Pretenţii rcd

„Având în vedere că prescripţia extinctivă, astfel cum s-a arătat, este o sancţiune îndreptată împotriva pasivităţii titularului dreptului subiectiv, instanţa arată că stabilirea de către instanţă a momentului începutului prescripţiei în sensul arătat anterior nu îndreptăţeşte reclamanta să invoce faptul că instituţia prescripţiei ar fi deturnată de la finalitatea ei pe motiv că numai din momentul plăţii indemnizaţiei asigurătorul poate exercita acţiunea în regres.” (sentinţa civilă nr. 1526/20.02.2009)

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanţe la data de 09.07.2008 sub nr. 7913/300/2008, reclamanta SC ASIBAN SA prin Sucursala Arcul de Triumf a chemat în judecată pe pârâţii SC A. SRL şi E.V., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea acestora la plata sumei totale de de 39.585,81 lei formată din suma de 32.099 lei cu titlu de despăgubiri civile şi suma de 7.486,82 lei - dobanda legala calculata de la data de 25.08.2005, data plăţii de catre reclamanta a despăgubirii, si pana la data introducerii acţiunii, precum si acordarea acesteia in continuare pana la recuperarea integrala a debitului, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea cererii, reclamanta a aratat că, la data de 13.08.2004, a avut loc un incident in urma căruia a fost avariat miniexcavatorul  marca JCB 803 Plus cu seria de sasiu 766984, incidentul producându-se la descărcarea unor tuburi din beton dintr-un camion marca Renault Kerax cu nr. de înmatriculare B-37-...În timpul descărcării, pârâtul E.V. a bruscat comenzile macaralei ataşate de camion si tubul de beton care era ataşat  de braţul macaralei a intrat in balans, avariind miniexcavatorul JCB care era asigurat la reclamantă prin polita de asigurare UT 004421/2005. Avariile produse acestui utilaj asigurat de catre ASIBAN au fost consemnate in procesul verbal de constatare a daunelor încheiat la data de 16.08.2004.

În baza contractului de asigurare, reclamanta  SC ASIBAN SA a despăgubit pe asiguratul său SC TERRA ROMANIA UTILAJE DE CONSTRUCTII SRL cu suma de 32.099 lei reprezentand contravaloarea cheltuielilor ocazionate cu reparaţia autoturismului avariat, suma ce a fost achitată catre unitatea reparatoare prin OP 8341/25.08.2005.

Deoarece persoana vinovata de producerea evenimentului se afla în timpul programului de lucru si îndeplinea o dispoziţie de serviciu, răspunzător pentru acoperirea prejudiciului se face angajatorul,  în speţă SC A. SRL potrivit art. 1000 al. 3.

Conform art. 7201 C.pr.civ, reclamanta arată că a încercat soluţionarea litigiului pe cale amiabila prin conciliere directa cu pârâţii, însă doar pârâtul E.V. s-a prezentat la data comunicata pentru conciliere si conform procesului verbal întocmit cu aceasta ocazie nu si-a recunoscut vinovăţia în producerea pagubelor.

Întrucât pârâta SC A. SRL nu s-a prezentat la conciliere, iar adresa de conciliere i-a fost returnata reclamantei, aceasta a efectuat procedura convocării la conciliere prin intermediul unui anunţ publicat intr-un cotidian cu apariţie naţională, pârâta neprezentându-se nici la acest nou termen.

În drept au fost invocate disp. art.112, art. 720/3 C.pr.civ, art. 22 Legea nr. 136/1995, art. 998-999 C. civil, art. 1000 al. 1 C.civil, OG 9/2000 mod.

În susţinere au fost solicitată proba cu înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară în cuantum de 2.038,92 lei, potrivit art. 2 lit. f din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi timbru judiciar în valoare de 5 lei potrivit art. 3 alin.2 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.

În dovedire au fost depuse la dosar următoarele înscrisuri: dosar de dauna UT/002/2004 deschis la SC ASIBAN SA, adresa care notifică societatea T. ROMANIA UTILAJE DE CONSTRUCŢII cu privire la producerea daunei, poliţa de asigurare UT, adresele de convocare la conciliere, copie conformă cu originalul a ziarului in care s-a publicat convocarea la conciliere, proces verbal de conciliere, OP 8341/25.08.2005, proces verbal de constatare a pagubelor, planşe foto, înştiinţarea cu privire la producerea evenimentului asigurat, cerere de despăgubire a asiguratului UT, planşe foto, în copii certificate pentru conformitate cu originalul.

