Plângere contravențională admisă. Nerespectarea termenului pentru ridicarea de la oficiul poștal a scrisorilor recomandate cu confirmare de primire. În temeiul art.249 cpc, prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei s-a înlăturat prezumția de temeinicie a

Prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 26333/299/2015 la data de 17.03.2015, petentul H.A. a solicitat, în contradictoriu cu organul constatator  D.G.P.M.B. – Secția 4, să dispună anularea procesului-verbal de contravenţie seria PA nr.1778113/21.01.2015.

În motivarea plângerii în esență, petentul a arătat, că la data de 06.01.2015 a înregistrat pe rolul Secției 4 de Poliție o plângere împotriva unei societăți vecine. In continuare, petentul arată că în mod nelegal prin procesul-verbal contestat s-a dispus amendarea sa reținându-se că a refuzat să se prezinte în vederea consemnării declarației la data, ora și locul descris în invitația emisă la data de 14.01.2015.

In acest sens, se precizează că invitația emisă la data de 14.01.2015 pentru întâlnirea din data data de 21.01.2015 a intrat în posesia sa abia la data de 29.01.2015 când, cu respectarea termenului de ridicare a scrisorilor recomandate, s-a prezentat la oficiul poștal.

Față de situația descrisă, petentul susține că în mod greșit s-a reținut în sarcina sa contravenția privind refuzul prezentării în vederea consemnării declarației la data, ora și locul descris în invitația emisă la data de 14.01.2015.

In continuare, petentul susține nelegalitatea sancțiunii aplicate și prin raportare la împrejurarea că data stabilită pentru consemnarea declarației a fost determinată fără a fi respectat termenul legal de 10 zile în care destinatarul recomandatei se poate prezenta la oficiul poștal.

În drept au fost invocate dispoziţiile  OG 2/2001, Legea 360/2002.

În susținerea cererii au fost depuse înscrisuri (4-10, 16).

Plângerea a fost legal timbrată.

La data de 07.05.2015, intimata a depus intampinare prin care a solicitat respingerea plangerii contraventionale, ca neîntemeiată.

În susținerea întâmpinării au fost depuse la dosar actele care au stat la baza întocmirii procesului verbal (f. 23-30, 50-53).

La data de 05.06.2015 petentul a depus răspuns la întâmpinare prin care a reiterat solicitarea privind admiterea plângerii formulate împotriva procesului verbal de contravenție.

În susținerea răspunsului la întâmpinare au fost depuse înscrisuri (f.41-44)

În şedinţa publică din data de 03.09.2015, instanta a pus în discuția părților excepția tardivității formulării plângerii contravenționale și a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, considerându-le pertinente, concludente și utile pentru soluționarea cauzei.

Având cuvântul pe fondul cauzei, petentul a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a contravenției și a solicitat obligarea intimatului la plata daunelor morale în valoare de 2500 lei, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând înscrisurile existente la dosar prin prisma excepţiei tardivităţii invocată din oficiu, instanţa reţine că, prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria PA nr.1778113/21.01.2015 petentul a fost sancţionată contravenţional cu amenda în cuantum de 200 lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art.2 pct.31 din Legea 61/1991, reținându-se în sarcina sa că a refuzat să se prezinte la secția de poliție la invitația justificată a lucrătorilor de poliție deși a fost citat în vederea soluționării petiției înregistrate.

Faţă de cele arătate, sunt incidente în cauză dispoziţiile art.31 alin.1 din O.G. nr. nr.2/2001, în conformitate cu care „împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia”.

Întrucât procesul-verbal seria PA nr.1778113/21.01.2015 a fost legal comunicat petentului la data de 04.03.2015, iar prezenta plângere contravenţională a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 17.03.2014, instanța reține că a fost respectat termenul de 15 zile pentru formularea plângerii contravenţionale.

Pentru aceste considerente, instanţa va respinge excepţia tardivităţii introducerii plângerii contravenţionale, ca neîntemeiată.

