Acţiune în constatare. Inadmisibilitate.

Sentinţă civilă 12066 din 07.10.2014


Analizand probele administrate in cauza, instanta retine in fapt si in drept urmatoarele cu privire la exceptia inadmisibilitatii cererii principale formulate de reclamantul P.S.C. si exceptia inadmisibilitatii cererii formulata de intervenientii in interes propriu S.D. si S.I.  avand ca obiect constatarea existentei unui drept de servitute:

Prin actul de vânzare autentificat sub nr.4017/19.04.1906 de Tribunalul Ilfov, transcris sub nr.2326/1906, Generalul V. Z. a cumpărat de la A.O. imobilul situat în Bucureşti, str. P. T., nr.55, precum şi cota de ½ din dreptul de proprietate asupra ulicioarei ce desparte proprietăţile vânzătorului şi cumpărătorului, situate la aceeaşi adresă poştală, ulicioară ce comunică cu strada P. T., având lungimea de 33,70 m, lăţimea la stradă de 3 m şi lăţimea în fund de 2,85 m.

Prin acest contract de vânzare-cumpărare, vânzătorul A.O. şi cumpărătorul Generalul V. Z. au convenit că ulicioara reprezentând drumul de acces la cele două imobile proprietatea lor, este rezervată exclusiv celor două proprietăţi, fără ca vreunul dintre ei să o poată suprima şi nici a cere şi obţine împărţirea ei, fiind obligaţi a o poseda în devălmăşie pentru totdeauna.

Prin actul de vânzare autentificat sub nr.3279/05.04.1907 de Tribunalul Ilfov, Generalul V. Z. a transmis cumpărătoarei B.E. dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, str. P. T., nr.55, precum şi cota de ½ din dreptul de proprietate asupra ulicioarei, dobândite de la A.O.

Conform adresei nr.3117/12.11.2001, emisă de S.C. P. B. S.A., adreselor nr.6706/10.08.2001 şi nr.1953/11.02.2002, emise de Direcţia Impozite şi Taxe Locale a Sectorului 1 Bucureşti şi adresei nr.2760/563/28.01.2002, emisă de Primăria Municipiului Bucureşti – Direcţia Patrimoniu, Evidenţă Proprietăţi, Cadastru – Serviciul Nomenclatură Urbană (filele 8-11 dosar fond 1), imobilul care în prezent are nr. 45 A pe str. P.T., a purtat nr.55 pe str. P. T. şi a aparţinut lui E.B .

Printr-un şir de succesiuni legale şi testamentare, potrivit certificatelor de moştenitor şi actului de partaj voluntar depuse în dosarul de fond, dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, str. P.T., nr.45 A, precum şi cota de ½ din dreptul de proprietate asupra drumului de acces, dobândite de la A.O., s-au transmis de la E. B. reclamantului iniţial N.A-R.

Potrivit actului de partaj voluntar autentificat sub nr.6267/24.12.1965 de Notariatul de Stat al Raionului „16 Februarie” Bucureşti, imobilul situat în Bucureşti, str. P. T., nr.45 A, este compus din teren în suprafaţă de 402 m.p. şi următoarele construcţii : un apartament situat pe partea stângă a construcţiei din faţă, compus din vestibul, hol, două camere, baie, oficiu, W.C. şi bucătărie; un apartament situat pe partea dreaptă a construcţiei din faţă, compus din terasă, două camere, hol, vestibul; o cameră la pod situată deasupra bucătăriei apartamentului situat în partea din stânga a construcţiei din faţă şi un corp de clădire situat spre fundul terenului, opus străzii, compus din parter şi etaj. Imobilul în această compunere a devenit proprietatea lui N.A.-R., plus cota de ½ din dreptul de proprietate asupra drumului de acces.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.6993/10.09.1971 de Notariatul de Stat Local al Sectorului 7 Bucureşti, N.A.-R. a vândut lui G.T. corpul din fundul proprietăţii din imobilul situat în Bucureşti, str. P. , nr.45 A, compus din parter şi etaj, format din două camere, casa scării, WC şi debara, împreună cu cota indiviză de 80 m.p. din suprafaţa totală de 402 m.p.

