Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi reclamantul Prefectul judeţului Galaţi a chemat în judecată, în temeiul art. 3 alin. 1 din Legea 554/2004 pe pârâtul Primarul municipiului Galaţi, solicitând anularea dispoziţiilor emise de acesta privind acordarea către salariaţi a sporului pentru condiţii de muncă şi a sporului pentru condiţii vătămătoare.
Cu privire la excepţia prescripţiei, instanţa constată că potrivit art. 3 alin. 1 din Legea 554/2004, „Prefectul poate ataca direct în faţa instanţei de contencios administrativ actele emise de autorităţile administraţiei publice locale, dacă le consideră nelegale; acţiunea se formulează în termenul prevăzut la art. 11 alin. 1 (adică 6 luni) care începe să curgă din momentul comunicării actului către prefect”.
Din relaţiile solicitate de la reclamant rezultă că pentru toate aceste dispoziţii, comunicate reclamantului până la 07.10.2011 inclusiv, s-a împlinit termenul de prescripţie a dreptului la acţiune de 6 luni, acţiunea fiind formulată la 18.04.2012.
Judecătoria Sectorul 1 București
anulare proces verbal de contravenţie – inadmisibilitatea capătului de cerere având ca obiect restitirea amenzii contravenționale; prescripția aplicării sancțiunii în raport de caracterul faptei contravenționale – îndeplinirea unei obligații în termenul f
Judecătoria Sectorul 1 București
Asigurare dovezi - desemnare expert judiciar
Judecătoria Mizil
Acţiune având ca obiect plângere contravenţională
Curtea de Apel Craiova
Sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, cu o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare în procedură de urgenţă.
Judecătoria Sectorul 1 București
ordonanţă de plată - despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului - activarea clauzei penale implică, în mod necesar, antrenarea răspunderii contractuale a debitorului şi rezilierea contractului dintre părţi, creanţa opusă având deci ca situaţie