Contestaţie la executare

Sentinţă civilă 352 din 26.03.2009


Pe rol solutionarea amânarii pronuntarii cauzei civile având ca obiect contestatie la executare silita, actiune formulata de contestatoarea S.C. A.M. S.R.L. împotriva intimatei S.C. I S.A.

Dezbaterile au avut loc în sedinta publica din 19.03.2009, fiind consemnate în încheierea de la acea data, când la cererea partilor instanta pentru ca acestea sa depuna concluzii scrise a amânat pronuntarea, la data de 26.03.2009 si în urma deliberarii a pronuntat urmatoarea hotarâre.

 I N S T A N T A

Deliberând asupra actiunii civile de fata:

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante la data de 16.07.2007 sub nr. 1080, contestatoarea S.C. A.M. S.R.L., RC nr. J51/764/1994, CUI 6363609, prin reprezentant legal ing. SN, a formulat contestatie la executare împotriva somatiei nr. 80/11.06.2007 si împotriva executarii silite însesi în dosarul de executare nr. 80/2007 pornita de catre Cabinetul Individual OC Executor Judecatoresc si în contradictoriu cu intimata S.C. I S.A., cu sediul în mun. B, Soseaua B - P, nr. 145, sector 1, RC nr. J40/4735/1994, CUI 5368365, solicitând sa se dispuna anularea somatiei nr. 80/11.06.2007, anularea tuturor formelor de executare efectuate în dosarul de executare mai sus mentionat, încetarea executarii silite întrucât debitul nu exista, precum si suspendarea executarii silite pâna la pronuntarea unei hotarâri în prezenta contestatie, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea contestatiei contestatoarea arata ca, în cursul anului 2006 -2007, a avut niste discutii cu intimata SC  SA în vederea achizitionarii de la aceasta a unor utilaje, ocazie cu care i-a explicat faptul ca banii pentru achizitionarea acestor utilaje îi sunt oferiti prin programul SAPARD, iar o conditie pentru achizitionarea acestor utilaje era ca societatea I sa fie agreata de catre SAPARD, iar pentru a dovedi buna credinta i-a lasat societatii un bilet la ordin care sa fie considerat un avans în conditiile în care încheia un contract si achizitiona utilajele.

Mai arata ca intimata S.C. I nu a fost agreata, iar S.C. A.M.  SRL nu a mai putut achizitiona aceste utilaje, nemaifiind încheiat nici un contract si, având în vedere aceste aspecte, este foarte clar ca biletul la ordin practic nu poate fi pus în executare, chiar daca este investit cu formula executorie, întrucât nu i-a fost livrata nici un fel de marfa în baza lui, deci este un caz clar de neexecutare a contractului.

În ceea ce priveste suspendarea executarii silite pâna la pronuntarea unei hotarâri în prezenta contestatie, apreciaza ca este o cerere cât se poate de întemeiata, întrucât  continuarea executarii ar putea-o prejudicia, iar având în vedere motivele contestatiei este foarte posibil ca executarea silita sa nu mai poata continua.

Mai arata ca motivele contestatiei vizeaza însasi existenta unui titlu executoriu valabil, mai mult cu cât titlul în baza caruia s-a început executarea silita nu este emis de o instanta, iar în conditiile în care se constata ca nu exista un titlu executoriu valabil, continuarea executarii ar putea-o prejudicia.

În dovedirea contestatiei, contestatoarea solicita proba cu înscrisuri si expertiza.

În drept, se invoca dispozitiile art. 399 si urm. C.p.civ..

Contestatia este legal timbrata.

Urmare a solicitarii instantei, la data de 01.08.2007, BEJ – OC a înaintat copii xerox de pe dosarul de executare nr. 80/2007.

Prin întâmpinare intimata S.C. I SA solicita respingerea contestatiei la executare pentru urmatoarele motive:

1. În ceea ce priveste anularea somatiei nr. 80/11.06.2007 emise de executor arata ca aceasta îndeplineste toate conditiile de forma prevazute de art. 387 C.p.civ., aceasta cuprinzând: denumirea si sediul organului de executare - Biroul Executorului Judecatoresc OC; data emiterii - 11.06.2007 si numarul dosarului de executare - nr. 80/2007; sediul debitoarei din com. B, satul M, jud. C; indicarea titlului executoriu în baza caruia urmeaza a se face executarea - Biletul la  ordin din 09.02.2007; termenul de 3 zile în care debitoarea urmeaza sa îsi execute de bunavoie obligatia din titlul executoriu si aratarea ca în caz contrar se va proceda la executarea silita; semnatura si stampila Biroului Executorului Judecatoresc  OC, iar contestatoarea nu indica eventualele motive pentru care s-ar impune anularea somatiei nr. 80/11.06.2007.

2. În ce priveste capatul de cerere privind „încetarea executarii silite întrucât debitul nu exista”, arata ca obligatia S.C. AM SRL îsi are izvorul într-o clauza penala prevazuta în Precontractul de vânzare – cumparare nr. PC/NS/280/04.07.2006 încheiat între cele doua societati.

Arata ca pentru garantarea obligatiei asumate de a semna contractul, precum si plata acestuia, contestatoarea a emis Biletul la ordin din 09.02.2007, investit cu formula executorie prin încheierea din 02.05.2007 de catre Judecatoria LG, pronuntata în dosarul nr. 586/249/2007, astfel ca între cele doua societati nu au existat doar „niste discutii”, astfel cum contestatoarea încearca sa induca în eroare instanta, minimalizând în acelasi timp forta unui contract.

Precizeaza ca referirea contestatoarei la contractul încheiat ca fiind simple discutii, denota lipsa de seriozitate a acesteia în respectarea unei conventii care are putere de lege între parti (art. 969 Cod civil), disciplina contractelor fiind un domeniu legal pentru care legiuitorul vine cu prevederi suplimentare pentru respectarea obligatiei asumate – Legea 469/2002 referitoare la unele masuri privind întarirea disciplinei contractuale.

În ceea ce priveste sustinerea contestatoarei ca nu i-a fost livrat nici un fel de marfa, iar aceasta ar reprezenta o neexecutare a contractului din partea sa, apreciaza ca este complet neîntemeiata întrucât natura juridica a sumei mentionate în cuprinsul Biletului la ordin nu este aceea de parte din pret, ci de daune interese (clauza penala) în caz de neexecutare a obligatiilor asumate de catre SC AM SRL.

De asemenea, solicita sa se observe în cuprinsul înscrisurilor pe care le depun la dosar în sustinerea întâmpinarii ca acestea demonstreaza fara echivoc faptul ca SC AM SRL si-a asumat fata de societate doua obligatii succesive, care urmeaza a fi executate una dupa alta, si anume aceea de a semna Contractul de vânzare cumparare, dupa ce a obtinut finantarea necesara, si aceea de plata a acestuia dupa ce Contractul a fost semnat.

