Acțiune în constatare clauze abuzive – comision de administrare, comision de rambursare anticipată, convertirea creditului din chf în ron

INSTANŢA,

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 02.02.2015 sub nr.7902/299/2015, reclamantul V.F. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. R.B. S.A., solicitând instanţei: să constate caracterul abuziv al clauzelor inserate la art.6 pct.6.1 din convenţia de credit nr.RM03943293912 din 06.06.2007, referitoare la instituirea unui comision de administrare şi, în consecinţă, să constate nulitatea absolută a acestor clauze; obligarea pârâtei la restituirea către reclamant a sumei de 5.061,35 CHF, echivalent în lei la data plăţii, reprezentând suma de 2.476,42 CHF încasată de pârâtă cu titlu de comision de administrare începând de la data de 06.07.2007 până la data introducerii acţiunii, în baza aceleiaşi convenţii de credit; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, calculate de la data achitării fiecărei sume nedatorate şi până la data plăţii efective a debitului, dobândă calculată conform O.G. nr.9/2000, începând cu data efectuării plăţii nedatorate, şi conform O.G. nr.13/2011, pentru plăţile efectuate până la achitarea debitului; obligarea pârâtei să emită un nou grafic de rambursare după eliminarea clauzelor constatate abuzive; obligarea pârâtei să convertească în RON creditul acordat reclamantului, la cursul de schimb de la data acordării creditului, respectiv 1 CHF = 1,9825 lei, curs majorat cu 10%, rezultând un curs de 1 CHF = 2,18075 lei, în condiţiile de creditare valabile pentru acelaşi produs de creditare/produsului de creditare similar, în RON, aflat în oferta băncii pârâte, la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti; obligarea pârâtei să plătească reclamantului suma de 5.000 lei cu titlu de daune morale; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamantul a arătat că banca i-a impus plata unui comision de administrare / de risc, încheierea unui contract de garanţie imobiliară pentru un imobil de valoare net superioară creditului acordat şi încheierea unui contract de asigurare de risc total cu o companie de asigurări agreată de bancă. În ceea ce priveşte asigurarea, aceasta a fost cesionată băncii, iar suma asigurată se ajustează în funcţie de rata inflaţiei.

Reclamantul a susţinut caracterul abuziv al comisionului de administrare deoarece nu a fost negociat, încalcă buna-credinţă în condiţiile în care creditul este garantat cu ipotecă, creează un dezechilibru semnificativ faţă de valoarea sa şi nu s-a prevăzut în contract restituirea sa în condiţiile achitării integrale a creditului.

Reclamantul a învederat că are calitatea de consumator, iar pârâta are calitatea de comerciant, contractul de credit este nenegociat, existenţa şi cuantumul comisionului de risc fiind expresia voinţei unilaterale a băncii, iar comisionul respectiv nu are un echivalent într-o contraprestaţie a pârâtei, ci este perceput ca o garanţie, deşi creditul reclamantului este garantat. În plus, nu este prevăzută în contract restituirea sa după plata integrală a ratelor.

Prin urmare, reclamantul a solicitat înlăturarea din contract a clauzelor stipulate la art. 5 lit. a) privind comisionul de risc şi înlăturarea din contract a comisionului de administrare.

În drept, reclamantul a invocat prevederile Legii nr. 193/2000 şi art. 447 C. proc. civ.

Cererea reclamantului de acordare a daunelor morale a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 100 lei.

La data de 20.02.2015, reclamantul a depus la dosar precizări, prin care a arătat că suma pe care o solicită este de 5.061,35 CHF, echivalent în lei la data plăţii, încasată de pârâtă cu titlu de comision de administrare, începând de la data de 06.07.2007 şi până la data introducerii acţiunii, 02.02.2015, fiind o eroare materială suma de 2.476,42 CHF. De asemenea, reclamantul a menţionat că renunţă la dobânda legală.

Reclamantul a anexat precizărilor sale copie de pe convenţia de credit şi de pe graficul de rambursare.

La data de 21.04.2015, pârâta R.B. S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a arătat că în contractul de credit încheiat de reclamant nu există un comision de risc, deşi în acţiune se face referire la un asemenea comision.