Pârâta SC A. SRL a formulat întâmpinare la 7.01.2009 prin care a solicitat respingerea cererii ca fiind inadmisibilă, prescrisă, netemeinică si nelegală.

Pârâta a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii, susţinând că invitaţia la conciliere trebuie transmisă la sediul părţii adverse. Astfel, conform confirmării de primire pârâta a fost citata la o adresa greşita si nu la adresa corecta precizata de aceasta, iar factorul poştal a menţionat pe recipisa poştala ca pârâta s-a mutat de la adresa neputând lua cunoştinţă de conciliere si nu s-a putut prezenta la data si ora convocării.

Pârâta a mai invocat totodată excepţia prescrierii dreptului material la acţiune al reclamantei motivat de faptul că de la data întocmirii procesului-verbal de constatare a daunei, data începerii termenului, şi până la data introducerii cererii de chemare în judecată, au trecut mai mult de 2 ani, acesta fiind termenul aplicabil raporturilor ce izvorăsc din asigurare.

În drept au fost invocate disp. art. 115 si urm C.pr.civ.

In susţinere au fost solicitate probele cu înscrisuri, martori, interogatoriu si expertiză.

Reclamanta şi-a precizat acţiunea, detaliind modul de calcul al dobânzii legale şi ataşând un set de înscrisuri.

Analizând cu prioritate, conform dispoziţiilor art. 137 alin.1 Cod proc.civ. care stabileşte ordinea soluţionării excepţiilor procesuale, exceptia prematurităţii acţiunii invocată prin întâmpinare de către pârâtă, excepţie de procedură, absolută si peremptorie, constată următoarele:

Susţinerea pârâtei în ceea ce priveşte nerespectarea dispoziţiilor art. 7201 Cod proc.civ. este în sensul că invitaţia la conciliere a fost comunicată la o altă adresă decât cea precizată la termenul de judecată din 12.11.2008 ca fiind sediul social al pârâtei făcută la sediul social al pârâtei.

Potrivit dispoziţiilor art. 7201 alin.2 Cod proc.civ. coroborate cu dispoziţiile art. 87 pct.2 Cod proc.civ., care reprezintă norma generală în materie de citare şi comunicare acte de procedură, persoanele juridice de drept privat sunt citate, prin reprezentanţii lor, la sediul principal sau la cel al sucursalei ori, după caz, al reprezentanţei.

Instanţa apreciază, în urma interpretării acestor texte legale, că există posibilitatea de a opta între cele trei variante, respectiv persoana juridică poate fi citată ori la sediul social, ori la sediul sucursalei, ori la cel al reprezentanţei, iar în cauza de faţă reclamantul a ales să comunice invitaţia la conciliere la sediul social, având această posibilitate potrivit legii.

În raport de înscrisurile depuse în dovedire la dosar (filele 17-19 şi 79-92), instanţa constată că reclamanta a formulat trei convocări la conciliere, pe care  le-a comunicat pârâtei astfel: - la sediul indicat în adresa emisă de aceasta la 18.08.2004 – str.V.S., nr. 11 (fila 35), factorul poştal făcând menţiune destinatar mutat de la adresă;  - după obţinerea de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a relaţiilor privind sediul social al pârâtei ca fiind pe Şos. M.B. (fila 88), şi la acest sediu, factorul poştal făcând menţiunea destinatar mutat de la adresă la 30.01.2007 (fila 87); în ziar (fila 7).

Având în vedere faptul că, potrivit art. 5 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului „înmatricularea şi menţiunile sunt opozabile terţilor de la data efectuării lor în registrul comerţului ori de la publicarea lor în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, sau în altă publicaţie, acolo unde legea dispune astfel. Persoana care are obligaţia de a cere o înregistrare nu poate opune terţilor actele ori faptele neînregistrate, în afară de cazul în care face dovada că ele erau cunoscute de aceştia”, instanţa apreciază că menţiunea privind modificarea sediului social din Şos. M.B. în str. P.L. nu-i era opozabilă reclamantei la 30.01.2007 (fila 87), deoarece chiar la această dată a fost pronunţată Încheierea nr. 4739 de judecătorul delegat la registru (fila 54), menţiunea în Registru fiind făcută în mod evident ulterior acestei date.

