Contestatie la executare suspendare executare

Sentinţă civilă 958 din 22.03.2012


R O M Â N I A

JUDECATORIA ONESTI - JUDETUL BACAU

Dosar nr. 459/270/2012 - cont. exec si  susp exec.-

Înreg. 27.01.2012

SENTINTA CIVILA NR. 958

Sedinta publica din data de 22.03.2012

Completul de judecata format din:

Presedinte – …..

Grefier –……

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditoarea  ….. în contradictoriu cu intimata …. având ca obiect contestatie la executare si suspendare executare silita.

La apelul nominal facut în sedinta publica, a raspuns avocat … reprezentând intimata … lipsa fiind ambele parti.

Procedura legal îndeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefier care învedereaza:

- cauza are ca obiect „contestatie la executare”,

- se afla la al treilea termen de judecata,

- prin serviciul registratura al instantei … a depus cerere prin care invoca exceptia de inadmisibilitate si exceptia de netimbrarii cererii de interventie în interes propriu formulata de catre BEJ …. împreuna cu înscrisuri, precum si procesul verbal de constatare încheiat de BEJ …. la data de 21.12.2011 în dosarul 3622/o/2011, înscrisuri aflate la filele 120-132

-  stadiul procesual fond, dupa care,

Instanta pune în discutie exceptia netimbrarii cererii de interventie în interes propriu formulata BEJ … si  invocata de catre contestatoare care este prioritara exceptiei inadmisibilitatii cererii de interventie.

Avocat … solicita respingerea exceptiei netimbrarii cererii de interventie,  practica Tribunalului Bacau este în sensul ca cererea de interventie în interes propriu nu se timbreaza în cadrul contestatiei la executare având ca obiect executarea hotarârilor pronuntate în materia litigiilor  de munca.

Instanta face precizarea ca într-adevar în cauzele ce deriva din raporturi de munca contestatia le executare este scutita de plata taxei judiciare de timbru, însa aceste dispozitii nu sunt aplicabile în cererii de interventie în interes propriu .Cererea de interventie în interes propriu  se timbreaza  dupa regulile cererii de chemare în judecata potrivit art.10 din L 146/1997, în sensul ca se timbreaza conform regulilor aplicabile unei actiuni principale si nu în mod identic, asa încât va admite si exceptia netimbrarii cererii de interventie invocata de catre contestatoare si va anula cererea de interventie în interes propriu formulata de BEJ ….. ca netimbrata.

Fata de solutia ce va fi pronuntata cu privire la exceptia netimbrarii, instanta apreciaza ca nu se mai impune pronuntarea cu privire la exceptia inadmisibilitatii cererii de interventie în interes propriu. Exceptia netimbrarii are caracter prioritar si în lipsa timbrajului instanta nu este legal investita a se pronunta cu privire la alte exceptii, incidente procedurale, capete de cerere, etc.

Instanta pune în vedere d-nei avocat … sa prezinte la dosarul cauzei contractul de asistenta juridica având în vedere sustinerile contestatoarei cu privire la lipsa mandatului în cursul executarii silite precum si lipsa semnaturii persoanei reprezentate de pe împuternicirea avocatiala ( fl.82, 134).

Avocat …. depune împuternicire avocatiala seria …. în original si arata ca nu este obligata sa depuna contractul de asistenta juridica pentru parte.

Instanta da cuvântul pe exceptia tardivitatii introducerii contestatiei la executare.

Avocat … arata ca potrivit art. 401 alin. 1 lit. a cod procedura civila contestatia la executare se face în termen de 15 zile de la data la care contestatorul a luat cunostinta de actul de executare pe care îl contesta sau de refuzul de a îndeplini un act de executare. Primul act de executare  somatia si procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare au fost emise de executorul judecatoresc … în 12.12.2011 si transmise catre contestatoare în data de 29.12.2011 având data primirii de catre contestatoare la 04.01.2012 data postei dovada primirii fiind la fila 98 dosar. La data de 27.01.2012 s-a înregistrat la Judecatoria Onesti contestatia la executare însa ultima zi pentru depunerea contestatiei era  20.01.2012 asa încât s-a formulat tardiv contestatia la executare si solicita admiterea exceptiei tardivitatii invocate. Asupra capatului de cerere privind întoarcerea executarii silite arata ca nu are obiect acest capat de cerere iar în ceea ce priveste suspendarea executarii silite lasa la aprecierea instantei.