Pârâta a invocat excepţia litisconsorţiului procesual activ şi a solicitat anularea cererii de chemare în judecată, deoarece nu a fost chemată în judecată şi codebitoarea V.M., deşi aceasta este parte în contractul de credit.

Pârâta a apreciat că pentru petitele 1-4 reclamantul a invocat motive străine de contractul de credit, ceea ce echivalează cu lipsa motivării, iar petitele 5 şi 6 nu au fost motivate, prin urmare a solicitat anularea cererii de chemare în judecată.

În subsidiar, pârâta a solicitat respingerea cererii reclamantului ca neîntemeiată. Pârâta a învederat că comisionul de administrare este un cost distinct al creditului, care a fost datorat pentru monitorizarea de către bancă a utilizării / rambursării creditului, precum şi a îndeplinirii oricăror altor obligaţii asumate în baza contractului de credit. Pârâta a apreciat că acest comision nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor şi a învederat că nu este un comision nelegal. A susţinut că activitatea de administrare a unui credit este o activitate complexă, ce include pe lângă monitorizarea sumelor depuse în vederea rambursărilor şi o serie de operaţiuni specifice de administrare a unui cont de credit (diferit de contul curent din care se rambursează), ce se derulează pe întreaga durată a creditului, desfăşurate indiferent dacă clientul este bun platnic sau are dificultăţi financiare la plată (majoritatea impuse prin acte normative – ex: raportările periodice către BNR şi Biroul de Credite), implicând mijloace tehnice şi umane care generează costuri.

La termenul din 08.06.2015, intervenienta V.M. depus la dosar cerere de intervenţie principală, prin care a solicitat instanţei: să constate caracterul abuziv al clauzelor inserate la art. 6 pct. 6.1 din convenţia de credit nr. RM03943293912 din 06.06.2007, referitoare la instituirea unui comision de administrare şi cea prevăzută la art. 6 pct. 6.2 prin care în cazul rambursării anticipate totale sau parţiale se aplică un comision de 3% calculat prin aplicarea procentului la valoarea sumei rambursate în avans şi datorat integral la data efectuării rambursării, iar în consecinţă, să constate nulitatea absolută a acestor clauze; obligarea pârâtei la restituirea către reclamanţi a sumei de 1980,50 CHF, echivalent în lei la data plăţii, reprezentând suma încasată de pârâtă cu titlu de comision de administrare începând de la data de 06.07.2007 până la data de 08.06.2015, în baza aceleiaşi convenţii de credit; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, calculate de la data achitării fiecărei sume nedatorate şi până la data plăţii efective a debitului, dobândă calculată conform OG nr. 9/2000, începând cu data efectuării plăţii nedatorate, şi conform OG nr. 13/2011, pentru plăţile efectuate până la achitarea debitului; obligarea pârâtei să emită un nou grafic de rambursare după eliminarea clauzelor constatate abuzive; obligarea pârâtei să convertească în RON creditul acordat, la cursul de schimb de la data acordării creditului, respectiv 1 CHF = 1,9825 lei, curs majorat cu 10%, rezultând un curs de 1 CHF = 2,18075 lei, în condiţiile de creditare valabile pentru acelaşi produs de creditare/produsului de creditare similar, în RON, aflat în oferta băncii pârâte, la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti; obligarea pârâtei să plătească suma de 5000 lei cu titlu de daune morale; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, intervenienta a arătat că este codebitoare în contractul de credit şi a reluat argumentele pe care le-a susţinut şi reclamantul în cererea de chemare în judecată. Pe capătul de cerere având ca obiect convertirea creditului în RON, intervenienta a învederat creşterea mare a cursului valutar al francului elveţian, iar pe capătul de cerere avâns ca obiect daune morale, intervenienta a susţinut că banca a profitat de starea de nevoie a debitorilor.

În drept, intervenienta a invocat art. 4 şi urm. din Legea nr. 193/2000, Directiva 93/13/CEE, OG nr. 9/2000, art. 998-999 şi art. 992 din vechiul Cod civil, OG nr. 13/2011, art. 62, 451 şi urm. C. proc. civ.