Acest imobil s-a transmis în proprietatea apelantei interveniente A. M., în calitate de legatară universală a defunctului G.T., potrivit certificatului de moştenitor nr.68/13.06.2000, eliberat de B.N.P. S. C. D.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.6992/10.09.1971 de Notariatul de Stat Local al Sectorului 7 Bucureşti, N.A.-R. a vândut lui C. I., căsătorit cu C. V., apartamentul nr.2 din faţă, pe partea dreaptă de la intrarea în curte, din imobilul situat în Bucureşti, str. P. T., nr.45 A, compus din două camere, hol, vestibul şi terasă, împreună cu cota-parte indiviză de teren de 121 m.p. din suprafaţa totală de 402 m.p.

Dreptul de proprietate asupra imobilului cumpărat de C.I. de la N.A.R., s-a transmis apelantei interveniente A.M. prin contractul de întreţinere autentificat sub nr.14357/06.07.1994 de Notariatul de Stat Local al Sectorului 1 Bucureşti, încheiat cu C. V., în calitate de coproprietar şi moştenitor al defunctului C.I.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.4652/25.11.2002 de B.N.P. B. N., N.A.-R. a vândut soţilor P. S. şi P. D. P. dreptul de proprietate asupra apartamentului din faţă, pe partea stângă a imobilului situat în Bucureşti, str. P. T., nr.45 A, compus din terasă, vestibul, două camere, baie, hol, bucătărie, hol, WC, la parter, casa scării şi o cameră la etaj, precum şi asupra cotei indivize de ½ din terenul aferent în suprafaţă de 402 m.p., cumpărătorii intabulându-şi dreptul de proprietate astfel dobândit, la data de 02.12.2002.

În consecinţă, dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, str. P. T., nr.45 A, fost nr.55, precum şi cota de ½ din dreptul de proprietate asupra drumului de acces, ce au fost cumpărate de Generalul V. Zottu în anul 1906, a apartinut din data de 25.11.2012 reclamantului P. S.C. şi soţiei acestuia, P.D.P., în devălmăşie, ca bun comun dobândit în timpul căsătoriei, precum şi intervenientei în interes propriu A. M.

In acest sens, instanta va avea in vedere faptul ca in actul initial de vânzare autentificat sub nr.4017/19.04.1906 partile au  convenit ca ulicioara reprezentând drumul de acces la cele două imobile proprietatea lor, sa fie rezervată exclusiv celor două proprietăţi, fără ca vreunul dintre ei să o poată suprima şi nici a cere şi obţine împărţirea ei, fiind obligaţi a o poseda în devălmăşie pentru totdeauna, iar dobanditorii ulteriori ai imobilului cumpărat de Generalul V. Z. de la A.O. sunt succesori cu titlu particular ai acestuia , astfel ca, desi nu au participat la incheierea actului juridic civil, sunt totuşi îndrituiţi nu numai  să profite de efectele actului respectiv, dar şi ţinuţi sa suporte efectele acestuia.

Prin urmare, acestia pot exercita drepturile, dar sunt si tinuti sa execute obligaţiile autorului lor si care decurg din actul de vanzare autentificat sub nr.4017/19.04.1906,  cu privire la coproprietatea asupra drumului de acces, astfel încât nu pot suprima această coproprietate prin actele juridice pe care le încheie .

