Obligaţie de a face. Declinare. Conflict negativ de competenţă.

Examinand cu prioritate excepţia necompetenţei materiale a instanţei, instanţa reţine următoarele:

Potrivit art. 94 C.p.c.,  judecatoriile judeca:

1. in prima instanta, urmatoarele cereri al caror obiect este evaluabil sau, dupa caz, neevaluabil in bani:

a) cererile date de Codul civil in competenta instantei de tutela si de familie, in afara de cazurile in care prin lege se prevede in mod expres altfel;

b) cererile referitoare la inregistrarile in registrele de stare civila, potrivit legii;

c) cererile avand ca obiect administrarea cladirilor cu mai multe etaje, apartamente sau spatii aflate in proprietatea exclusiva a unor persoane diferite, precum si cele privind raporturile juridice stabilite de asociatiile de proprietari cu alte persoane fizice sau persoane juridice, dupa caz;

d) cererile de evacuare;

e) cererile referitoare la zidurile si santurile comune, distanta constructiilor si plantatiilor, dreptul de trecere, precum si la orice servituti sau alte limitari ale dreptului de proprietate prevazute de lege, stabilite de parti ori instituite pe cale judecatoreasca;

f) cererile privitoare la stramutarea de hotare si cererile in granituire;

g) cererile posesorii;

h) cererile privind obligatiile de a face sau de a nu face neevaluabile in bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu exceptia celor date de lege in competenta altor instante;

i) cererile de imparteala judiciara, indiferent de valoare;

j) orice alte cereri evaluabile in bani in valoare de pana la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea partilor, profesionisti sau neprofesionisti;

2. Abrogat prin alineatul din Ordonanta de urgenta nr. 4/2013 incepand cu 31.01.2013.

3. caile de atac impotriva hotararilor autoritatilor administratiei publice cu activitate jurisdictionala si ale altor organe cu astfel de activitate, in cazurile prevazute de lege;

4. orice alte cereri date prin lege in competenta lor.

De asemenea, potrivit art. 95 pct. 1 C.p.c., Tribunalul judeca in prima instanta, toate cererile care nu sunt date prin lege in competenta altor instante.

Asadar, in temeiul acestor dispozitii legale, Tribunalul este instanta de drept comun  in ceea  ce priveste judecata in prima instanta, in sensul ca, ori de cate ori legiuitorul nu prevede instanta competenta a solutiona o anumita cerere, aceasta va fi judecata in prima instanta de catre tribunal.

Potrivit art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2001, litigiile privind actele administrative emise sau incheiate de autorităţile publice locale si judetene , precum si cele care privesc taxe si impozite, contribuţii, datorii fiscale, precum si accesorii ale acestora de pana la 1.000.000 lei se solutioneaza in fond de tribunalele administrativ fiscale.

Potrivit art. 123 alin. 1 C.p.c., cererile accesorii, aditionale, precum si cele incidentale se judeca de instanta competenta pentru cererea principala , chiar dacă ar fi de competenţa materiala sau teritoriala a altei instante judecatoreşti.

Intrucat competenta instantei se determina la momentul sesizarii acesteia, instanta competenta sa solutioneaze cererea principala ramane competenta sa solutioneze si cererile mentionate mai sus, chiar daca aceste cereri s-ar fi supus , formulate fiind pe cale principală, altor reguli de competenţă.

De asemenea, instanta va avea in vedere obiectul cererii de chemare in judecata, respectiv pretenţia propriu-zisă dedusă judecaţii, in sensul că reclamanta a inteles sa sesizeze instanta de judecata pentru ca in principal sa se dispuna anularea autorizaţiilor de construire nr.242/921946/24.08.2010 şi 272/922141/02.10.2010 emise de Primarul M.B.  pentru consolidarea, recompartimentarea şi termoizolarea imobilului din str. A.,  nr…; precum si  obligarea pârâţilor la desfiinţarea, în condiţiile legii, a imobilului construit în baza autorizaţiei atacate.

Odata sesizata prin cererea de chemare in judecata avand un astfel de obiect , instanta este obligata sa se pronunte asupra tuturor cererilor deduse judecăţii, potrivit art. 397 alin. 1 C.p.c. , urmand ca procesului sa i se puna capat, in conditiile art. 243 C.p.c , in cazul in care, in cursul cercetării acestuia, reclamantul renunţa la judecarea cererii de chemare în judecată ori al dreptul pretins, intervine invoiala părţilor sau sunt admise cereri ori excepţii care pun capăt în intregime procesului, sau in urma inchiderii dezbaterilor in fond, prin examinarea caracterul intemeiat al pretenţiilor deduse judecăţii.

Pe de alta parte, atata timp cât instanta de judecată a fost sesizata cu o pretenţie la care ulterior partea a renunţat sau care a ramas fara obiect sau se constata ca fiind lipsită de obiect, constatarea  manifestarii de vointa a partii exprimata sub forma unui act de dispozitie sau constatarea existentei obiectului cererii de chemare in judecata la data sesizarii instantei sau la data pronuntarii hotararii nu se poate realiza decat de instanta competenta material dupa criteriul naturii si obiectului pretenţiei deduse judecaţii.

Astfel incat , pentru situatia in care reclamantul a introdus cererea de chemare in judecata fie avand ca obiect principal o cererea ce ar atrage competenta materiala a unei instante, iar ca obiect accesoriu, competenta materiala a unei instante de grad inferior, fie avand ca obiect doua pretentii principale distincte ce ar atrage fiecare competenta unor instante de grad diferit, instanta apreciaza ca competenta de solutionare a cauzei in ansamblul sau revine instantei de grad superior, chiar daca ulterior sesizarii instantei reclamantul ar renunta la solutionarea capatului de cerere ce ar atrage competenta acestei instante, intrucat competenta materiala este data de criteriul naturii si obiectului pretenţiei principale deduse judecatii prin cererea de chemare in judecată, indiferent de modalitatea propriu-zisa de soluţionarea  acesteia, prin pronuntarea unei hotarari prin care sa se ia act de actul de dispozitie a partii de a renunta la judecarea respectivei pretenţii, sau prin solutionarea pe fond a acesteia.

Prin urmare, desi reclamanta a aratat in sedinta publica de la data de 22.10.2014 ca intelege sa nu mai susţina anularea celei de-a doua autorizaţii de construire, instanta competenta de a examina pe fond aceasta pretentie este cea care trebuie sa ia act si de aceasta manifestarea de vointa a partii. Totodata, constatarea ramanerii fara obiect sau a lipsei de obiect a unei pretenţii la data sesizării instantei revine tot instantei competente material sa examineze pe fond aceleasi pretentii in raport de natura si obiectul acesteia.

Asadar , instanta apreciaza ca prevederile art. 123 alin. 1 C.p.c. raman aplicabile si in situatia in care partea renunta la solutionarea capatului de cerere principal ce a  determinat competenta unei instante superioare sau daca s-ar constata in cursul solutionarii cauzei ca pretentia principala este lipsita de obiect sau ramasa fara obiect.

Totodata, instanta apreciaza ca aceleasi considerente sunt valabile si cu privire la aplicabilitatea prevederilor art. 99 alin. 2 C.p.c.

Pentru aceste considerente, avand in vedere ca competenta instantei se determina la momentul sesizarii acesteia, instanta va admite excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti si va declina competenţa de soluţionare a cauzei in favoarea Tribuanlului Bucureşti.

Constatând ivit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi Tribunalul Bucuresti, se va suspenda judecata cauzei şi se va înainta dosarul la Curtea de Apel Bucureşti pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Domenii speta

Spete similare