Funcţionar public.Drepturi acordate prin contractele colective de muncă. Condiţia prevăzută de art.229 alin.4 din Legea nr. 53/2003 ca acestea să respecte dispoziţiile legale. Art. 72 din Legea nr.88/1999 limitele negocierii acordurilor colective de munca

Pentru a avea eficienţă juridică, contractele colective de muncă trebuie să fie încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, aşa cum se prevede expres în art. 229 alin. 4 din Legea nr. 53/2003: „contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie legea părţilor”.

În acelaşi sens, art. 72 din Legea nr. 188/1999, modificată, stabileşte expres limitele negocierii acordurilor colective de muncă: constituirea şi folosirea fondurilor destinate îmbunătăţirii condiţiilor la locul de muncă, sănătatea şi securitatea în muncă, programul zilnic de lucru, perfecţionarea profesională, aşadar acestea nu includ şi acordarea de drepturi salariale peste cele stabilite prin lege.

A reţine apărarea intimatei – reclamante referitoare la aplicabilitatea contractului colectiv de muncă/acordului colectiv, ce încalcă norme imperative clare şi explicite, motivat de faptul că acesta nu a fost anulat prin hotărâre judecătorească, ar însemna a lipsi de eficienţă o normă imperativă a legii, ceea ce nu este admisibil într-un stat de drept.

Constată că prin cererea înregistrată iniţial sub nr. 141/62/2011 la Tribunalul Braşov, reclamanta Comuna A. a chemat în judecată pe pârâtele Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi B., solicitând instanţei  ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză să se dispună anularea Încheierii Curţii de Conturi a României nr. VI 379/16.12.2010 prin care s-a respins contestaţia formulată de Comuna A. împotriva  Deciziei nr.40/23.08.2010 şi anularea abaterilor reţinute în sarcina reclamantei cu privire la acordarea sporurilor prevăzute la pct. 8 din decizia atacată.

În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că  inspectorii Camerei de Conturi B., în urma controlului efectuat la reclamantă, a constatat ca  nu  există  temei legal pentru  acordarea funcţionarilor publici şi salariaţilor contractuali a  următoarelor sporuri: de mobilitate 10%, de dispozitiv 25%, de calculator 15%, de condiţii grele 15%, de confidenţialitate 15%, de penibilitate 10%.

Acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 12, alin. 1 şi art. 22 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, republicată, a Legii nr. 53/2003, a Legii nr. 188/1999 republicată, a Legii nr. 319/2006 şi a prevederilor art. 41 alin. 2 din Constituţia României.

Pârâta CURTEA DE CONTURI B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, iar în dezvoltarea motivelor din întâmpinare se arată că reclamantul şi-a motivat cererea introductivă împotriva Deciziei menţionate, arătând în principal faptul că drepturile speciale au fost acordate salariaţilor instituţiei în baza acordului/contractului colectiv de muncă încheiate pentru anii 2008-2010, nefăcând dovada înregistrării acestuia la Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială C. „singura instituţie căreia îi incumbă obligaţia verificării în sensul conformităţii”.

Prin Sentinţa  nr. 2218/3.05.2011 a Tribunalului Braşov  cauza a fost declinată în favoarea Curţii de Apel Braşov, instanţă care, prin sentinţa 29/F/20.02.2012, a admis acţiunea  şi a dispus anularea actelor atacate, fără cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 4893/09.04.2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de  Curtea de Conturi a României, a casat sentinţa recurată şi a  trimis cauza spre competentă soluţionare  Tribunalului Braşov - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa civilă nr. 972/CA/17.03.2014, Tribunalul a admis acţiunea şi a anulat Încheierea nr.VI379/16.10.2010 a Curţii de Conturi şi decizia nr. 40/23.08.2010 în ceea ce priveşte acordarea sporurilor prevăzute la pct. 8 din Decizia nr. 40/2010.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că  drepturile salariale, respectiv sporurile de mobilitate 10%, de dispozitiv 25%, de calculator 15%, de condiţii grele 15%, de confidenţialitate 15%, de penibilitate 10%, enumerate în procesul verbal de constatare, au fost acordate  de entitatea administrativă în baza Legii nr. 188/1999, a contractului colectiv de muncă al Comunei A., act neatacat de nici o parte şi valabil încheiat, precum şi în baza sentinţelor civile judecătoreşti depuse la dosar, aşa încât nu este vorba de crearea unui prejudiciu în bugetul reclamantei.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta Curtea de Conturi a României, în nume propriu şi ca reprezentantă a Camerei de Conturi B., a declarat recurs, în termenul legal, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii în sensul respingerii acţiunii promovate de reclamanta UAT Comuna A.