De altfel, considerentele instanţei de apel din cadrul deciziei civile nr. 1120A/20.12.2011 , mentinute ulterior de catre instanta de recurs urmeaza a fi retinute cu caracter obligatoriu cu privire la problemele de drept dezlegate , in raport de dispozitiile art. 315 C.p.c. Cu aceasta ocazie, s-a stabilit că avand in vedere şi dispoziţiile art.1325 şi art. 489 şi urm. C.civ., dreptul de proprietate asupra bunului principal, reprezentând terenul în suprafaţă de 402 m.p., ce a aparţinut Generalului V. Z. în temeiul actului de vânzare autentificat sub nr.4017/19.04.1906, nu poate fi transmis, prin succesiune sau prin convenţie, decât împreună cu cota-parte corespunzătoare din dreptul de proprietate asupra drumului de acces, indiferent dacă partea din imobilul înstrăinat are sau nu acces la str. P. T.. În consecinţă, s-a apreciat ca susţinerea intervenienţilor  A. M., S.D. şi S.I., în sensul că reclamantul P.S. C. nu a dobândit o dată cu cota-parte de ½ din dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 402 m.p. şi cota-parte de ¼ din dreptul de proprietate asupra drumului de acces, întrucât nu este menţionată în contract, este nefondată, cu atât mai mult cu cât, potrivit dispoziţiilor art.970 alin.2 C.civ., convenţiile obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei, după natura sa.

Astfel, s-a considerat că legitimitatea procesuala activa a reclamantului P. S. C. rezultă cu prisosinţă din conţinutul contractului de cesiune de drepturi litigioase autentificat sub nr.146/02.03.2005 de B.N.P. D. M., prin care reclamantul iniţial N.A.-R. a cesionat lui P.S.C. drepturile litigioase din prezenta cauză, în scopul stingerii creanţei pe care cesionarul o are împotriva cedentului şi care izvorăşte din antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între părţi la data de 26.10.2002, prin care cedentul s-a obligat să vândă cesionarului cota-parte de ½ din dreptul de proprietate asupra aleii de acces în litigiu.

Rezultă cu claritate din conţinutul contractului de cesiune de drepturi litigioase şi din poziţia procesuală exprimată de cesionarul P.S.C., care şi-a însuşit cererea de chemare în judecată şi a invocat în proces un drept propriu de coproprietate asupra drumului de acces în litigiu, că voinţa părţilor a fost aceea de a se recunoaşte reclamantului P.S. C. cota-parte din dreptul său de proprietate asupra drumului de acces, părţile contractante având reprezentarea că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.4652/25.11.2002 de B.N.P. B.N., cumpărătorul P.S. C. nu a dobândit şi cota-parte din acest drept.

Împrejurarea că părţile contractului de cesiune de drepturi litigioase au interpretat eronat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.4652/25.11.2002 de B.N.P. B. N., nu este de natură a lipsi pe reclamantul P.S.C. de legitimarea procesuală activă, câtă vreme acesta este titularul cotei de ¼  din dreptul de proprietate asupra drumului de acces, iar contractul de cesiune de drepturi litigioase nu poate fi avut în vedere decât împreună cu contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.4652/25.11.2002 de B.N.P. B. N.

Pe de altă parte, prin acte succesive de înstrăinare, încheiate cu formalităţile prescrise de lege şi prin moştenire, dreptul de proprietate asupra imobilului proprietatea lui A.O., situat în Bucureşti, str. P. T, nr.55, precum şi cota de ½ din dreptul de proprietate asupra drumului de acces susmenţionat, s-au transmis lui M.S., care, prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.46826/22.09.1945 de T.I., a înstrăinat cumpărătorilor S.R. şi O.R., imobilul situat în Bucureşti, str. P.T., nr.45, fost nr.55, compus din teren în suprafaţă de 958 m.p. şi construcţii, în această suprafaţă de teren intrând şi terenul comun cu proprietatea B. în suprafaţă de 100 m.p., afectaţi dreptului de trecere spre str. P.T. ( drumul de acces descris mai sus). În contract se menţionează că fâşia de teren având laturile din dreapta şi din stânga de 33 m, lăţimea dinspre stradă de cca 3 m şi cea dinspre fund de 2,95 m, a fost stăpânit în comun cu doamna B. şi serveşte exclusiv pentru trecere, vânzătoarea transmiţând cumpărătorilor toate drepturile asupra acestei fâşii de teren, astfel cum le-a avut de la autorii săi.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.101/06.01.1977 de Notariatul de Stat Local al Sectorului 7 al Municipiului Bucureşti, N.V., moştenitoare a defunctului O. R. şi M. (fostă R.) S. au înstrăinat lui T.T. a construcţia situată în Bucureşti, str. P. T. , nr.45 şi dreptul de servitute de trecere spre stradă asupra drumului de acces descris anterior, terenul în suprafaţă totală de 958,72 m.p., pe care se află construcţia, trecând în proprietatea statului în baza art.30 alin.2 din Legea nr.58/1974.