Tot la termenul din 08.06.2015, reclamantul a depus la dosar cerere precizatoare, prin care a formulat exact aceleaşi capete de cerere ca şi intervenienta şi pentru aceleaşi motive.

La termenul din 07.09.2015, pârâta a depus la dosar întâmpinare la cererea precizatoare şi la cererea de intervenţie, prin care a invocat excepţia netimbrării capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la convertirea creditului în RON, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată. Pârâta a solicitat admiterea cererii de intervenţie, cu consecinţa rămânerii fără obiect a excepţiei litisconsorţiului procesual activ.

Pârâta a învederat că comisionul de administrare nu mai este perceput cu începere de la data de 30.12.2009 şi că acesta nu are caracter abuziv, fiind reglementat de lege şi neconstituind o dobândă mascată. Cu privire la comisionul de rambursare anticipată, a susţinut pârâta că acesta nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. În ceea ce priveşte solicitarea de convertire a creditului în RON, a arătat pârâta că din cuprinsul contractului de credit rezultă care sunt costurile acestuia şi cuantumul obligaţiilor de plată lunare, împrumutatul şi codebitoarea obligându-se să restituie creditul în moneda în care a fost acordat.

În dovedire, pârâta a anexat copii de pe actele adiţionale la contractul de credit şi de pe graficele de rambursare anexate actelor adiţionale.

La termenul din 07.09.2015, instanţa i-a pus în vedere reclamantului să completeze taxa de timbru pentru capătul de cerere având ca obiect daune morale cu suma de 255 lei, iar intervenientei i-a pus în vedere să timbreze capătul de cerere având ca obiect daune morale cu suma de 355 lei.

La data de 02.10.2015, reclamantul şi intervenienta au formulat cerere precizatoare, prin care au arătat că solicită instanţei: să constate caracterul abuziv al clauzelor inserate la art. 6 pct. 6.1 din convenţia de credit nr. RM03943293912 din 06.06.2007, referitoare la instituirea unui comision de administrare şi cea prevăzută la art. 6 pct. 6.2 prin care în cazul rambursării anticipate totale sau parţiale se aplică un comision de 3% calculat prin aplicarea procentului la valoarea sumei rambursate în avans şi datorat integral la data efectuării rambursării, iar în consecinţă, să constate nulitatea absolută a acestor clauze; obligarea pârâtei la restituirea către reclamanţi a sumei de 2224,14 CHF, echivalent în lei la data plăţii, reprezentând suma încasată de pârâtă cu titlu de comision de administrare începând de la data de 06.07.2007 până la data de 06.07.2015, în baza aceleiaşi convenţii de credit, suma fiind încasată anual în luna iulie a fiecărui an începând cu anul 2007; obligarea pârâtei să emită un nou grafic de rambursare după eliminarea clauzelor constatate abuzive; obligarea pârâtei să convertească în RON creditul acordat, la cursul de schimb de la data acordării creditului, respectiv 1 CHF = 1,9825 lei, curs majorat cu 10%, rezultând un curs de 1 CHF = 2,18075 lei, în condiţiile de creditare valabile pentru acelaşi produs de creditare/produsului de creditare similar, în RON, aflat în oferta băncii pârâte, la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Reclamantul şi intervenienta au învederat că renunţă la dobânda legală şi la daunele morale.

La termenul din 05.10.2015, instanţa: a admis excepţia insuficientei timbrări a capătului de cerere formulat de reclamant având ca obiect daune morale, a admis excepţia netimbrării capătului de cerere formulat de intervenientă având ca obiect daune morale, a admis în principiu cererea de intervenţie în interes propriu, a respins excepţia netimbrării capătului de cerere având ca obiect convertirea creditului în RON şi a respins ca rămasă fără obiect excepţia litisconsorţiului procesual activ.

În cauză a fost administrată proba cu interogatoriul pârâtei, răspunsurile la interogatoriu fiind depuse la dosar.

Analizând probele administrate în cauză, instanţa reţine următoarele:

Prin contractul de credit nr.RM03943293912 din 06.06.2007, încheiat între pârâta R.B. S.A., reclamantul V.F. şi intervenienta V.M., pârâta a acordat reclamantului un credit în valoare de 33750 CHF, cu obligaţia de restituire în 300 de rate lunare. Prin acest contract de credit, intervenienta s-a obligat solidar şi indivizibil cu reclamantul la restituirea împrumutului.

