Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap – admisibilitate expertiză de specialitate pentru dovedirea gradului de handicap.

Caracterul special al Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Persoana cu handicap grav are dreptul, în baza evaluării sociopsihomedicale, la un asistent personal (art. 35 din Legea nr. 448/2006). Încadrarea unei persoane într-un anumit grad de handicap de către o comisie medicală de evaluare nu exclude posibilitatea ca cel în cauză să conteste respectivul grad dar şi să solicite efectuarea unei expertize de specialitate în susţinerea propriei versiuni.

Prin acţiunea introductivă, reclamanta B.L., prin tutore ca reprezentant legal B.A., solicită ca prin hotărârea ce se va pronunţa funcţie de probatoriul propus a se administra şi de dispoziţiile art. 18 punct 4 lit. a din Legea nr. 554/2004 să se dispună modificarea parţială a deciziei de încadrare a sa într-un grad de handicap nr. 7010 din 22.05.2012 emisă fiind de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor în Grad de Handicap şi a certificatului nr. 399/15.02.2012 eliberat de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Consiliului Judeţean C., în sensul acordării în continuare a dreptului de a beneficia de un asistent personal, începând cu luna martie 2012, dată de la care i s-a retras acest drept, motivat de afecţiunile psihice de care este suferindă, reclamanta fiind pusă sub interdicţie prin sentinţa civilă nr. 1325/2005 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, rămasă definitivă,  numindu-i-se un tutore în persoana numitei B.A.. De asemenea, se solicită şi obligarea pârâtelor Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor în Grad de Handicap şi a Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Consiliului Judeţean C. la plata contravalorii sumei aferente salariului unui asistent în sumă de 525 lei/lună, pentru perioada martie 2012- până la soluţionarea litigiului, susţinând că în urma evaluării medico-psihosociale i s-a emis certificatul cu nr. 399/15.02.2012 pe care a înţeles să-l atace la Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor în Grad de Handicap care urmare a soluţionării contestaţiei sale a emis decizia nr. 7010/22.05.2012 prin care i-a înlăturat dreptul prevăzut de art. 35 din Legea nr. 448/2006,  de care a beneficiat până la acel moment, deşi suferă de retardare mintală severă şi Sindrom Down, constatându-se printr-o expertiză judiciară că se impune punerea sa sub interdicţie. Se arată că boala de care este suferindă este una genetică ce produce întârziere în dezvoltarea fizică şi intelectuală şi care nu este supusă vindecării sau ameliorării, necesitând asistent personal din motiv că nu se poate îngriji singură, neputându-şi găti, cumpăra alimente sau efectua diverse plăţi, necunoscând valoarea banilor. Mai mult, potrivit dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 448/2006 „persoana cu handicap grav are dreptul, în baza evaluării sociopsihomedicale la un asistent personal”, nefiind opţional acest drept sau lăsat la latitudinea comisiilor de specialitate, după cum punerea sa sub interdicţie denotă că nu mai este răspunzătoare de consecinţele faptelor sale.

În replică, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale invocă lipsa parcurgerii procedurii prealabile, arătând că nu s-a justificat încadrarea reclamantei într-un grad de handicap cu asistent personal, potrivit criteriilor prevăzute în Ordinul nr. 762/31.08.2007 al MMFES şi nr. 1992/19.11.2007 al MSP. Privitor la excepţie, reclamanta susţine că procedura prealabilă la care face referire art. 7 din Legea nr. 554/2004 s-a efectuat faţă de certificatul nr. 399/15.02.2012, contestat înlăuntrul termenului de 30 de zile de la comunicare la organismul superior care a emis decizia cu nr. 7010/2012, decizie care încorporează răspunsul oferit la însăşi contestaţia anterior formulată.