Arata ca cele doua obligatii sunt independente si succesive, iar neîndeplinirea uneia singure dintre ele, în cazul sau neîndeplinirea obligatiei de a semna contractul de vânzare – cumparare, este suficienta pentru a naste instantaneu dreptul I de a invoca clauza penala din precontractul mentionat si de  a pune în executare Biletul la ordin.

3. Referitor la cererea de suspendare a executarii, solicita respingerea acestei cereri fata caracterul neîntemeiat al contestatiei la executare formulata de catre debitoare, solicitând, de asemenea, a se observa ca titlul în baza caruia se desfasoara executarea silita este unul valabil.

Arata ca între SC I SA, în calitate de vânzator, si SC AM SRL, în calitate de cumparator, a fost încheiat precontractul de vânzare - cumparare nr. PC/NS/280/04.07.2006 având ca obiect achizitionarea de echipamente agricole, prin care societatea contestatoare se obliga sa cumpere echipamentele agricole descrise la Anexa 1 a precontractului de vânzare cumparare: sala de muls Side by Side (paralel) Global 90i, Tanc închis tip Kryos 8.000 l, Sistem de recuperare caldura WRA- 500.

Mai arata ca, potrivit art. 2, paragraful 2 din precontract, vânzarea – cumpararea „este supusa dispozitiilor art. 1004 si art. 1007 din Codul Civil, perfectarea ei fiind afectata de o conditie suspensiva, respectiv vânzarea –cumpararea se va realiza daca cumparatorul va obtine finantarea necesara achizitionarii echipamentelor agricole mentionate, indiferent de persoana finantatorului”, iar în vederea garantarii obligatiei asumate de a semna contractul de vânzare – cumparare, potrivit art. 3, paragraful 3.1.1, contestatoarea a emis Biletul la ordin în valoarea de 49.500 EUR la cursul de schimb din ziua emiterii.

De asemenea, mai arata ca în cadrul precontractului se prevede în mod expres, potrivit articolului 3.1.1, alin. 2 ca „în cazul în care cumparatorului îi va fi aprobata cererea de finantare înaintata oricarei institutii finantatoare, în conditiile legii si acesta va achizitiona echipamentele pe care s-a angajat sa le cumpere de la vânzator de la altii, I este în drept sa retina cecul (n.n. Biletul la ordin emis în acest scop potrivit art.3.1.din acelasi contract) care a fost emis în favoarea sa, sa îl introduca la plata si sa încaseze contravaloarea lui cu titlu de daune interese”.

Astfel, Biletul la ordin care constituie titlul lor executoriu, a fost emis ca o garantie pentru respectarea de catre contestatoare a obligatiei pe care chiar aceasta si-a asumat-o, si anume aceea de a semna contractul de vânzare cumparare, în caz contrar partile stabilind ca I este îndrituita la daune interese, cuantificate de parti la suma de 49.500 EUR la cursul de schimb din ziua emiterii; aceasta suma a fost prevazuta în precontract, prin acordul partilor, cu titlu de clauza penala pentru neexecutarea obligatiei de încheiere a contractului de vânzare cumparare.

Arata ca, conditia suspensiva a obtinerii finantarii de catre Societatea AM SRL, a fost îndeplinita, moment din care contestatoarea nu mai avea nici un motiv  pentru a nu semna contractul de vânzare-cumparare si a achizitiona astfel echipamentele de la I, decât acela al relei credinte si al sustragerii cu buna stiinta de la îndeplinirea obligatiilor asumate.

Precizeaza ca, în urma unei solicitari facute la Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit, Societatea AM SRL a obtinut finantarea din fonduri Sapard pentru achizitionarea de echipamente agricole printre care se numara si cele ce fac obiectul precontractului încheiat cu aceasta, iar faptul ca SC AM SRL a obtinut finantarea, este confirmat chiar prin adresa nr. 37/19.01.2007 emisa de catre aceasta si ceea ce i se comunica însa prin aceasta adresa este ca societatea „nu a fost declarata câstigatoare în urma depunerii ofertelor la Sapard”, adresa la care este anexat un centralizator al proceselor verbale de adjudecare, document fara caracter oficial, provenind tot de la SC AM SRL.

Mai arata ca SC AM SRL încearca cu rea credinta sa induca ideea ca SC I „nu a fost agreata„ de catre Agentia Sapard sau ca „nu a fost declarata câstigatoare în urma depunerii ofertelor la Sapard”, precizând însa ca, ceea ce nu se mentioneaza în cuprinsul acestei adrese din 19.01.2007, omisiune repetata si în ceea ce priveste contestatia la executare formulata, este ca alegerea sa în calitate de furnizor era în atributul exclusiv al societatii AM SRL si ea nu este impusa de catre A.P.D.R.P., Agentia care gestioneaza fondurile Sapard, asa cum rezulta din Ghidul Solicitantului de fonduri Sapard.

De asemenea, mai arata ca prevederile legale cu privire la obtinerea finantarii Sapard sunt cuprinse în Ghidul Solicitantului Masura M 1.1.privind îmbunatatirea prelucrarii si marketingului produselor agricole si piscicole emis de catre Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale în conformitate cu anexa nr. 1 a HG 759/2006, Anexa numita „Fisa tehnica pentru masura 1.1.  Îmbunatatirea prelucrarii si marketingului produselor agricole si piscicole”, iar pentru obtinerea finantarii, potrivit subcapitolului 2.2 din Ghidul Solicitantului (pg. 13 – 16 ), se parcurg urmatoarele etape: 1. depunerea unei cereri de finantare pentru proiecte a caror valoare totala eligibila este cuprinsa între 30.000 si 4.000.000 de EUR; 2. evaluarea si selectarea cererilor de finantare potrivit criteriilor de eligibilitate, criterii care se refera strict la proiectul întocmit de catre solicitant. Conform procedurii de alocare a fondurilor Sapard, proiectul depus de catre solicitantul finantarii Sapard este analizat din punct de vedere al îndeplinirii conditiilor de eligibilitate; 3. dupa decizia de acordare a finantarii nerambursabile se va trimite beneficiarului o notificare pentru demararea realizarii proiectului tehnic si obtinerea ofertelor de lucrari, utilaje, echipamente tehnologice, etc. în vederea obtinerii avizului de principiu; 4. dupa decizia de acordare a finantarii nerambursabile va semna un contract de finantare, în conformitate cu contractul cadru de finantare al Agentiei Sapard prezentat integral în Anexa III 2; 5. în maximum 30 de zile de la semnarea contractului de finantare, beneficiarul va depune la Agentia Sapard dosarele de selectie de oferte prevazute în proiect (respectând instructiunile din Anexa IV la contract,  enumerate la pg. 64 – 65 din Ghidul Solicitantului) si declaratia de esalonare a platilor.

