Contestaţie la executare (cu o terţă persoană). căi de atac diferite. disjungerea contestaţiilor.

CONTESTAŢIE LA EXECUTARE (CU O TERŢĂ

PERSOANĂ). CĂI DE ATAC DIFERITE. DISJUNGEREA

 CONTESTAŢIILOR.

Art.402 alin.(2), art.4001  şi art.401 alin.(2) Cod procedură civilă.

Potrivit art.402 alin.(2) Cod procedură civilă, hotărârea

pronunţată cu privire la contestaţie se dă fără drept de apel, cu

excepţia hotărârii pronunţate în temeiul art.4001 şi a art.401 alin.2

Cod procedură civilă (care vizează o terţă persoană ce pretinde că

are un drept de proprietate asupra bunului urmărit).

Decizia civilă nr.378/R/14 iunie 2007, pronunţată de Curtea

de Apel Piteşti - Secţia civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă şi

Asigurări Sociale şi pentru cauze cu Minori şi de Familie)

Prin acţiunea înregistrată la data de 22.02.2006, contestatorii

G.S.M. şi G.S.I. au formulat contestaţie la executare în contradictoriu cu

intimatul G.M.V., solicitând ca instanţa să dispună suspendarea executării

silite începută de B.E.J. N.A. în dosarul nr.129/2006, anularea formelor

de executare silită întreprinse în cadrul acestui dosar, precum şi cheltuieli

de judecată.

În motivarea contestaţiei se arată că intimatul a formulat

împotriva contestatorilor o acţiune în evacuare în care a renunţat la

judecată faţă de contestator, iar faţă de contestatoare acţiunea a fost

respinsă prin sentinţa civilă nr.3494/2004.

Se mai arată că s-a procedat la vânzarea apartamentului fără

ca soţia contestatorului să fie parte în procedura executării silite, deşi era

coproprietară.

La o dată ulterioară, printr-o cerere completatoare, s-a

solicitat constatarea nulităţii absolute a actului de adjudecare încheiat la

data de 26.09.2003, în dosarul de executare nr.2334/2001 (f.38).

În motivarea acestei cereri se susţine că vânzarea silită s-a

efectuat fără citarea contestatoarei, în calitate de coproprietar, dobândirea

apartamentului fiind făcută în timpul căsătoriei, impunându-se o

eventuală partajare a bunului, ceea ce face ca vânzarea apartamentului să

fie nulă.

Prin încheierea pronunţată de Judecătoria Piteşti la data de

24 mai 2006, s-a dispus disjungerea capătului de cerere privind

constatarea nulităţii absolute a actului de adjudecare şi formarea

dosarului cu nr.6319/2006 (f.53).

Prin sentinţa civilă nr.2490 din 31 mai 2006, Judecătoria

Piteşti a respins contestaţia formulată de contestatorii G.S.M. şi G.S.I.,

precum şi cererea intimatului G.M.V. privind restituirea cheltuielilor de

judecată ocazionate cu acest proces.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că din

înscrisurile  aflate la dosar rezultă că intimatul a început executarea silită

numai împotriva contestatorului, nu şi împotriva contestatoarei.

Astfel, contestaţia la executare formulată de aceasta a fost

privită ca neîntemeiată, fiind respinsă ca atare.

S-a mai reţinut că actul de adjudecare este legal, nu a fost

desfiinţat până în prezent şi face dovada că reclamantul şi-a pierdut

dreptul de proprietate asupra apartamentului prin vânzare silită.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel contestatorii,

criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru aceleaşi motive

arătate în contestaţia la executare.

În dezvoltarea motivelor de apel, s-a susţinut că actul de

adjudecare de care se prevalează intimatul-creditor, în sensul că este

proprietarul imobilului litigios, este nelegal.

Prin punerea în posesie a intimatului G. s-a creat o situaţie

inedită, în sensul că a fost evacuat din apartament G.S.I., soţul

contestatoarei, în condiţiile în care executarea silită nu o privea pe aceasta

şi nu îi era opozabilă.

Tribunalul Argeş, prin decizia civilă nr.34 din 08 februarie

2007, a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa, în sensul admiterii

contestaţiei la executare completată şi a anulat formele de executare silită

întocmite în dosarul nr.129/2006 al Biroului Executorului Judecătoresc

N.A., precum şi actul de adjudecare cu nr.2334/2001 întocmit în data de

26.09.2003, în dosarul cu acelaşi număr, de către executorul judecătoresc

F.E., cu consecinţa obligării intimatului la plata sumei de 298 lei cheltuieli

de judecată către contestatori.