Instanta în temeiul art. 137 cod procedura civila uneste exceptia tardivitatii formularii contestatiei la executare invocata de catre intimata cu fondul si da cuvântul pentru formulare de probatorii.

Avocat … solicita proba cu înscrisuri.

În temeiul art. 167 alin. 1 cod procedura civila admite probele cu înscrisuri formulate de catre parti apreciindu-le concludente si utile solutionarii cauze.

Nemaifiind cereri de formulat, exceptii de invocat ori probe de administrat instanta apreciaza cauza în stare de judecata si acorda cuvântul pe fond.

Avocat …. solicita respingerea contestatiei la executare ca tardiv formulata, iar pe fond  arata ca banii nu au fost încasati de catre intimata, în totalitate suma reala fiind mai mare iar suma încasata fiind mult mai mica, astfel ca nu este îndeplinita conditia ofertei reale de plata fata de prestatie efectuata. Solicita respingerea contestatiei la executare.

Dezbaterile fiind încheiate instanta lasa cauza în pronuntare.

INSTANTA

Deliberând asupra cauzei civile de fata constata;

Prin cererea înregistrata în data de 27.01.2012 pe rolul Judecatoriei Onesti sub nr. 459/270/2012, contestatoarea …. a formulat în contradictoriu cu intimata …, contestatie la executare împotriva executarii silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 1772/2011 aflat pe rolul Biroului Executorului Judecatoresc …, solicitând anularea unor acte de executare, suspendarea executarii silite pâna la solutionarea irevocabila a contestatiei la executare, restabilirea situatiei anterioare executarii prin restituirea sumelor executate, obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecata.

În motivare contestatoarea a invocat urmatoarele aspecte : suma de bani pe care o datoreaza intimatului în baza titlului executoriu decizia civila nr. 1357/15.09.2010 pronuntata de Curtea de Apel Bacau în dosarul nr. 977/110/2009 a fost achitata de catre debitoare; executarea silita este nelegala pentru ca a fost începuta de avocat …. din cadrul SCPA ….. fara a avea mandatul creditorului în acest sens; creanta astfel cum a fost stabilita prin expertiza extrajudiciara efectuata în faza executarii silite are un cuantum determinat în mod gresit; procesele verbale de constatare a cheltuielilor de executare au fost încheiate în mod abuziv si nelegal, onorariul executorului judecatoresc fiind într-un cuantum excesiv.

În drept, au fost invocate dispozitiile art. 399, 274 alin. 3, art. 3711, art. 388 alin. 1 si 2 si art. 403 din Codul de procedura civila.

In dovedire s-a solicitat încuviintarea probei cu înscrisuri, proba încuviintata si administrata de instanta.

Legal citat, intimatul prin avocat a invocat exceptia tardivitatii introducerii prezentei contestatii la executare.

B.E.J. ….. a formulat cerere de interventie la termenul din data de 8.03.2012.

Executorul judecatoresc califica cererea sa ca fiind interventie în interes propriu si justifica interesul prin faptul ca trebuie sa „ arate instantei si sa sustina mentinerea unor acte pentru a putea sa încaseze cheltuielile de executare stabilite prin actele aratate mai sus”.

In drept s-au invocat prevederile art. 371 indice 7 cod proc. civ., Legea nr. 188/2000 si Legea nr. 146/1997.

BEJ …. a depus la dosarul cauzei copia certificata si numerotata a dosarului de executare silita nr. 1772/2011, conform dispozitiilor art. 402 alin. 1 Cod procedura civila.

Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Prin sentinta civila nr. 1357/D/15.09.2010 pronuntata de Tribunalul Bacau sectia civila în dosarul nr. 977/110/2009, astfel cum a fost modificata prin decizia civila nr. 1745/28.11.2011 pronuntata de Curtea de Apel Bacau contestatoarea a fost obligata sa plateasca mai multor reclamanti, printre care si intimatul, partea cuvenita din cota de 5% profit realizat pe anii 2005, 2006, 2007, actualizata cu indicele de inflatie începând cu data scadentei si pâna la data platii efective.