Totodata, in baza adresei DITL nr. 6706/10.08.2001 (f. 11 vol 1), se retine ca in temeiul Deciziei nr. 350/15.02.1977 a Consiliului Popular al Sectorului 7, pe data de 06.01.1977 , terenul in suprafata de 958.72 m.p. , situat in str. Popa Tatu nr. 45, a trecut in proprietatea statului, in baza art. 30 alin. 1 din Legea nr. 58/1974 , fiind administrat de ICRAL Giulesti. In conformitate cu art. 30 alin. 2 din Legea nr. 58/1974 , pe aceeasi data, s-a atribuit proprietarei , folosinta terenului in suprafata de 100 m.p. , diferenta de teren de 858, 72 m.p. urmand a fi inchiriata de ICRAL Giulesti. S-a retinut de asemenea, ca pe actul de dobandire se mentioneaza ca exista un drept de servitute spre str. P.T. , care are spre strada circa 3 m lungime, spre fund circa 2.95 m lungime si in stanga si in dreapta cate 33 m lungime.

Prin sentinţa civilă nr.5607/05.06.1995, rectificată prin încheierea din 27.11.2000, ambele pronunţate de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, irevocabile, s-a constatat că între defuncta TT, în calitate de vânzătoare şi A.M., în calitate de cumpărătoare, a intervenit vânzarea-cumpărarea imobilului situat în Bucureşti, str. P. T., nr.45, sectorul 1, compus din construcţie şi teren în suprafaţă de 958,72 m.p.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1427/30.06.2003 de B.N.P. S.C.-D., intervenienta A. M. a vândut intervenienţilor S.D. şi S.I. imobilul situat în B., str. P. T, nr.45, sectorul 1, compus din teren în suprafaţă de 958,72 m.p. şi construcţie locuinţă şi magazii, menţionându-se în contract că intrarea în imobil se face pe drumul de acces din str. P. T, cu lungimea de 33,70 m, lăţimea la stradă de 3,01 m şi lăţimea la intrarea în imobil de 2,85 m, drum ce se învecinează cu imobilul situat în Bucureşti, str. P.T, nr.45A şi care serveşte numai pentru intrarea familiei Simion şi a vânzătoarei A. M.

Din cele expuse mai sus rezultă că în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.101/06.01.1977 de Notariatul de Stat Local al Sectorului 7 al M. B., T.T. nu a dobândit cota de ½ din dreptul de proprietate asupra drumului de acces în litigiu, ci doar un drept de servitute asupra aleii de acces şi un drept de folosinţă asupra suprafeţei de 100 m.p. aferentă construcţiei cumpărate, atribuit prin decizia nr.350/15.02.1977 a Consiliului Popular al Sectorului 7 Bucureşti, întregul teren în suprafaţă de 958,72 m.p., ce include şi cota-parte de ½ din dreptul de proprietate asupra aleii de acces, trecând în proprietatea statului în baza art. 30 alin. 2 din Legea nr.58/1974. Acest aspect este relevat şi în adresa nr. 6706/10.08.2001, emisă de Direcţia Impozite şi Taxe Locale a Sectorului 1 Bucureşti. (fila 11 dosar fond 1).

Astfel, in baza Legii nr. 58/1974 privind sistematizarea teritoriului si a localitatilor urbane si rurale , precum si Legea nr. 59 privitoare la fondul funciar , terenurile au fost scoase din circuitul civil general, singura lor modalitate de dobandire recunoscută fiind moştenirea legală.

Mai mult, în caz de înstrăinare a construcţiei, terenul aferent acesteia trecea ope legis în proprietatea statului, iar dobânditorul construcţiei dobândea terenul pe care era situată in folosinţă, pe durata existenţei acesteia, in limitele stabilite prin detaliile de sistematizare , limite care nu puteau excede 250 m.p.

