Nu pot face obiectul revizuirii decât hotărârile pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul, cum sunt hotărârile prin care a fost admis recursul şi s-a modificat hotărârea atacată pe chestiuni de fapt, în baza înscrisurilor noi administrate, precum şi hotărârile pronunţate în urma rejudecării fondului după casare.
Aşa fiind, nu pot fi atacate cu revizuire hotărârile prin care recursul a fost respins ca nefondat.
Obiect – art. 509 Cod procedură civilă
Prin decizia nr. 1027/R/13.10.2015, pronunţată de Curtea de Apel Braşov s-a respins ca nefondate recursurile declarate de către reclamanţii A, B şi C şi de pârâtele D şi E împotriva sentinţei civile nr. 370/11.06.2015, pronunţată de Tribunalul Covasna în dosarul nr. xx5/64/2013; au fost obligate recurentele pârâte D şi E la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată în recurs către recurenta reclamantă A.
Împotriva acestei soluţii a formulat cerere de revizuire revizuenta A solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii recursului declarat de recurenta A.
În motivare, revizuenta arată că instanţa nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, în sensul că nu a analizat toate criticile ce au fost formulate în recurs, motivând că celelalte critici ale reclamantei vizează exclusiv netemeinicia sentinţei recurate, iar curtea nu le va analiza, întrucât nu se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 509 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă.
În cauză a formulat întâmpinare intimata D solicitând respingerea cererii de revizuire în principal ca inadmisibilă şi în subsidiar ca nefondată.
Examinând cererea de revizuire prin prisma dispoziţiilor art. 509 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, curtea constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 509 Cod procedură civilă sunt supuse revizuirii hotărârile pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul dacă instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
Revizuirea reprezintă o cale extraordinară de atac, de retractare ce poate fi exercitată doar în cazurile prevăzute de art. 509 Cod procedură civilă, textele de lege care o prevăd fiind de strictă interpretare.
Sub un prim aspect, curtea constată că obiect al revizuirii nu pot fi decât hotărârile pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul, cum sunt hotărârile prin care a fost admis recursul şi s-a modificat hotărârea atacată pe chestiuni de fapt, în baza înscrisurilor noi administrate, precum şi hotărârile pronunţate în urma rejudecării fondului după casare.
Aşa fiind, nu pot fi atacate cu revizuire hotărârile prin care recursul a fost respins ca nefondat.
În speţă, prin decizia atacată, recursul formulat de recurenta revizuientă A a fost respins ca nefondat, astfel că hotărârea atacată nu poate face obiect al revizuirii.
Faţă de considerentele expuse, curtea va respinge cererea de revizuire formulată de revizuienţii A, B şi C împotriva deciziei civile nr.1027/R/13.10.2015 pronunţată de Curtea de Apel Braşov – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Tribunalul Tulcea
Faliment - procedura insolvenţei – societăţi cu răspundere limitată
Judecătoria Sectorul 1 București
Cerere de obligare a paratului la asigurarea accesului pe terenul aflat in coproprietatea partilor. Exceptia lipsei calitatii procesuale active.
Curtea de Apel Craiova
Încetare de drept mandat consilier local.
Curtea de Apel Brașov
Expropriere. Reglementând dreptul de retrocedare a imobilelor expropriate, Legea nr. 33/1994 prevede la art. 35 că „dacă bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat,
Curtea de Apel Brașov
Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere pentru neexecutarea obligațiilor civile.