Având în vedere acest titlu executoriu Biroul Executorului Judecatoresc … întocmeste Procesul verbal de constatare nr. 3622/O/2011 în care constata ca intimata .. s-a prezentat la sediul BEJ …. în data de 21.12.2011, unde i s-a înmânat suma de 3.940 lei reprezentând drepturi salariale si cheltuieli de judecata stabilite în temeiul deciziei civile nr. 1745/28.11.2011. Acest proces verbal este semnat si de catre creditoarea intimata, iar în cuprinsul sau se mentioneaza expres ca „prin încasarea acestei sume, creditorul libereaza în totalitate debitorul de plata drepturilor câstigate prin hotarârea judecatoreasca mai sus mentionata”.

Cu toate acestea, ulterior, în baza aceluiasi titlu executoriu, avocat …, în numele creditorului intimat, formuleaza cerere pentru punerea în executare a acestui titlu, cerere adresata BEJ ...

În urma acestei cereri s-a format dosarul de executare silita nr. 1772/2011 al BEJ …..

Prin încheierea data în camera de consiliu si pronuntata în sedinta publica din data de 09.12.2011 de Judecatoria Onesti în dosarul nr. 7238/270/2011 a fost încuviintata executarea silita a debitoarei în baza titlului executoriu anterior mentionat.

Prin somatia nr. 1772/2011 emisa la data de 12.12.2011 debitoarei i s-a pus în vedere ca în termen de o zi de la primirea somatiei sa achite creditorului drepturile salariale în temeiul titlului executoriu. La aceeasi data executorul a întocmit procesul verbal de stabilire cheltuieli.

Intimatul creditor a invocat exceptia tardivitatii introducerii prezentei contestatii la executare, exceptie asupra careia, conform art. 137 Cod procedura civila, instanta se va pronunta cu precadere.

Instanta califica cererea pendinte ca fiind contestatie împotriva unor acte de executare, având în vedere prevederile art. 82 cod procedura civila si continutul actiunii principale prin care se solicita „anularea somatiilor emise, a proceselor verbale de cheltuieli de executare si a rapoartelor de expertiza, precum si a actelor de executare ulterioare”.

Potrivit dispozitiilor art. 399 alin 1 cod procedura civila „Împotriva executarii silite, precum si împotriva oricarui act de executare se poate face contestatie de catre cei interesati sau vatamati prin executare”.

Conform dispozitiilor art. 401 alin. 1 Cod procedura civila contestatia se poate face în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunostinta de actul de executare pe care-l contesta. În speta, cele doua acte de executare, somatia si procesul verbal de stabilire cheltuieli de executare, întocmite la data de 12.12.2011, au fost comunicate contestatoarei la data de 4.01.2012(fl.98) astfel cum rezulta din dovada depusa în acest sens în dosarul de executare, iar contestatia a fost introdusa la data de 27.01.2012, depasind astfel termenul de 15 zile prevazut de dispozitiile legale anterior mentionate.

În consecinta, instanta va admite exceptia tardivitatii introducerii contestatiei la executare cu privire la somatia nr. 1772/12.12.2011 si procesul verbal de stabilire cheltuieli nr.1772/ 12.12.2011 emise de BEJ …… în dosarul de executare nr. 1772/2011, urmând a respinge contestatia împotriva acestor acte ca fiind tardiv introdusa.

În afara acestor acte de executare, executorul a mai întocmit si alte acte de executare, cum ar fi procese verbale stabilire cheltuieli de executare ulterioare si adrese de înfiintare poprire, cu privire la care contestatoarea este în termen de a le contesta.

Instanta a invocat din oficiu exceptia netimbrarii cererii de interventie în interes propriu.

La termenul din 8.03.2012, instanta a învederat motivele pentru care nu sunt aplicabile dispozitiile art. 15 lit. a din legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru pentru cererea de interventie în interes propriu.