Precizeaza ca selectia ofertelor pentru achizitii de face de catre solicitantul finantarii Sapard, în cazul sau, de catre SC AM SRL, iar faptul ca alegerea sa în calitate de furnizor depindea în totalitate de manifestarea de vointa unilaterala a societatii AM SRL rezulta si din prevederile Ghidului Solicitantului – Masura M 1.1. privind îmbunatatirea prelucrarii si marketingului produselor agricole si piscicole emis de catre Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale; asa cum se prevede în Anexa 2 la Ghidul Solicitantului (pg.65), referitor la procesul verbal de adjudecare a ofertei câstigatoare, acesta trebuie semnat de catre membrii Comisiei de adjudecare, iar aceasta comisie este formata din Responsabilul legal al proiectului finantat de Agentia Sapard,  Responsabilul tehnic al proiectului finantat de Agentia Sapard si/sau alti specialisti tehnici; prin coroborarea acestor dispozitii cu prevederile Capitolului 2 punctul 2.1.(pg. 6-7)unde se prevede ca „solicitantul trebuie sa desemneze doi reprezentanti în relatia cu Agentia Sapard: un reprezentant numit responsabil legal (…) si un reprezentant numit responsabil tehnic”, rezulta ca membrii Comisiei de adjudecare sunt reprezentanti ai societatii care solicita finantarea, în speta contestatoarea si ei îi revenea dispozitia de alegere sau nu a societatii intimate în calitate de furnizor, aspect confirmat si prin adresa nr. 549/20.02.2007 emisa de catre Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit, Centrul Regional de Plati pentru dezvoltare Rurala si Pescuit 3 Sud Muntenia.

Arata ca, din cele demonstrate mai sus, rezulta ca societatea AM SRL a obtinut finantarea, dar a preferat sa încheie contractul de achizitionare a utilajelor agricole cu o alta societate.

Precizeaza ca societatea a fost de buna credinta în îndeplinirea obligatiilor proprii, fiind pusa la dispozitia cumparatorului oferta necesara întocmirii documentatiei de finantare, potrivit articolului 2, aliniatul 4 din contract, oferta nr. 4535A/AVS/03.10.2007 fiind transmisa societatii AM SRL din partea societatii Magellan, societate de la care S.C. I urma sa achizitioneze  utilajele care fac obiectul precontractului de vânzare cumparare, dovada transmiterii acestei oferte constituind-o confirmarea de transmitere fax din 18.10.2006.

În ceea ce priveste oferta prevenind de la societatea Magellan si nu de la SC IPSO SA, aceasta este în perfecta concordanta cu vointa partilor exprimata în precontractul de vânzare cumparare, unde la articolul 2, ultimul alineat se prevede: „Cumparatorul îsi exprima acordul expres si neechivoc ca SC I SA sa îsi substituie în calitate de vânzator orice societate din grupul Magellan, independent  de nationalitatea acesteia”, iar în temeiul acordului de livrare exprimat de catre societatea AM SRL în anexa nr. 2 la precontract, încheiata la data de 05.07.2006, S.C. I a importat echipamentele agricole ce fac obiectul precontractului de vânzare cumparare prin intermedierea societatii Magellan, în baza unei facturi proforme emise de catre Magellan pentru I SA si se afla si în prezent în antrepozit vamal.

Mai arata ca, în data de 15.01.2007, a transmis o adresa catre SC AM SRL prin care o notifica despre disponibilitatea la livrare a echipamentelor agricole si o invita ca în maxim trei zile de la receptionarea acestei adrese sa îsi execute obligatia asumata prin antecontractul de vânzare cumparare, adresa ce a fost receptionata de catre AM SRL în data de 16.01.2007, astfel cum rezulta din nota de transport Cargus cu confirmare de primire.

Precizeaza ca, întrucât societatea AM SRL nu a dat curs invitatiei sale de semnare a contractului, a transmis, în data de 05.02.2007, notificarea nr. 18 prin care relua invitatia de a se conforma obligatiilor contractuale si de a încheia contractul, precizând ca în caz contrar va introduce la plata Biletul la ordin emis ca garantie pentru neexecutarea obligatiei de încheiere a contractului de vânzare cumparare în 15 zile de la obtinerea finantarii, notificare ce a fost receptionata de catre destinatar pe fax în data de 06.02.2007 si prin posta în data de 08.02.2007, potrivit confirmarilor de primire.

Arata ca, în data de 07.02.2007, a fost transmisa o noua Notificare prin care societatea AM SRL este informata asupra intentiei de valorificare a Biletului la ordin emis de catre aceasta cu titlu de garantie pentru prejudiciul cuantificat de catre parti în precontractul de vânzare cumparare încheiat, Notificare receptionata de catre contestatoare în aceeasi zi pe fax, iar, la data de 19.02.2007, a procedat la introducerea la plata la Banca Comerciala Româna – Agentia LG a Biletului la ordin emis la data de 09.02.2007 de SC AM SRL, dar a primit refuz de încasare din lipsa totala de disponibil, situatie fata de care a procedat la punerea în executare a Biletului de ordin emis de catre SC AM SRL, investit cu formula executorie.

Precizeaza, în subsidiar, ca neexecutarea obligatiei de catre SC AM SRL de a încheia contractul de vânzare cumparare cu SC I în momentul obtinerii finantarii, a adus importante prejudicii societatii, întrucât a importat utilajele care fac obiectul contractului încheiat cu contestatoarea, suportând costurile aferente si asa cum rezulta din declaratia vamala de antrepozit nr. 1266495/20.12.2006 societatea a constituit o garantie pentru achitarea TVA - ului aferent în cuantum de 61.131 lei, astfel ca imobilizarea acestor fonduri pentru garantarea achitarii taxelor, lipsa folosintei lor, îi creeaza un prejudiciu important, acesti bani putând fi destinati unor proiecte lucrative în activitatea noastra.

Mai arata ca, în prezent utilajele se afla blocate în antrepozit vamal, antrenând costuri suplimentare de depozitare si întretinere, utilajele mentionate având o greutate de 59422,20 Kg, astfel cum rezulta din scrisoarea de transport din 30.10.2006, necesitând un spatiu vast de depozitare si în plus societatea trebuie sa suporte cheltuielile de contactare a unor noi clienti, de deplasare la sediul acestora în vederea purtarii de tratative, fiind de notorietate ca acesti potentiali clienti ai unei sali de muls, care se ocupa de productia agricola, se afla în zone de exploatare agricola, la distanta semnificativa de sediul sau din B.

În drept, intimata invoca disp. art. 969, 1066 si urm. Cod civil.