Conform art.6.1 din contract, pentru monitorizarea de către bancă a utilizării/rambursării creditului, precum şi a îndeplinirii oricăror altor obligaţii asumate în baza contractului de credit, împrumutatul datorează băncii un comision de administrare de 0,9%, ce va fi calculat anual prin aplicarea procentului la soldul creditului şi se va plăti astfel: pentru primul an de creditare, comisionul de plăteşte la data scadenţei primei rate; pentru următorii ani de creditare, comisionul datorat pentru anul în curs se plăteşte la data scadenţei primei rate aferente anului respectiv de creditare; începând cu cea de-al doilea an de creditare, în funcţie de politica de credite a băncii, de evoluţia pieţei de credit sau de serviciul datoriei clientului, banca poate renunţa la încasarea comisionului de administrare pentru anul de creditare în curs; decizia băncii de renunţare la încasarea comisionului va fi comunicată în scris împrumutatului până la data scadenţei primei rate aferente anului respectiv de creditare; banca va analiza anual oportunitatea renunţării la încasarea comisionului de administrare.

În baza art. 6.2 din contract, în cazul rambursării integrale/parţiale în avans a creditului acordat, împrumutatul datorează băncii un comision de plată anticipată de 3%, calculat prin aplicarea procentului la valoarea sumei rambursate în avans şi datorat integral, la data efectuării rambursării.

La data de 30.12.2009, reclamantul şi pârâta au încheiat un act adiţional la contractul de credit, prin care au stabilit că în primii 3 ani, calculaţi de la data încheierii actului adiţional, comisionul de plată anticipată este 0%.

Prin adresa nr. 2900609 din 10.09.2010, pârâta l-a informat pe reclamant că pentru creditele cu dobândă variabilă, cum este şi cel al reclamantului, nu se mai datorează comision de rambursare anticipată.

La data de 17.02.2011, reclamantul şi pârâta au încheiat un nou act adiţional la contractul de credit, prin care pârâta a renunţat la comisionul de administrare şi a stabilit că pentru rambursarea anticipată a creditului se va percepe un comision de 1% dacă perioada de timp dintre rambursarea anticipată şi scadenţa finală a creditului este mai mare de 1 an şi de 0,5% dacă perioada de timp dintre rambursarea anticipată şi scadenţa finală a creditului este mai mică de 1 an.

Instanţa reține că raporturile contractuale dintre părți intră sub incidenţa Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract comercial încheiat între un profesionist–pârâta R.B. SA şi consumator–reclamantul V.F. şi intervenienta V.M., astfel cum aceste două categorii sunt definite de art. 2 din Legea nr. 193/2000.

Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauzã contractualã care nu a fost negociatã direct cu consumatorul va fi consideratã abuzivã dacã, prin ea însãşi sau împreunã cu alte prevederi din contract, creeazã, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile pãrţilor. Alin. 2 al aceluiaşi articol prevede cã o clauzã contractualã va fi consideratã ca nefiind negociatã direct cu consumatorul dacã aceasta a fost stabilitã fãrã a da posibilitate consumatorului sã influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.

Aşadar, un prim pas în analiza caracterului abuziv al unei clauze contractuale, în temeiul Legii nr. 193/2000, este stabilirea împrejurării dacă acea clauză a fost negociată cu consumatorul.

 Articolul 4 alin.(3) din Legea nr.193/2000 instituie o prezumție relativă a caracterului abuziv al clauzelor în cazul contractelor prestabilite ce conțin clauze standard, preformulate, prezumție ce poate fi înlăturată doar prin dovada scrisă, făcută de profesionist, a caracterului negociat ori a unor clauze ale acestuia.

Cum banca nu a probat că a negociat efectiv și direct cu consumatorul clauzele a căror nulitate s-a solicitat, deși această probă îi incumbă în baza art. 4 alin.3 din lege, prezumția relativă instituită de lege nu a fost răsturnată.

În atare situație, instanța reține că contractul de credit nr. RM03943293912 din 06.06.2007 este unul preformulat de bancă, standardizat, în care consumatorul nu are posibilitatea să intervină, putând doar să adere sau nu la el, consumatorul fiind privat de o informare corectă și completă asupra tuturor condițiilor de creditare.