În motivare, a arătat că prima instanţă a dispus în mod greşit anularea actelor emise de Camera de Conturi B. şi de către Curtea de Conturi a României reţinând actele normative care permiteau instituţiilor publice să negocieze şi să încheie contracte/acorduri colective de muncă,deoarece în realitate, drepturile salariale din sectorul bugetar sunt prestabilite prin lege,iar negocierea drepturilor salariale prin contractul colectiv de muncă s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale imperative.

În drept, recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 3041  Cod procedură civilă.

Intimata-reclamantă nu a depus întâmpinare potrivit art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă.

 Părţile nu au mai solicitat administrarea altor probe în recurs.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma dispoziţiilor art. 3041 Cod procedură civilă, a art. 304 Cod procedură civilă şi recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României, curtea constată că acesta este întemeiat.

Astfel, în fapt, Curtea reţine că, în urma controlului efectuat de pârâta Curtea de Conturi a României prin Camera de Conturi B. la UAT A., pentru anul 2009, a fost  emisă decizia nr. 40/23.08.2010 în care, la pct. 8, singurul contestat prin acţiune, s-a stabilit că au fost efectuate plăţi care exced prevederilor legale în vigoare, constând în acordarea sporului de mobilitate, dispozitiv, calculator, pentru condiţii grele, confidenţialitate, penibilitate, toate pentru anul 2009, funcţionarilor publici şi personalului contractual.

Împotriva acestei decizii s-a formulat contestaţie, care a fost respinsă prin încheierea nr. VI.379/16.12.2010 emisă de pârâta Curtea de Conturi.

 Instanţa de fond a anulat actele Curţii de Conturi pentru considerentul că sporurile  au fost acordate în baza Legii nr. 188/1999, a contractului colectiv de muncă al Comunei A.  care nu a fost atacat şi a sentinţelor judecătoreşti depuse la dosar, însă critica recurentei cu privire la soluţia instanţei este întemeiată.

Potrivit art. 31 alin. 2 şi 3 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarului publici, 

(2) Funcţionarii publici beneficiază de prime şi alte drepturi salariale, în condiţiile legii.

(3) Salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici.

 Prin O.G. nr. 10/2008, act normativ privind salarizarea funcţionarilor publici aplicabil pentru anul 2009, s-au prevăzut următoarele sporuri: spor de confidenţialitate (art.13), spor pentru condiţii vătămătoare (art.14), spor pentru condiţii periculoase (art.15).

Sporul pentru utilizarea calculatorului  şi sporul  pentru condiţii grele de muncă  nu se regăsesc printre sporurile  prevăzute de art. 11-17 din O.U.G. nr. 10/2008, dar şi dacă am considera că pot fi încadrate  în dispoziţiile art. 14 (spor pentru condiţii vătămătoare), se poate observa că este prevăzută o condiţie suplimentară, şi anume, potrivit alin 3, locurile de muncă pentru care se acordă sporul  trebuie stabilite  pe baza buletinelor de determinare emise de autorităţile abilitate în acest sens.

Reclamanta nu a dovedit şi nici nu a susţinut  faptul că deţine buletine de determinare emise de autorităţile abilitate pentru locurile de muncă la care a acordat cele două sporuri, singurul său argument fiind cel legat de prevederea acestui spor în Contractul colectiv de muncă, argument care urmează a fi analizat de instanţa de control judiciar după  stabilirea cadrului normativ şi pentru celelalte sporuri acordate.