Prin sentinţa civilă nr. 2321/18.09.2013 Tribunalul Covasna a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta B.L. prin reprezentantul său legal B.A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor în Grad de Handicap, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului S.G. - Serviciul de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap şi Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap C. prin Consiliul Judeţean C., şi,  în consecinţă:  A dispus modificarea deciziei de încadrare în grad de handicap nr. 7010/22.05.2012 emisă de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor în Grad de Handicap şi a certificatului  nr. 399/15.02.2012 emis de Comisia  de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap C. prin Consiliul Judeţean C.  în sensul că reclamanta se încadrează în gradul de handicap grav, conform Raportului de expertiză medico-legală psihiatrică 1385/30.05.2013 întocmit de Institutul de Medicină Legală T.M., ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, cu  acordare de asistent personal.

A respins  cererea de obligare a pârâtelor la plata contravalorii sumei aferente  salariului unui asistent în sumă de 525 lei/lună, pentru perioada martie 2012 şi până la soluţionarea litigiului.

A luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Mai exact, prima instanţă a reţinut următoarele:

Consiliul Judeţean C. – Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap prin  certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 399 reevaluare/15.02.2012 a procedat la încadrarea reclamantei B.L. în gradul de handicap accentuat (fila 7).

Ulterior, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - Direcţia Generală Protecţia Persoanelor cu Handicap - Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap prin decizia de încadrare în grad de handicap nr. 7010/22.05.2012 a soluţionat contestaţia reclamantei şi în consecinţă,  a încadrat-o pe aceasta în gradul de handicap grav.

Totodată, comisia a stabilit că reclamanta  nu  beneficiază de  asistent personal.

Comisia şi-a motivat decizia emisă prin aceea că este conformă cu criteriile medico-psiho-sociale aprobate prin Ordinul nr. 762/31.08.2007 al M.M.F.E.S. şi nr. 1992/19.11.2007 al M.S.P. (fila 8).

La data de 18 octombrie 2005, Municipiul S.G. prin dispoziţia nr. 2253/2005 a  instituit tutela pe seama bolnavei B.L. în persoana tutorelui B.A.. Cu acea ocazie, Municipiul S.G. a reţinut că reclamanta B.L. este bolnavă mintal şi pusă sub interdicţie judecătorească potrivit  sentinţei civile nr. 1325/2005  a Judecătorie Sf. Gheorghe.

Direcţia  de Muncă şi Protecţie Socială,  prin certificatul  de încadrare într-o categorie de persoane  handicapate care necesită protecţie nr. 60/26.10.1992, a constatat că B.L. suferă de boala Down, Encefalopatie infantilă, Oligofrenie gradul III. Cu aceeaşi ocazie, comisia a reţinut că handicapul reclamantei s-a ivit de la naştere şi că are nevoie în totalitate de îngrijire şi supraveghere din partea altei persoane ( fila 20).

Din ancheta socială întocmită de Municipiul S.G.  reiese că reclamanta B.L.  are nevoie de ajutor parţial, că se îmbracă şi dezbracă parţial singură, că este servită şi hrănită de altă persoană, că depinde de altă persoană pentru prepararea hranei, pentru efectuarea de cumpărături, că este incapabilă să facă curăţenie în cameră, să spele vasele şi  este  incapabilă  să-şi gestioneze propriile venituri.

Totodată, Autoritatea tutelară a concluzionat că reclamanta B.L. are nevoie de supraveghere permanentă ( filele 35-38).

Judecătoria Sf. Gheorghe prin sentinţa civilă nr. 1325 din 1 august 2005 pronunţată în dosarul nr. 2983/2005 a dispus punerea sub interdicţie judecătorească a bolnavei-reclamanta B.L., ca urmare a faptului că aceasta suferă de la naştere  de boala Down, encefalopatie  infantilă congenitală de gradul II, afecţiuni care îi alterează  judecata şi discernământul faptelor şi că nu se poate îngriji singură (filele 27-29 dosarul Curţii de Apel Braşov).

Prin  evaluarea socială întocmită de D.C. din cadrul Comisiei de evaluare complexă pentru persoane adulte cu handicap din cadrul Consiliului Judeţean C. se arată că memoria reclamantei B.L. este afectată şi are probleme în vorbire ( fila 58).

