Actiune în anularea procesului verbal de analiza a abaterilor si factura fiscala. Inadmisibilitate

Sentinţă civilă 2693 din 12.03.2014


Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante la data de 29.05.2013 sub nr. 14187/212/2013, reclamanta S.C. S. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele S.C. ENEL DISTRIBUTIE DOBROGEA S.A. si S.C. ENEL ENERGIE S.A. anularea procesului-verbal de analiza a abaterilor nr. (…)/16.11.2011 emis de pârâta S.C. ENEL DISTRIBUTIE DOBROGEA S.A. si anularea partiala a facturii nr. (…)/17.12.2011 emisa de pârâta S.C. ENEL ENERGIE S.A., în cuantum de 13435,97 lei.

În motivare, reclamanta a aratat ca prin adresa nr. (…)/12.12.2011 a fost înstiintata de pârâta ca a fost demontat contorul seria (…)la data de 29.07.2011 de la activul B.P. si trimis la analiza metrologica, unde a fost ulterior declarat respins, motiv pentru care a fost invitata reclamanta la comisia de analiza la data de 16.12.2011, ocazie cu care s-a încheiat procesul-verbal de analiza.

Reclamanta a aratat ca procesul-verbal de analiza nu îi este opozabil întrucât dl. P.A. nu apare în acest proces - verbal ca reprezentant al societatii, astfel ca acesta a semnat procesul-verbal în nume personal.

Reclamanta a mai aratat ca a formulat contestatie la data de 27.12.2011 împotriva procesului-verbal de analiza si a facturii mai sus mentionate iar pârâta a solutionat contestatia la data de 18.03.2013 fara a oferi vreun raspuns la solicitarile reclamantei.

Pârâtele au formulat întâmpinare prin care au invocat exceptia inadmisibilitatii.

În motivarea exceptiei, pârâta S.C. ENEL DISTRIBUTIE DOBROGEA S.A. a aratat ca înscrisurile a caror anulare se solicita nu sunt acte juridice în sensul legii civile.

În ce priveste cele doua înscrisuri, pârâta a aratat ca acestea sunt doar documente justificative emise de pârâte pentru a proba existenta unui raport juridic, iar acestor documente nu trebuie sa întruneasca conditiile de valabilitate prevazute de art. 948 C.civ..

Pârâta S.C. ENEL ENERGIE S.A. a aratat ca nulitatea reprezinta sanctiunea aplicabila actelor juridice încheiate cu nerespectarea conditiilor de validitate prevazute de lege. Asadar, nulitatea reprezinta o sanctiune proprie actelor juridice civile.

Pârâta a aratat ca documentele a caror anulare se solicita sunt doar mijloace de proba, si nu sunt de natura sa nasca, sa modifice sau sa stinga raporturi juridice, motiv pentru care actiunea reclamantei este inadmisibila.

Analizând exceptia inadmisibilitatii actiunii, instanta retine urmatoarele:

În urma verificarilor din data de 29.07.2011 la grupul de masura montat la Hotel Nora din statiunea Venus – B.P., pârâta S.C. ENEL DISTRIBUTIE DOBROGEA S.A a demontat contorul seria (…) si l-a trimis la expertiza iar în urma verificarii contorului de catre Biroul Roman de Metrologie Legala - DRML Timisoara, contorul a fost respins întrucât s-a constatat interventia neautorizata software asupra înregistrarilor din memoria contorului.

Ulterior a emis procesul-verbal de analiza a abaterilor nr. (…)10/16.12.2011 în care a retinut concluziile raportului de expertiza privind interventia neautorizata.

Pârâta S.C. ENEL ENERGIE S.A. a emis factura nr. 1 (…)la data de 17.12.2011 în valoare de 13435,97 lei, suma compusa din energie electrica de facturat, constatare abatere, acciza si TVA.

Instanta mai retine ca furnizarea energiei electrice la punctul de consum mai sus mentionat avea la baza contractul nr. (…)/12.05.2000.