În dovedirea întâmpinarii intimata a solicitat probele cu înscrisuri si interogatoriu. Alaturat întâmpinarii intimata a atasat urmatoarele acte în xerocopie: biletul la ordin emis de SC A M SRL la data de 09.02.2007 în or. Lehliu – Gara pentru suma de 169339,50 lei; justificarea refuzului de plata a biletului la ordin emis de BCR – Agentia LG; încheierea de sedinta din 02.05.2007 pronuntata de Judecatoria LG în dosarul nr. 586/249/2007; somatia nr. 80/11.06.2007 emisa de BEJ OC în dosarul de executare nr. 80/2007; precontractul de vânzare – cumparare nr. PC/NS/280/04.07.2006 încheiat între S.C. I S.A. si S.C. A M S.R.L.; Anexele 1 si 2 la precontract; oferta nr. 4535A/AVS/03.10.2006 emisa de M; adresa din 15.01.2007 înaintata de SC I SA contestatoarei; note de transport; notificarile nr. 18/05.02.2007 si 19/07.02.2007 adresate de intimata SC I SA contestatoarei; confirmarile de comunicare a notificarilor; adresa nr. 37/19.01.2007 emisa de SC A M si centralizatorul proceselor – verbale de adjudecare; adresa nr. 549/20.02.2007 emisa de MAPDR – Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit; certificatul constatator nr. 47791/08.06.2006 emis de Oficiul National al Registrului Comertului cuprinzând date referitoare la SC I SA; Ghidul solicitantului – Programul SAPARD.

Contestatoarea SC A M SRL a formulat precizare la contestatia la executare prin care doreste doar sa clarifice si sa evidentieze prin documente câteva aspecte relevante în speta de fata:

- cu privire la termenul de 15 zile prevazut de art. 401 Cod procedura civila, învedereaza faptul ca somatia nr. 80 emisa de Biroul Executorului Judecatoresc O C a fost primita de societate în data de 22.06.2007, iar contestatia la executare a fost depusa prin posta în data de 09.07.2007, deci termenul de 15 zile se împlinea pe data de 08.07.2007, acea zi fiind duminica, considerente fata de care solicita sa se observe ca a depus contestatia la executare în termen legal.

Mai arata ca, în anul 2006, a avut niste discutii cu SC I SA în vederea achizitionarii de la aceasta a unor utilaje pentru proiectul „constructie de grajd 204 vaci de lapte, maternitate si grajd tineret, 5 platforme betonate si pod bascula, achizitie sala muls, echipamente de grajd, utilaje si 35 de juninci gestante în com. D, jud. I” si având în vedere conditiile impuse de SAPARD a organizat conform normelor o licitatie la care au participat 3 societati, oferind sala de muls, tanc racire si sistem de recuperare caldura.

De asemenea, mai arata ca SC I SA (prin societatea M) si-a prezentat oferta nr. 4535A/AVS/03.10.2006 pentru pretul de 161.500 EUR, oferta cu care a participat la licitatie alaturi de SC T A C SRL si SC T C SRL., dar având în vedere ca oferta depusa de I era cu aproape 10.000 de euro mai mare decât cea mai mica oferta, iar detaliile tehnice erau aceleasi, conform regulilor impuse de SAPARD, câstigatorul licitatiei a fost declarat SC T C SRL, SC A M SRL nu a mai putut achizitiona aceste utilaje de la I, deci nu a mai încheiat nici un contract.

Precizeaza ca societatea si-a exprimat doar disponibilitatea de a achizitiona utilaje, pâna la achizitionarea efectiva erau de parcurs niste pasi obligatorii si impusi de catre finantatorul sau Sapard, iar buna sa credinta si disponibilitatea de a avea relatii comerciale cu I s-a transformat într-o încercare a I de a obtine o suma de bani, desi între cele doua societati nu s-a concretizat încheierea vreunui contract, vina pentru acest lucru apartinând  I.

Având în vedere aceste aspecte, apreciaza ca Biletul la ordin practic nu poate fi pus în executare, chiar daca este investit cu formula executorie, întrucât nu i-a fost livrata nici un fel de marfa  în baza lui, fiind deci un caz clar de neexecutare a contractului.

Alaturat acestei cereri contestatoarea a atasat urmatoarele acte în xerocopie: procesul verbal de adjudecare a ofertei câstigatoare – procedura cerere de oferte; ofertele de participare la licitatie (oferta nr. 4535A/AVS/03.10.2006 emisa de societatea M; oferta de pret nr. 128/12.09.2006 emisa de SC T C SRL; oferta nr. 126/26.09.2006 emisa de SC T.A.T.A. A C SRL).

Prin sentinta civila nr. 956/28.11.2007 pronuntata de Judecatoria L G instanta a respins contestatia la executare.

Împotriva acestei sentinte a declarat recurs contestatoarea, iar Tribunalul C prin decizia civila nr. 357R/06.05.2008 a admis recursul si a trimis cauza spre rejudecare motivat de faptul ca instanta nu a lamurit conventia partilor privind art. 3.1.1 din precontract si daca clauza încalca legea conform art. 948, 966 C.civ., precum si daca contestatoarea si-a precizat modalitatea de selectare a ofertantilor si intimata cunostea acest lucru, daca licitatia era obligatorie pentru alegerea ofertantilor si aceasta s-a facut înainte de încheierea precontractului, daca la licitatie debitoarea putea avea mai multe posibilitati de alegere a câstigatorului licitatiei si daca alegerea câstigatorului se putea nu se putea face decât în persoana celui care a oferit pretul mai mic.

Dupa casare cauza a fost înregistrata pe rol acestei instanta la data de 23.06.2008 sub nr. 940.

Dupa casare contestatoarea prin cererea depusa la data de 02.10.2008 si-a completat motivele contestatiei aratând ca intimata a pornit executarea împotriva sa în baza unui bilet la ordin necompletat  la nici o rubrica, ci doar semnat si stampilat, ce fusese eliberat de catre contestatoare în vederea garantarii atât a obligatiei semnarii contractului cât si a platii contractului, fara a se face vreo cuantificare în bani pentru fiecare obligatie în parte.

Arata ca biletul la ordin a fost completat, fara stiinta contestatoarei, unilateral de catre SC I SA la data de 09.02.2004 în baza precontractului de vânzare cumparare nr.PC/NS/280 ce i-a fost transmis la aproape 8 luni (prin scrisoare recomandata), respectiv dupa momentul introducerii la plata si ulterior punerii în executare a biletului la ordin.

Cu privire la precontract, pot exista doua ipoteze de interpretare: ca fiind o promisiune de a contract si una ca fiind un antecontract de cumparare.

În prima ipoteza în care contractul este calificat ca fiind o promisiune de a contracta, în conformitate cu art. 948 pct.4 raportat la art. 966 C.civ. contractul are o cauza licita, însa atâta timp cât creditoarea nu a fost desemnata câstigatoarea licitatiei, încheierea contractului de vânzare cumparare nu mai este posibila deoarece ar fi avut la baza o cauza ilicita.

