Concordanţa dintre faptele sesizate prin rechizitoriu şi încadrarea juridică a acestora

Sentinţă penală 83 din 24.04.2013


Prin sentinţa penală nr. 83 pron. la data de 24.04.2013 de Tribunalul Olt în dosarul nr.  8241/104/2012 în baza art. 9 alin. 1 lit. b din legea nr. 241/2005  rap. la art. 41 alin. 2 C.p. cu  aplicarea art. 74  alin. 1 lit. a C.p. rap. la art. 76 alin. 1  lit. d  C.p. a fost condamnat  inculpatul S.  F.  la pedeapsa principală a închisorii.

În baza art.76 alin. 3 C.p. rap. la art. 65 alin.1 şi 3 C.p. s-a înlăturat aplicarea pedepsei complementare de interzicere de drepturi.

În baza art. 81 alin.1 C.p. şi  art. 82 alin. 1 C.p. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale a închisorii.

S-au  pus în vedere inculpatului prevederile art. 83 şi 84 C.p.

În baza art. 71 alin. 2 C.p. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II-a (de a fi ales), lit. b (de a ocupa funcţii ce implică exerciţiul autorităţii de stat) şi lit. c(dreptul de a ocupa funcţia de administrator de societăţi comerciale) C.p.

În baza art. 71 alin. 5 C.p. s-a dispus suspendarea  executării acestei pedepse accesorii pe durata  termenului de încercare.

A fost obligat  inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC M  J S Srl la plata  sumei de  5.557 lei cu titlul de despăgubiri  pentru daune materiale reprezentate de T.V.A. datorat  şi la plata obligaţiilor fiscale accesorii  constând în majorări  şi penalităţi de întârziere , cu începere din ziua următoare scadenţei şi până la stingerea debitului, către partea civilă M.F.P.- A.N.A.F. – D.G.F.P. Olt.

S-a constatat în contul acestor obligaţii că inculpatul a achitat suma de 1.000 de lei.

În baza art. 10 din legea nr.241/2005 s-a  dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor inculpatului şi părţii responsabile civilmente în vederea reparării prejudiciului părţii civile până la concurenţa obligaţiilor civile, rămase după plata parţială, menţionate mai sus.

A fost obligat  inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de  1.700 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 de lei reprezintă cotă parte din onorariul de avocat din oficiu avansat Baroului Olt,  conform delegaţiei nr. 12/2013 din 9.01.2013 emisă de acesta.

Pentru a se pronunţa această  sentinţă s-au avut în vedere cele ce urmează : ,,Prin rechizitoriul procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt cu  nr. 717/P/2011 emis la data de 20.12.2012 a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi a fost  trimis în judecată inculpatul Soare Florin  pentru comiterea faptei de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 21 lit. b din legea nr. 241/2005.

În motivarea actului de sesizare a instanţei se arată că în  mod repetat la diferite intervale de timp inculpatul în calitate de administrator al firmei SC M. J. S. Srl  în lunile  iunie 2009 şi noiembrie 2009 nu a evidenţiat în contabilitatea firmei operaţiunile comerciale constând în achiziţii intracomunitare de mărfuri în cuantum de 17.250,93 lei  şi a veniturilor impozabile realizate din vânzarea acestora în cuantum de 28.602,59 lei  şi a cheltuielilor aferente,cauzând bugetului statului un prejudiciu de 8.502 lei din care TVA 5.557lei,majorări de întârziere 2.111lei şi penalităţi 834 lei.

 Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Olt la nr.  8241/104/2012.

