prin care în prima fază procesuală a fost anulată parţial această hotărâre.

In consecinţă, apreciind îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale, soluţia urmează a fi de admitere a acţiunii.

Problema supusă litigiului a fost tranşată definitiv de către instanţe, când, pe acelaşi temei de drept şi aceeaşi motivare instanţele au obligat intimata să acopere prejudiciul creat în luna februarie 2014 către alte organizaţii sindicale, perioadă în care sa reţinut că prejudiciul este echivalentul cotizaţiei nereţinute şi nevirate. A înţeles să uzeze de puterea de lucru judecat a altor hotărâri judecătoreşti, sent. nr. 5353/18.12.2014, a Tribunalului Gorj, pronunţată în dosarul nr. 1396/95/2014, rămasă definitivă prin dec. nr. 1855/08.04.2015 a Curţii de Apel Craiova. Pentru a pronunţa aceste soluţii instanţele au avut în vedere tocmai îndeplinirea în speţă a celor patru condiţii ale răspunderii civile contractuale : prejudiciul, fapta ilicită. legătură,de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi vinovăţia. Înţelege să uzeze de puterea de lucru judecat a deciziei 1855/08.04.2015 a Curţii de Apel Craiova pronunţată în dosarul nr. 1396/95/2014, atât cu privire la considerente, cât şi cu privire la soluţia de respingerea a apelului şi menţinere a sent. 5353/18.12.2014. Prin sent. nr. 5353/18.12.2014, a Tribunalului Gorj, pronunţată în dosarul nr. 1396/95/2014,, rămasă definitivă prin dec, nr. 1855/08.04.2015 a Curţii de Apel Craiova, prin care s-a dispus: admite acţiunea în parte, a fost obligată pârâta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. la reţinerea şi virarea către organizaţiile sindicale a cotizaţiei membrilor de sindicat, potrivit prevederilor din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivelul societăţii, valabil pentru anii 2013-2014. Obligă pârâta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A., să vireze contravaloarea cotizaţiei sindicale aferentă lunii februarie 2014 către: Sindicatul Liber „Minerul" Peşteana, Sindicatul Liber E.M.C. Roşia, Sindicatul ,. Energia" Rovinari, Sindicatul Liber „Minerul" E.M.C. Rovinari Pinoasa, conform listelor şi adeziunilor înregistrate la pârâtă, a fost obligată pârâta SCEO la plata către reclamanţii a sumei de 1200 lei reprezentând cheltuieli de judecată, a fost respins capătul de cerere privind plata sumei de 1 leu pentru fiecare reclamant în parte, cu titlu de daune morale. Analizând capătul 2 de cerere, atât instanţa de fond, cât şi cea de control,  în dosarul nr. 1396/95/2014, au statuat că: „Nerespectând prevederile legale, angajatorul a nesocotit obligaţiile contractuale, creând un prejudiciu reclamantei. Pârâta a încălcat obligaţiile contractuale prevăzute în CCM la nivelul societăţii pentru anii 2013 - 2014, răspunderea pârâtei derivând din dispoziţiile art.1350 Cod civil ce reglementează răspunderea civilă contractuală. Acest text dispune că : „Orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractant.

Atunci când, fără justificare, nu îşi îndeplineşte această hotărâre, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii. Dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părţi nu poate înlătura aplicarea răspunderii contractuale pentru a opta în persoana altora reguli care i-ar fi mai favorabile.,, Din analiza dispoziţiilor legale mai sus menţionate, rezultă că răspunderea civilă contractuală îşi are sursa în principiul „pacta sunt servanda". Acest principiu stă la baza acordului de voinţă între părţi, are forţă obligatorie între părţile contractante, care sunt ţinute să execute întocmai prestaţiile la care s-au îndatorat, prin angajamentul lor contractual.

In situaţia în care debitorul nu-şi execută obligaţia asumată prin contract şi nici nu se realizează executarea silită, creditorul poate obţine executarea prin echivalent.

Deci, se angajează răspunderea civilă contractuală a debitorului, care va fi obligat să-i plătească creditorului sume de bani cu titlu de despăgubire pentru a-i repara prejudiciul cauzat, despăgubiri care poartă denumirea de daune interese.