Serviciul de Medicină Legală C. prin expertiza medico-legală psihiatrică nr. 114/E din 15.04.2004 a stabilit că reclamanta nu a putut coopera cu comisia şi că nu are judecata şi discernământul faptelor sale, nu se poate autoîngriji şi că necesită  îngrijire permanentă din partea unei alte  persoane (fila 76).

Institutul de Medicină Legală T.M. prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică a constatat pe baza actelor medicale existente la dosar, dar şi în urma  examinării  nemijlocite a reclamantei B.L. că aceasta s-a prezentat cu dificultate şi că nu a putut răspunde la toate întrebările puse de membrii comisiei.

Comisia din cadrul Institutului de Medicină Legală T.M. a concluzionat că reclamanta prezintă diagnosticul de „Sindrom Down, Encefalopatie infantilă şi retardare mentală severă” şi că aceasta se încadrează în grad de handicap grav, conform deciziei  comisiei  superioare de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, pentru care necesită asistenţă din partea altei persoane pentru activităţile curente şi de autoîngrijire (filele 21, 22).

Prin Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap s-a abrogat O.U.G. nr. 109/2002, reglementându-se noul cadru şi procedura de acordare a protecţiei speciale, în acord cu prevederile Cartei sociale europene revizuite, ratificată prin Legea nr. 74/1999 precum şi cu celelalte acte interne şi internaţionale în materie la care România este parte. Noua lege defineşte noţiunea de „persoane cu handicap" ca fiind „acele persoane cărora, datorită unor afecţiuni fizice, mentale sau senzoriale, le lipsesc abilităţile de a desfăşura în mod normal activităţi cotidiene, necesitând măsuri de protecţie în sprijinul recuperării, integrării şi incluziunii sociale", criteriile de stabilire a gradului de handicap fiind cele prevăzute de Ordinul M.S.F. nr. 726/2002. Din titlul Ordinului M.S.F. mai sus menţionat, rezultă că toate prevederile acestuia trebuie interpretate şi aplicate prin raportare şi cu respectarea dispoziţiilor actelor normative cu forţă juridică superioare în temeiul cărora a fost emis.

În concluzie, instanţa a reţinut că Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - Direcţia Generală  Protecţia Persoanelor cu Handicap - Comisia superioară de evaluare a persoanelor adulte cu handicap prin decizia de încadrare în grad de handicap nr. 7010/22.05.2012 a  modificat  certificatul  nr. 399/15.02.2012 şi a încadrat-o pe reclamantă în grad de handicap  grav, cod boală F72, Q90 cod handicap 5, motivând că aceasta se încadrează  în criteriile medicopsihosociale aprobate prin Ordinul nr. 762/31.08.2007 al M.M.F.E.S şi nr. 1992/19.11.2007 al M.S.P.. S-a mai arătat că titularul certificatului beneficiază de toate drepturile şi accesibilităţile prevăzute de Legea nr. 448/2006, corespunzător gradului de handicap stabilit. Instanţa, văzând concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 1385/30.05.2012 prin care comisia a opinat că reclamanta necesită asistenţă din partea altei persoane pentru activităţile curente şi de autoîngrijire (filele 21, 22), cât şi faptul că acesta se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv ancheta socială nr. 118/25.01.012 a Direcţiei de Asistenţă Socială prin care se arată că B.L. trăieşte în lumea ei şi are nevoie de sprijinul şi îndrumarea celor din jur, având nevoie de supraveghere permanentă (filele 60-62),  expertiza medico-legală psihiatrică nr. 114/E/15.04.2004 în care s-a concluzionat că reclamanta nu are judecata şi discernământul faptelor sale şi că necesită îngrijire din partea unei alte  persoane (fila 76), evaluarea socială întocmită de D.C. (fila 58), referatul medical nr. 20673/10.01.2012 în care se arată că  reclamanta prezintă un  pronostic rezervat şi un QI de 34 (filele 53, 54)  şi  evaluarea medicală din 07.02.2012, a admis  acţiunea cu privire la primul petit şi a dispus modificarea deciziei de încadrare în grad de handicap nr. 7010/22.05.2012 emisă de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor în Grad de Handicap, şi implicit şi a certificatului nr. 399/15.02.2012, în sensul acordării pentru persoana cu handicap grav B.L. a dreptului de a beneficia de un asistent personal.