Este ratiunea pentru care actualul art. 36 alin. 3 din Legea nr. 18/1991 dispune că terenurile atribuite in folosinţă, pe durata existenţei construcţiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcţiilor, în condiţiile dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului si a localităţilor urbane si rurale, trec in proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosinţă a terenului , proprietari ai locuinţelor.

Astfel, sub imperiul Legii nr. 58/1974, din moment ce înstrăinarea terenurilor poate fi făcută numai prin moştenire legală, ele nu se puteau dobândi prin testament sau prin uzucapiune si nici nu se puteau constitui dezmembrăminte asupra lor, cu excepţia unor situaţii speciale de constituire a dreptului de superficie.

În consecinţă, T.T.  putea transmite intervenientei A.M.  numai dreptul de proprietate asupra construcţiei, nefiind proprietara terenului în suprafaţă de 958,72 m.p., ce include şi aleea de acces asupra căreia exista un drept de proprietate comună al statului cu proprietarii imobilului situat în Bucureşti, str. P.T., nr.45A. Terenul preluat de stat în baza art. 30 alin.2 din Legea nr.58/1974 face obiectul art.36 alin. 3 din Legea nr.18/1991 republicată şi intervenienţii nu au făcut dovada că au solicitat constatarea dreptului de proprietate în temeiul legii speciale. Pentru terenul reprezentând aleea de acces, T. T.  a cumpărat cu act autentic în anul 1977 doar dreptul de servitute de la vânzătorii N.V.  şi M. (fostă R.) S.

In ceea priveşte opozabilitatea efectelor sentinţei civile nr. 5607/05.06.1995, rectificată prin încheierea din 27.11.2000, ambele pronunţate de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, irevocabile, se retine că faptul că o hotărâre  a declarat existenţa dreptului de proprietate in patrimoniul reclamantului nu înseamnă că acesta poate fi opus tuturor de o manieră incontestabilă; dreptul rezultat dintr-o dezbatere judiciară , indiferent de natura sa , este demonstrat incontestabil doar inter partes. Aceasta intrucat, este vorba de opozabilitatea actului – care se manifestă in aceiaşi termeni , fara deosebire de conţinutul substanţial al acestuia – şi nu de opozabilitatea proprie a dreptului real.

Efectele inopozabilitatii hotararii constau in posibilitatea recunoscuta tertului , de a  ignora hotărârea ce i se opune sau a o considera neavenită , care se va răsfrânge insă numai asupra terţului care a  acţionat ( ori care s-a apărat) , având in vedere relativitatea efectelor hotărârii obţinute de acesta. Intre părţi, hotărârea va continua să-şi producă efectele (in virtutea aceluiaşi principiu al relativităţii), numai că executarea acesteia va trebui să aiba loc de aşa manieră incât sa nu prejudicieze pe terţul care tocmai a reuşit sa-i înlăture opozabilitatea.

Prin urmare, actul jurisdictional, (ca orice act juridic , in general) produce pe langa efecte obligatorii între părţi, intemeiate pe principiul relativităţii si efecte de opozabilitate faţă de terţi. Ca element nou apărut in ordinea juridică si in cea socială, hotărîrea nu poate fi ignorată de către terţi, sub motiv că nu au participat in procesul finalizat prin adoptarea ei. Faţă de aceştia însă, hotărârea se va opune cu valoarea unui fapt juridic şi cu valoarea unui mijloc de proba (respectiv de prezumţie simplă).

Astfel, in speţă, instanţa retine ca reclamantul a facut dovada unei alte realitati juridice decat cea retinuta prin hotararea judecătoreasca de mai sus, astfel incât să poata opună cu succes intervenienţilor Simion inopozabilitatea actului jurisdictional de mai sus.