Regula instituita de art. 10 din Legea nr. 146/1997 („Cererile reconventionale, cererile de interventie si de chemare în garantie se taxeaza dupa regulile aplicabile cererii sau actiunii principale) se refera la faptul ca astfel de cereri au caracter de actiune principala, motiv pentru care se aplica regulile aplicabile cererii de chemare în judecata. Acest lucru nu semnifica faptul ca taxa de timbru trebuie sa fie neaparat identica cu cea platita pentru actiunea principala sau daca aceasta cerere de chemare în judecata este scutita de plata taxei de timbru în mod automat si cererea de interventie  beneficiaza de acelasi regim.

Dealtfel nici pe fondul cauzei cererea Biroului Executorului Judecatoresc nu este admisibila.

Astfel, acesta nu poate avea calitate procesuala în prezenta cauza, cu justificarea ca doreste plata cheltuielilor de executare. Practica instantelor nationale în sensul ca executorul judecatoresc nu are calitate procesuala în cadrul contestatiilor la executare, este constanta în acest sens. Însasi Curtea Constitutionala a învederat acest lucru  în decizia nr. 162/2003 „Pe de alta parte, critica de neconstitutionalitate cu privire la art. 399 din Codul de procedura civila nu poate fi primita, deoarece în cadrul executarii silite, ca si în cazul contestatiei la executare, organul de executare nu are interese proprii si, în consecinta, nu are calitatea de parte în proces si nu este necesar sa fie citat ca atare, iar problema unei asemenea calitati a organului de executare s-ar putea pune numai în ipoteza din art. 399 alin. 1 ultima teza din Codul de procedura civila, atunci când se face contestatie la executare pentru motivul ca "organul de executare refuza sa îndeplineasca un act de executare în conditiile prevazute de lege."

Debitoarea a formulat la data de 27.01.2012 atât prezenta contestatie la executare cât si cerere de suspendare provizorie a executarii silite, cerere admisa  prin încheierea pronuntata la data de 31.01.2012 în dosarul nr. 405/270/2012.

Contestatoarea invoca în prezenta contestatie mai multe motive de nulitate a executarii silite declansate de BEJ …, un prim motiv fiind acela ca intimatul creditor a primit suma datorata în temeiul titlului executoriu.

Instanta retine, astfel cum a fost prezentata anterior situatia de fapt, ca într-adevar procesul verbal de constatare încheiat de executorul judecatoresc …. la data de 30.11.2011 prin care acesta constata ca intimatul a primit suma de 3.940  lei reprezentând drepturile câstigate prin hotarârea titlu executoriu, libereaza debitoarea de obligatia de plata stabilita prin acest titlu, cunoscut fiind principiul executarii benevole a unei obligatii stabilite prin hotarârea unei instante sau printr-un alt titlu, principiu consacrat de art. 3711 alin. 1 Cod procedura civila.

Faptul ca ulterior creditorul se razgândeste în privinta cuantumului creantei, care nu este determinat în titlul executoriu, ci doar determinabil (partea cuvenita din cota de 5% profit realizat pe anii 2005, 2006, 2007), nu îl îndreptateste pe acesta sa puna în executare înca o data acelasi titlu executoriu, care, astfel cum s-a aratat anterior, a fost executat de bunavoie de catre debitoare.

În consecinta, instanta, în temeiul art. 399 Cod procedura civila, va admite în parte prezenta contestatie la executare si va anula celelalte acte de executare silita emise de BEJ …. în dosarul de executare silita nr. 1772/2011.

Având în vedere considerentele expuse pentru care instanta va admite prezenta contestatie, considera ca nu se mai impune analizarea celorlalte motive invocate de contestatoare.

Cu toate acestea, instanta retine ca s-a invocat si faptul ca avocat …… nu a fost împuternicita de creditorul intimat pentru formularea cererii de punere în executare silita a titlului executoriu, motiv asupra caruia instanta este în imposibilitate de a se pronunta având în vedere ca avocatul a depus la dosarul de executare silita o împuternicire avocatiala nesemnata de client, insa a refuzat sa depuna la dosarul cauzei contractul de asistenta juridica contract. Asadar, instanta se afla in imposibilitate sa  verifice daca a existat sau nu mandat valabil din partea creditorului pentru a cere punerea în executare silita a hotarârii judecatoresti, cu atât mai mult cu cât exista mai multe cauze pe rolul acestei instante, cu acelasi obiect în care creditori în baza aceluiasi titlu executoriu precizeaza ca nu au dat mandat avocatului …. pentru sesizarea organului de executare.