În continuare, în conformitate cu dispoziţiile art. 34 din O.G. nr.2/2001, instanţa verifică legalitatea şi temeinicia procesului-verbal contestat şi constată că acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor care reglementează condiţiile pentru încheierea sa valabilă, şi anume dispoziţiile art. 17 din acelaşi act normativ. Cu privire la condiţiile prevăzute de art. 16 şi art. 19 din O.G. nr. 2/2001, nulitatea procesului-verbal pentru nerespectarea uneia dintre aceste condiţii trebuia să fie invocată de petent şi totodată acesta trebuia să dovedească vătămarea suferită ca urmare a eventualei neindicări a unei menţiuni în procesul-verbal şi că această vătămare nu se poate înlătura altfel decât prin anularea procesului-verbal, astfel cum s-a statuat şi prin decizia nr. 22/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii).

În cauză, instanţa apreciază că procesul-verbal a fost legal întocmit acesta nefiind afectat de nici o cauză de nulitate.

În privinţa temeiniciei actului atacat, instanţa constată că situaţia de fapt reţinută în procesul-verbal nu este conformă realităţii pentru următoarele considerente.

În acest sens, plecând de la prevederile art.47 din O.G. nr.2/2001 care trimit la prevederile Codului de procedură civilă, se reţine de regulă că procesul-verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie, iar în temeiul art.249 CPC sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal. Această modalitate ar părea că încalcă din start cerinţa referitoare la sarcina probei, care în mod normal ar trebui să aparţină celui ce acuză, adică agentului constatator. În realitate, fapta respectivă este probată cu ajutorul prezumţiei de legalitate a actului administrativ (actul a fost emis cu respectarea tuturor condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de lege), asociată cu prezumţia de autenticitate (actul emană în mod real de la cine se spune că emană) şi cu prezumţia de veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că toate sistemele legale cunosc şi operează cu ajutorul prezumţiilor şi că, în principiu, Convenţia nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depăşească o anumită limită. În funcţie de gravitatea sancţiunii la care este expus acuzatul, se stabileşte şi limita rezonabilă până la care poate opera prezumţia, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele (cauza Salabiaku v. Franţa, cauza Vastberga Aktiebolag şi Vulic v. Suedia).

Prezumţia de nevinovăţie nu are caracter absolut, după cum nici prezumţia de veridicitate a faptelor constatate de agent şi consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situaţia ca persoană învinuită de săvârşirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deşi din probele administrate în acuzare instanţa nu poate fi convinsă de vinovăţia acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Aşadar, forţa probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanţa fiecărui mijloc de probă, însă instanţa are obligaţia de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează şi apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franţa).

În baza aceluiaşi act normativ, persoana sancţionată are dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfăşurare al evenimentelor, iar sarcina instanţei de judecată este de a respecta limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale prin impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional (cauza Anghel v. România).

În cauză, petentul a solicitat și a depus la dosar înscrisuri prin care a răsturnat prezumția de temeinicie a procesului verbal, făcând dovada unei alte situații de fapt.

Astfel, din coroborarea înscrisurilor depuse la dosarul cauzei instanța reține faptul că, la data de 06.01.2015 petentul a înregistrat pe rolul Secției 4 de Poliție o plângere împotriva unei societăți vecine, iar ulterior la data de 14.01.2015 a fost emisă invitația privind prezentarea petentului la data de 21.01.2015, ora 15.00 la secția de poliție.

Potrivit înscrisurilor depuse la dosar rezultă că, invitația emisă la data de 14.01.2015 pentru întâlnirea din data data de 21.01.2015 a intrat în posesia petentului abia la data de 29.01.2015 când, cu respectarea termenului de ridicare a scrisorilor recomandate, s-a prezentat la oficiul poștal.

