Obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului de imagine produs de afirmaţii calomnioase, defăimătoare privind reputaţia reclamanţilor în sensul de a publica pe cheltuiala lor hotărârea ce se va pronunţa în cauză precum şi scuzele oficiale.

La data de 15.01.2015 brokerul - a înaintat către Finanţatorul -Leasing ( pârât în cauză) o cerere de finanţare prin Leasing Financiar pentru persoane juridice clienţi noi f. 78 pentru solicitantul - având ca asociat unic şi Administrator pe - (unul dintre cei 3 reclamanţi).

La data de 19.01.2015 cererea a fost refuzată de către - Leasing, angajatul acesteia - (pârâta în cauză) transmiţând către -, reprezentantul brokerului SC - SRL-semnatar al cererii de finanţare, un e-mail intitulat Dosar refuzat-iata de ce f. 18 care cuprinde o analiză de bonitate precum şi referiri la persoana asociatului unic -, a fratelui - şi a tatălui -.

În speţă, raportat la motivele invocate de către reclamantă în susţinerea cererii de chemare în judecată, sunt incidente următoarele dispoziţii legale:

Conform art. 1349 C.civ. alin. 1 „orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane”, iar potrivit alin.2 „cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.”

Potrivit art. 1357 C.civ. “Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare.”

Astfel condiţiile răspunderii civile delictuale sunt: existenţa unui prejudiciu, săvârşirea unei fapte ilicite, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi săvârşirea cu vinovăţie a faptei ilicite.

Conform art. 1357 C.civ. “Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel.”.

Interpretând dispoziţiile legale menţionate rezultă că reclamanţii sunt cei care trebuie să facă dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege atragere răspunderii civile delictuale a pârâţilor.

În ceea ce priveşte fapta ilicită instanţa reţine că aceasta reprezintă orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând unei persoane. Analizând situaţia în cauza de faţă, instanţa reţine că reclamanţii impută pârâţilor faptul că în e mail-ul din data de 19.01.2015 transmis de către pârâta - în calitate de angajat al pârâtei SC - Leasing  către brokerul - SRL se face referire la fapte şi împrejurări defăimătoare şi care le produc un prejudiciu moral.

Sub acest aspect, instanţa apreciază că faptele imputate pârâţilor nu au semnificaţia faptei ilicite în sensul articolelor mai sus menţionate. În acest sens, instanţa reţine în primul rând că presupusele fapte ilicite, respectiv referirea la fapte şi împrejurările defăimătoare la adresa asociatului unic al - SRL sunt preluări exacte ale unor articole de presă din mediul online fiind inserate într-o analiză privind oportunitate aprobării cererii de finanţare.

Chiar şi apreciind că inserarea într o analiză de bonitate a unor articole de presă cuprinzând relatări la adresa asociatului unic şi a familiei acestuia ar putea avea semnificaţia unei fapte ilicite, instanţa constată că pentru a putea fi atrasă răspunderea civilă delictuală a autorului/autorilor faptei ilicite este necesar ca prin fapta ilicită să se cauzeze un prejudiciu.

Prejudiciul este consecinţa negativă suferită de o persoană ca urmare a faptei ilicite săvârşită de o altă persoană. Prejudiciul poate fi material sau moral, în această ultimă categorie intrând şi prejudiciul cauzat prin atingeri aduse onoarei, demnităţii şi imaginii în colectivitate, prejudicii invocate de reclamanţi în susţinerea cererii.

Conform art. 72 C.civ: „ Orice persoană are dreptul la respectarea demnităţii sale. Este interzisă orice atingere adusă onoarei şi reputaţiei unei persoane, fără consimţământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75„

Conform art. 73 C.Civ: „ Orice persoană are dreptul la propria imagine.„

Sub un prim aspect, instanţa constată că ceea ce se invocă de către reclamanţi este lezarea acestor atribute ale personalităţii umane din perspectiva modului în care colectivitatea, ca noţiune generală în care sunt incluse toate persoanele cu care reclamanţii intră în contact şi nu modul în care s-a schimbat propria percepţie a reclamanţilor asupra lor ca urmare a acestei fapte.

Prin urmare, este necesar să se determine care a fost ecoul generat în colectivitate, în sens generic, prin inserarea într-o analiză de bonitate a 2 articole de presă preluate din mediul online, şi modalitatea în care acest demers a afectat dreptul la demnitate, onoare şi imagine a reclamanţilor.

Din susţinerile reclamanţilor dar şi ale pârâţilor coroborate cu contractele de intermediere depuse de pârâta - Leasing la dosar, rezultă că niciunul dintre pârâţi nu a făcut public email ul din 19.01.2015 prin urmare, nu li se putea leza reclamanţilor, dreptul la demnitate, onoare şi imagine în colectivitate. Instanţa constată că e mail cu pricina a fost transmis de către pârâţi către Brokerul ce a formulat cererea de finanţare, persoană ţinută de obligaţia de confidenţialitate atât faţa de pârâţi căt şi faţă de reclamanţi în baza relaţiilor contractuale dintre broker şi finanţator (pârât) cât şi dintre Broker şi utilizator-client.

Ca şi principiu, afirmaţii defăimătoare la adresa unei persoane pot cauza prejudicii persoanei în cauză, atât materiale cât morale, însă este necesar să se probeze în ce constau în concret aceste prejudicii pentru a se putea aprecia asupra întinderii lor şi a despăgubirilor necesare pentru repararea integrală a acestora. Astfel instanţa de judecată este chemată să constate existenţa unui prejudiciu concretizat prin suferinţele fizice sau psihice la care a fost supusă o persoană, pentru ca mai apoi, prin raportare la mai multe criterii, ca importanţa valorii lezate, intensitatea neplăcerilor provocate, repercusiunile prejudiciului asupra situaţiei sociale, să stabilească cuantumul sumei de bani care este aptă să aline consecinţele negative a faptului ilicit.

Or, reclamanţii s-au limitat să motiveze îndeplinirea condiţiei existentei faptei ilicite fără a indica în nici un fel în ce modalitate şi în ce măsură, în concret, le-a fost lezat dreptul la demnitate, onoare şi imagine.

În aceste condiţii, având în vedere că reclamanţii nu a probat în nici un fel prejudiciul produs prin fapta ilicită iar, în opinia instanţei, acest prejudiciu nu rezultă automat, ex re, din săvârşirea faptei, precum şi faptul că, din circumstanţele factuale ale cauzei astfel cum au fost prezentate anterior, nu rezultă că le-a fost lezat reclamanţilor dreptul la demnitate, onoare şi imagine, instanţa, reţinând că lipseşte un element esenţial pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâţilor, va respinge ca neîntemeiată cererea reclamanţilor de obligare a pârâţilor la repararea prejudiciului de imagine.

Domenii speta

Spete similare