Sporul de confidenţialitate a fost prevăzut în art.13 pentru funcţionarii publici şi personalul contractual  din anumite instituţii ale statului: aparatul de lucru al Guvernului, personalul contractual din instituţiile şi autorităţile publice pentru care, prin acte normative specifice, se prevede acordarea acestui spor, precum şi personalului preluat de către autorităţi şi instituţii publice de la Ministerul Integrării Europene, care în cursul anului 2007 şi-a încetat activitatea,iar reclamanta Comuna A. nu face parte dintre acestea.

Sporul de mobilitate şi sporul de penibilitate  nu se regăsesc printre sporurile prevăzute de O.G. nr. 10/2008, aşa încât în mod legal recurenta a stabilit în actul de control că acestea au fost acordate fără bază legală.

În ceea ce priveşte acordarea  indemnizaţiei de dispozitiv unor funcţionari publici, alţii decât cei care sunt beneficiarii sentinţelor civile nr. 693/CA/2008 şi nr. 946/CA/2008 ale Tribunalului Braşov, este clar că aceasta nu poate fi acordată decât funcţionarilor publici şi personalului contractual care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi în instituţiile publice din subordinea ministerului, precum şi personalului care îşi desfăşoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale şi a prefecturilor, care au beneficiat de acest drept salarial şi înainte de transfer sau detaşare din cadrul fostului Minister de Interne, aşa cum s-a stabilit în Decizia nr. 37/2009 pronunţată în recurs în interesul legii.

Cât priveşte susţinerea reclamantei potrivit căreia aceste drepturi salariale au fost acordate în baza contractului sau a acordului colectiv de muncă, susţinere însuşită de instanţa de fond, se reţine, în primul rând, că personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului reprezintă o categorie distinctă de salariaţi, cu drepturi salariale reglementate de dispoziţii legale speciale, diferite de cele care reglementează drepturile salariaţilor din domeniul privat.

Pentru a avea eficienţă juridică, contractele colective de muncă  trebuie să fie încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, aşa cum se prevede expres în art. 229 alin. 4 din Legea nr.  53/2003: „contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie legea părţilor”.

Astfel, conform art.12 alin.1 din Legea nr. 130/1996 privind contractele colective de muncă, contracte colective de muncă se pot încheia şi pentru salariaţii instituţiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin dispoziţii legale, iar contractele colective de muncă ale salariaţilor instituţiilor bugetare se pot încheia la nivelul unităţilor, la nivelul administraţiei sau al serviciilor publice locale, pentru instituţiile din subordinea acestora şi la nivel departamental, pentru instituţiile subordonate.

Prin urmare, dispoziţia legală arătată, cu caracter imperativ, stabileşte expres faptul că nu se pot stabili prin contractele colective de muncă drepturi peste cele determinate prin lege.

În acelaşi sens, art. 72 din Legea nr.188/1999, modificată, stabileşte expres limitele negocierii acordurilor colective de muncă: constituirea şi folosirea fondurilor destinate îmbunătăţirii condiţiilor la locul de muncă, sănătatea şi securitatea în muncă, programul zilnic de lucru, perfecţionarea profesională, aşadar acestea nu includ şi acordarea de drepturi salariale peste cele stabilite prin lege.

A reţine apărarea intimatei – reclamante referitoare la aplicabilitatea contractului colectiv de muncă/acordului colectiv, ce încalcă norme imperative clare şi explicite, motivat de faptul că acesta nu a fost anulat prin hotărâre judecătorească, ar însemna a lipsi de eficienţă o normă imperativă a legii, ceea ce nu este admisibil într-un stat de drept.

Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că actele emise de recurenta – pârâtă Curtea de Conturi a României sunt legale şi temeinice, acţiunea promovată de către intimata – reclamantă este neîntemeiată şi în consecinţă, constatând incidenţa art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de recurenta pârâtă Curtea de Conturi împotriva sentinţei civile nr. 972/CA/17.03.2014 a Tribunalului Braşov pe care o va modifica în totalitate în sensul respingerii acţiunii.

Domenii speta

Spete similare