Hotărâre care să ţină loc de act autentic

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 29.04.2016 sub nr. …., reclamanta A. SA, în insolvenţă, reprezentată de administratorul special Sterian Marian şi administrator judiciar FS, a chemat în judecată pe pârâta C.A. solicitând instanţei pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare cumpărare.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat în esenţă că, la data de 14.09.2007 a încheiat în calitate de promitent cumpărător o convenţie ce ţine loc de antecontract de vânzare cumpărare cu promitentul cumpărător C.A. pentru cumpărarea unui teren situat în extravilanul comunei Cocorăştii Colţ, tarla 47, parcela 370/62. Promitentul vânzător a primit suma de 10.000 lei la data semnării convenţiei însă nu a avut nicio iniţiativă în ceea ce priveşte încheierea contractului de vânzare – cumpărare.

Reclamanta a mai arătat că pârâta nu a transferat la data primirii preţului şi semnării antecontractului nici posesia şi nici folosinţa.

În drept, au fost invocate prev. art. 1244, 1270, 1179, 1256 alin. 2 pct. 3 şi 1669 C.civ.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.

Pârâta nu a formulat întâmpinare.

Instanţa a invocat din oficiu excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Potrivit disp. art. 248 C.proc.civ., instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac inutilă, în totul sau în parte, administrarea de probe ori după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Analizând excepţia invocată, instanţa reţine următoarele:

La data de 14.09.200, reclamanta A. SA, în calitate de promitent cumpărător a încheiat cu pârâta C.A. – în calitate de promitent vânzător o convenţie ce ţine loc de antecontract de vânzare cumpărare pentru cumpărarea unui teren situat în extravilanul comunei Cocorăştii Colţ, tarla 47, parcela 370/62.

Potrivit art. 6 alin. 4 Cod Civil şi art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului Civil, sunt şi rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.

Aşadar, instanţa apreciază că prevederile Codului Civil sunt aplicabile prescripţiilor începute după data intrării sale în vigoare, astfel că, pentru dezlegarea pricinii de faţă  instanţa va avea în vedere reglementarea anterioară prin Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă. 

Prin decizia nr. 3447/04.12.2014, pronunţată în recurs de Secţia I Civilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât ca acţiunea prin care beneficiarul unei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, act juridic prin care părţile se obligă să încheie în viitor un contract de vânzare-cumpărare, îi solicită instanţei să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, este supusă termenului general de prescripţie extinctivă, chiar dacă bunul la care se referă convenţia părţilor este un imobil, deoarece obiectul antecontractului nu este bunul imobil, ci obligaţia de a face, a cărei executare poate fi solicitată doar în cadrul termenului de prescripţie extinctivă.

Conform art. 1 din Decretul nr. 167/1958, “dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege. Odată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept principal se stinge şi dreptul la acţiune privind drepturile accesorii.  Orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripţiei este nulă”.

Art. 3 alin. 1 din acelaşi act normativ prevede că termenul prescripţiei este de 3 ani. Termenul de prescripţie începe să curgă conform art.7 alin. 1 din Decretul 167/1958 şi art.1886 Cod civ. de la data la care se naşte dreptul la acţiune.

Aşadar, prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul de acţiune sau dreptul de a cere executarea silită, iar pentru ipoteza în care dreptul este sub condiţie suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripţia începe sa curgă de la data când s-a împlinit condiţia sau a expirat termenul.

Astfel, având în vedere că părţile nu au convenit un termen pentru întocmirea contractului de vânzare cumpărare în formă autentică, instanţa constată că în speţă devin incidente disp. art. 1 şi art.3 din Decretul 167/1958 care prevăd că dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termen de 3 ani.

Pentru a opera prescripţia, instanţa constată că este necesar ca înlăuntrul termenului de prescripţie să nu intervină un act întrerupător al acesteia. Din actele depuse la dosar reiese că înăuntrul termenului de prescripţie nu au intervenit  cauze de întrerupere, terenul rămânând în posesia pârâtei de la data semnării antecontractului.

Constatând că în cauză nu au fost reţinute cauze de întrerupere sau suspendare a curgerii termenului de prescripţie iar acţiunea reclamantului a fost promovată după împlinirea termenului de prescripţie, instanţa a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de instanţă din oficiu şi a respins cererea ca fiind prescrisă.

Domenii speta

Spete similare