În adoptarea acestei soluţii, tribunalul a reţinut că, prin actul

de adjudecare, creditorul a dobândit dreptul de proprietate al imobilului

debitorului său G.S.I., în sensul prevăzut de art.518 alin.(1) Cod

procedură civilă şi ar fi în drept să obţină evacuarea fostului proprietar în

raport de dispoziţiile art.480 Cod civil.

Potrivit art.518 alin.(1) Cod procedură civilă, prin actul de

adjudecare, proprietatea imobilului sau, după caz, un alt drept real care a

făcut obiectul urmăririi silite, se transmite de la debitor la adjudecatar.

Drept urmare, actul de adjudecare fiind un mod de dobândire

a proprietăţii, el ar trebui să definitiveze executarea silită ce constă în

vânzarea prin licitaţie publică a bunurilor unei persoane.

În speţă, s-a făcut dovada că prin actul de adjudecare

nr.2334/2001, anexat la dosarul cauzei, intimatul-creditor a devenit

proprietarul unui imobil care a aparţinut în coproprietate contestatorilor

G.S.M. şi G.S.I.

S-a reţinut că debitor era doar contestatorul G.S.I., această

datorie fiind una personală a acestuia, în sensul art.33, 34 din Codul

familiei.

În consecinţă, s-a reţinut că actul de adjudecare a fost

întocmit fără respectarea exigenţelor acestor texte de lege.

În acest context, tribunalul a constatat că s-a procedat la

vânzarea la licitaţie a apartamentului în litigiu, bun comun al

contestatorilor, fără ca soţia să fie parte în procedura execuţională, astfel

încât actul de adjudecare nu-i poate fi opozabil acesteia din urmă.

Instanţa de apel a reţinut că, potrivit art.33 din Codul

Familiei, bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai

unuia dintre soţi, astfel încât creditorii personali sunt obligaţi să

urmărească bunurile proprii ale soţului debitor, iar în lipsă de bunuri

proprii sau când acestea nu sunt îndestulătoare, ei vor putea cere

împărţirea bunurilor comune, însă numai în măsura necesară realizării

creanţei.

S-a mai reţinut că actul de adjudecare nr.2334/2001, întocmit

în data de 26.09.2003, precum şi toate formele de executare prealabile, au

fost emise cu nesocotirea regimului juridic al datoriilor soţilor, cârmuit de

art.33, 34 din Codul familiei, creditorul nu poate face dovada calităţii sale

de proprietar, el neavând un titlu de proprietate valid.

În conformitate cu prevederile art.299 Cod procedură civilă şi

respectarea termenului statuat de art.301 din acelaşi cod, împotriva

deciziei a formulat recurs intimatul G.M.V., criticând-o pentru

nelegalitate, invocând următoarele motive:

1. Instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, respectiv a

acordat ceea ce nu s-a cerut (art.304 pct.6 Cod procedură civilă).

Contestatorii au solicitat să fie anulate actele de executare silită din

dosarul de executare silită nr.129/2006, iar în instanţa de apel, în plus, a

dispus şi anularea actului de adjudecare nr.2334 din 26 septembrie 2003.

Instanţa, în pronunţarea soluţiei atacate, a trecut cu vederea

peste faptul că cererea prin care s-a cerut să se constate nulitatea actului

de adjudecare a fost disjunsă şi se judecă separat la Judecătoria Piteşti.

Instanţa de apel a fost investită astfel doar cu contestaţia la executare în

care se cerea anularea formelor de executare din dosarul nr.129/2006,

anularea actului de adjudecare s-a dispus fără citarea creditoarei A. S.A.

Piteşti.

2. Hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii

(art.304 pct.7 Cod procedură civilă). Obiectul contestaţiei îl reprezintă

actele de executare silită, de punere în posesie a recurentului şi de

evacuare a debitorului G.S.I., iar instanţa îşi întemeiază soluţia pe actul de

adjudecare.

Recurentul susţine că sunt două etape ale executării silite, iar

în această cauză instanţa trebuia să se preocupe doar de cea de-a doua

formă a executării - o executare directă a actului de adjudecare - punerea

în posesie a adjudecatarului şi evacuarea debitorului.

3. Hotărârea a fost dată cu încălcarea legii (art.304 pct.9 Cod

procedură civilă) şi a art.401 alin.2 din acelaşi cod, care statuează că o

contestaţie împotriva actelor de executare silită poate fi formulată în

termen de 15 zile de la data efectuării vânzării şi în consecinţă nu se mai

pune în discuţie problema actului de adjudecare, întrucât, în mod

irevocabil, a fost respinsă contestaţia la executare formulată de G.S.M.