Răspunderea contractuală presupune îndeplinirea următoarelor condiţii: fapta ilicită, existenta unui prejudiciu, existenta raporturilor de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăţia debitorului.

Intre părţi a fost încheiat contractul colectiv de muncă pentru anii 2013-2014, care şi-a produs efectele, nu a fost anulat, aşa încât prezenta acţiune este întemeiată pe dispoziţiile art.25pct.8 din CCM.

Sunt îndeplinite cumulativ cele patru condiţii ale răspunderii civile contractuale : prejudiciul, fapta ilicită, legătură,de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi vinovăţia. Deşi prejudiciile ce pot fi cauzate prin neexecutarea obligaţiilor contractuale sunt de 3 feluri, respectiv patrimoniale sau materiale, nepatrimoniale sau morale şi corporale, în speţă reclamantului i s-a cauzat un prejudiciu patrimonial sau material ce a constat în diminuarea patrimoniului organizaţiilor sindicale, cu contravaloarea cotizaţiilor ce trebuiau să li se vireze pe perioada dedusă judecăţii.

Pentru a fi reparat este necesar ca prejudiciul să îndeplinească anumite condiţii : să fie cert, previzibil şi imputabil debitorului. Prejudiciul este cert atunci când existenţa sa este sigură, atât în privinţa cuantificăm sale, cât şi în privinţa posibilităţii de a fi stabilit, adică de a fi constatat şi evaluat în bani.

La dosarul există tabele nominale cu salariaţii ce fac parte din sindicatul reclamantul, cu data înscrierii în sindicate şi numărul de cerere depusă, iar cotizaţia se stabileşte conform art.24 din Legea nr.62/2011, legea dialogului social, în cuantum de 1 % din venitul brut realizat conform prevederilor Codului fiscal, 2% din salariu de bază conform CCM şi deciziei organelor de conducere sindicale.

Fapta ilicită a pârâtei constă în neexecutarea obligaţiilor ce rezultă din CCM, neexecutare culpabilă fiindcă pârâta a refuzat cu rea credinţă să respecte dispoziţiile art.25 pct. 8 din acest contract.

Cât priveşte raportul de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, existenţa acestuia este prezumată în materie contractuală. In baza acestei prezumţii, numită şi prezumţie de responsabilitate, creditorul nu trebuie să dovedească legătura de cauzalitate între fapt şi prejudiciu, însă debitorul poate răsturna prezumţia de cauzalitate, dovedind că prejudiciul suferit de creditor provine dintr-o cauză ce nu-i este imputabilă, prezumţie care în cauză nu poate fi răsturnată.

In ceea ce priveşte a patra condiţie, a răspunderii civile contractual: respectiv vinovăţia, urmează să aveţi în vedere atât definirea acesteia în doctrină cât şi reglementarea ei în materie civilă.

Doctrina defineşte vinovăţia ca fiind atitudinea psihică a autorului faptei ilicite şi păgubitoare la momentul săvârşirii faptei sau la momentul imediat anterior săvârşirii acesteia faţă de fapta respectivă şi faţă de urmările acestei fapte.

Noul cod civil prevede două forme ale vinovăţiei în art. 16, respectiv intenţia şi culpa. In dreptul nostru însă gravitatea greşelii nu exercită nici o influenţă asupra răspunderii civile fie delictuale fie contractuale, căci în principiu oricare ar fi gravitatea-sau lipsa de gravitate a greşelii, de îndată ce este greşeală iar celelalte condiţii ale răspunderii suni întrunite, ia naştere obligaţia de a o repara iar repararea va fi integrală.

In cauză nu se poate vorbi, de culpă, ci de intenţia pârâtei de a nu executa prevederile CCM-ului, aceasta rezultând şi din modificarea procedurii operaţionale de reţinere şi virare a cotizaţiei, prin adoptarea Hotărârii nr. 51/2013 a Directoratului societăţii, de refuzul de punere în executare a sentinţei nr. 2/2014 pronunţată de Tribunalul Gorj, prin care în prima fază procesuală a fost anulată parţial această hotărâre.

