Amânarea aplicării pedepsei

Prin sentinţa penală nr. 2757 din 10 iulie 2015, pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr.1546/215/2015, în baza art. 396 alin. (3) C. proc. pen.  raportat la art. 80 C. pen., s-a dispus  renunţarea la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul D.A.,  sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin.1 C. pen.

În baza art. 81 C. pen., s-a  aplicat inculpatului un avertisment.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu numărul 7839/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D.A.M. , pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. 1 Cp.

Inculpatul D.A.M.  nu a fost audiat în faza de judecată întrucât fiind citat legal, nu s-a prezentat, existând informaţii că se află plecat de mai mult timp în străinătate.

A fost ataşată fişa de cazier judiciar a inculpatului, iar acesta nu are antecedente penale.

 Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut că la data de 04.08.2014, inculpatul D.A. a fost depistat de către organele de poliţie conducând pe drumurile publice din mun. Craiova, autoturismul marca Ford, cu nr. de înmatriculare DJ-, proprietatea  martorului D.E., fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Instanţa a constatat că, în drept,  fapta inculpatului D.A.M.  care  la data de 04.08.2014, a condus pe drumurile publice din municipiul Craiova, autoturismul marca, cu numărul de înmatriculare DJ –,fără a poseda permis de conducere, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. 1 Cp.

La  individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa având în vedere dispoziţiile art. 74 alin. 1 şi 2 din actualul Cod penal respectiv, gravitate redusă, persoana inculpatului care nu are antecedente penale şi are o vârstă tânără,  fiind plecat în străinătate  pentru a desfăşura anumite activităţi lucrative, a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a dispune renunţarea la aplicarea pedepsei cu privire la inculpatul D.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  conducerea unui vehicul  fără permis de conducere prev. de art. 335 alin.1 C. pen., iar în baza art. 81 C. pen. a aplicat inculpatului un avertisment.

 Împotriva acestei sentinţe penale a formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, precizând că hotărârea instanţei de fond  este nelegală, întrucât în mod greşit a făcut aplicarea art.80 c.p., renunţând la aplicarea pedepsei  faţă de inculpatul D. A., având în vedere că inculpatul s-a sustras urmăririi penale.

Totodată, este şi netemeinică, întrucât în mod neoportun instanţa a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei faţă de inculpat, având în vedere  natura şi gravitatea  faptei comise.

Se apreciază că în cauză nu se impunea  renunţarea la aplicarea pedepsei, ci aplicarea unei pedepse cu închisoarea pentru ca în acest mod să fie adus la îndeplinire  scopul  educativ-preventiv al pedepsei.

La termenul de azi, s-a solicitat de către parchet amânarea aplicării pedepsei şi interzicerea dreptului de a conduce prev. de art. 85 alin. 2 lit. g Cp. pe durata termenului de supraveghere.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat următoarele:

Potrivit art. 80 alin. 1 C.p., instanţa poate dispune  renunţarea la aplicarea pedepsei dacă sunt întrunite următoarele condiţii: infracţiunea săvârşită prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura şi întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul şi împrejurările în care a fost comisă, motivul şi scopul urmărit şi, în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecinţelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.

Din probele dosarului rezultă că instanţa de fond a determinat necorespunzător gradul de pericol social al faptei deduse judecăţii, ceea ce a avut drept efect nestabilirea faţă de inculpat a unei pedepse.

Astfel, având în vedere că fapta inculpatului a prezentat un pericol ridicat pentru traficul rutier,  în condiţiile în care acesta a condus autoturismul marca Ford cu nr. de înmatriculare DJ.-, pe mai multe străzi din Craiova, respectiv Calea Severinului, Pelendava, Brestei, Râului, Bucovăţ, fără a poseda permis de conducere, la o oră cu circulaţie intensă, ceea ce ar fi  putut produce urmări dintre cele mai grave, atât pentru persoana inculpatului, cât şi a persoanele din autoturismul pe care l-a condus, dar şi pentru ceilalţi participanţi la traficul rutier, Curtea constată că nu se impunea aplicarea faţă de acesta a dispoziţiilor privind renunţarea la aplicarea pedepsei, pericolul nefiind unul lipsit de importanţă, aşa cum a considerat instanţa de fond.

Este disproporţionată însă şi condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii, chiar şi cu aplicarea dispoziţiilor privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, cu atât mai mult a celor privind executarea pedepsei în regim de detenţie, aşa cum a solicitat parchetul prin motivele de apel.

Astfel, Curtea consideră că se impune aplicarea în cauză a dispoziţiilor privind amânarea aplicării pedepsei, având în vedere şi împrejurarea că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale  şi a recunoscut săvârşirea faptei cu ocazia depistării în trafic, aşa cum rezultă din procesul verbal de constatare, chiar dacă ulterior nu s-a mai prezentat la organele de cercetare sau la instanţă.

Aspectul, că inculpatul nu s-a prezentat la urmărirea penală sau pe parcursul judecăţii, nu poate echivala cu împrejurarea că acesta s-a sustras urmăririi penale sau judecăţii.

Prin sustragerea de la urmărirea penală sau de la judecată se înţelege conduita prin care persoana în cauză, cu rea-credinţă, încearcă să eludeze tragerea sa la răspundere penală.