În ceea ce priveşte cererea de obligare a pârâtelor la plata contravalorii sumei de 525 lei/lună aferente unui asistent, pentru perioada martie 2012 şi până la soluţionarea litigiului,  instanţa a reţinut că, potrivit art. 5 pct. 6 din Legea nr. 448/2006,  asistentul personal al persoanei cu handicap grav este persoana care supraveghează, acordă asistenţă şi îngrijire copilului sau adultului cu handicap grav, pe baza planului de recuperare pentru copilul cu handicap, respectiv a planului individual de servicii al persoanei adulte cu handicap.

Totodată, potrivit art. 39 alin. (1) din aceeaşi lege, contractul individual de muncă al asistentului personal se încheie cu primăria localităţii de domiciliu sau reşedinţă a persoanei cu handicap grav, după caz, în termen de maximum 30 de zile de la data înregistrării cererii. Contractul individual de muncă se întocmeşte în 3 exemplare, câte unul pentru fiecare parte contractantă, iar cel de-al treilea exemplar se transmite direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în termen de 5 zile de la încheierea acestuia. Modalităţile şi condiţiile de încheiere, modificare şi încetare a contractului individual de muncă al asistentului personal se completează cu prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare.

Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să prevadă şi să garanteze în bugetul local sumele necesare din care se suportă salarizarea, precum şi celelalte drepturi cuvenite asistentului personal, potrivit legii. Serviciul public de asistenţă socială dispune efectuarea de controale periodice asupra activităţii asistenţilor personali şi prezintă semestrial un raport consiliului local.

De asemenea, art. 43 alin.1 statuează că indemnizaţia lunară prevăzută la art. 42 alin. (4) este în cuantum egal cu salariul net al asistentului social debutant cu studii medii din unităţile de asistenţă socială din sectorul bugetar, altele decât cele cu paturi. Plata indemnizaţiei lunare se asigură de primăriile în a căror rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana cu handicap grav. Plata indemnizaţiei se face pe perioada valabilităţii certificatului de încadrare în grad de handicap, emis de comisiile de protecţie a copiilor sau de comisiile de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, după caz.

Faţă de textele de lege  sus  arătate, instanţa a  respins cererea de plata  salariului  unui asistent personal în sumă de 525 lei, ca fiind nefondată, întrucât acest drept poate fi acordat reclamantei doar după depunerea unei cereri la primărie în acest sens, însoţită de  încheierea unui contrat  de muncă între o persoană  specializată să o poată supraveghea şi primăria din a cărei rază de acţiune domiciliază reclamanta. Acest drept se naşte numai după obţinerea de către reclamantă a  unui  certificat  de încadrare în handicap  grav cu asistent personal, în speţă, numai după rămânerea definitivă şi irevocabilă a acestei  sentinţe.

Împotriva acestei soluţii au declarat recurs atât reclamanta, prin reprezentant legal,  ce solicită admiterea în totalitate a acţiunii introductive cât şi Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi a Persoanelor Vârstnice ce pune problema admiterii recursului, a modificării în parte a sentinţei în sensul respingerii acţiunii dedusă judecăţii pe considerentul că raportul de expertiză medico-legală anexat la dosar nu are valoare probatorie cât timp potrivit Legii nr. 448/2006 singurele organe competente de evaluare a persoanelor adulte cu handicap sunt comisiile de evaluare din subordinea Consiliilor judeţene.