 La prima înfăţişare  instanţa de faţă a procedat la verificarea regularităţii rechizitoriului în raport de obligaţia impusă de art. 300 alin. 1 şi 2 C.p.p. De aceea, prin raportare  la prevederile art. 263 alin. 1 C.p.p. privind cuprinsul rechizitoriului(care se referă atât la prezentarea faptei penale şi a încadrării juridice a acesteia)  instanţa a constatat că înţelesul noţiunii de regularitate a rechizitoriului include şi pe aceea a corespondenţei între fapta menţionată în acest act de sesizare a instanţei şi încadrarea juridică a acesteia. Ori sub acest aspect instanţa a constatat că  în descrierea faptei  penale se regăsesc acte materiale care întrunesc condiţiile formei continuate a faptei penale de evaziune fiscală prevăzută de art. 41 alin 2 C.p. şi ,în consecinţă, a  luat act de precizarea făcută de procurorul de şedinţă la termenul din data de  25 febr. 2013 cu privire la încadrarea juridică ce să corespundă acestei cerinţe,  anume  aceea de la art. 9 alin. 1 lit. b din legea  nr. 241/2005 rap. la art. 41 alin.  2 C.p. dar şi că astfel a fost înlăturată  neregularitatea în cauză. Nu putem fi de acord că  această neregularitate poate fi îndreptată doar pe calea schimbării de încadrare juridică prevăzută de art.334 C.p.p. deoarece, după cum s-a arătat, noţiunea de regularitate ce se tinde a fi  realizată pe calea procedurii prevăzută de  art. 300 C.p.p. include şi asigurarea corespondenţei dintre fapta descrisă şi încadrarea juridică a acesteia,atâta timp cât aceste elemente sunt prevăzute a fi în conţinutul rechizitoriului reglementat de art. 263 alin. 1 C.p.p. Mai mult , susţinem ideea că poate face obiect al schimbării de încadrare juridică doar o încadrare juridică dată faptei sesizată, rezultată în urma  verificării regularităţii  rechizitoriului  conform art. 300  alin.1 şi 2 C.p.p., ce poate avea loc pe baza elementelor de fapt cu valoare de probe ce reies din cercetarea judecătorească ori doar din probele administrate la urmărirea penală când această cercetare nu are loc, conform art. 3201  C.p.p.,  Nu în ultimul rând , trebuie remarcat faptul că de încadrarea juridică a faptei penale ce se  cere a fi verificată operativ la prima înfăţişare pe calea procedurii prevăzută de art. 300 alin. 1 şi 2 C.p.p.,privind verificarea sesizării instanţei, depinde rezolvarea unor chestiuni de competenţă ori de aplicare a unor norme procedural –material penale, precum cea prevăzută de art. 3201 C.p.p. privind recunoaşterea vinovăţiei care impune un termen de condiţie(până la începerea cercetării judecătoreşti) cu privire la declaraţia dată de inculpat în acest sens.

La termenul de judecată din data de 8 aprilie 2013 instanţa a luat act în condiţiile art.3201 alin.1, 2 şi 3 C.p.p. de declaraţia inculpatului prin care acesta recunoaşte vinovăţia  prin aceea  că arată că  recunoaşte fapta penală de evaziune fiscală şi este de acord ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale pe care le cunoaşte şi le însuşeşte şi nu solicită alte probe noi  ,cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere.

Cu privire la această declaraţie a  inculpatului instanţa a  constatat că sunt întrunite  condiţiile  normei procedural-penale incidentă deoarece  acest act de procedură a avut loc până la începerea cercetării judecătoreşti şi, în plus, conţinutul său corespunde cerinţelor normei arătate.

 Ca urmare, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi pe baza probelor în circumstanţiere instanţa a reţinut situaţia de fapt în sensul că inculpatul  în calitate de administrator al firmei menţionate a efectuat două achiziţii intracomunitare de bunuri. Astfel,  în data de 20.06.2009 a achiziţionat cantitatea de 21.100 Kg pepeni în valoare de 2625 euro de la firma A. I. E. L.  din G. conform  facturii nr. 31 din 20.06.2009  iar această marfă a fost transportată de Sc L. Srl . De asemenea, s-a mai reţinut că în data de 26 nov.2009 tot în această calitate inculpatul a achiziţionat cantitatea de 20.630 Kg varză ambalată, în valoare de 1.444,10 euro, de la firma ET S. . K. /P. din B. conform facturii nr. 5 din 26.11.2009 ,marfă care a fost transportată de furnizor. S-a mai reţinut că inculpatul nu a îndeplinit obligaţia ce îi revenea în calitatea menţionată de a înregistra în evidenţa contabilă şi de a declara la organul fiscal în termen aceste două achiziţii ,urmarea fiind aceea că a produs  bugetului statului un prejudiciu reprezentat de T.V.A.–ul aferent neachitat dar şi prin întârzierea în plată pentru care se datorează majorări, la care se adaugă penalităţi în cuantumurile menţionate mai sus.

