Contestatie la executare

Sentinţă civilă 151 din 19.01.2009


SENTINŢA CIVILĂ NR.151

ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN 19 IANUARIE 2009

Prin cererea înregistrata la Judecătoria Tulcea la data de 02.12.2008, contestatoarea ……a solicitat instanţei anularea somaţiei  de executare nr.495/2008 si a procesului verbal de situaţie din 19.11.2008 făcute in raport de aceasta de către intimata ……. in dosarul de executare nr.8/2008, întoarcerea executării prin repunerea parţilor in situaţia anterioara.

In motivare,contestatoarea arata ca este terţ fata de raportul obligational dintre intimata si s.c. … s.r.l. astfel ca de realizarea creanţei nu se poate face in raport de aceasta prin executarea bunului propriu.

In dovedire au fost depuse: somaţia si procesul verbal amintite,s.c.2227/2008 a Tribunalului Tulcea.

Prin întâmpinarea depusa, intimata a solicitat instanţei respingerea contestaţiei la executare, arătând, in esenţa, ca executarea imobilului contestatoarei, deşi titlul executoriu nu o vizează in calitate de debitor, se face in calitatea acesteia de terţ dobânditor al imobilului in fraudarea drepturilor creditorului, aşa cum s-a reţinut in s.c. 2227/2008 a Tribunalului Tulcea, care, deşi nedefinitiva, este executorie.

In susţinerea întâmpinării au fost depuse : încheierea de intabulare a imobilului in discuţie ,extras de caret funciara,contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1729/2007.

Examinând actele si lucrările dosarului, instanţa constata ca intimata din prezenta cauza a pornit executarea silita imobiliara asupra unui bun aflat in patrimoniul contestatoarei conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1729/2007. Titlul executoriu care sta la baza acestei executări este reprezentat de către doua bilete la ordin emise de către s.c. …s.r.l. si avalizate de către …. .

Înainte de a aparţine contestatoarei,imobilul in discuţie a făcut parte din patrimoniul debitorului … care, la data de 13.12.2007 (după emiterea si avalizarea biletelor la ordin si după scadenta acestora), prin contractul menţionat, l-a vândut contestatoarei.

Prin s.c.2227/2008 a Tribunalului Tulcea, nedefinitiva, dar executorie, s-a admis acţiunea revocatorie (pauliana) formulata de către intimata din prezentul dosar,apreciindu-se existenta unei complicităţi a contestatoarei la fraudarea creditoarei prin afectarea solvabilităţii debitorului ….

Plecând de la admiterea acestei acţiuni, intimata a găsit de cuviinţa sa execute silit bunul vândut in raport cu contestatoarea, in timp ce aceasta din urma considera ca acest lucru nu era posibil datorita inexistentei unui titlu executoriu care sa o vizeze in calitate de debitor.

Pentru rezolvarea prezentei spete, instanţa considera ca esenţiala este determinarea naturii juridice a acţiunii revocatorii.

In literatura juridica in decursul timpului au fost exprimate mai multe teorii cu privire la aspectul analizat,opiniile orientându-se in trei direcţii: acţiune in nulitate, in despăgubiri si in inopozabilitatea actului de înstrăinare (Tratat de Drept Civil Român—C.Hamangiu,I. Rosetti-Balanescu,Al. Baicoianu,editura All,volumul II;Teoria Generala a Obligaţiilor—Liviu Pop,editura Lumina Lex,1998; Teoria Generala a Obligaţiilor—C.Statescu,C.Bîrsan,editura All,1994).

Dintre acestea, calificarea acţiunii in discuţie ca fiind una in despăgubiri are argumentele cele mai solide si complete.