Același este și sensul art.3 punctul 2 din Directiva nr. 93/13 prin care se prevede că se consideră întotdeauna că o clauză nu s-a negociat individual atunci când a fost redactată în prealabil, iar, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influența conținutul clauzei, în special în cazul contractelor de adeziune așa cum este și contractul de credit din cauză.

Mai mult potrivit unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene, sistemul de protecție pus în aplicare prin directiva menționată se bazează pe ideea că un consumator se găsește într-o situație de inferioritate față de  vânzător sau de furnizor în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, situație care îl conduce la adeziune la condițiile redactate în prealabil, fără a putea exercita o influență asupra conținutului acestora (Hot. din 27 iunie 2000, Oceano Editorial, C-248/98, Rep. I-04941), drept pentru care, pentru a asigura protecția urmărită de Directiva 93/13, CJUE a subliniat, în mai multe ocazii, că situația de inegalitate care există între consumator și vânzător sau furnizor nu poate fi compensată decât printr-o intervenție pozitivă, exterioară părților din contract.

Pentru a fi incidente prevederile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 este necesar şi ca aceste clauze sã fi creat, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile pãrţilor. 

În ceea ce priveşte comisionul de administrare, instanţa reţine că acesta a fost perceput în perioada 06.06.2007 – 17.02.2011, ulterior renunţându-se la perceperea sa.

Referitor la dezechilibrul semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, instanţa constată faptul că acest dezechilibru nu a existat în privinţa acestui comision de administrare.

Comisionul lunar de administrare a creditului a fost stabilit de părţi la valoarea de 0,9% din soldul creditului, pentru monitorizarea de către bancă a utilizării/rambursării creditului, precum şi a îndeplinirii oricăror altor obligaţii asumate de împrumutat în baza contractului de credit. Comisionul de administrare nu a avut legătură cu vreo pierdere a băncii, nu a fost un comision de risc, ci a avut legătură cu o serie de activităţi pe care pârâta le-a efectuat în scopul rambursării creditului, fiind costul unui serviciu pe care banca l-a prestat în favoarea împrumutatului pe durata rambursării. Prin urmare, acest comision nu a fost perceput pentru acelaşi serviciu ca şi dobânda.

În ceea ce priveşte valoarea comisionului de administrare, nu este vorba despre prestaţii disproporţionat de oneroase din partea consumatorului, iar după încheierea contractului dintre părţi, până la renunţarea la perceperea sa, nu s-a făcut dovada modificării comisionului de administrare, acesta rămânând în acelaşi cuantum de 0,9% din soldul creditului. Având în vedere că nu s-a modificat graficul de rambursare şi că acest comision de administrare s-a calculat la soldul creditului, scăzând lunar proporţional cu scăderea soldului creditului, instanţa constată că suma achitată lunar cu titlu de comision de administrare a fost în fiecare lună mai mică decât la începutul contractului. Mai mult, comisionul a fost prevăzut clar în contract şi în graficul de rambursare, iar reclamantul şi intervenienta au cunoscut condiţiile în care s-a acordat creditul. Rambursarea creditului privea o perioadă îndelungată, care justifica întinderea costului pentru serviciul prestat de bancă. La dosar există graficul de rambursare semnat de reclamant, fiind în concret evidenţiate rata lunară, dobânda, comisionul, ceea ce dovedeşte că reclamantul a fost informat despre costul acestui serviciu în mod transparent şi previzibil.

Aşadar, în prezenta cauză, instanţa constată faptul că acest comision de administrare nu doar că a fost aplicat conform dispoziţiilor legale menţionate, dar nici nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe.

Prin urmare, instanţa va respinge cererea reclamantului şi a intervenientei de constatare a caracterului abuziv al clauzei prin care a fost instituit comisionul de administrare. Întrucât instanţa nu a constatat caracterul abuziv al comisionului de administrare, nu poate valorifica celelalte solicitări accesorii, de restituire a comisionului încasat şi de emitere a unui nou grafic de rambursare după eliminarea comisionului de administrare.