In consecinţă, apreciind îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale, soluţia urma a fi de admitere a acţiunii.,,

Deci, instanţa a fost investită în capătul 2 de cerere cu acelaşi obiect răspundere contractuală delictuală, pentru o perioadă diferită, astfel că a tranşat definitiv problema litigioasă, statuând că prin nereţinerea şi virarea cotizaţiei, angajatorul a creat organizaţiei sindicale un prejudiciu pe care trebuie să-l acopere.

„Excepţia puterii lucrului judecat", care diferă de „excepţia autorităţii de lucru judecat" este o excepţie de fond care a fost dezvoltata de doctrina pe baza principiului conform căruia „hotărârea este prezumata a exprima adevărul si nu trebuie contrazisa de o alta hotărâre (res judicata pro veritate habetur).

In jurisprudenţa mai recenta a instanţei supreme (decizia nr. 735/22.02.2008, pronunţata de ICCJ - Secţia Comerciala in dosarul nr. 4679/44/2006) s-a arătat ca „din verificarea deciziei Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie nr. 3556 din 10 noiembrie 2006 se constata ca obiectul acţiunii in anulare in primul litigiu, ca si criticile din recurs antamează aceleaşi probleme de drept, care au primit deja o rezolvare prin chiar decizia menţionata.

Drept urmare, fata de cele ce preced, Înalta Curte, constatând ca decizia nr. 3556/10 noiembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie are putere de lucru judecat in raport cu obiectul acţiunii in anulare de fata, configurat de art. 364 Cod Civil, va admite excepţia invocata de intimata."

Foarte important este faptul ca puterea de lucru judecat nu este limitata la dispozitivul hotărârii, ci ea se întinde si asupra considerentelor hotărârii, care constituie susţinerea necesara a dispozitivului, făcând corp comun cu acesta. Aşadar, de vreme ce aceeaşi problema dedusa judecaţii intr-un litigiu dintre aceleaşi parţi a fost soluţionata irevocabil pe cale incidentala sau pe fond intr-un anumit sens, rezulta ca acest aspect reţinut de instanţe, care a stat la baza soluţiilor din dispozitivul hotărârilor, a dobândit putere de lucru judecat si, in mod corect, trebuie avut in vedere de instanţa sesizata ulterior.

Argumentele prezentate la acest punct sunt valabile in mod egal pentru ambele situaţii semnalate mai sus, anume soluţionarea aceleiaşi probleme pe cale incidentala intr-un litigiu cu aceleaşi parţi, cat si soluţionarea unei probleme identice intr-un litigiu cu alte parţi. Jurisprudenţa CEDO din ultima perioada statuează, cu valoare de norma supraconstitutionala, imposibilitatea pronunţării in cauze identice a unor soluţii contradictorii si diametral opuse, utilizând noţiuni foarte apropiate de precedentul judiciar. De remarcat ca înseşi hotărârile CEDO sunt precedente judiciare care obliga instanţele naţionale la pronunţarea unor hotărâri in consens cu practica CEDO in respectiva problema de drept.

De asemenea, trebuie remarcat ca hotărârile CEDO citate mai jos se refera in mod direct sau indirect la precedentul judiciar ca element de asigurare a interpretării si aplicării unitare a legii. In prealabil, trebuie precizat ca, in conformitate cu art. 20 din Constituţie, dispoziţiile privind drepturile si libertăţile cetăţenilor trebuie sa fie interpretate in concordanta cu pactele si celelalte tratate la care România este parte. Cum România este parte la Convenţia Europeana a Drepturilor Omului, hotărârile CEDO sunt obligatorii pentru instanţele romaneşti.

Ca atare hotărârile irevocabile anterioare nu trebuie contrazise chiar dacă au fost pronunţate cu privire la alte persoane, dar problema juridica tranşata este identică. In acest sens este şi I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 2351 din 14 martie :007.

În concluzie prejudiciul a fost cauzat exclusiv din fapta ilicită a angajatorului, eventuală acţiune în regres putându-se îndrepta doar împotriva persoanelor responsabile (în opinia apelantului, membrii directoratului) care au dispus măsura de a nu reţine şi vira cotizaţiile la momentul când ar fi trebuit reţinute.