Astfel, la baza acţiunii revocatorii sta in mod esenţial frauda debitorului si cea a terţului dobânditor(in cazul actelor de înstrăinare cu titlu oneros) ori îmbogăţirea nejustificata (adică prin afectarea gajului general al creditorului) a terţului achizitor, adică, practic, o fapta ilicita(ca element al răspunderii civile delictuale). Cu alte cuvinte,si debitorul si terţul comit un delict civil care cauzează creditorului un prejudiciu, acţiunea revocatorie venind sa acopere acest prejudiciu. Numai ca acoperirea acestui prejudiciu nu se face ca in sistemul clasic al acţiunii in răspundere civila delictuala,si aici intervine particularitatea si rostul acţiunii  pauliene,ci prin revocarea actului de transfer ca cea mai eficace modalitate de acoperire a pagubei creditorului. Punerea la dispoziţia creditorului a imobilului înstrăinat fraudulos in vederea executării reprezintă modalitatea cea mai simpla si mai eficace de realizare a gajului general pentru creditorii chirografari. Daca terţul dobânditor nu ar mai putea sa asigure întoarcerea bunului (pentru ca acesta a dispărut sau daca a fost înstrăinat către subdobânditori de bunăcredinţa cu titlu oneros) pentru a fi executat silit atunci acţiunea împotriva terţului si-ar redobândi aspectul sau ordinar de acţiune in pretenţii, terţul putând fi ţinut sa acopere prejudiciul produs prin delictul sau civil  creditorului iniţial.

Calificata astfel,admiterea acţiunii explica de ce aceasta are efecte relative numai la creditorul care a promovat si câştigat si nu si la alţi creditori ai aceluiaşi debitor(spre deosebire de o acţiune in nulitate care ar avea efecte erga omnes) si parţiale, adică numai in măsura realizării creanţei creditorului (,spre exemplu, restul de bani care ar rămâne in urma executării silite peste creanţa se cuvin terţului dobânditor si nu debitorului-vânzător, aşa cum ar trebui sa se petreacă lucrurile in cazul unei acţiuni in nulitate). In opinia instanţei, aceasta calificare rezolva si situaţia concursului creditorilor personali ai terţului dobânditor in raport cu creditorul iniţial (care promovează acţiunea pauliana), in sensul ca aceştia nu pot pretinde un gaj general din care sa facă parte acest bun pentru ca prin admiterea acţiunii el este afectat relativ si exclusiv realizării creanţei creditorului originar,lucru care nu s-ar mai întâmpla daca si ceilalţi creditori ar putea concura, pe acest bun la realizarea propriilor creanţe (aceasta distincţie arata de ce calificare acţiunii ca una in inopozabilitate este improprie, pentru ca apelarea la ficţiunea „ca si cum bunul nu ar fi ieşit din patrimoniul debitorului vânzător din perspectiva creditorului” nu arata de ce in aceasta situaţie creditorii personali ai terţului dobânditor—din perspectiva cărora bunul se afla in continuare in patrimoniul debitorului lor, adică al terţului—nu pot veni sa-l concureze cu creanţele lor pe creditorul originar. Si daca pot sa-l concureze—pentru ca, aşa cum s-a arătat, din perspectiva lor bunul se afla in continuare in patrimoniul terţului—atunci care mai este rostul acţiunii revocatorii din moment ce creditorul originar care câştiga o asemenea acţiune nu poate sa-si realizeze sigur si complet creanţa?).

Prin urmare,fiind o acţiune in despăgubiri, promovata împotriva autorului unei fapte ilicite,prin câştigarea acţiunii, terţul dobânditor devine debitorul creditorului originar, alături de debitorul originar, in privinţa realizării creanţei pe seama bunului înstrăinat (si nu pe întreg patrimoniul terţului).

Acest lucru înseamnă, in termeni procedurali executionali , ca executarea se face si împotriva terţului dobânditor pe baza titlului executoriu iniţial, pe seama bunului înstrăinat si numai pana la concurenta creanţei din acest titlu.

Aşa fiind, executarea silita dedusa judecaţii in aceasta pricina, din aceasta perspectiva, este legala si temeinica, contestaţia la executare fiind astfel nefondata. Celelalte capete de cerere,datorita accesorietatii,vor avea aceeaşi soarta a si capătul principal.

Fata de toate aceste considerente întreaga acţiune va fi respinsa ca nefondata.