Creditoarea nu trebuia sa ajunga la concluzia ca s-a perfectat vânzarea cumpararea utilajelor, chiar daca s-a obtinut finantarea SAPARD, deoarece aceasta operatiune trebuia organizata conform OG 34/2006, lucru care s-a si întâmplat, iar la licitatie a participat si intimata, dar câstigatoare a fost o societate care a oferit un pret mai mic.

Arata ca atunci când este aleasa cea mai buna oferta, sunt avute în vedere ambele componente ale ofertei, însa la oferte egale din punct de vedere tehnic, este aleasa cea mai  ieftina.

Se apreciaza ca art.3.1.1 din contract cu privire la suma de 49.500 euro, are o cauza ilicita, iar S.C. I S.A. nu-l poate opune partilor cu privire la obligatia încheierii contractului numai în baza finantarii obtinute, în conditiile în care, desi cunostea procedura legala, nu a venit cu cea mai buna oferta.

În cea de-a doua ipoteza în care contractul este calificat ca fiind un antecontract de cumparare, în conformitate cu art.948 pct.4 si art.966 C.civ. încheierea contractului are o cauza ilicita, deoarece s-au obligat la cumpararea unor utilaje fara a avea în vedere ca aceasta obligatie trebuia sa subziste fata de cel care câstiga licitatia si în aceasta situatie obligatia fondata pe o cauza neilicita nu poate avea nici un efect, astfel ca nici art. 3.1.1 din precontract nu poate produce nici un efect.

În replica intimata la data de 04.12.2008 a formulat întâmpinare fata de cererea completatoare a motivelor contestatiei invocând exceptia inadmisibilitatii analizarii în prezenta cauza a valabilitatii biletului la ordin, întrucât în temeiul art.62 coroborat cu art.106 din Legea 58/1934, pentru lipsa uneia din mentiunile obligatorii ale Biletului la ordin, contestatoarea avea la îndemâna calea de atac speciala a opozitiei la executare, care nu a fost exercitata în termenul legal.

Se arata ca art. 62 din Legea 58/1934, impune ca exceptiile de nulitate a titlului sa fie invocate doar pe calea opozitiei la executare formulate în termenul de decadere de 5 zile de la primirea somatie de executare, însa contestatoarea a formulat doar o contestatie la executare si doar dupa 15 zile de la comunicarea somatiei de executare, fiind astfel decazuta din termenul de a formula critici cu privire la valabilitatea Biletului la ordin.

Arata ca, titlul executoriu îndeplineste toate conditiile de valabilitate impuse de lege, fiind completat în temeiul si litera unui contract încheiat între parti, astfel cum se recunoaste si de catre contestatoare.

De asemenea si precontractul de vânzare cumparare întruneste toate conditiile de validitate, inclusiv aceea de a avea o cauza licita si prin urmare are puterea unei legi fata de parti conform dispozitiilor art.969 C.civ.

Precontractul de vânzare cumparare mentionat mai sus reprezinta o promisiune de contract cu caracter sinalagmatic prin care ambele parti se obliga sa încheie un contract de vânzare cumparare pentru echipamentele agricole – sala de muls, iar obligatia neexecutata de catre contestatoare este cea cuprinsa în acest precontract de vânzare cumparare, singurul pentru care se poate analiza existenta unei cauze licite, astfel ca sustinerile contestatoarei ca acest precontract ar avea o cauza neilicita se bazeaza pe invocarea proprie sale culpe.

Precizeaza ca vointa partilor cu privire biletul la ordin este aceea de a constitui o garantie a executarii de catre contestatoare a clauzei penale înserate în art. 3.1.1 alin.2 din precontractul de vânzare cumparare încheiat între parti, rezultând în mod clar vointa exprimata de catre contestatoare, ca biletul la ordin sa fie introdus la plata în cazul în care nu îsi îndeplineste obligatia de a încheia contractul de vânzare cumparare, iar natura juridica a sumei mentionate în cuprinsul Biletului la ordin, nu este aceea de parte din pret, ci de daune interese (clauza penala) în caz de neexecutare a obligatiilor asumate de catre contestatoare.

De asemenea arata ca chiar din cuprinsul contractului reiese faptul ca contestatoarea si-a asumat doua obligatii succesive, respectiv aceea de a semna contractul de vânzare cumparare, dupa ce a obtinut finantarea necesara, si aceea de plata acestuia dupa ce contractul a fost semnat, potrivit art. 3.1.1 alin.2.

Arata ca, sustinerile contestatoarei ca ar fi fost obligata la alegerea unui anumit furnizor pentru echipamentele agricole potrivit OUG 34/2006 sun nereale si nesustinute de mijloace de proba, întrucât:

-pentru alegerea furnizorului echipamentelor sala de muls, tanc de racire, sistem de recuperare caldura, nu a fost organizata nici o licitatie, asa cum a firma contestatoarea, iar din procesul verbal de adjudecare a ofertei câstigatoare din data de 05.10.2006 depus de contestatoare rezulta ca procedura de adjudecare este cererea de oferte si nu licitatia.

-potrivit art.124 din OUG 34/2006, dreptul de aplicare a procedurii de atribuire prin cerere de oferte exista numai în cazul în care contractul de furnizare are o valoare mai mica de 40.000 euro, iar din procesul verbal de adjudecare a ofertei câstigatoare din 05.10.2006 rezulta ca valoarea echipamentelor  este de 150.000 euro si prin urmare în mod evident nu se aplica aceasta Ordonanta privind achizitiile publice întrucât chiar prin adresa de la APDRP  nr.549/20.02.2008 se prevede ca s-a aplicat procedura selectiei de oferte, astfel ca rezulta ca OUG 34/2006 nu era aplicabila în cazul contestatoarei.

-legislatia achizitiilor publice este aplicabila doar contractelor pentru care finantarea din partea Sapard depaseste procentul de 50%, conditie obligatorie prevazuta de art.9 din OUG 34/2006.

-legislatia achizitiilor publice devine obligatorie pentru proiectele Sapard doar dupa aderarea la Uniunea Europeana din anul 2007, iar la momentul alegerii furnizorului de echipamente de catre reprezentantii contestatoarei nu se aplica OUG 34/2006.

Arata ca OUG 34/2006 devine aplicabila doar începând din luna martie 2007si doar pentru contracte care beneficiaza de cofinantare mai mare de 50% în cadrul proiectului Sapard, astfel cum rezulta din comunicatul de presa din 04.06.2007 emis de APDRP care gestioneaza fondurile Sapard si din declaratia directorului al APDRP aparuta în mass media în data de 05.06.2007.

Precizeaza ca alegerea ofertei câstigatoare este un act care depinde de vointa executiva a contestatoarei, este efectuata printr-o simpla selectie de oferte, pentru care nu exista o autoritatea contractanta, care parcurge o procedura de selectare si atribuire a contractelor. Arata ca Sapard nu implica si nu cenzureaza alegerea furnizorilor pentru proiectele aprobate atâta timp cât este aleasa o oferta care sa respecte datele tehnice si raportul calitate pret.