Proba contrară administrată de catre reclamant in speta s-a realizat prin inscrisurile ataşate la dosar si a rezultat din incidenţa in speta a principiului conform caruia nimeni nu poate transmite sau constitui mai multe drepturi decat are el insusi. Prin urmare, avand in vedere dispozitiile legale incidente la acea vreme in materia circulaţiei juridice a terenurilor, rezulta ca  T.T. nu putea transmite intervenientei A. M. dreptul de proprietate asupra  terenului în suprafaţă de 958,72 m.p. intrucat acesta nu se afla in patrimoniul sau , in baza art. 30 alin. 1 din Legea nr. 58/1974 , fiind relevanta in acest sens si Decizia nr. 350/15.02.1977 a Consiliului Popular al Sectorului 7.

Asadar, odata cu incheierea contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr.101/06.01.1977, dreptul de proprietate asupra terenului in suprafata de 958 m.p. a trecut in proprietatea statului in baza art. 30 alin. 2 din Legea nr. 58/1974.

Dovada dreptului de proprietate privata asupra acestei suprafete de teren si implicit a cotei de ½ din suprafata de  100 m.p. reprezentand drum de acces se poate realiza doar prin inscrisul prevazut de art. 36 alin. 6 din Legea nr. 18/1991, respectiv ordinul prefectului de atribuire in proprietate a acestui teren.

Faptul ca sentinta civila nr. 5607/05.06.1995 a fost pronuntata in contradictoriu cu paratele CLMB si Administratia Financiara Sector 1 nu confera acesteia opozabilitate erga omnes, cu excluderea admisibilitatii probei contrare de catre eventualii terti prejudiciati si nici nu poate fi opusa acestora ca un act de atribuire a proprietatii terenului de catre stat , intrucat nu este ca atare prevazut de lege. Astfel, instanta reţine dispoziţiile art. 35 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, conform carora terenurile proprietatea statului sunt acele suprafete intrate in patrimoniul său in conformitate cu prevederile legale existente pana la data de 1 ianuarie 1990 si inregistrate ca atare in sistemul de evidenţă al cadastrului funciar general si in amenajarile silvice , iar potrivit art. 36 alin. 1 din acelasi act normativ, terenurile aflate in proprietatea statului , situate in intravilanul localitatilor si care sunt in administrarea primariilor , la data prezentei legi, trec in proprietatea comunelor, oraselor sau a municipiilor, urmand regimul juridic al terenurilor prevazute de art. 26.

Pe de alta parte, in raport de sustinerile intervenientilor S. , instanta retine ca in cuprinsul Deciziei nr. 350/1977, apare menţionat că intreaga suprafaţă de teren de 958.72 m.p. , care include si cota de ½  din dreptul de proprietate asupra drumului de acces a trecut in proprietatea statului, in baza art. 30 alin. 1 din Legea nr. 58/1974, iar atribuirea de teren in folosinta nu se refera exclusiv la terenul de sub constructie, din moment de art. 30 alin. 3 din Legea nr. 58/1974 face trimitere la dispozitiile art. 8 si 17 din lege. Astfel, chiar daca s-ar demonstra ca suprafata de 100 m.p. atribuita in folosinta nu ar fi cea reprezentand drum de acces, totusi nu se poate nega că cota de ½ din drumul de acces nu ar apartine si in prezent statului, din moment ce nu s-a formulat nicio cerere de restituire in baza legii speciale pentru terenul ce a format obiectul deciziei nr. 350/1977. Totodata, nu se poate retine in baza adreselor emise de PMB – Directia Patrimoniu sub nr. 12222821/2798/10.03.2014 si nr. 1235407/5264/06.05.2014  dreptul de proprietate privata a unei persoane fizice asupra respectivei cote, in lipsa dovezilor privind dobandirea in mod legal a acesteia, in raport de cele retinute mai sus, iar pe de alta parte, neexercitarea in concret a atributelor dreptului de proprietate nu duce la pierderea acestuia decat in cazurile expres prevazute de lege , proba care nu s-a administrat in speta.