Ca probe în acest sens se reţin  elementele de fapt ce rezultă din declaraţia inculpatului de recunoaştere a vinovăţiei în coroborare cu constatările şi concluziile din  procesul verbal întocmit de Garda financiară secţia Olt la data de 6.07.2011 cu nr. 802.911/011 şi  din raportul de expertiză contabilă,fără număr şi dată, întocmit de C. A. în dosarul penal nr. 717/P/2011 în care se confirmă constatările de mai sus.

Faptele comise de către inculpat în cursul lunilor iunie 2009 şi nov. 2009 se constată că întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată  prevăzută de art. 9 alin. 1lit. b  din legea nr. 241/2005 rap. la art.41 alin. 2 C.p. Sub aspectul laturii obiective se reţin actele materiale ale inculpatului omisive sub aspectul obligaţiei de evidenţiere a operaţiunilor şi a veniturilor realizate ce constituie inacţiunea ce reprezintă elementul material prezentate mai sus la un interval de timp între acestea de circa 4 luni ce corespunde acestei forme a unităţii legale infracţiune ,acte materiale care  realizează fiecare conţinutul constitutiv al infracţiunii de evaziune fiscală în condiţii de identitate de persoană a inculpatului. Sub aspectul laturii subiective  se reţine vinovăţia inculpatului sub aspectul intenţiei directe dată de faptul că în raport de conduita sa acesta nu doar că a prevăzut rezultatul material şi anume prejudicierea  bugetului statutului ci şi că l-a urmărit dar şi că inacţiunile  ce reprezintă elementul material al infracţiunii  se află  în unitate de rezoluţie infracţională. Într-adevăr, se constată că încă de la debutul activităţii infracţionale inculpatul  nu doar că a prevăzut dar că a şi luat  hotărârea  infracţională unică de  urmări  scopul ilicit de a  prejudicia bugetul statului prin ambele omisiuni de a face înregistrările contabile ale operaţiunilor comerciale şi veniturilor realizate.

 De aceea ,instanţa va rezolva acţiunea penală prin condamnarea inculpatului.

 La individualizarea pedepsei ce va fi aplicată inculpatului instanţa are în vedere criteriile cu caracter general prevăzute de art.72 alin.1 Cp  între care  modalitatea de comitere a infracţiunii, forma continuată a acesteia ,nivelul relativ redus al prejudiciului dar şi circumstanţele cu caracter personal între care conduita corespunzătoare a acestuia în raporturile din colectivitatea de domiciliu şi situaţia familială de a avea în întreţinere soţia şi 2 copii, aşa cum rezultă din caracterizarea emisă de primăria oraşului Scorniceşti jud. Olt cu nr. 5151 din 22.04.2013, ca şi lipsa antecedentelor penale . Împrejurării referitoare la buna conduită a inculpatului anterior  comiterii infracţiunii, instanţa îi va da valoarea juridică de circumstanţă atenuantă prevăzută de normele cu caracter dispozitiv de la art. 74 alin.1 lit. a C.p. pentru  a se ajunge la realizarea scopului preventiv al pedepsei principale în raport de nivelul său.

 În baza art.76 alin. 3 C.p. rap. la art. 65 alin.1 şi 3 C.p. se va  înlătură aplicarea pedepsei complementare de interzicere de drepturi ca urmare a faptului reţinerii circumstanţei atenuante şi al situării nivelului pedepsei principale sub  nivelul de 2 ani închisoare.