În ce priveste cererea de anulare a celor doua înscrisuri reprezentate de procesul-verbal de analiza a abaterilor nr. (…)/10/16.11.2011 si factura nr. 1 F (…), instanta retine ca prin intermediul actiunii în anulare se urmareste desfiintarea unui act juridic ce este definit ca manifestarea de vointa cu intentia de a produce efecte juridice.

În functie de numarul partilor, actul juridic este unilateral atunci când este rezultatul vointei unei singure parti si bilateral atunci când este rezultatul vointei concordante a doua parti. Chiar daca cele doua înscrisuri sunt emanate unilateral de catre cele doua pârâte, nu înseamna ca acestea sunt acte juridice unilaterale.

Procesul – verbal de analiza a abaterilor nr. (…)/10/16.12.2011 (fila 55) nu reprezinta un act care naste drepturi si obligatii între parti, cu alte cuvinte nu reprezinta un act juridic. Prin acest înscris se constata de comisia de analiza a pârâtei ca s-a efectuat o interventie neautorizata conform raportului de expertiza metrologica nr. (…)/10.11.2011 asupra contorului, însa acest înscris reprezinta doar un mijloc de proba, întrucât izvorul drepturilor si obligatiilor partilor îl reprezinta presupusa fapta a reclamantei de a interveni neautorizat asupra contorului si a consuma în consecinta fraudulos curent electric.

În ce priveste factura, instanta retine ca aceasta nu este un act juridic, ci un simplu document fiscal, ce se întocmeste în scopul înregistrarii în contabilitate a operatiunilor economico-financiare - asa cum rezulta din prevederile art.6 din Legea nr.82/1991, fiind un mijloc de proba, nesupusa cerintelor art.948 Cod civil.

Factura nu poate fi considerata un act juridic unilateral deoarece nu este rezultatul unei vointe juridice cu intentia de produce efecte juridice, reprezentând doar un înscris constatator prin care emitentul pretinde de la destinatarul facturii plata unei sume de bani determinata în baza unei conventii verbale sau scrise, ori, cum este cazul în prezenta cauza în temeiul unui fapt juridic.

Imputarea sumei de 13435,97 lei reclamantei are la baza un fapt juridic ilicit, un consum fraudulos de curent electric, asa cum este definit de dispozitiile art. 90 alin. 2 din H.G. nr. 1007/2004, astfel ca raporturile juridice dintre parti nu sunt nascute dintr-un act juridic, cele doua acte fiind doar mijloace de proba privind raspunderea reclamantei si întinderea prejudiciului.

Astfel, cererea de anulare a celor doua înscrisuri, procesul-verbal de analiza a abaterilor nr. (…)/16.11.2011 si factura nr. 1 F (…), nu este admisibila, aceasta actiune în anulare nefiind calea în justitie pe care reclamanta trebuie sa o utilizeze în vederea exonerarii sale de la plata sumei de bani mentionate în factura fiscala, ci actiunea în constatarea inexistentei dreptului de creanta al pârâtei.

Instanta retine ca desi i s-a comunicat reclamantei întâmpinarea pârâtelor, prin care a fost invocata argumentat exceptia inadmisibilitatii, aceasta nu a înteles sa îsi modifice actiunea, desi chiar din cuprinsul jurisprudentei depusa de aceasta la dosar se putea intui calea procedurala corecta de formulare a actiunii si anume actiunea în constatarea inexistentei dreptului de creanta.

Fata de aceste considerente, având în vedere ca actiunea în anularea unor înscrisuri, ce nu reprezinta acte juridice nu este permisa de dispozitiile generale ale Codului civil, iar reclamanta nu a aratat care ar fi dispozitiile speciale care sa prevada expres posibilitatea anularii celor doua tipuri de înscrisuri ce formeaza obiectul prezentei actiuni, instanta va admite exceptia inadmisibilitatii si va respinge cererea de chemare în judecata ca inadmisibila.