Astfel, hotărârea instanţei de apel încalcă autoritatea de lucru judecat a

sentinţei civile nr.537 din 03 februarie 2004, hotărâre rămasă irevocabilă.

Actul de adjudecare în baza căruia recurentul a devenit

proprietarul exclusiv al imobilului nu a fost desfiinţat nici de instanţa de

judecată investită cu contestaţia la executare, nici de o altă instanţă.

Acesta susţine că a solicitat pe calea unei acţiuni separate evacuarea

contestatoarei G.S.M. din imobilul adjudecat şi că această acţiune a fost

respinsă irevocabil, cu motivarea că nu are un titlu executoriu opozabil şi

contestatoarei.

Recurentul, în baza acestui act, a solicitat încuviinţarea

executării silite directe, în sensul punerii sale în posesie cu acest

apartament. Cererea de încuviinţare a executării silite a fost admisă şi s-a

format dosarul de executare silită nr.129/2006.

S-a solicitat ca executarea silită să fie realizată faţă de

debitorul G.S.I., nu şi faţă de G.S.M. De altfel, prin contestaţia la

executare se recunoaşte faptul că doar G.S.I. a fost somat să respecte

actul de adjudecare.

Se susţine că nu era necesară o hotărâre judecătorească de

evacuare faţă de G.S.I., câtă vreme împotriva acestuia a fost emis actul de

adjudecare. Efectul adjudecării este acela că debitorul executat silit este

obligat să predea adjudecatarului bunul, după ce în favoarea recurentului

a fost emis actul de adjudecare.

S-a solicitat anularea formelor de executare silită efectuate în

dosarul nr.129/2006, însă nu se arată care ar fi pretinsele încălcări ale

legii care ar impune intervenţia instanţei de judecată, întrucât G.S.M. nu

ar putea obţine în cadrul acestei contestaţii la executare anularea actului

de adjudecare.

Problemele pe care încearcă să le aducă în discuţie

contestatoarea G.S.M. au fost invocate de aceasta şi în contestaţia la

executare formulată anterior.

S-a solicitat admiterea recursului şi respingerea apelului

declarat de contestatori.

Recursul a fost privit ca fondat pentru considerentele ce se

vor prezenta:

Instanţa a fost investită cu contestaţie la executare formulată

de contestatorii G.S.M. şi G.S.I. în contradictoriu cu intimatul G.M.V.

pentru anularea formelor de executare, obiect al dosarului nr.129/2006.

Este cert că G.S.M. este terţ faţă de titlul executoriu şi invocă

un drept propriu de proprietate asupra apartamentului litigios.

În conformitate cu prevederile art.401 alin.2 Cod procedură

civilă, aceasta are posibilitatea formulării contestaţiei la executare în

termen de 15 zile de la efectuarea vânzării ori de la data predării silite a

bunului, însă hotărârea pronunţată este exceptată de la prevederile

art.402 alin.2 Cod procedură civilă.

Potrivit art.402 alin.(2) Cod procedură civilă, hotărârea

pronunţată cu privire la contestaţie se dă fără drept de apel, cu excepţia

hotărârii pronunţate în temeiul art.4001 şi a art.401 alin.2 Cod procedură

civilă (care vizează o terţă persoană ce pretinde că are un drept de

proprietate asupra bunului urmărit).

Celuilalt contestator, G.S.I., debitor în cauză, îi sunt aplicabile

prevederile legale mai sus menţionate, hotărârea pronunţată cu privire la

contestaţie fiind supusă în cazul său numai recursului.

Fiind supuse unor căi de atac diferite, contestaţiile la

executare formulate de către cei doi soţi se impunea a fi disjunse de către

prima instanţă pentru soluţionarea căilor de atac cu respectarea

dispoziţiilor legale mai sus citate.

Instanţele au procedat la soluţionarea contestaţiilor împreună,

privând-o pe intimata-contestatoare de un grad de jurisdicţie (prima

instanţă), iar pentru intimatul-contestator acordându-i-se o cale de atac în

plus (instanţa de apel), deşi în cazul său calea de atac era doar recursul.

Cum instanţele au făcut o greşită aplicare a prevederilor

art.401 alin.2 Cod procedură civilă, sub acest aspect recursul a fost privi

ca fondat şi a fost admis ca atare, în temeiul art.312 alin.5 Cod procedură

civilă, cu consecinţa casării atât a deciziei, cât şi a sentinţei şi a trimiterii

cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

Admiţându-se recursul în modalitatea mai sus prezentată, se consideră a

fi de prisos analizarea celorlalte motive de recurs, care însă vor fi avute în

vedere de instanţa de trimitere, cu ocazia rejudecării.

Domenii speta

Spete similare