De asemenea, pârâta nu a făcut dovada că schimbarea sediului acesteia îi era cunoscută reclamantei la acel moment.

În consecinţă, schimbarea sediului social al pârâtei înainte de înscrierea acestei menţiuni în registru pentru opozabilitate nu-i este imputabil reclamantei, aceasta respectând dispoziţiile legale. Mai mult, reclamanta a publicat invitaţia la conciliere şi în ziar (fila 83).

Având în vedere faptul că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţia comunicării invitaţiei la conciliere prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, astfel cum prevăd dispoziţiile art.7201 alin.2 Cod proc.civ., instanţa apreciază că procedura impusă de aceste dispoziţii legale a fost respectată de către aceasta, excepţia prematurităţii/inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată nefiind întemeiată, motiv pentru care va fi respinsă.

Pe cale de consecinţă, instanţa va analiza exceptia prescriptiei dreptului la actiune al reclamantei, excepţie de fond, absolută si peremptorie invocată de pârâtă prin întâmpinare, arătând în primul rând faptul că, prin interpretarea art.1 alin.1 din Decretul nr. 167/1958, prescripţia extinctivă poate fi definită ca fiind stingerea acelei componente a dreptului la acţiune care este posibilitatea titularului dreptului subiectiv de a obţine obligarea subiectului pasiv la executarea obligaţiei corelative sau la recunoaşterea dreptului subiectiv contestat, datorită nesesizării organului de jurisdicţie în termenul prevăzut de lege.

Termenul general de prescripţie, aplicabil tuturor acţiunilor personale, indiferent de izvorul concret al raportului juridic obligaţional, este cel instituit de art.3 alin.1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, fiind de 3 ani.

Excepţia prevăzută de art. 3 alin.2, invocată de pârâtă, se aplică exclusiv raporturilor ce izvorăsc din asigurare, excepţia fiind ca regulă de strictă interpretare şi aplicare. Astfel, instanţa arată că în cauza de faţă nu are aplicabilitate această normă legală, pretenţia dedusă judecăţii, respectiv regresul asigurătorului împotriva persoanei vinovate, izvorând prin subrogaţie dintr-un raport juridic născut  între părţi ca urmare a săvârşirii de către pârâtul E., în calitate de prepus al pârâtei persoană juridică, a unui fapt juridic ilicit.

Având în vedere aceste considerente, instanţa constată că raportul juridic nu izvorăşte din contractul de asigurare încheiat de reclamantă, în calitate de asigurător, cu asiguratul său, al cărui bun a fost avariat prin accidentul provocat de pârât, ci din chiar raportul juridic dintre asigurat şi pârât deoarece asiguratorul, potrivit art. 22 din Legea nr.136/1995, se subrogă prin plata indemnizaţiei în drepturile persoanei păgubite, împotriva celui răspunzător de producerea avariilor la autoturismul asigurat.

În cauza de faţă prezintă interes momentul la care a început să curgă acest termen de 3 ani, şi anume data când s-a născut dreptul la acţiune, conform art.7 alin.1 din acelaşi act normativ.

Având în vedere că temeiul legal al actiunii reclamantilor îl constituie dispozitiile art.998-999 şi 1000 alin.1 Cod civ., care reglementează răspunderea civilă delictuală, instanta constată că dreptul la acţiune al reclamantei s-a născut la data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea, potrivit art. 8 alin.1 din Decretul nr. 167/1958.

Pentru a stabili această dată, având în vedere şi considerentele anteriore referitoare la raportul juridic dedus judecăţii, instanţa va reţine exclusiv data când păgubitul din acest raport juridic, adică asiguratul, a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba şi pe cel răspunzător de ea, aceasta fiind cel târziu data înştiinţării asiguratorului – 19.08.2004 (fila 34).

Având în vedere că potrivit dispoziţiilor normei speciale – art.22 din Legea nr. 136/1995 – are loc o subrogaţie legală în drepturile persoanei păgubite, împotriva celui răspunzător de producerea avariilor la autoturismul asigurat, reclamanta asigurător dobândeşte creanţa plătită cu toate drepturile şi accesoriile ei.