Curtea, raportând hotărârea recurată la motivele de recurs expuse de părţile implicate, cercetând înscrisurile existente la dosar a reţinut că:

- potrivit dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 448/2006 persoanele cu handicap sunt acele persoane cărora, datorită unor afecţiuni fizice, mentale sau senzoriale, le lipsesc abilităţile de a desfăşura în mod normal activităţi cotidiene, necesitând măsuri de protecţie în sprijinul recuperării, integrării şi incluziunii sociale,

- interdicţia judecătorească este măsura de ocrotire care se ia de instanţa de judecată faţă de persoana fizică lipsită de discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale datorită alienaţiei sau debilităţii mintale, constând în lipsirea de capacitatea de exerciţiu şi instituirea tutelei. Capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice este acea parte a capacităţii civile a omului ce constă în aptitudinea acestuia de a dobândi şi exercita drepturi civile şi de a-şi asuma şi executa obligaţii civile prin încheierea de acte juridice civile. Punerea sub interdicţie este o măsură de ocrotire şi numai instanţa are competenţa de a hotărî punerea alienatului ori debilului mintal sub interdicţie. Trei sunt condiţiile de fond necesare pentru punerea sub interdicţie: persoana să fie lipsită de discernământ; cauza lipsei de discernământ să fie alienaţia ori debilitatea mintală (conţinutul noţiunilor alienaţie sau debilitate este stabilit de medicul de specialitate); lipsa de discernământ să nu-i permită persoanei să se îngrijească de interesele sale. Prin urmare, persoana aflată într-o astfel de situaţie este lipsită de capacitatea de exerciţiu, i se instituie tutela şi se numeşte interzis judecătoresc. De la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, cel pus sub interdicţie este prezumat a nu avea discernământ, cu caracter de continuitate,

 - discernământul bazat pe normalitatea umană ca modalitate de adaptare la lume şi realizare în lume, implică funcţii senzoriale şi intelectuale normale, experienţă anterioară suficientă, capacitate de a distinge, prevedea şi concepe actele proprii, capacitate de a anticipa consecinţele faptelor proprii prin reprezentare şi gândire logică, deci capacitatea de a acţiona liber, la care trebuie adăugată aptitudinea de înţelegere şi respectare a esenţei etice a relaţiilor sociale, afectivitatea şi voinţa de a aspira spre nivelele superioare de alegere umană. A discerne o situaţie şi în consecinţă, a avea o conduită adaptabilă implică a înţelege o situaţie, a analiza o situaţie prin analiza critică ce se interpune între stimuli şi răspuns, a compensa o situaţie prin înlocuirea unei acţiuni, a inventa sau chiar a stimula o situaţie prin ocolirea unei acţiuni dificile. Aptitudinea de înţelegere, de prevenire a consecinţelor, de opţiune şi de stăpânire ce dau conţinut discernământului devine un criteriu al normalităţii şi exprimă o stare de conştiinţă. Responsabilitatea devine astfel capacitatea de autonomie şi alegere a actelor, „fiind liber cel ce are puterea de a reflecta asupra propriilor acte, cel care rezistând instinctelor prevede consecinţele actelor proprii şi aspiră la un nivel moral superior” ( ARISTOTEL).  Prin urmare, ca sinteză a funcţiilor psihice, discernământul reprezintă o convertire în plan psihologic şi psihiatric a noţiunii juridice de responsabilitate. În literatura de specialitate medicală se apreciază că discernământul este capacitatea de a aprecia exact intenţia şi motivaţia acţiunii. Or, în speţa dedusă judecăţii reclamanta este suferindă de retard mintal sever şi sindrom Down care sunt genetice, nefiind supuse vindecării sau ameliorării, ele suprapunându-se lipsei de discernământ care o împiedică să-şi gestioneze singură existenţa, necesitând un însoţitor permanent, însoţitor de care a beneficiat până la momentul emiterii actului contestat, emitere neînsoţită de un act ce să ateste o îmbunătăţire a stării sale de sănătate,