Faţă de cele învederate, urmează să se aibă în vedere că:

-prin sent. nr. 5353/18.12.2014, a Tribunalului Gorj, pronunţată în dosarul nr. 1396/95/2014, rămasă definitivă prin dec. nr. 1855/08.04.2015 a Curţii de Apel Craiova, instanţa a tranşat definitiv problema litigioasă, statuând că prin nereţinerea şi virarea cotizaţiei angajatorul a creat organizaţiei sindicale un prejudiciu pe care trebuie să-1 acopere.

-imposibilitatea sindicatului de a încasa în altă modalitatea cotizaţia întrucât prin dispoziţiile CCM, s-au obligat să nu primească direct de la salariat cotizaţia sindicală ci prin intermediul reţinerilor angajatorului, ACEASTA FIIND SINGURA PROCEDURĂ LEGALĂ INSTITUITĂ DE LEGEA PĂRŢILOR CCM, iar potrivit CIM , se specifică în mod expres acordul de voinţă al salariatului ca unitatea să reţină lunar cotizaţia pentru activităţi sindicale la organizaţia sindicală al cărei membru este salariatul

-imposibilitatea sindicatului de a aplica deducerea fiscală, această obligaţie fiind de Lege alocată angajatorului, sindicatul neavând bază legală pentru a opera o asemenea menţiune fiscală.

Faţă de situaţia de fapt şi drept descrisă, consideră că se impune admiterea apelului.

În drept  îşi întemeiază cererea pe disp. art. 466-482 C.P.C.. Dovada o face cu acte.

Solicită emiterea unei adrese către unitatea pârâtă pentru a comunica:dacă în lunile în litigiu a virat cotizaţia sindicală către vre-o organizaţie sindicală din unitate în caz afirmativ urmând a depune dovada acestor documente şi a menţiona care sunt aceste organizaţii sindicale; lista cu membrii sindicatului înregistrată la unitate pentru lunile în litigiu, aşa cum au fost transmise de subunitate lunar.

Solicită ataşarea dosarului 1396/95/2014 al Tribunalului Gorj.

In caz de imposibilitate de prezentare, solicită judecarea în lipsă.

Intimata-pârâtă SCEO, a formulat  întâmpinare, arătând, în esenţă, că soluţionarea cauzei pe excepţia prescripţiei este corectă şi, de asemenea, pe fond, acţiunea nu este întemeiată, solicitând respingerea apelului, ca nefondat.

Apelul  nu este fondat, urmând  să fie respins pentru următoarele considerente :

Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport de criticile formulate de apelant şi prevederile art.477-479 Cod procedură civilă, Curtea reţine că nu există motive de nelegalitate şi netemeinicie a sentinţei atacate, prima instanţă aplicând în mod corect dispoziţiile legale în materia prescripţiei dreptului la acţiune.

Astfel, nu se contestă că dreptul pretins de reclamant are ca singur temei contractul colectiv de muncă, respectiv, art. 25 alin. 8 din CCM 2013-2014, care prevede că „Părţile convin ca, prin reprezentanţii administraţiei ce au sarcini de serviciu privind plata salariilor, să fie încasată şi virată lunar cotizaţia de sindicat pe baza listelor şi a cuantumului cotizaţiei prezentate de organizaţiile sindicale. Modificările intervenite în structura membrilor, precum şi cuantumul cotizaţiei vor fi comunicate în timp util de către organizaţiile sindicale şi condiţionează încasarea şi virarea acesteia, conform anexei 6 "; reclamantul îşi  motivează cererea, pe faptul că  pârâta nu a executat această clauză a contractului, respectiv, de a  încasa şi vira cotizaţia de sindicat, fiind, deci, şi în ceea ce o priveşte pe pârâtă, o obligaţie rezultată exclusiv din contractul colectiv de muncă, neexistând şi un alt temei al obligaţiei.