Rezultă deci că, prin subrogaţie, potrivit regulilor generale care se aplică în lipsa unor norme speciale derogatorii, asiguratorul preia dreptul născut deja în patrimoniul asiguratului său şi nu se naşte un alt drept la momentul la care se face plata despăgubirii.

Faptul că prin Decizia nr. XXIII/19.03.2007 (publicată în M.Of. nr.123/15.02.2008), pronunţată de ÎCCJ-Secţiile Unite în soluţionarea unui recurs în interesul legii, s-a stabilit că natura juridică a acţiunii în regres exercitată de asigurător (societate de asigurare) împotriva persoanelor culpabile de producerea unui accident este comercială, iar nu civilă, nu schimbă cauza, respectiv fundamentul juridic al pretenţiilor, aceasta fiind răspunderea civilă delictuală a persoanei vinovate.

Faptul că, prin subrogaţie legală, asiguratorul, care desfăşoară această activitate cu titlu de continuitate, activitatea sa fiind pur comercială, şi orice act fiind prezumat ca fiind comercial potrivit art. 4 Cod com., dobândeşte un drept născut dintr-un raport juridic civil în baza legii – art.22, imprimă caracterul comercial al acţiunii în regres. Astfel, dreptul este acelaşi, schimbându-se numai natura sa, fără a se crea un drept nou.

Instanţa arată că această interpretare este atât în litera legii, dar şi în spiritul acesteia, intenţia legiuitorului fiind aceea de a sancţiona pasivitatea creditorului. Prin coroborarea dispoziţiilor art. 3 alin.2 din Decretul nr. 167/1958, art. 22 din Legea nr.136/1995 şi art. 8 alin.1 din Decretul nr. 167/1958 analizate anterior, instanţa constată că legiuitorul a reglementat în mod echitabil situaţia arătată, astfel: asiguratul are la dispoziţie 2 ani pentru a-şi realiza creanţa izvorâtă din contractul de asigurare (art. 3 alin.2), pentru ca asigurătorului să-i mai rămână cel puţin 1 an până la împlinirea termenului de prescripţie ce curge împotriva titularului dreptului de creanţă şi a oricărei persoane care îl dobândeşte şi în favoarea persoanei vinovate (art. 3 alin.1). În acest mod pasivitatea asiguratului nu va afecta în vreun fel dreptul asigurătorului.

Având în vedere că prescripţia extinctivă, astfel cum s-a arătat, este o sancţiune îndreptată împotriva pasivităţii titularului dreptului subiectiv, instanţa arată că stabilirea de către instanţă a momentului începutului prescripţiei în sensul arătat anterior nu îndreptăţeşte reclamanta să invoce faptul că instituţia prescripţiei ar fi deturnată de la finalitatea ei pe motiv că numai din momentul plăţii indemnizaţiei asigurătorul poate exercita acţiunea în regres.

În speţă, reclamanta a avut la dispoziţie suficient timp pentru a acţiona împotriva persoanei responsabilă de producerea pagubei, având în vedere că la data de 19.08.2004 a fost înştiinţată de către asiguratul său (fila 34), iar la data de 16.08.2008 s-a deschis dosarul de daună întocmindu-se procesul-verbal de constatare a avariilor (fila 21).

Faptul că plata despăgubirii a fost făcută un an mai târziu, la 25.08.2005, potrivit OP nr. 8341/25.08.2005 (fila 20), nu poate fi opus pârâţilor, reclamanta neputându-şi invoca propria culpă potrivit principiului „nemo auditur propriam turpitudinem allegans” (nimănui nu îi este îngăduit să se prevaleze de propria incorectitudine sau imoralitate pentru a obtine protectia judiciară a unui drept).

Instanţa constată astfel că s-a împlinit termenul general de 3 ani, modul de calcul al acestuia făcându-se cu respectarea art.101 alin.3 Cod proc.civ., astfel că acţiunea reclamantei, introdusă la instantă la 9.07.2008, este prescrisă.

Pentru aceste motive, instanţa urmează să admită excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei, care, fiind o excepţie peremptorie, va împiedica judecata cauzei pe fond, instanţa urmând a respinge cererea ca prescrisă.

Potrivit art. 274 alin.1 Cod proc.civ., instanţa va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către pârâţi.

Domenii speta

Spete similare