Prin încheierea de sedinta din 27.09.2007 pronuntata în dosarul civil nr. 1426/249/2007 a Judecatoriei LG s-a dispus suspendarea provizorie a executarii silite începuta în dosarul de executare nr. 80/2007 al BEJ O C (atasat), iar prin încheierea de sedinta din 14.11.2007 data în dosarul initial s-a dispus si suspendarea propriu zisa a executarii silite.

În cauza s-a administrat proba cu înscrisuri, interogatoriul reciproc al partilor, luându-se un interogatoriu din oficiu ambelor parti. În privinta dispozitiilor instantei de casare (obligatorii pentru instanta de fond) privind consultarea unui expert s-a apreciat ca aceasta era conditionata de insuficienta probatoriului, astfel ca nu a mai fost util, fiind solicitate raspunsuri de la APDRP cu privire la întrebarile ce trebuiau lanurite.

Instanta, analizând actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:

 Între contestatoarea S.C. A M si intimata S.C. I S.A (devenita ulterior SRL) s-a încheiat la data de 04.07.2006, Precontractul de vânzare – cumparare nr. PC/NS/280/04.07.2006, prin care contestatoarea s-a obligat sa cumpere, iar intimata sa vânda echipamentele agricole descrise în Anexa 1 si cuprinzând Sala de muls Side by Side Global 90 i; Tanc închis tip Kryos 8000 l, clasa B II; Sistem de recuperare caldura – WRA 500, în schimbul unui pret de 164.950 Euro exclusiv TVA.

 Parte integranta din precontract este si Anexa 2, cuprinzând procesul – verbal de acceptare, încheiat la 05.07.2006, cumparatorul stabilind ca echipamentele prezentate sunt în conformitate cu specificatia tehnica descrisa în Anexa 1 si accepta ca vânzatorul sa îi livreze aceste echipamente.

Potrivit art. 2 al.2, 3 si 6 din precontract, vânzarea cumpararea echipamentelor este supusa conditiei suspensive a obtinerii finantarii necesare achizitionarii echipamentelor de catre contestatoare indiferent de persoana finantatorului cu conditia ca sursa finantarii sa fie legala, iar cumparatorul si-a exprimat acordul expres si neechivoc ca SC I sa îsi substituie, în calitate de vânzator, orice societate din grupul M.

 Prin art. 3 pct. 3.1.1 din precontract partile au prevazut ca la data semnarii precontractului cumparatorul va garanta obligatia asumata de a semna contractul de vânzare – cumparare, precum si plata contractului prin emiterea unui Bilet la ordin în favoarea SC IPSO a carui valoare este de 49.500,00 EURO exclusiv TVA (19 %) la cursul de schimb al EUR din ziua emiterii cecului.

Fata de prevederile art. 6 al. 2 din precontract, mentionate mai sus, grupul M (actionar al SC I SA - potrivit certificatului constatator emis de ONRC) a emis Oferta nr. 4535A/AVS/03.10.2006 (sala de muls, tanc de racire si recuperator), oferta ce i-a fost comunicata la data de 18.10.2006 societatii contestatoare prin fax, potrivit confirmarii de la fila 35 din dosar initial. 

Având în vedere procesul – verbal de acceptare din Anexa 2, intimata SC I a importat echipamentele agricole ce fac obiectul precontractului, prin intermedierea societatii M, potrivit declaratiei vamale din 30.10.2006 existenta la fila 129 din dosar initial (tradusa din limba germana de un traducator autorizat).

Fata de aceasta situatie, prin adresa din 15.01.2007, intimata vânzatoare a invitat-o pe contestatoarea cumparatoare la sediul societatii pentru semnarea contractului de vânzare - cumparare si livrarea echipamentelor în termen de 3 zile de la primirea adresei, dar cum contestatoarea nu a dat curs invitatiei, intimata a emis notificarile nr. 18/05.02.2007 si 19/07.02.2007, comunicate contestatoarei prin fax, potrivit confirmarilor de la dosar.

Prin adresa nr. 37/19.01.2007 contestatoarea SC A M o informeaza pe intimata ca aceasta nu a fost declarata câstigatoare în urma depunerii ofertelor la SAPRAD, comunicându-i si centralizatorul proceselor – verbale de adjudecare (valori eligibile SAPARD - Dosare achizitii), câstigatorul licitatiei fiind SC T C SRL. 

Potrivit clauzei de la art. 3, pct. 3.1.1., la data de 09.02.2007, în or. L G, contestatoarea cumparatoare SC A M SRL a emis biletul la ordin pentru suma de 169.339,50 lei, în favoarea intimatei vânzatoare SC I SA, scadent la data de 19.02.2007.

La data de 22.02.2007, biletul la ordin a fost refuzat la plata de catre BCR – Agentia L G din lipsa de disponibil.

Fata de aceasta situatie, la cererea intimatei biletul la ordin a fost învestit cu formula executorie prin încheierea de sedinta din 02.05.2007 pronuntata de Judecatoria L G în dosarul nr. 586/249/2007, formându-se dosarul de executare nr. 80/2007 al BEJ O C, dosar în care, la data de 11.06.2007, s-a emis somatia nr. 80 prin care SC A M SRL era somata ca în termen de 3 zile de la primirea somatiei sa achite suma de 176.379 lei.

Înainte de analiza motivelor contestatiei se retine ca prin cererea initiala contestatoarea a invocat trei motive principale (privind finantarea de la Sapard de care intimata avea cunostinta, caracterul biletului la ordin, neexecutarea contractului si valabilitatea titlului executoriu) care au fost dezvoltate succint, motivele fiind dezvoltate atât prin motivele de recurs, concluzii scrise, cât si cu ocazia cerererii precizatoare dupa casare. Din aceasta perspectiva având în vedere ca, contestatoarea a dezvoltat argumentele aduse prin motivele initiale, instanta apreciaza neântemeiata sustinerea intimatei constând în aceea ca, contestatoarea a invocat alte motive ale contestatiei încalcându-se principiul disponibilitatii.

În plus se retine ca prin comunicarea tuturor cererilor indiferent de titulatura acestora, intimatei, aceasta a beneficiat de un proces echitabil ca si garantie prev. de art. 6 din CEDO, care cuprinde ca si componenta principiul egalitatii armelor, care implica dreptul si obligatia de a oferi fiecarei parti posibilitatea de a-si prezenta cauza în cadrul unei dezbateri contradictorii si în conditii care sa nu o plaseze în dezavantaj net fata de adversarul sau din proces.Acest principiu cuprinde posibilitatea de a combate argumentele invocate de partea adversa cu respectarea principiului contradictorialitatii.

