Analizând excepţia de tardivitate a contestaţiei la executare, prin prisma motivelor formulate, a dovezilor existente la dosar şi a dispoziţiilor legale incidente, instanţa de judecată reţine următoarele:
Instanţa va proceda la analizarea şi pronunţarea asupra acesteia, în conformitate cu disp. art. 248 C.proc.civ, potrivit cărora, instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac inutilă, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Astfel, raportat la natura juridică a prezentei cereri şi la actele de executare silite contestate, instanţa de executare constată că prezenta contestaţie la executare a fost declarată cu nerespectarea termenului legal şi imperativ de 15 zile, prevăzut de dispoziţiile art. 714 alin. 1 punct 1 C.proc.civ., potrivit căruia, contestaţia la executare se poate face în termen de 15 zile de la data când, contestatorul a luat la cunoştinţă de actul de executare pe care îl contestă.
Or, din dovada de comunicare depusă la fila 39 din dosar, rezultă că la data de 12.02.2015 ( şi nu 16.02.2015 astfel cum a precizat în cerere) contestatoarei i-a fost comunicată adresa de înştiinţare poprire, titlu executoriu, încheiere înregistrare dosar, încheierea stabilire cheltuieli de executare şi raportul de expertiză contabilă judiciară.
Instanţa constată că prezenta contestaţie la executare a fost depusă la Oficiul Poştal Bucureşti la data de 04.03.2015 ( fila nr. 5 dosar).
Pentru considerentele mai sus amintite, instanţa de executare va admite excepţia de tardivitate a contestaţiei la executare invocată de către intimata - creditoare, prin întâmpinare şi, pe cale de consecinţă, va respinge, ca tardivă, contestaţia la executare formulată de către contestator.
Cu privire la cererea privind întoarcerea executării, contestaţia la executare fiind respinsă ca tardiv formulată, instanţa va respinge această cerere ca neîntemeiată, nefiind îndeplinite condiţiile de la art. 723 C.pr.civ., respectiv desfiinţarea titlului executoriu sau a executării silite.
Conform art. 716 alin. 2 C.pr.civ., instanţa sesizată cu contestaţie la executare va solicita de îndată executorului judecătoresc să îi transmită, în termenul fixat, copii certificate de acesta de pe actele dosarului de executare contestate, şi îi va pune în vedere părţii interesate să achite cheltuielile ocazionate de acestea. Astfel, având în vedere aceste dispoziţii legale, instanţa va obliga contestatorul la plata către BEJ Ş.P.D. a sumei de 33 lei, reprezentând cheltuieli aferente copierii dosarului de executare nr. 13/2015.
Tribunalul București
Drepturi băneşti
Tribunalul București
Detinere de droguri
Curtea de Apel Craiova
Distribuire sume obţinute din vânzarea bunurilor garantate cu ipotecă potrivit art. 121 alin.1din Legea nr. 85/2006. Constituire de provizioane cu titlu de impozit pe profit din aceste sume. Nelegalitatea distribuirii.
Judecătoria Sectorul 1 București
pretenții – excepția prescripției dreptului material la acțiune: termenul de prescripție, pentru fiecare dintre cotele de întreținere, indiferent dacă termenul este guvernat de dispozițiile Decretului nr. 167/1958 sau de C.civ., începe să curgă de la 90 d
Judecătoria Sectorul 1 București
Facturile fiscale depuse la dosar nu poartă semnătura reprezentantului debitoarei, ca urmare nu se poate reţine acceptarea tacită a facturilor de către debitoare, iar plata parţială nu a fost dovedita de creditoare pentru a putea opera prezumţia de recuno