Continuând operaţiunea de individualizare a pedepsei instanţa constată că că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art.81 alin. 1 Cp pretinse de această normă pentru  a se dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale. Astfel , nivelul pedepsei principale a închisorii este  sub  3 ani,inculpatul nu are antecedente penale iar în raport de criteriile de individualizare menţionate mai sus se impune constatarea că scopul  acestei sancţiuni se realizează în mod cert fără executarea efectivă a pedepsei.  De aceea, se va dispune suspendarea menţionată a executării pedepsei  cu stabilirea  termenului de încercare  conform prevederilor art. 82 alin.1 C.p. Se vor pune în vedere  inculpatului prevederile art. 83 Cp şi art. 84 Cp.

În baza art. 71 alin. 2 C.p. se va  aplica  inculpatului pedeapsa accesorie de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II-a (de a fi ales), lit. b (de a ocupa funcţii ce implică exerciţiul autorităţii de stat) şi lit. c(dreptul de a ocupa funcţia de administrator de societăţi comerciale) C.p. pe baza legăturii  existentă între  infracţiunea de faţă şi prerogativele ce revin în baza drepturilor enumerate mai sus. Pentru argumentul contrariu (adică al lipsei unei astfel de legături) nu se vor interzice cu titlul de pedeapsă accesoriu restul drepturilor  prevăzute la art. 64 alin. 1 Cp.

În baza art. 71 alin. 5 C.p. se va dispune suspendarea  executării acestei pedepse accesorii pe durata  termenului de încercare.

Sub aspectul laturii civile a procesului se constată că sunt întrunite condiţiile răspunderii delictuale atât pentru fapta proprie în cazul inculpatului cât şi pentru fapta altuia în cazul persoanei juridice societate comercială în calitate de comitent pentru prepusul său (inculpatul de faţă),respectiv solidare a acestora  prevăzute de art. 998 , art. 999 ,art.  1000 alin. 3 şi respectiv art.  1003 din  Cod civil în vigoare la data comiterii infracţiunii. În aceste condiţii,în raport de constatările cuprinse în  procesul verbal de expertiză şi în  procesul verbal menţionate mai sus dar şi pentru faptul că inculpatul a recunoscut obligaţiile fiscale pretinse de partea civilă, instanţa va stabili  obligaţia solidară a inculpatului împreună cu  partea responsabilă civilmente SC M.  J. S. Srl de plată a  sumei de  5.557 lei cu titlul de despăgubiri  pentru daune materiale reprezentate de T.V.A. datorat  şi de plata obligaţiilor fiscale accesorii  constând în majorări  şi penalităţi de întârziere, cu începere din ziua următoare scadenţei şi până la stingerea debitului, către partea civilă M.F.P.- A.N.A.F. – D.G.F.P. Olt. În ce priveşte  penalităţile de întârziere se observă că regimul juridic al acestora este acela de  sancţiune civilă prevăzută de  legislaţia  fiscală şi anume de art. 119 şi art. 120 din OG nr.  92/2003 din Codul de procedură fiscală .

Se va constata în contul acestor obligaţii inculpatul a achitat suma de 1.000 de lei , aşa cum rezultă din  chitanţa  seria TSB nr. 4194194 din 22.04.2013 emisă de  Trezoreria mun. Slatina.

În baza art. 10 din legea nr.241/2005 se va dispune măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor inculpatului şi părţii responsabile civilmente în vederea reparării prejudiciului părţii civile până la concurenţa obligaţiilor civile, rămase după plata parţială, menţionate mai sus.

În baza art. 191 alin. 1şi 3 Cpp va fi obligat  inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de  1.700 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 de lei reprezintă cotă parte din onorariul de avocat din oficiu avansat Baroului Olt,  conform delegaţiei nr. 12/2013 din 9.01.2013 emisă de acesta.”

Data publicarii pe portal:20.05.2013