 În privinta Precontractului de vânzare – cumparare nr. PC/NS/280, astfel cum rezulta din raspunsul ambelor parti la interogatoriul luat din oficiu de instanta (întrebarea nr. 1) acesta a fost încheiat prin corespondenta prin receptionarea de catre contestatoare a ofertei facuta de catre intimata (art. 35 C.com.) si contrar sustinerilor contestatoarei precontractul a fost încheiat la 04.07.2006 potrivit raspunsului la întrebarea nr.1 si 17 din interogatoriul luat de intimata – fila 120,124. Sustinerile contestatoarei în sensul semnarii si stampilarii contractului  doar pe ultima pagina si remiterea unui exemplar abia în octombrie 2007 nu au sustinere probatorie, astfel ca urmeaza a fi înlaturate, sarcina probei revenind contestatoarei potrivit art. 1169 C.civ..

Precontractul dintre parti având natura juridica a unui antecontract de vânzare cumparare, ce da nastere unei obligatii de a face în sarcina partilor, respectiv de a încheia în viitor contractul de vânzare cumparare, se impune cu forta obligatorie partilor în privinta obligatiilor asumate (art. 969 C.civ.), nefiind susceptibil de interpretare în alta ipoteza contrar sustinerilor contestatoarei prin motivele invocate prin cererea de la fila 22,23. Desi contestatoarea sustine ca nu s-a obligat sa achizitioneze nimic (prin raspunsul la întrebarea nr.16 din interogatoriul luat de intimata) instanta retine ca prin art. 2 din precontract contestatoarea s-a obligat sa cumpere sub conditia suspensiva a obtinerii finantarii echipamentele agricole mentionate în Anexa 1, cu un pret de 164.950 Euro exclusiv TVA, având ca obligatie corelativa din partea intimatei de a vinde aceste echipamente. Totodata vor fi înlaturate apararile contestatoarei în privinta semnificatiei conditiei suspensive, care în viziunea sa priveste finantarea exclusiva prin fonduri Sapard. În acest sens se retine ca precontractul nu prevede sursa finantarii, ci doar conditia ca aceasta sa fie legala (art. 2 al.3), astfel ca, clauzele contractuale nu pot fi schimbate prin vointa unilaterala a uneia dintre parti, în sens contrar încalcându-se principiul fortei obligatorii a actului – mutus consensus mutus disensus.

Nici împrejurarea ca intimata în baza altor raporturi contractuale cu contestatoarea a fost declarata câstigatoare privind obtinerea finantarii pentru cumpararea utilajelor agricole de la aceeasi APDRP nu are relevanta în privinta sursei finantarii, întrucât aceasta licitatie a avut loc la 30.09.2009 (fila 155) si este anterioara licitatiei privind sala de muls 05.10.2006 fila 180) iar precontractul dintre parti nu cuprinde nici o prevedere privind sursa finantarii. În consecinta nerezultând din precontract sursa finantarii revenea contestatoarei sarcina dovedirii în conditiile art. 1169 C.civ. ca a adus la cunostinta intimatei modalitatea de obtinere a fondurilor prin programul Sapard precum si modalitatea de alegere a ofertantilor si criteriile în baza carora se va realiza aceasta. În consecinta desi proiectul vizat de contestatoare pentru care a demarat procedura obtinerii finantarii prin fonduri Sapard cuprindea constructie grajd, 5 platforme betonate, pod bascula, sala de muls, echipamente de grajd, utilaje si 35 juninci gestante, se deduce printr-o prezumtie simpla admisibila în conditiile art. 1203 C.civ. ca în lipsa unor dovezi contrare, este posibil ca pentru fiecare dintre echipamente contestatoarea sa obtina fonduri din surse diferite.

Nici chiar în ipoteza (nedovedita de contestatoare) în care intimata ar fi cunoscut sursa finantarii ca provenind de la APDRP, raspunderea contractuala a contestatoarei nu este înlaturata.

În acest sens disp. art. 3 pct.3.1.1. din precontractul dintre parti privind suma de 49.500 Euro nu pot fi interpretate decât ca o clauza penala si nu ca reprezentând avans al pretului echipamentelor (cum a sustinut contestatoarea prin motivele contestatiei formulate initial în cadrul dos. nr. 1080) si nici ca garantie în vederea achitarii integrale a echipamentelor (cum a sustinut contestatoarea prin raspunsul la întrebarea nr.3 din interogatoriul luat din oficiu de instanta-fila 170).

Sub acest aspect, data fiind formularea clauzei susaratate – garantarea obligatiei de a semna contractul si plata acestuia – urmeaza a aplica regulile de interpretare a contractelor care se face dupa intentia comuna a partilor si nu dupa sensul literal al termenilor, dându-se fiecareia întelesul ce rezulta din actul întreg (art. 977,982 C.civ.) . Astfel potrivit vointei partilor, acestea au prevazut ca în cazul în care contestatoarea va obtine finantarea si va achizitiona echipamente de acelasi gen cu cele pe care s-a obligat a le achizitiona de la intimata, de la altii, intimata este în drept sa retina biletul la ordin, sa îl introduca la plata si sa îl încaseze cu titlu de daune interese. Ori, finantarea pe care trebuia sa o obtina contestatoarea nu poate fi interpretata decât ca o conditie mixta, depinzând nu numai de vointa contestatoarei, ci si de împrejurari exterioare vointei acesteia, respectiv prezentarea a minim 3 oferte de la furnizori si încheierea contractului de finantare cu APDRP (art. 1007 C.civ.) în baza caruia urma sa obtina banii pentru achizitionarea echipamentelor. În caz contrar o altfel de interpretare ar lipsi de efect conventia partilor si ar contraveni în acest mod principiului de interpretare consacrat de art. 978 C.civ. potrivit caruia clauza contractuala se interpreteaza în sensul de a produce efecte, iar nu în sensul de a nu produce nici un efect. Faptul ca, contestatoarea a considerat acest precontract perfect valabil producator de efecte juridice rezida si din emiterea biletului la ordin în favoarea intimatei.

Drept urmare cauza precontractului încheiat de parti este una licita sub aspectul prev. art. 966 C.civ. privind scopul imediat cât si cel mediat al actului.

În plus se retine ca invocarea cauzei ilicite de catre contestatoare grefata pe lipsa de prevedere a faptului ca obligatia trebuia sa subziste fata de cel care castiga licitatia, are la baza invocarea propriei culpe, care nu poate fi folosita pentru a obtine protectia judiciara a unui drept conform principiului nemo propriam turpitudinem allegans, obligatia asumata de contestatoare de a obtine finantarea fiind una de rezultat si nu de diligenta.

În consecinta obtinând finantarea, dovada fiind încheierea contractului de finantare cu APDRP, dar cumparând aceleasi echipamente pe care s-a obligat a le cumpara de la intimata, contestatoarea si-a încalcat obligatiile asumate, astfel ca se activeaza clauza penala prevazuta, în baza careia intimata a introdus biletul la ordin la plata.