 In raport de aceste considerente, instanta retine  că cota de ½ din dreptul de proprietate asupra drumului de acces a rămas in proprietatea statului, ca urmare a aplicarii dispozitiilor art. 30 alin. 2 din Legea nr. 58/1974 la data incheierii contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr.101/06.01.1977 de Notariatul de Stat Local al Sectorului 7 al Municipiului Bucureşti si neformulării unei cereri de restituire intemeiată pe dispozitiile art. 36 din Legea nr. 18/1991.

Totodata, faţă de considerentele de mai sus si contractele de vanzare cumparare autentificate sub nr. 910/17.09.2012 si nr. 678/05.07.2012 de catre BNP F.N. , instanta retine ca cealaltă cota de ½ din dreptul de proprietate asupra drumului de acces apartine reclamantului P.S. C. si soţiei acestuia P.D. P.

Astfel, fata de aceste aspecte, instanţa reţine următoarele:

In ceea ce priveste cererea principala, instanta va avea in vedere dispozitiile  art. 47 Cod procedură civilă, conform cărora mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul pricinii este un drept sau o obligaţiune comună ori dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză.

Textul citat reglementează litisconsorţiul sau coparticiparea procesuală care, în conformitate cu poziţia părţilor, poate fi activă, pasivă sau mixtă. Deşi, în principiu, în funcţie de rolul voinţei părţilor în formarea sa, coparticiparea procesuală are un caracter facultativ, sunt situaţii în care, datorită naturii litigiului, coparticiparea procesuală este obligatorie sau necesară. Este cazul, exempli gratia, proceselor privitoare la sistarea stării de indiviziune, litigiu unde trebuie să participe toţi coproprietarii, întrucât, în caz contrar, partajul este nul (art. 797 Cod civil). Aşadar, avand in vedere ca legea materiala impune obligativitatea participării la partaj a tuturor coproprietarilor, aceasta determină in planul dreptului procesual existenta unei coparticipări procesuale obligatorii.

Insa, avand in vedere ca cererea de partajare a aleii de acces nu a fost formulata si in contradictoriu cu cel ce s-a dovedit a fi titularul celeilalte cote de ½ din dreptul de proprietate al acesteia, instanta va admite exceptia inadmisibilitatii cererii principale formulate de reclamantul P.S. C., cerere care va fi respinsă astfel  ca inadmisibilă.

In ceea ce priveste cererea de interventie formulata de S.D. si S.I., instanta constata ca prin decizia civila nr. 1120A/20.12.2011 pronuntata in apel si menţinută de instanţa de recurs, s-a reţinut ca  aceştia au solicitat să se constate că sunt titularii unui drept de servitute asupra drumului de acces, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu A. M., neexistând nicio precizare ulterioară formulată în scris, potrivit dispoziţiilor art.82 C.proc.civ., cu privire la modificarea obiectului cererii de intervenţie. De asemenea, s-a retinut ca precizarea formulată verbal de intervenienţii S.D. şi S.I.  în şedinţa publică din 11.03.2010, la termenul de dezbateri în fond, la interpelarea instanţei cu privire la obiectul cererii de intervenţie, în sensul că solicită să se constate în principal că sunt coproprietari asupra aleii de acces, iar în subsidiar că bunul este grevat de un drept de servitute, nu îndeplineşte cerinţele art. 82 şi art. 132 alin.1 şi 2 C.proc.civ., având în vedere că cererea precizatoare trebuia să fie formulată în scris, la prima zi de înfăţişare după admiterea în principiu a intervenţiei, această precizare constituind o completare a cererii de intervenţie, prin adăugarea unui nou capăt de cerere, iar completarea sau modificarea cererii de sesizare a instanţei nu se poate face verbal, cu ocazia dezbaterilor în fond.

Prin urmare, s-a retinut ca intervenienţii S.D. si S.I.  nu au pretins prin cererea de interventie formulată cu respectarea dispoziţiilor procedurale un drept de coproprietate , ci un drept de servitute de trecere pe drumul de acces, solutie mentionata si de catre instanţa de recurs.