Față de situația de fapt rezultată din materialul probator analizat, instanța reține că în mod greșit s-a reținut în sarcina petentului contravenția privind refuzul prezentării la secția de poliție la invitația justificată a lucrătorilor de poliție deși a fost citat în vederea soluționării petiției înregistrate, întrucât în sarcina petentului nu poate fi reținută nicio culpă.

In acest sens, instanța reține că, petentul s-a prezentat la oficiul poștal în interiorul termenului de păstrare al recomandatelor, acestuia neputându-i-se imputa faptul că invitația a fost stabilită pentru o dată anterioară celei în care destinatarul recomandatei avea posibilitatea să ridice recomandata.

Având în vedere aceste considerente de fapt, instanţa constată că petentul a ieşit din pasivitate şi prin probele administrate a înlăturat prezumţia de veridicitate a procesului-verbal făcând dovada unei alte situaţii de fapt faţă de cea reţinută în procesul-verbal.

Fata de aceste aspecte, instanţa apreciază că în mod neîntemeiat s-a reţinut în sarcina petentei săvârşirea contravenţiei prevăzute de art.2 pct.31 din Legea 61/1991, iar în conformitate cu art.34 din OG nr.2/2001 va admite plangerea contraventionala formulată de petentă în contradictoriu intimata DGPMB, împotriva procesului verbal de contraventie seria PA nr.1778113/21.01.2015, va anula procesul verbal de contraventie, va exonera petentul de la plata amenzii de 200 lei.

In ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicită obligarea intimatului la plata daunelor morale în cuantum de 2500 lei, instanța îl va respinge ca neîntemeiat pentru următoarele considerente.

În drept, potrivit art.1357 C. Civ. cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului răspunzând pentru cea mai uşoară culpă.

 Analizând prevederile legale menţionate rezultă că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale, se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiţii: (1) existenţa unei fapte ilicite; (2) existenţa unui prejudiciu, care trebuie să fie cert, adică sigur sub aspectul existentei sale şi al posibilitatilor de evaluare şi să nu fi fost reparat încă; (3) existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu; (4) existenţa vinovăţiei autorului faptei.

În continuare, conform  art. 249 din Codul de procedură civilă, sarcina probei îi revine celui care face o cerere în faţa instanţei de judecată.

În cauză, prin probele administrate reclamantul nu a făcut dovada săvârșirii vreunei fapte ilicite şi nicio dovadă a prejudiciului suferit.

Astfel, instanța reține că fapta constând în emiterea unui proces-verbal de constatarea și sancționare a contravenției, care ulterior a fost anulat de către o instanță de judecată, nu poate fi reținută ca fiind o faptă ilicită atât timp cât nu s-a făcut dovada unei intenții directe a funcționarului cu privire la lezarea intereselor petentului.

În raport de cele arătate, având în vedere că reclamantul nu a administrat dovezi, conform art.249 C.Pr.civ. din care să rezulte fapta ilicită a intimatului, existenţa unui prejudiciu cert, precum și existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi presupusul prejudiciu, instanţa consideră că nu sunt îndeplinite în cauză condiţiile legale prevăzute de art.1357 C.civ., pentru angajarea răspunderii civile delictuale.

Pentru toate aceste considerente de fapt şi de drept, instanţa urmează să respingă capătul de cerere prin care se solicită obligarea intimatului la plata daunelor morale, ca neîntemeiată.

În temeiul art. 453 raportat la art.452 C. proc. civ., instanţa va admite în parte capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată și va obliga debitoarea, ca parte căzută în pretenţii să plătească petentului cheltuieli de judecată în cuantum de 20 lei reprezentând taxa judiciară de timbru

Instanța va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere prin care se solicită obligarea intimatului la plata contravalorii multiplicării înscrisurilor, întrucât prin raportare la prevederile art.452 din CPC petentul nu a depus la dosar dovada existenței și a întinderii acestor cheltuieli.

Domenii speta

Spete similare