În situatia în care contestatoarea nu si-a îndeplinit obligatia asumata de a nu cumpara aceleasi produse de la alt furnizor cu banii obtinuti din finantarea pe care s-a obligat a o obtine, aceasta nu îi poate opune intimatei exceptia de neexecutare a contractului, întrucât aceasta poate fi invocata doar de catre un debitor neculpabil în îndeplinirea obligatiei sale colaterale. Caracteristica esentiala a contractelor sinalagmatice o constituie reciprocitatea si interdependenta obligatiilor ce revin partilor, împrejurarea ca fiecare dintre obligatiile reciproce este cauza juridica a obligatiei corelative implicând simultaneitatea de executare a acestor obligatii, deci posibilitatea de invocare a exceptiei de neexecutare, în cazul în care simultaneitatea nu este respectata.

Ca atare exceptio non adimpleti contractus este o sanctiune specifica a faptului ca partea care pretinde executarea obligatiei nu întelege sa-si îndeplineasca propriile îndatoriri contractuale pe care si le-a asumat. Ori partea în culpa pentru neexecutarea obligatiilor asumate este însasi contestatoarea.

Alaturi de considerentele ce preced, instanta apreciaza ca obtinerea finantarii de la APDRP s-a realizat prin procedura cererii de oferte, care presupune obtinerea a minim 3 oferte, dupa cum rezulta din procesul verbal de adjudecare a ofertei câstigatoare – fila 180 si Ghidul Solicitantului Masura 3.1. privind investitiile în exploatatiile agricole emis de catre Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale – fila 209. În acest sens se retine si adresa nr. 549/20.02.2007 emisa de MAPDR – Agentia de Plati pentru Dezvoltarea Rurala si Pescuit potrivit careia„…ofertantii sunt alesi exclusiv de catre beneficiarul Programului Sapard, iar APDRP nu intervine în procesul de selectie a ofertelor, ci verifica doar corectitudinea procesului de selectie a ofertelor primite de beneficiar, APDRP nu intervine în modul de selectare al participantilor la licitatie”, iar procedura licitatiei pentru beneficiarii privati ai Programului Sapard nu intra sub incidenta OG 34/2006, ci a Instructiunilor interne de achizitii, respectiv anexele la contractul de finantare, fila 128 dosar initial si fila 134 din dosarul prezent.

Cum alegerea ofertantului a fost lasata la latitudinea contestatoarei se prezuma în conditiile art. 1203 C.civ. ca aceasta a avut libertatea de alegere, nefiind impus criteriul alegerii ofertei cu cel mai mic pret.

În consecinta sustinerea contestatoarei potrivit careia licitatia pentru obtinerea finantarii trebuia sa îndeplineasca conditiile prev. de OG 34/2006 privind achizitiile publice este nefondata, actul normativ fiind aplicabil doar contractelor pentru care finantarea din partea Sapard depaseste 50% din valoarea proiectului, caz în care licitatia se organizeaza de autoritatea contractanta si nu de beneficiarul finantarii (art. 10 al.2 coroborat cu art. 73 si urm din OG 34/2006 în vigoare la data încheierii antecontractului între parti).

În ceea ce priveste valabilitatea titlului executoriu constituit de biletul la ordin se retine ca opozitia la executarea biletului la ordin este o cale de aparare pusa de legiutor la îndemana debitorului, pentru a se apara, pe calea exceptiilor împotriva pretentiilor creditorului  având ca scop invalidarea raportului cambial.

În vederea executarii biletului la ordin, art.61 din Legea nr.58/1934 impune investirea biletului la ordin cu formula executorie. Pe baza biletului la ordin investit cu formula executorie, creditorul poate proceda la executarea silita a debitorului.

Potrivit art.62 din Legea nr.58/1934, pe baza biletului la ordin investit cu formula executorie, creditorul are obligatia sa adreseze debitorului o somatie de plata, care se notifica conform art.90 C.p.civ., la domiciliul sau resedinta debitorului.

Potrivit aceluiasi articol, debitorul care a primit somatia de plata este în drept sa faca opozitie la executare în termen de 5 zile de la primirea somatiei, la judecatoria care a investit biletul la ordin cu formula executorie.

Biletul la ordin a fost emis pentru suma de 169.339,50 lei, la data de 09.02.2007, având scadenta la data de 19.02.2007 si locul platiii în L.

Ca atare, titlul executoriu cuprinde o creanta certa, lichida si exigibila, în sensul art.379 C.pr.civ. si mentiunii despre locul emiterii.

Conform dispozitiilor art.63 din Legea nr.58/1934, în procesele cambiale pornite, exceptiile ce pot fi invocate sunt cele privind nulitatea titlului potrivit dispozitiilor art.2, precum si cele care nu sunt oprite de art.10.

Art.63 alin.2 precizeaza ca exceptiile personale trebuie sa fie de grabnica solutionare si întotdeauna întemeiate pe o proba scrisa, tocmai pentru a nu mai fi nevoie de administrarea altor probe, care ar conduce la tergiversarea judecarii cauzei, putându-se invoca exceptii privind nulitatea titlului, cum ar fi cele formale si cele care privesc incapacitatea, falsul, lipsa de mandat si exceptii procedurale care privesc conditiile de exercitare a actiunii.

Ori, contestatoarea nu a formulat opozitie cambiala în termen de 5 zile de la primirea somatiei la executare, astfel ca este decazuta din dreptul de a invoca nulitatea titlului executoriu în conditiile în care din continutul contestatiei nu rezulta care sunt motivele ce atrag nevalabilitatea titlului executoriu.

În privinta actului de executare emis de executorul judecatoresc, respectiv somatia nr. 80/11.06.2007, instanta constata ca aceasta cuprinde toate datele prev de art. 387 C.p..civ. 

Fata de toate considerentele ce preced, instanta apreciaza ca executarea este începuta în baza unui titlul executoriu ce contine o creanta certa, lichida si exigibila, decurgând dintr-un antecontract ce îndeplineste toate conditiile de valabilitate, care se impune partilor în mod obligatoriu pentru obligatiile asumate, motive fata de care apreciaza neântemeiata contestatia formulata de contestatoare urmând a o respinge pe cale de consecinta în temeiul art. 399 Cod proc.civ..

Cum contestatia a fost respinsa, iar intimata a efectuat cheltuieli cu acest proces, cheltuieli dovedite, conform devizelor si facturii fiscale, reprezentând serviciile prestate de societatea de avocati în legatura cu cauza de fata, urmeaza, în baza art. 274 Cod proc.civ., a obliga contestatoarea la plata catre intimata a sumei de 21.832,71 lei conform extrasului de cont BRD – cu titlu de cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge contestatia la executare formulata de contestatoarea S.C. A M S.R.L., în contradictoriu cu intimata S.C. I SRL, ca neântemeiata.

Obliga contestatoarea la plata catre intimata a sumei de 21.832,71 lei, cheltuieli de judecata.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.