În ceea ce priveşte art. 6.2 din contractul de credit, care reglementează comisionul de rambursare anticipată, instanţa observă că nu mai produce efecte juridice în raporturile dintre părţi, dispoziţiile referitoare la acest comision fiind înlocuite cu alte prevederi, conţinute la art. 2.13 din actul adiţional din 17.02.2011. În speţă, reclamantul şi intervenienta nu au solicitat anularea art. 2.13 din actul adiţional respectiv, iar acest articol nici nu reprezintă un echivalent al art. 6.2 din contractul de credit, având un conţinut diferit. Prin urmare, instanţa nu se poate pronunţa asupra caracterului abuziv al articolului menţionat din actul adiţional, deoarece şi-ar depăşi limitele învestirii. Limitându-se la art. 6.2 din contractul de credit, instanţa observă că acesta nu s-a aplicat niciodată în raporturile dintre părţi, reclamantul nefiind în situaţia de a putea rambursa creditul anticipat, dovadă fiind că a şi solicitat restructurarea creditului. În plus, instanţa apreciază că comisionul de rambursare anticipată, în lumina legislaţiei aplicabile la data încheierii contractului de credit, nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, deoarece valoarea sa a fost clar prevăzută în contract, iar perceperea sa este justificată prin aceea că urmare a acordării creditului, banca pârâtă îşi efectuează anumite previziuni economice legate de încasarea dobânzilor din graficul de rambursare, dobânzi pe care nu le mai poate dobândi dacă se procedează la rambursarea anticipată a creditului. Prin urmare, este justificat ca banca să îşi limiteze pierderile provocate prin aceea că consumatorul nu plăteşte toate dobânzile pe care părţile le-au convenit.

În aceste condiţii, instanţa va respinge ca neîntemeiată cererea de constatare a caracterului abuziv al art. 6.2 din contractul de credit.

Cu privire la solicitarea de convertire a creditului în RON, instanţa reţine că creditul a fost acordat în CHF şi s-a convenit ca ratele să fie achitate în aceeaşi monedă, pentru ca la finalul perioadei de creditare împrumutatul să restituie aceeaşi suma împrumutată plus dobânzi în moneda care i-a fost pusă la dispoziţie de bancă.

Din simpla lectură a contractului rezultă că această clauză a fost exprimată clar şi inteligibil, moneda în care s-a acordat creditul şi în care trebuia restituit fiind indicată în mod expres prin contract. De asemenea, din dispozitiile contractuale rezulta in mod clar mecanismul de formare a pretului, respectiv calcularea pretului in functie de moneda in care s-a acordat imprumutul si efectele acestei dispozitii, respectiv suportarea riscului valutar de catre debitor in cazul cresterii cursului de schimb.

Împrumutându-se pentru o perioadă considerabilă de timp într-o monedă străină, diferită de cea în care obţinea veniturile din salariu, împrumutatul şi-a asumat implicit şi riscul fluctuaţiilor cursului valutar, ceea ce echivalează cu asumarea riscului schimbării împrejurărilor existente la data încheierii contractului. În acest context, modificarea circumstanţelor invocate de către reclamant – respectiv fluctuaţia monetară – a fost integrată în contract, cu consecinţe asupra executării obligaţiei contractuale astfel asumate, riscul creşterii cursului de schimb fiind suportat, pe cale de consecinţă, de către debitor, în lipsă de dispoziţie contrară. De altfel, în materia contractului de împrumut, legiuitorul a consacrat principiul nominalismului monetar, fără ca evoluţiile economice să influenţeze obligaţiile asumate de împrumutat.

Executarea obligaţiilor reclamantului, afectată de variaţia cursului de schimb, îşi găseşte suportul atât în conţinutul clauzelor contractuale, cât şi în dispoziţiile legale din materia contractului de împrumut.

Nu se poate aplica cursul de schimb CHF-leu la momentul contractarii creditului, intrucat partile au stabilit ca plata se face in moneda creditului si nici nu se poate retine caracterul abuziv cu privire la restituirea creditului in moneda acordata, intrucat aceste dispozitii contractuale nu fac altceva decat sa reia prevederile art. 1584, 1578 V. Cod civil.