În ceea ce priveste cererea de suspendare a executarii silite, instanta va dispune suspendarea executarii pâna la ramânerea irevocabila a prezentei contestatii, având în vedere solutia pronuntata în contestatie si considerentele ce au stat la baza pronuntarii în acest sens.

În ceea ce priveste cautiunea, instanta retine ca debitoarea contestatoare a achitat o cautiune totala de 71.041,70 lei cu recipisa nr. 3427/2012 pentru cererea de suspendare a executarii silite în dosarele de executare nr. 1695-1746/2011, 1748-1773/2011 ale BEJ ….., ce fac obiectul contestatiilor la executare înregistrate pe rolul Judecatoriei Onesti între nr. 406-415, 417-471 si 473-478/2012. În consecinta, cautiunea aferenta prezentei cereri de suspendare a executarii este în cuantum de 1000,20 lei, instanta urmând a dispune ca Judecatoria Onesti – Camera de valori sa restituie contestatoarei, în conditiile art. 7231 Cod procedura civila, suma de 1000,20 lei din recipisa  de consemnare nr. 3427/2012 prin care contestatoarea a consemnat cautiune la dispozitia instantei.

Privitor la capatul de cerere pentru restabilirea situatiei anterioare declansarii executarii silite, instanta îl  va respinge ca ramas fara obiect având în vedere precizarile contestatoarei în sensul ca executorul nu a mai emis acte de executare a debitoarei.

Având în vedere ca actiunea principala este scutita de plata taxei de timbru în conformitate cu prevederile art. 15 lit. a din Legea nr. 146/1997, instanta va dispune restituirea taxei judiciare de timbru în suma de 398 lei achitata conform ordinelor de plata nr. 340000968/2012, 3400001045/2012, 340000898/2012, timbru judiciar în suma de 0,5 lei catre societatea contestatoare, la momentul ramânerii irevocabile a prezentei contestatii la executar

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTARASTE:

Admite exceptia tardivitatii introducerii contestatiei la executare cu

privire la somatia nr. 1772/12.12.2011 si procesul verbal de stabilire

cheltuieli din 12.12.2011 emise de BEJ …. în dosarul de executare nr. 1772/2011.

Respinge contestatia la executare împotriva acestor acte formulata de …., cu sediul social în …., în contradictoriu cu intimata …., cu domiciliul în .., ca fiind tardiv introdusa.

Admite exceptia netimbrarii cu privire la cererea de interventie în interes propriu formulata de BEJ …

Anuleaza ca netimbrata cererea de interventie în interes propriu formulata de BEJ ….

Admite în parte contestatia la executare.

Anuleaza celelalte acte de executare silita emise de BEJ … în dosarul de executare silita nr. 1772/2011.

Respinge capatul de cerere privind restabilirea situatiei anterioare declansarii executarii silite ca ramas fara obiect.

Dispune suspendarea executarii silite în dosarul nr. 1772/2011 al B.E.J. …… pâna la solutionarea irevocabila a prezentei contestatii.

Dispune ca Judecatoria Onesti – Camera de valori sa restituie contestatoarei, în conditiile art. 723 indice 1 Cod procedura civila, suma de 1.000,20 lei din recipisa de consemnare nr. 3427/2012 prin care contestatoarea a consemnat cautiune la dispozitia instantei.

Dispune restituirea taxei judiciare de timbru în suma de 398 lei achitata conform ordinelor de plata nr. 340000968/2012, 3400001045/2012, 340000898/2012, timbru judiciar în suma de 0,5 lei catre societatea contestatoare, la momentul ramânerii irevocabile a prezentei contestatii la executare.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica, azi 22.03.2012.

PRESEDINTE, GREFIER,