Astfel, faţă de obiectul cererii de intervenţie, instanta apreciază, in raport de caracterul indivizibil al acestui dezmembrământ al dreptului de proprietate (conform caruia servitutea grevează intregul fond aservit si profita intregului fond dominant) , că dacă imobilul aservit aparţine mai multor proprietari , nu se poate constitui o servitute , decât cu acordul tuturor coproprietarilor, ceea ce inseamna ca o astfel de cerere nu poate fi soluţionată decât in contradictoriu cu toti coproprietarii.

Prin urmare, având in vedere că statul s-a dovedit a fi titularul cotei de ½ din dreptul de proprietate asupra drumului de acces, instanta apreciaza ca solicitarea intervenienţilor avand ca obiect constatarea existentei unui drept de servitute este inadmisibila pentru lipsa coparticiparii procesuale pasive obligatorii a tuturor coproprietarilor terenului ce se pretinde a fi fond aservit , motiv pentru care se va admite exceptia inadmisibilitatii cererii formulata de intervenientii in interes propriu S.D. si S.I.  avand ca obiect constatarea existentei unui drept de servitute si se va respinge aceasta cerere ca inadmisibila.

In ceea ce priveste cererea de interventie in interes propriu formulata de A.M.,  instanta urmeaza a respinge exceptia lipsei de interes, invocata din oficiu, intrucat aceasta conditie de exercitiu a actiunii civile presupune ca titularul dreptului la actiune sa pretindă un folos practic prin exercitarea acesteia la data introducerii cererii, iar interesul acesteia a fost justificat la acel moment procesual , data fiind calitatea sa de proprietar al imobilului situat in Bucuresti, Sector 1, str. P.T. , nr. 45 A, sector 1 , compus din constructie C1 – parter, C2 – parter + 1 etaj si teren in suprafata de 201 m.p., in raport de care s-a apreciat si admisibilitatea in principiu a cererii sale de interventie. Insa, avand in vedere ca prin incheierea contractelor de vanzare cumparare autentificate sub nr. 678/2012 si nr. 910/17.09.2012 de catre BNP F. N.  a operat nu numai trasferului dreptului de proprietate al intervenientei in patrimoniul reclamantului cât si transmiterea calitatii procesuale a acesteia, instanta apreciaza ca pretenţia sa dedusa judecatii prin formularea cererii de interventie (constatarea unui drept de servitute pe terenul ce face obiectiul litigiului , constatarea faptului ca aceasta suprafata de teren este coproprietate fortata si perpetua conform destinatiei si atribuirea catre aceasta a drumului de acces, pentru situatia in care se va aprecia ca iesirea din indiviziune este admisibila) a ramas fara obiect. Pe de alta parte, nu poate fi retinuta sustinerea conform careia mentiunile referitoare la intervenienta A. M. din cuprinsul sentintei civile nr. 4882/18.03.2010 au ramas definitive si irevocabile ca urmare a neformularii apelului de catre aceasta, intrucat din cuprinsul dispozitivului deciziei civile nr. 1120A/20.12.2011 , mentinut in recurs, rezulta ca s-a desfiintat sentinta apelata in totalitate , iar nu in parte, ceea ce ar fi presupus , in rejudecare si solutionarea cererii de interventie formulata de A.M.

 In temeiul art. 274 - 276 C.p.c. si avand in vedere solutia pronuntata atat cu privire la cererea principala cat si cu privire la cererile incidentale, instanta va dispune compensarea cheltuielilor  de judecata.

Pe de alta parte, avand in vedere ca prin decizia civila nr. 1120A/20.12.2011, s-a retinut in privinta cererii in pretentii formulata de intervenientii Simion impotriva reclamantului că verificarea indeplinirii conditiilor raspunderii civile delictuale a reclamantului , prevazute de art. 998-999 C. civ. impune a se stabili in prealabil daca intervenientii au sau nu un drept de servitute de trecere asupra drumului de acces , instanta va dispune disjungerea cererii avand ca obiect obligarea reclamantului la plata sumei de 60.000.000 lei reprezentand despagubiri si  formarea unui alt dosar avand un astfel de obiect.

Domenii speta