- după cum o expertiză medico-legală psihiatrică nu poate fi redusă la formularea sau enunţarea unui diagnostic, ci presupune o finalitate social-juridică, ce îi conferă valoare probatorie, şi, în speţă, în scopul cunoaşterii părerii unor specialişti, s-a dispus efectuarea unei expertize de acest gen, expertiză ce constituie mijloc de probă, incluzând toate elementele prevăzute de art. 21 din O.G. nr. 2/2000. Raportul de expertiză nu poate fi înlăturat decât printr-un mijloc ştiinţific de valoare juridică egală, mijloc care în cazul dedus judecăţii lipseşte. Mai mult, constatările expertizei ordonate în cauză nu sunt combătute prin nici o altă probă, iar concluziile sale finale şi temeiurile pe care au fost fondate fac convingerea că exprimă un punct de vedere corect. Prin urmare, prima instanţă a apreciat corect că raportul de expertiză constituie un mijloc de probă concludent şi pertinent, ce se coroborează cu alte dovezi, el nefiind întocmit cu nerespectarea dispoziţiilor legale, necuprinzând menţiuni contradictorii, 

- din referatul de anchetă socială de la dosar rezultă faptul că B.L. are nevoie de supraveghere permanentă, necesitând ajutor integral la servire şi hrănire, fiind total incapabilă, depinzând de alţii la realizarea activităţilor gospodăreşti, la gestionarea veniturilor, efectuarea cumpărăturilor,

- din concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică, ataşat la dosar,  efectuat după examinarea nemijlocită a subiectului, rezultă că reclamanta necesită asistenţă din partea altei persoane pentru activităţile curente şi de autoîngrijire, neavând judecata şi discernământul faptelor sale,

- potrivit celor inserate în cuprinsul art. 35 şi art. 38 din Legea nr. 448/2006 „persoana cu handicap grav are dreptul, în baza evaluării sociopsihomedicale, la un asistent personal”, care, la rândul său beneficiază de drepturile inserate la art. 37, inclusiv dreptul la un salariu de bază ce se asigură de primăria în a cărei rază teritorială domiciliază persoana cu handicap. Cuantificarea despăgubirilor materiale operată de către reclamantă este una rezonabilă, pornindu-se de la indemnizaţia legală pentru un asistent personal, conform celor stipulate în art. 42, 43 din Legea nr. 448/2006, respectiv în O.U.G. nr. 19/2012 republicată, respectiv 525 lei lunar. Nu devine incidentă procedura avută în vedere de prima instanţă, câtă vreme normele invocate se aplică doar în contextul în care autoritatea pârâtă recunoaşte benevol dreptul la asistent personal al persoanelor cu handicap, în timp ce instanţa sesizată cu conflictul ivit între părţile implicate, care nu şi-au putut soluţiona pe cale amiabilă diferendul, îl tranşează sub toate aspectele, inclusiv sub cel al despăgubirilor pretinse. Devine nelegal şi injust ca tutorele să suporte toate cheltuielile de îngrijire a reclamantei pe o perioadă de 2 ani atâta timp cât instanţa apreciază că hotărârea comisiei de specialitate este incorectă în ceea ce priveşte obturarea dreptului acesteia de a beneficia de asistenţă personală, asistenţă de care a şi beneficiat până la momentul emiterii actului contestat. Prin  urmare, Curtea apreciază ca fiind juste şi temeinice  pretenţiile pecuniare solicitate de către reclamantă, luând în calcul şi intervalul cerut în vederea acordării lor, prin petitul acţiunii introductive.

Ţinând cont că încadrarea unei persoane într-un anumit grad de handicap de către o comisie medicală de evaluare nu exclude posibilitatea ca cel în cauză să conteste respectivul grad dar şi să solicite efectuarea unei expertize de specialitate în susţinerea propriei versiuni, Curtea, faţă de cuprinsul înscrisurilor existente la dosar, de aspectele mai sus reţinute, a admis în temeiul art. 312 alin. 1 şi 3 Cod procedură civilă recursul promovat de reclamantă în sensul modificării în parte a sentinţei primei instanţe sub aspectul admiterii în tot a acţiunii introductive şi  a respins ca nefondat recursul pârâtei, funcţie de prevederile art. 312 alin. 1 al aceluiaşi cod.

Domenii speta

Spete similare