Astfel, o primă condiţie a constatării unei asemenea conduite este ca inculpatul să aibă cunoştinţă despre faptul că împotriva lui există un proces penal în curs şi, cu toate acestea, să se sustragă de la urmărirea penală sau de la judecată. Această condiţie nu se verifică însă în mod automat în eventualitatea în care inculpatul nu s-a prezentat la termenul la care a fost citat, ci este necesară examinarea motivelor pentru care a absentat, tocmai pentru a stabili reaua-credinţă.

Pe lângă conduita neloială, se impune şi stabilirea cu certitudine a existenţei unei lezări, raportat la bunul mers al urmăririi penale sau al judecăţii. Aceasta, deoarece textul vizează sustragerea de la urmărirea penală, nefiind suficientă o încercare a inculpatului în acest sens, cum se cere în ipoteza zădărnicirii aflării adevărului.

Aceste aspecte se impun a fi clarificate, având în vedere şi dispoziţiile art. 364 alin. 2 şi 3 C.p.p., care fac distincţie între judecata în caz de sustragere de la judecată şi judecata în lipsa inculpatului.

Or, în cauza de faţă, nu este dovedită nici reaua credinţă, nici dorinţa de a eluda tragerea la răspundere penală, din moment ce inculpatul locuieşte şi munceşte, în cea mai mare a timpului, în alte ţări, venind în România pe perioade scurte de timp şi nu era astfel obligat să rămână în România pe toată perioada soluţionării dosarului şi, mai mult, bunul mers al urmăririi penale şi al judecăţii nu a fost lezat, inculpatul fiind trimis în judecată şi judecat în primă instanţă pentru fapta săvârşită. 

În aceste împrejurări, instanţa de apel consideră că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 83 privind amânarea aplicării pedepsei, nefăcându-se dovada că inculpatul s-a sustras urmăririi penale sau judecăţii.

Cu privire la condiţia ca inculpatul să fie de acord cu prestarea unei munci în folosul comunităţii, prev. de art. 83 alin. 1 lit. c C.p., se constată următoarele:

Chiar dacă aceasta figurează printre condiţiile obligatorii pentru a se putea dispune amânarea aplicării pedepsei, iar în cauză nu există un astfel de acord privind prestarea unei munci în folosul comunităţii (inculpatul nefiind prezent pe parcursul procesului pentru a fi întrebat în acest sens), având în vedere că în conformitate cu art. 85 alin. 2 lit. b C.p., obligaţia de a presta o muncă în folosul comunităţii nu este stabilită de drept în sarcina inculpatului, ci este lăsată la aprecierea instanţei, Curtea consideră că se poate dispune amânarea aplicării pedepsei şi în lipsa manifestării de voinţă cu privire la efectuarea acestei munci.

 Aceasta, cu atât mai mult cu cât aplicarea unei pedepse cu închisoarea cu executare în regim de detenţie (singura modalitate posibilă în lipsa acordului pentru muncă), aşa cum s-a arătat şi mai sus, ar fi una exagerată şi cu cât, condiţia acordului a fost prevăzută de legiuitor pentru ca inculpatul să nu fie obligat de către instanţă la o muncă pe care nu o poate presta din cauza unei boli sau unei alte situaţii speciale şi, prin urmare, lipsa acestui acord nu poate fi folosit împotriva inculpatului pentru a se solicita aplicarea unei pedepse cu executarea în regim de detenţie, deşi, în raport de gravitatea şi circumstanţele cauzei, nu s-ar impune sancţionarea inculpatului cu o astfel de pedeapsă.

Aşa fiind, Curtea în baza art. 421 alin. 1 pct. 2 lit. a C.p.p., a admis apelul a  desfiinţa în parte sentinţa penală în sensul că în baza art. 396 alin.4 Cpp rap. la art. 83 alin. 1 Cp., a stabili în sarcina inculpatului D.A.M.  pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 335 alin. 1 Cp. (pedeapsă egală cu minimul special prevăzut de lege).

În baza art. 83 Cp şi art. 84 Cp., va dispune amânarea aplicării pedepsei pe durata termenului de supraveghere de 2 ani.

În baza art. 85 alin.1 Cp., pe durata termenului de supraveghere inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dolj, la datele fixate de acesta, să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, să comunice schimbarea locului de muncă, să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Curtea constată că nu se poate impune inculpatului obligaţia ca pe durata termenului de supraveghere să nu conducă nici un fel de autovehicule, prev. de art. 85 alin. 1 lit. g C.p., aşa cum s-a solicitat de către parchet.

Aceasta, întrucât, o astfel de restricţie poate fi impusă numai persoanelor care deţin un permis de conducere valabil, dar săvârşesc alte fapte la regimul circulaţiei pe drumurile publice, nu persoanelor care nu deţin un astfel de permis şi care sunt sancţionate doar pentru că nu au pregătirea corespunzătoare de a conduce autovehicule, pregătire atestată printr-un permis de conducere, cum e şi cazul inculpatului din prezenta cauză.

În cazul acestor din urmă persoane, pregătirea în vederea dobândirii de astfel de abilităţi, susţinerea unui examen şi obţinerea permisului ulterior, conduc la dispariţia pericolului producerii de evenimente rutiere nedorite din cauza lipsei de instruire în conducerea de autovehicule şi, prin urmare, interzicerea dreptului de a conduce autovehicule la acest moment ar constitui o piedică în dobândirea unei asemenea instruiri şi intrării în legalitate a persoanelor respective.

Se va atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 88 Cp.

Se vor menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate, care privesc cheltuielile judiciare.

În baza art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare din apel vor rămâne în sarcina statului.

Domenii speta

Spete similare