Semnificativ este faptul că atât Codul civil din 1864 (art.1578) cât şi noul Cod civil (art.2164), consacră în materia împrumutului principiul nominalismului, potrivit căruia împrumutatul trebuie să înapoieze suma nominal primită, oricare ar fi variaţia acesteia, in conditiile in care conditia dezechilibrului semnificativ prevazuta de art.4 alin.1 din Legea nr. 193/2000 se apreciaza „prin intermediul unei analize a normelor naționale aplicabile în lipsa unui acord între părți, pentru a evalua dacă și, eventual, în ce măsură contractul îl plasează pe consumator într-o situație juridică mai puțin favorabilă în raport cu cea prevăzută de dreptul național în vigoare.” (cauza Mohamed Aziz C-415/11).

Prin urmare, principiul nominalismului este tradiţional în contractele de împrumut. În realitate, în cazul creditelor acordate în valută nu suntem în prezenţa niciunei clauze abuzive, pentru că nu banca a instituit printr-o clauză în contract regula nominalismului, ci însuşi legiuitorul. Nu se poate abdica de la acest principiu, deoarece teoria clauzelor abuzive nu înseamnă negarea unor principii sau a unei reguli tradiţionale de funcţionare a unor instituţii juridice. Chiar dacă în contractul de credit sau în graficul de rambursare figurează o asemenea clauză de risc valutar, aceasta nu este altceva decât reproducerea, preluarea principiului nominalismului consacrat de lege. De altfel, chiar Curtea Europeană de Justiţie s-a pronunţat în sensul că nu intră sub incidenţa evaluării caracterului abuziv decât clauzele din contractele încheiate cu consumatorii, iar nu şi dispoziţiile legale. Astfel, prin Hotărârea Curţii Europene de Justiţie din 30 aprilie 2014, pronunţată în procedura C280/1, Barclays Bank contra Sara Sannchez Garcia, Alejandro Chacon Barrera, Curtea a reţinut că: ,,Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii şi principiile dreptului Uniunii referitoare la protecţia consumatorilor şi la echilibrul contractual, trebuie interpretate în sensul că sunt excluse din domeniul lor de aplicare acte cu putere de lege şi norme administrative ale unui stat membru, precum cele în discuţie în litigiul principal, în lipsa unei clauze contractuale de modificare a conţinutului sau a domeniului de aplicare al acestora”.

În al doilea rând, protecţia consumatorilor poate să se realizeze şi în contractul contractelor de credit în monedă străină. Calea nu este însă aceea a acţiunilor întemeiate pe Legea nr.193/2000. Întrucât principiul nominalismului este unul legal, excepţiile de la acest principiu nu pot fi instituite pe cale jurisprudenţională, ci doar pe cale legală. Nimic nu se opune ca legiuitorul să prevadă măsuri speciale de protecţie a consumatorilor în cazul creditelor în valută.

Prin urmare, în materia creditelor în valută, problema riscului valutar la care este expus consumatorul nu este susceptibilă de a fi soluţionată pe calea unor acţiuni întemeiate pe Legea nr.193/2000, având în vedere faptul că riscul valutar este suportat de consumator nu în temeiul unei pretinse clauze abuzive din contractul de credit, ci este consecinţa aplicării nominalismului consacrat de lege.

Prin urmare, instanţa va respinge şi cererea de convertire a creditului în RON, ca neîntemeiată.

Pentru toate aceste considerente, instanţa va respinge cererea principală, precum şi cererea de intervenţie în interes propriu, astfel cum au fost precizate şi modificate, ca neîntemeiate, iar în final va lua act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Respinge cererea principala formulată de reclamantul V.F., cu domiciliul in comuna …., CNP ….,  precum si cererea de interventie in interes propriu formulată de intervenienta in interes propriu V.M., cu domiciliul in …., CNP …., în contradictoriu cu pârâta S.C. R.B. S.A., cu sediul in …., inmatriculata la ONRC sub nr. …, avand cod fiscal …., astfel cum au fost precizate si modificate, ca neintemeiate.

Ia act ca parata nu a solicitat cheltuieli de judecata.

Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23.11.2015.

PREŞEDINTE,   GREFIER,

Domenii speta

Spete similare