Cum, potrivit art. 268 alin. 1 lit. e) din Codul Muncii „cererile in vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate in termen de 6 luni de la data naşterii dreptului la acţiune, in cazul neexecutării contractului colectiv ori a unor clauze ale acestuia", iar, în speţă,  izvorul obligaţiei constă în neexecutarea unei clauze a contractului colectiv de muncă, Curtea apreciază că în mod corect Tribunalul a aplicat prevederile acestui text de lege şi, în condiţiile introducerii acţiunii peste termenul de 6 luni, a respins cererea reclamantului pe excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Susţinerea apelantului, în sensul că termenul de prescripţie este de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, cu trimitere la art. 268, al.1, lit.c C. Muncii, este neîntemeiată, întrucât, acest text are caracter general şi vizează plata unor drepturi de natură salaríală, a unor despăgubiri către salariat  sau răspunderea patrimonială a salariaţilor faţă de angajator, în timp ce art. 268 alin. 1 lit. e) din Codul Muncii, este o prevedere specială, pentru altfel de clauze ale contractului, care nu vizează drepturi şi obligaţii patrimoniale decurgând din raporturile specifice de muncă dintre salariat şi angajator, cum este şi clauza în speţă, de a se încasa şi vira lunar cotizaţia de sindicat.

În cauză nu este aplicabil nici art. 268  al. (2) din Codul Muncii, întrucât, după cum rezultă chiar din cuprinsul textului, acesta se referă într-adevăr şi la alte situaţii când termenul de prescripţie este de 3 ani, însă, altele decât cele prevăzute la alin. (1), ceea ce înseamnă că nu se aplică pentru situaţiile reglementate de art. 268 alin. 1 lit. a) - e) din Codul Muncii, respectiv, nici in cazul neexecutării unor clauze ale contractului colectiv, reglementat de art. 268 alin. 1 lit. e) din Codul Muncii.

În ceea ce priveşte aplicabilitatea în speţă a prevederilor codului civil, de asemenea,  critica apelantului este nefondată, întrucât, cererea ce formează obiectul cauzei are ca temei un contract de muncă, iar, potrivit art. 1 din Codul Muncii, domeniul raporturilor de muncă, izvorâte din contactul de muncă  sau legi speciale, în măsura în care acestea nu conţin dispoziţii specifice derogatorii, este reglementat de acest cod.

Prin urmare, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile codului muncii, şi nu dispoziţiile codului civil; potrivit art. 278 alin.1 din Codul Muncii, dispoziţiile codului muncii se întregesc cu dispoziţiile legislaţiei civile, numai în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de acest cod, ceea ce înseamnă că legislaţia civilă nu  poate substitui  prevederile codului muncii, respectiv, în speţă, nu se pot aplica prevederile din codul civil, privind termenul de prescripţie de 3 ani, cum susţine apelantul.

Referitor la aplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor art. 2.537 pct. 4 C.Civ., privind întreruperea prescripţiei extinctive  prin orice act prin care cel în folosul căruia curge prescripţia este pus în întârziere, cu trimitere la adresele indicate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, prin care reclamantul a solicitat unităţii plata drepturilor cuvenite, de asemenea,  critica apelantului este nefondată, întrucât textul art. 2.537 pct. 4 C.Civ. trebuie  coroborat cu  art. 2540 din acelaşi cod, care prevede că prescripţia este întreruptă prin punerea în întârziere…numai dacă aceasta este urmată de chemarea în judecată în termen de 6 luni de la data punerii în întârziere.

 Or, în speţă, verificând susţinerile apelantului sub acest aspect, Curtea reţine că adresele indicate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, datează din anii 2013 - 2014, iar cererea de chemare în judecată, din februarie 2016, deci, cu mult peste termenul de 6 luni prevăzut de lege, astfel încât, chiar şi în ipoteza în care ar fi operat o punere în întârziere, în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru  a se reţine întreruperea  prescripţiei extinctive.

În consecinţă, Curtea reţine ca nefondate criticile apelantului, ce vizează soluţionarea cauzei pe excepţia prescripţiei, motiv pentru care, faţă de prevederile art. 248 Cod procedură civilă, nu se mai impune examinarea criticilor sau a probatoriilor referitoare la fondul cauzei.

În raport de considerentele expuse, în baza art. 480 Cod procedură civilă, apelul va fi respins, ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare