Verificarea din oficiu a regularităţii actului de sesizare. Restituirea cauzei la prim-procurorul parchetului în vederea verificării rechizitoriului sub aspectul legalităţii şi temeiniciei. Recurs declarat de procuror. Admitere

Verificarea din oficiu a regularităţii actului de sesizare. Restituirea cauzei la prim-procurorul parchetului în vederea verificării rechizitoriului sub aspectul legalităţii şi temeiniciei. Recurs declarat de procuror. Admitere

Potrivit art. 264 alin. 3 şi 4 C.pr.pen., rechizitoriul este verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de prim-procurorul parchetului.

Dacă rechizitoriul nu a fost infirmat, procurorul care a efectuat verificarea îl înaintează instanţei competente.

Decizia penală nr. 455 din 31 mai 2007

Prin sentinţa penală nr. 262 din 19 aprilie 2007, Tribunalul Iaşi a dispus, în baza art. 300 alin. 2 C.pr.pen., restituirea cauzei privind pe inculpatul H.C. la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi

A fost menţinută măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul H.C.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi cu nr. 2472/P/2006 din data de 16 februarie 2007 a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul H.C. pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie, viol şi omor deosebit de grav, prevăzute de art. 211 alin. 2 lit. „b” alin. 2, ind. 1 lit. „c” şi alin. 3 C.pen., art. 197 alin. 1 C.pen. şi art. 174 alin. 1 – 176 alin. 1 lit. „d” C.pen.

În actul de sesizare s-a reţinut că, în seara zilei de 29 septembrie 2006, inculpatul H.C. a pătruns fără drept în imobilul unde locuia victima B.S. de unde a sustras un radiocasetofon, după care, exercitând violenţe şi prin constrângere, a întreţinut un raport sexual cu victima şi, pentru a păstra radiocasetofonul şi a-şi asigura scăparea, a sugrumat victima, provocându-i moartea.

Verificând regularitatea actului de sesizare, tribunalul a constatat că rechizitoriul este lovit de nulitate absolută pentru următoarele motive:

Potrivit art. 264 alin. 3 teza I C.pr.pen., rechizitoriul este verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, iar când urmărirea este făcută de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior.

Potrivit art. 264 alin. 4 C.pr.pen., dacă rechizitoriul nu a fost infirmat, procurorul ierarhic care a efectuat verificarea îl înaintează instanţei competente, împreună cu dosarul cauzei şi cu un număr necesar de copii de pe rechizitoriu pentru a fi comunicate inculpaţilor aflaţi în stare de deţinere.

Obligativitatea verificării rechizitoriului de către procurorul ierarhic superior a fost introdusă prin O.U.G. nr. 60/2006 care a intrat în vigoare la data de 10 septembrie 2006.

Rechizitoriul prin care instanţa a fost sesizată în prezenta cauză a fost întocmit la data de 26 februarie 2007 când erau în vigoare dispoziţiile legale amintite.

Aşadar, rechizitoriul nr. 2472/2006 din 16 februarie 2007 trebuia supus confirmării prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.

Cu toate acestea, procedura de verificare a rechizitoriului de către procurorul ierarhic superior nu a fost îndeplinită nici înainte de sesizarea instanţei şi nici după termenul acordat de instanţă în acest sens.

Neprevederea în legea procesuală a formei pe care trebuie să o îmbrace actul procesual al verificării legalităţii şi temeiniciei rechizitoriului nu înlătură obligativitatea îndeplinirii acestei condiţii de fond.

De astfel, nici legea anterioară (art. 209 alin. 5 C.pr.pen.) nu prevedea modalitatea în care trebuia consemnată în scris confirmarea rechizitoriului de prim-procuror şi, cu toate acestea, atestarea procedurii de confirmare se făcea prin menţiune pe rechizitoriu, prin semnarea şi parafarea de către prim-procuror a rechizitoriului supus confirmării.

Abrogarea dispoziţiilor art. 209 alin. 5 C.pr.pen., care reglementau confirmarea rechizitoriului de prim-procurorul parchetului doar în situaţia în care urmărirea penală era efectuată de procuror, nu goleşte de conţinut dispoziţiile art. 264 alin. 3 C.pr.pen. modificată prin O.U.G. nr. 60/2006, potrivit cărora toate rechizitoriile trebuie verificate de prim-procurorul parchetului indiferent dacă urmărirea penală este sau nu efectuată de procuror.

Neîndeplinirea procedurii de verificare a actului de sesizare este sancţionată de dispoziţiile art. 197 alin. 2 C.pr.pen. cu nulitatea absolută, care poate fi invocată în orice stare a procesului penal.

Semnarea de către prim-procuror a adresei de înaintare a rechizitoriului la instanţa competentă nu produce efecte juridice sub aspectul procedurii de verificare prevăzut de art. 264 alin. 3 C.pr.pen.

Adresa de înaintare semnată de prim-procuror constituie doar mijlocul de corespondenţă între autorităţile judiciare, sesizarea instanţei fiind efectul rechizitoriului, care trebuie să cuprindă pe lângă dispoziţia de trimitere în judecată şi dispoziţia de verificare şi de confirmare de către prim-procuror.

Îndeplinirea procedurii de verificare prevăzută de art. 264 alin. 3 C.pr.pen., nu trebuie să fie echivocă şi nu poate rezulta implicit din semnarea unei adrese de înaintare a dosarului, adresă în care nu se menţionează că s-a procedat la verificarea legalităţii şi temeiniciei rechizitoriului.

Întrucât instanţa a fost legal investită şi pentru că regularitatea actului de sesizare a instanţei trebuia verificată, mai întâi de prim-procurorul parchetului în virtutea principiului subordonării ierarhice care guvernează activitatea Ministerului Public, tribunalul, în temeiul art. 300 alin. 2 C.pr.pen. a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi pentru aplicarea dispoziţiilor art. 264 alin. 3 C.pr.pen.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, invocând nelegalitatea hotărârii.

În motivarea recursului s-a subliniat că prima instanţă a dispus restituirea cauzei întrucât a interpretat diferit dispoziţiile art. 264 şi 300 alin. 2 C.pr.pen.

S-a precizat că dispoziţiile art. 264 alin. 3 C.pr.pen. prevăd că rechizitoriul este verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de către primul procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, fără a se solicita vreo formă scrisă (ad validitatem) sau vreo menţiune specială.

Dispoziţiile sus-menţionate trebuie interpretate în strânsă legătură cu cele ale art. 264 alin. 4 C.pr.pen. care prevăd că, dacă rechizitoriul nu a fost infirmat, procurorul ierarhic care a efectuat verificarea îl înaintează instanţei competente, împreună cu dosarul cauzei şi cu un număr necesar de copii de pe rechizitoriu pentru a fi comunicate inculpaţilor aflaţi în stare de deţinere.

Întrucât primul procuror a semnat adresa de înaintare a dosarului la tribunal şi nu a infirmat rechizitoriul, per a contrario înseamnă că l-a menţinut.

S-a mai arătat în motivarea recursului că prima instanţă a încălcat dispoziţiile art. 300 alin. 2 C.pr.pen.

Potrivit dispoziţiei legale sus-menţionate, dosarul se restituie organului care a întocmit rechizitoriul pentru refacerea acestuia doar dacă neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată şi nici prin acordarea unui termen în acest scop.

La termenul din data de 22 martie 2007 instanţa a pus în discuţia părţilor regularitatea actului de sesizare, dispunând tot atunci acordarea unui termen pentru depunerea actului procedural care să ateste verificarea legalităţii şi temeiniciei rechizitoriului de către prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.

La termenul următor, din data de 19 aprilie 2007, a fost depusă la dosar adresa nr. 2472/P/2006 din 3 aprilie 2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, semnată de prim-procuror şi din care rezultă că rechizitoriul a fost verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei odată cu semnarea adresei de înaintare a dosarului.

Deşi obligaţia ce revenea primului-procuror a fost îndeplinită în termenul prevăzut de lege, instanţa a dispus restituirea cauzei, fără a mai face referire în motivarea sentinţei la adresa depusă de parchet în termenul acordat.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei pronunţate şi trimiterea dosarului la aceeaşi instanţă pentru continuarea judecăţii.

Curtea, verificând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate, a constatat că recursul promovat este fondat şi a fost admis pentru următoarele considerente. Potrivit dispoziţiilor art. 264 alin. (31) C.pr.pen., rechizitoriul este verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de prim-procurorul parchetului. Nu este prevăzută o anumită formă sau menţiune care să materializeze această verificare.

În alin.4 al aceluiaşi articol se menţionează că, dacă rechizitoriul nu a fost infirmat, procurorul ierarhic care a efectuat verificarea îl înaintează instanţei competente, împreună cu dosarul cauzei şi cu un număr necesar de copii de pe rechizitoriu pentru a fi comunicate inculpaţilor aflaţi în stare de deţinere.

Dacă legiuitorul ar fi avut în intenţie o anumită condiţie de formă care să ateste această verificare, ar fi prevăzut-o în mod expres; textul analizat nu prevede o astfel de condiţie.

Abrogând alin. 2 al art. 264 C.pr.pen. prin Legea nr. 356/2006, dispoziţie legală care prevedea obligativitatea confirmării rechizitoriului de către procurorul ierarhic superior, legiuitorul a înţeles ca numai infirmarea actului de sesizare să fie expresă, iar confirmarea să fie implicită din momentul înaintării acestui act împreună cu dosarul cauzei la instanţa competentă material. Cum dispoziţiile procedurale sunt de strictă interpretare, a concluziona în alt mod înseamnă a adăuga la lege.

Pe cale de consecinţă, în situaţia în care un rechizitoriu a fost infirmat, instanţa nu mai este sesizată, ceea ce înseamnă per a contrario că atunci când instanţa a fost sesizată, actul respectiv a fost verificat conform dispoziţiilor procedurale prevăzute în art. 264 alin. 3 C.pr.pen. În cauza de faţă, adresa prin care rechizitoriul împreună cu dosarul au fost înaintate instanţei de judecată, a fost semnată de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi şi poartă sigiliul acestei instituţii, fapt ce complineşte cerinţa impusă de art. 264 alin. 31 C.pr.pen. şi atestă că rechizitoriul nu a fost infirmat în urma acestei verificări.Legiuitorul este explicit atunci când prevede că numai procurorul ierarhic, care a efectuat verificarea rechizitoriului este abilitat să-l înainteze, împreună cu celelalte acte procedurale, instanţei competente, în condiţiile în care, în urma verificării actul de sesizare nu a fost infirmat.

Adresa de înaintare a dosarului semnată de primul-procuror şi purtând sigiliul unităţii atestă faptul că rechizitoriul nu a fost infirmat în urma verificării, nefiind necesară o altă menţiune sau o altă condiţie de formă, neprevăzută de lege în mod expres.

În prezenta cauză, prima instanţă a acordat un termen pentru complinirea neregularităţii actului de sesizare.

Cu toate că a fost depusă pentru termenul următor, din data de 19 aprilie 2007, adresa nr. 2472/P/2006 în care se preciza că rechizitoriul a fost verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de către primul-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, aspect reflectat şi dovedit prin semnarea adresei de înaintare către instanţă, nu s-a ţinut cont de conţinutul acesteia, cauza fiind restituită în baza art. 300 alin. 2 C.pr.pen..

În cauză, prima instanţă mai acordase două termene de judecată. La primul termen, din data de 8 martie 2007, instanţa a verificat din oficiu regularitatea actului de sesizare şi, apreciind că este legal investită, a interpelat partea civilă cu privire la despăgubirile solicitate, a interogat inculpatul şi a audiat patru martori. Totodată au fost discutate probele.

La al doilea termen, din data de 22 martie 2007, instanţa a pus în discuţie oportunitatea acordării unui nou termen de judecată pentru ca prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi să confirme actul de sesizare a instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 264 alin. 3 C.pr.pen., iar la data de 19 aprilie 2007 instanţa a dispus restituirea cauzei.

În prima încheiere întocmită, instanţa a constatat că a fost legal investită cu judecarea cauzei, împrejurare faţă de care soluţia de restituite în baza art. 300 alin. 2 C.pr.pen. apare ca nelegală.

Faţă de această situaţie de fapt, nu se mai putea face aplicarea dispoziţiilor art. 300 alin. 2 C.pr.pen. şi să se dispună restituirea cauzei la parchet.

Din conţinutul dispoziţiilor art. 300 C.pr.pen. rezultă că instanţa, în contextul verificării actului de sesizare, se preocupă exclusiv de latura formală a actului şi nu de fondul cauzei care face obiectul sesizării instanţei şi care urmează a fi examinat ulterior, în şedinţele de judecată. Neregularitatea actului de sesizare se poate referi la imprecizia sau lipsa unor menţiuni necesare, la lipsa semnăturii procurorului, la neataşarea unor copii de pe rechizitoriu.

Verificarea aspectului formal al actului de sesizare a instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 300 C.pr.pen., nu ţine de cadrul procesual în care urmează să se desfăşoare judecata, fiind o chestiune prealabilă începerii cercetării judecătoreşti.

Sub acest aspect „prima înfăţişare” reglementată de dispoziţiile art. 300 C.pr.pen. nu are aceeaşi semnificaţie juridică cu „prima zi de înfăţişare”, reglementată de art. 134 C.pr.civ. şi nu presupune îndeplinirea aceloraşi condiţii.

Examinând cauza şi prin prisma dispoziţiilor art. 300 alin. 1 şi 2 C.pr.pen., curtea constată că prima instanţă a greşit atunci când a dispus restituirea cauzei la pachet după ce s-a considerat legal investită şi a efectuat audieri de martori, inculpat şi a discutat probele propuse de părţi.

NOTĂ:

Similar s-a pronunţat şi decizia penală nr. 399 din 15 mai 2007.

Domenii speta

Spete similare